Voi ce ziceţi, cine are mai mult de pierdut?

Publicat la data de de Moise

de Moise Guran

Următoarea înşiruire de evenimente este pur cronologică. Ele pot avea, sau nu, o legătură de cauzalitate între ele. Decideţi dumneavoastră asta, la fel cum eu însumi am decis pentru mine.

Ştiţi povestea conflictului din Ucraina? N-o mai repet. Acest conflict a dus la o serie de sancţiuni decise de ţările UE împotriva Moscovei. Nici Moscova n-a rămas cu braţele încrucişate, asta e clar. De aici nu se poate trage, însă, automat concluzia că la prima adiere de toamnă Gazprom a redus furnizarea de gaze către ţările din estul europei din cauza sancţiunilor, nu?

Nu, nu se poate, dar suspiciunea e puternică. În România, prima reducere de presiune a intervenit vineri, 19 septembrie, deci acum două săptămâni. Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, s-a străduit din răsputeri să vorbească cu cineva de la Moscova despre asta. Nu l-a băgat nimeni în seamă că, na! nu l-a băgat nimeni în seamă… dar, de aici, putem oare trage automat concluzia că Moscova desconsideră un biet ministru dintr-o biată ţară din est? Putem, dar ar fi speculativ. Oricum, Moscova desconsideră pe oricine n-are rachete nucleare.

În fine, marţi, 29 septembrie, ministrul reuşeşte să se întâlnească, în sfârşit, cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti, după zece zile în care n-a avut drept interlocutor decât un dispecer Gazprom de la Sofia. După întâlnire, ministerul Energiei a dat un comunicat aproape amuzant, dar în sensul negru al umorului, în care se spune că, în urma discuţiei, n-a reieşit că întreruperile de gaze ruseşti nu se vor repeta.

Acum, poate cineva trage concluzia că, din cauza acestor discuţii, două  zile mai târziu, la rafinăria Lukoil de la Ploieşti, a descins un amplu control al autorităţilor române, în urma căruia au fost sigilate depozitele rafinăriei deţinute de ruşi? Nu! Ar fi speculativ să credem că de aia. În fond, acuzaţiile sunt de evaziune fiscală.

Dar ce, de aici rezultă neapărat că închiderea voluntară a rafinăriei de către ruşi şi, deci, perspectiva concedierii a patru mii de oameni, care acum lucrează la Lukoil, ar fi un şantaj făcut de ruşi asupra autorităţilor române? Nooo! Nici vorbă! Ruşii nu fac aşa ceva, ei sunt oameni inimoşi, nu apelează la şantaj economic sau social.

Desigur, ruşii pot închide legal tot ce deţin în România, când vor ei… dar ar fi speculativ să credem că firma rusească Lukoil s-ar putea juca cu soarta a patru mii de oameni, nu? Da! Aşa este, dar acum hai să o luăm şi altfel…

Dacă eu vă spun acum că n-am alimentat niciodată cu benzină şi motorină la benzinăriile Lukoil şi Gazprom din România, dumneavoastră o să înţelegeţi că vă îndemn să boicotăm cu toţii aceste benzinării? Da de ce să înţelegeţi asta, că fiecare decide pentru el… nu v-am spus de la început?

Eu nu vă îndemn să boicotaţi benzinăriile ruseşti, dar nici nu vă pot opri să o faceţi…

Comentarii prin facebook

65 răspunsuri la Voi ce ziceţi, cine are mai mult de pierdut?

  • Ivan Gabriel
    Octombrie 26, 2014 la ora 19:17

    Va salut.Conduc o maisna de 4 ani si activitatea mea este pescuitul sportiv si filmele de pescuit in tara si in Delta Dunarii.Am fost la Tulcea si am zis sa alimentez la iesire din Tulcea si este o benzinarie acolo pe partea stinga cind se iese catre Pitesti si am alimentat si dupa citiva kilometri,intr-o padure acceleram si la maxim si nu trecea acul indicator de 60 km/h.Atunci am zis ca nu mai alimentez de la Lukoil si nu am mai alimentat,merg pe mina austriecilor de la OMV,super benzina frate,te baga in scaune cea de 95.Eu am lucrat in Arpechim 12 ani ca agent de paza dar nu aveam masina atunci cind se foloseau canadienele,rezervoarele la masina, si tot apa era problema ,la decantare,dar acum este important de cei de la Peco daca vor sa scoata un ban pe apa.Daca cei de la OMV nu faca asta sau angajatii lor atunci de aceea benzina lor este mai buna,ca in fond toata benzina are ceva apa in ea,dar daca o aduci cu cisterna la peco si nu o lasi sa se decanteze si o bagi direct la rezervoarele masinilor atunci e normal ca primii soferi sa aiba surpriza sa ia si benzina cu apa.Daca sint baieti de buna credinta lasa benzina sa iasa deasupra,scurge apa si soferul alimenteaza numai benzina buna.E ca cu vinul din Scriptura cind oamenii la sfirsit il puneau la masa pe cel rau fiindca oamenii erau beti si nu mai stiau.Deci tine de mentalitate.Si acum citeva cuvinte despre ,,Dusmanii Tarii”.A-ti auzit ca diavolul a coborit pe pamint.Si americanii il cauta si nu il gaseste si nu stiu ei cum zicea cineva aici ca diavolul locuieste in mintea si inima lor,de aceea ei fac prapad si acapareaza tot prin lumea asta a lui Dumnezeu si nu numai ei ,ci toti care umbla cu diavolul.Acum daca nu se pocaiesc sigur umbla cu diavolul si au numai ginduri de ale lui diavolul.Asa zicea si o rusoaica ca Putin si-a adus aminte de momentele de cotropire si ca ei au fost cuceritori,deci diavolul din trecut i-a intrat in minte si i-a intunecat mintea,de aceea e haosul pe pamint ca doar este imparatia diavolului si slujitorii lui il urmeaza.Nu stiati ca va fi si al treilea razboi nuclear,asa spune la Scriptura,ca va fi un necaz asa de mare cum nici nu a fost si nici nu va mai fi si daca nu ar scurta Dumnezeu zilele de necaz nimeni nu ar scapa.Cititi la Noul Testament.Dar oamenii care umlba condusi de diavolul merg in intuneric si nu asculta de Dumnezeu si de Fiul Sau Isus Hristos care nu este din lumea asta si ei uita ca sintem toti muritori caci gindurile lor sint intunecate.Cine va primi Lumina de la Dumnezeu va intelege ca noi sintem creatia Lui si nu trebuie sa ne batem ca nebunii ,dar diavolul este invizibil si siret si da impresia ca nu exista dar exista si lucreaza in oameni.Nu stiati ca noi avem putere peste diavol?.Am sa fac un film pe YouTube despre Viata asta si cea vesnica,extraterestrii,teleportari si ce mai fac extraterestrii.Tineti aproape.Numele meu este Ivan Gabriel si asa ma gasiti ,,oriunde ” .Va doresc sa va lumineze Dumnezeu.Bine ar fi ca toti sa facem totul din dragoste sa ne fie bine..Mult succes la pompa.

    Răspunde
     
    1. un turist
      Octombrie 26, 2014 la ora 20:40

      D-le Gabriel,d-voastra nu aveti nevoie de benzina ci de visle pe cit sinteti plecat cu pluta.

      Răspunde
       
  • Violeta
    Octombrie 9, 2014 la ora 13:40

    Dincolo de toate comentariile, si pentru ca nu sunt sofer, pot incerca sa fiu obiectiva: atunci cand sugerati sa nu se alimenteze nimeni de la LukOil se gandeste cineva ca de fapt acolo lucreaza „romani” de-ai nostrii, care neavand incasari, nu-si vor incasa salariile? Romanii vor ramane fara loc de munca, nu rusii. Si daca Lukoil pleaca, poate cumpara Petrom activele??

    Răspunde
     
  • Baraga Eduard
    Octombrie 8, 2014 la ora 22:46

    In CE se poate investi un ban in romania?SA ai si un castig,nu numai de dat spagi, atentii…

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase