229 afișări

Trei blocaje ce demonstrează că noi încă trăim în democraţia lui Ion Iliescu

democracy not found

de Moise Guran

Demisia lui Titus Corlăţean nu poate avea semnificaţia unei asumări de responsabilitate pentru neregulile la votul în străinătate din turul I al alegerilor. Dacă ar fi fost aşa, domnul Corlăţean ar fi demisionat în seara zilei de 2 noiembrie, când s-a şi strâns lumea în faţă la Ministerul de Externe sau, cel mai târziu, a doua zi.

Domnul Corlăţean nici nu a prezentat-o de altfel aşa, ci a spus că îşi dă demisia pentru că, în faţa cererii BEC de a înfiinţa secţii suplimentare, el refuză să încalce legea. Într-adevăr, legea pentru alegerea preşedintelui (art. 54) este destul de clară atunci când spune că turul II se organizează în aceleaşi secţii ca şi turul I al alegerilor. Dar şi Constituţia României e clară atunci când spune că dreptul de vot este unul fundamental  şi la fel este şi Codul Penal al României care prevede pedeapsa cu închisoarea (de la şase luni la trei ani) pentru împiedicarea exercitării acestui drept.

Demisia lui Corlăţean, chiar dacă nu este o asumare a faptului că nu şi-a făcut datoria în turul I, nu îl absolvă pe acesta de responsabilitatea penală. În plus, motivaţia acestuia, că o încălcare a legii prin creşterea numărului de secţii ar oferi motive pentru invalidarea alegerilor, este cel puţin debilă. Şi asta pentru că, dacă se dovedeşte că numărul cetăţenilor care nu şi-au putut exprima dreptul de vot este atât de mare încât rezultatul alegerilor putea fi altul, Curtea Constituţională va invalida, de asemenea, scrutinul.

Apoi, uite, aflat în faţa unui conflict de legi, care n-au prevăzut că statul român se va organiza atât de prost încât respectarea unei legi va duce în mod inevitabil la încălcarea drepturilor unor cetăţeni, ba chiar şi în faţa unei nemulţumiri crescânde în societate, statul nostru trebuie să acţioneze şi să o facă urgent. Această situaţie este şi ea prevăzută în Constituţie, la Articolul care spune că nimeni altul decât Preşedintele este mediator între stat şi societate.

Dar ce să vezi, preşedintele nostru s-a implicat în campania electorală şi vă imaginaţi ce s-ar întâmpla dacă Băsescu i-ar chema, acum, la Cotroceni pe candidaţi ca să îi pună de acord asupra unei ordonanţe care să modifice legea electorală şi să permită creşterea numărului de secţii de votare din străinătate? Foarte probabil Băsescu n-ar face decât să alimenteze retorica „Johannis este omul lui Băsescu…”

Dar premierul-candidat… el ar semna o ordonanţă de urgenţă care i-ar diminua şansele să căştige alegerile? Dar n-ar fi mai bine ca un premier să nu poată fi şi candidat? Să se suspende din funcţie, să lase un ministru de stat sau pe oricine altcineva să le organizeze, dacă el, premierul candidează?

Deci… rezultă trei situaţii de incompatibilitate care blochează practic democraţia, căci asta înseamnă imposibilitatea exercitării dreptului de vot:

–  un ministru de externe care a organizat prost votarea în străinătate, dar nu şi-a dat o demisie de onoare, ci una găunoasă ca argument;

– un premier care este şi candidat, dar are, în pixul său, şi o eventuală ordonanţă de urgenţă pe care, dacă o dă, îşi micşorează şansele de a câştiga alegerile prezidenţiale;

-un preşedinte care, implicat electoral fiind, nu mai e acceptat ca mediator şi, deci, nu prea are şanse să rezolve un blocaj instituţional şi un conflict între stat şi societate.

Mişto democraţie avem! Să ne trăiască! Dar ţineţi minte… nu legile sunt de vină, ci oamenii care le-au aplicat.

Mulţi n-au înţeles niciodată conceptul lui nea’ Nelu Iliescu de democraţie originală… El, săracu’, nu ştia cum să rămână la comunism, dar fiind presat de societate a scos sintagma asta tembelă – democraţie originală. Care, azi, după 25 de ani, încă se ţine de noi ca un blestem.