Vrednici să fiţi, dar să ştim şi noi cât ne costă vrednicia voastră

Publicat la data de de Moise

Sfintii martiri brancoveni copy

de Moise Guran

Guvernatorul Mugur Isărescu s-a implicat şi a implicat şi BNR în diferite proiecte culturale şi istorice. Unul dintre ele este refacerea Centrului Vechi al capitalei. Altul este restaurarea şi renovarea mânăstirilor din nordul Olteniei şi promovarea istoriei stilului Brâncovenesc.

Astfel de lucruri nu le plăteşte Isărescu din buzunarul său, nici n-ar trebui, sunt finanţate de Banca Naţională. Asta înseamnă că nu vorbim de bani de la buget, dar tot bani publici sunt. Şi n-am nicio problemă cu asta. Până la urmă, cel mai deştept oltean ajuns într-o funcţie publică foloseşte cea mai deşteaptă lege făcută vreodată în România, cea a BNR, pentru a promova cultura şi istoria.

Legea respectivă, făcută evident tot de Isărescu, prevede că profitul BNR, dacă este, se duce la Bugetul Statului, iar dacă nu e profit, ci e pierdere, rămâne la BNR până se închide pe un profit. Cum ar veni, pierderea, care nu se transferă totuşi la buget, e totuşi suportată de acolo pentru că ea este un profit care n-a mai fost sursă pentru guvern. Nu-mi pot reprima admiraţia pentru astfel de lucruri făcute şi deştept, şi legal, chiar dacă, în esenţă nu le aprob întotdeauna. Şi să vedeţi de ce.

Toată lauda pentru demersul lui Isărescu de a finanţa, prin BNR, un demers cultural şi istoric. Beneficiarul său este poporul nostru, chiar dacă administratorul patrimoniului respectiv este Biserica Ortodoxă. Şi chiar dacă Biserica Ortodoxă a ales să îl decoreze pe Liviu Dragnea cu ordinul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ca un mare mecena ce este vicepremierul.

Păi nu vorbeam de Isărescu? Ba da, dar zice Patriarhul Daniel, domnul Dragnea este un om de cuvânt care nu promite multe, dar când promite se ţine de cuvânt. Bun aşa! Apoi, un sobor de preoţi i-au cântat domnului Liviu Dragnea imnul religios „Vrednic este”. Şi mai bine!

Să vedeţi, întâi, ce simţ al umorului are Preafericitul Daniel şi după aia, mai comentăm.

Încă o dată, insist, nici acest lucru nu mă deranjează, chiar dacă e campanie electorală. Să se amestece Statul cu Biserica cât vrea, când vrea, Isărescu pe o parte, Dragnea în ramă lângă Brâncoveanu dacă merită, dar să fim totuşi atenţi la un aspect…

Domnul Dragnea, când aprobaţi bugetele locale, faceţi un total, aşa, naţional, ca să ştim cu toţii câţi bani transferăm mascat, prin primăriile comunale şi orăşeneşti pentru renovarea unei turle, pentru achiziţionarea unui clopot sau, din ce în ce mai des, pentru ridicarea unei noi biserici, care nu are cum să aibă valoare istorică, că na!, e totuşi o diferenţă între sfinţii voievozi şi actualii politicieni.

Atenţie! Nu vorbim despre salariile profesorilor de religie, nu vorbim nici măcar despre salariile preoţilor şi ale cântăreţilor din biserici, nu vorbim de bugetul cultelor şi culturii. Şi acolo sunt nişte zeci de milioane de euro transferate către Biserică, dar acelea sunt la vedere.

Vreau doar să ştim cât transferăm netransparent, ca să înţelegem exact, cu toţii, ce promisiuni a făcut Dragnea şi cât este de vrednic este pe banii noştri. În final noi toţi, poporul creştin, propun să-i ridicăm un imn de slavă din toate piepturile noastre, dar asta numai dacă, pe lângă mânăstiri şi biserici săteşti aducătoare de voturi, mai alocă ceva şi pentru şcolile alea rurale care, în continuare, nu au apă curentă şi nici toalete în care să fim siguri că nu ne mai mor copiii înecaţi.

Comentarii prin facebook

20 răspunsuri la Vrednici să fiţi, dar să ştim şi noi cât ne costă vrednicia voastră

  • Barbu
    Octombrie 16, 2014 la ora 10:42

    E vrednic, a făcut minuni, a înviat morții la referendumul de demitere a președintelui!

    Răspunde
     
  • anca
    Octombrie 15, 2014 la ora 00:16

    Saptamana trecuta mi-ati spus ca sunt too slow acum imi spuneti ca-i prea quick.mai bine spuneti ca nu va place ca i-am denigrat pe minunatii de guvernanati.

    Răspunde
     
  • anca
    Octombrie 15, 2014 la ora 00:06

    dragnea,cat de ipocrit trebuie sa fi,cata blasfemie sa-l pui pe dragnea alaturi sau sa-i fie pomenit numele alaturi de BRANCOVEANU si copii lui.
    Cand tara sufera din cauza acestori nemernici care au devalizat economia tarii,voua va arde de restaurari?Eu stiu ca preotii serveau lui DUMNEZEU dar astia vad ca servesc lui MAMONA,RUSINE!

    Răspunde
     
    1. ioana
      Octombrie 16, 2014 la ora 23:08

      Cred ca atunci cand prea sfintiile lor cantau „vrednic este” , se refereau la cat de vrednic era Dragnea cand a furat voturi si mai ales cand si-a construit „domeniul'” din Teleorman.

      Răspunde
       
  • syr
    Octombrie 14, 2014 la ora 11:34

    Domnule Guran, tin minte ca ati facut un apel la patriarhie sa publice un buget, scripte banesti, ce-or fi, ca sa stie tot mireanul cati bani au, din ce surse provin si pe ce se duc…ati primit informatiile?
    Nu stiu cati bani da (aloca, de fapt) Dragnea prin MDRAP autoritatilor locale, prin PNDL nu! Adica nu prea:) singura nisa a fost introdusa prin Ordonanta de urgenta nr. 58/2014 de la finele lui septembrie si aceea suna ca dracu’, adica e pentru infrastructura turistica ca instrument de punere in valoare a potentialului turistic local! Acum chiar, stiti de vreun program al MDRAP de care nu stiu eu? Iar din cate stiu, pentru reparatii de biserici, turle si constructii banii vin pe filiera Secretariatului pt Culte (cred ca acum apartine de Cancelaria Prim-ministrului). Tot pe-acolo vin salariile pentru personalul clerical (inclusiv cel cuvenit Patriarhului). La bugetele locale se distribuie salarii (in completare) pentru personalul neclerical. Salariile profesorilor de religie cred, banuiesc, ca se platesc la fel ca salariile tuturor profesorilor, din sume defalcate din TVA la bugetele locale. Aici nu sunt prea sigura pe informatii.
    Asadar, de unde, pe ce cai lumesti sa domnul Dragnea bani bisericilor? Si numai celei ortodoxe?
    In ceea ce-l priveste de domnul Isarescu, daca vrea sa fie filotim cu biserica, sa o faca pe banii domniei sale, proprii. Daca nu-i convine asa, sa schimbe legea BNR si sa prevada exact ce poate sa faca BNR cu rezervele si partea din profit pe care nu o varsa la bugetul de stat. Profitul BNR e puit din bani publici, nu banii domniei sale, asa ca o perfecta transparentza si o baza legala pentru cheltuirea lor mi se pare o conditie de bun-simt. Apropo, cum selecteaza manastirile pentru care sa bani? Include si lacasuri ale altor credinte/culte/religii? Deci, NU asa, domnul Guran…

    Răspunde
     
  • Raducu Popa
    Octombrie 14, 2014 la ora 08:55

    Cata prostie si indoctrinare cu religiile astea…mai ales la noi. Uitati-va ce burti frumoase, haine aurite si ce bine o mai duc pe spinarea fraierilor care cotizeaza speriati ca nu-si prind un loc in cer, la harpa.

    Răspunde
     
  • jomexo
    Octombrie 13, 2014 la ora 22:40

    Ceia ce se intampla in Romania i-mi aduce aminte de Evul Mediu,oare de ce?Poate ca,in istoria noastra,am sarit peste niste etape si acuma ne intoarcem la locul nostru in istorie.In cazul asta se explica tot ce se petrece in tarisoara noastra.Noi,romanii,sfidam legile fizicii si dam timpul inapoi suntem al dracu de caposi.Oare,ce cautam in Europa?!!!

    Răspunde
     
  • Stelian
    Octombrie 13, 2014 la ora 22:38

    De la a vrea pana la a obtine ceva, e cale lunga. Bine ca nu le ceri sa-ti spuna toate secretele, ca sigur ti le spuneau 🙂
    Totusi e bine c-ai spus mai pe intelesul oamenilor cum merg treburile. Poate au mai inteles cativa care nu stiau. Sincer pe mine nu m-a ajutat prea mult, ca eram mai mult ca sigur ca ei fac ce vor cu banii tarii si cam cum si pe unde ii impart.

    Răspunde
     
  • Francisc Florin
    Octombrie 13, 2014 la ora 22:04

    Incredibil, nu-mi vine sa cred ca asa zis patriarhul…. (caca maca), asta daca-l dezbraci de hainele preotesti arata ca un rachet, baietas de cartier. Ce josnic a ajuns biserica ortodoxa cu acest ……., sa se milogeasca la banii cetatenilor si pe partea asta, nu este in deajuns ca saracii oameni cotizeaza fiecare la bisericii-le la care apartin si ca la biserica toti banii flutura prin buzunarele lor (odata cu ei si satan), ca nu poate sto nimeni cati sunt (doar Dumnezeu stie) Sa-i fie rusine, eu nu stiu cine la pus, si ma intreb oare poate cineva sa-l alunge….. poate doar Dumnezeu, dupa ce face pact cu „diavolul” adica cu clasa politica, puterea, banii, ….. Rusine sa-i fie, imi este rusine ca sunt ortodox cu un „conducator” de preoti ca el. Si din pacate datorita „conducatorilui” si putinii preoti care mai erau cu adevarat preoti, incep sa prinda din meteahna „celui dintai…” Mi-e scarba de el..

    Răspunde
     
  • Cris
    Octombrie 13, 2014 la ora 21:23

    Inainte vreme, la hirotonirea unui preot se intreba in public: „Este el vrednic?” si daca cineva avea vreo obiectie, putea sa ridice mana si sa spuna.

    Mai nou, nu se mai pune nicio intrebare publicului ci se rosteste direct fraza: „Vrednic este!” astfel incat nimeni sa nu mai poata face nicio obiectie.

    Niste mafioti toti acesti asa-zisi reprezentanti ai Bisericii.

    Răspunde
     
  • Kristina
    Octombrie 13, 2014 la ora 21:14

    Turismul monahal sau ecumenic cum il numesc unii este un lucru cat se poate de bun,profitabil intr_un viitor apropiat.
    Nu stiu daca d_nul Isarescu sau d_nul Dragnea se gandesc in directia aceasta,dar daca da e un lucru cat se poate de bun pentru Romania.

    Sunt zone absolut geniale in jurul unor mici manastiri in tara asta!

    Răspunde
     
  • ioana cojocaru
    Octombrie 13, 2014 la ora 21:06

    biserica este una din institutiile care m-a dezamagit profund in ultimii ani ! In anii de criza , prin care trece si Romania , Biserica s-a apucat sa cladeasca Catedrala Neamului ! Nu am nimic impotriva acestei ctitorii . Lucrul care m-a suprat profund este ca preainaltele fete bisericesti nu au chemat cateva companii Romanesti sa le spuna : Ma fratilor uite asta e bugetul , asta este costul pe mp , hai care intrati si cum impart feliile ca aici sunt bani de salarii bunicele pentru niste amarati de romani , constructori , care se zbat sa supravietuiasca intr-o piata moarta ! Nu Biserica , scoate totii banii din tara , sau ma rog aproape toti , ca deh construieste cu companii straine …… Asa ceva……. Biserica nu e statul roman care are obligatia de a scoate la licitatie , biserica avea puterea sa aseze la masa cateva companii … trebuia doar un pic de creier si milostivenie in fata poporului …….

    Răspunde
     
  • Marius
    Octombrie 13, 2014 la ora 19:45

    Avem două Românii și culmea, fiecare dintre acestea are soarta pe care o merită.

    Răspunde
     
  • Adrian Stanciu
    Octombrie 13, 2014 la ora 18:56

    Nu am înțeles deloc unde e șmecheria din legea BNR. Și cum adică pierderile se suportă de la buget prin aceea că nu sunt câștiguri :-D. Așa contorsiune de raționament nu am mai întâlnit de mult. Adică ar trebui să verse profit la buget și când e în pierdere, sau cum? :-))

    Răspunde
     
    1. Moise
      Octombrie 13, 2014 la ora 19:54

      🙂 dar daca fara donatie pierderea ar fi fost profit sau ar fi fost anul viitor profit mai mare? acum ati inteles?

      Răspunde
       
      1. eugen
        Octombrie 13, 2014 la ora 21:05

        Adica prin donatie sau donatii are puterea de a hotara daca banca termina anul fiscal cu profit sau pierdere? Pierderea o suporta bugetul iar profitul il deturnam? Asta nu e delapidare?

        Răspunde
         
      2. daniel
        Octombrie 13, 2014 la ora 21:30

        Pai in mod normal, donatiile nu trebuie sa fie trecute la cheltuieli deductibile(asemanator societatilor comerciale).Ele se scad intr-un anumit procent din impozitul pe profit. Ceva asemanator ar trebui sa se intample si la BNR.

        Răspunde
         
        1. syr
          Octombrie 14, 2014 la ora 11:49

          deci, ar scadea impozitul pe profitul care trebuie varsat la bugetul de stat! Oricum o luati, domnule Guran, tot bani publici sunt…apropo, de catedrala mantuirii neamului ce se mai aude? de unde o mai fi si asta finantata?

          Răspunde
           
  • Daniel
    Octombrie 13, 2014 la ora 18:55

    Nivelul de degradare al clasei politice nu are limita. Cat priveste conducerea bisericii,cred ca se uita cu admiratie la Iran.

    Răspunde
     
  • Daas
    Octombrie 13, 2014 la ora 17:18

    tara inapoiata, hotia generala nu se rascumpara construind biserici.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase