Nu Robert, nu suntem toţi la fel

Publicat la data de de Biziday

Turcescu B1

de Moise Guran

Sub zâmbetul lui Ponta care, cu referire la devoalarea lui Turcescu, spune că cine seamănă vânt culege furtună, eu înţeleg că Robert a fost sacrificat ca să înţeleagă Băsescu să nu mai semene vânt.

Bănuiesc, de aici înainte, un caft între servicii, unii încercând să devoaleze un candidat la preşedinţie, fost ofiţer, alţii încercând să-şi protejeze candidatul. E treaba lor şi mă interesează mai puţin… Azi vreau să vă vorbesc despre Robert, un tip pe care abia dacă îl cunosc, asta deşi am preluat România în Direct la EuropaFM, emisiune ce l-a consacrat ca jurnalist şi care l-a propulsat, apoi, în mediul mult mai vizibil al televiziunilor.

Pot înţelege faptul că meseria de jurnalist poate fi o bună acoperire pentru un ofiţer de informaţii, dar nu înţeleg nici în ruptul capului de ce un jurnalist – şi încă unul consacrat – ar dori să devină şi ofiţer al unui serviciu secret. Aşa cum spune Tolontan, meseria de jurnalist onest o exclude pe cea de spion, pentru simplul motiv că un jurnalist este obligat să spună ceea ce crede, ceea ce ştie, iar adevărul este esenţa acestei meserii.

Chiar presupunând că vorbim de un ofiţer onest, care îşi iubeşte ţara şi care nu face jocuri politice, o dublă identitate implică o minciună prin omisiune. Acela va rămâne, poate, un bun ofiţer dar, înşelând încrederea publicului, nu va fi niciodată un jurnalist, indiferent de cotă sau de audienţe.

Altfel spus, un ofiţer-jurnalist nu e cu nimic mai bun decât o goarnă politică, sau decât a unui caftangiu cu simbrie. Nu e cu nimic mai bun decât unul care înjură la televizor pe oricine îl contrazice, nu e cu nimic mai bun decât un Dan Diaconescu care a folosit această meserie ca să se îmbogăţească, şantajând oameni sau pentru a intra în politică.

Ceea ce a făcut Robert reprezintă cea mai grea palmă dată, până acum, acestei meserii de jurnalist. Ok, a ales să spună adevărul, deşi se putea retrage în linişte, chiar dacă a fost şantajat… în fond, legea obligă un serviciu secret să ofere un job administrativ unui ofiţer secret care îşi pierde acoperirea… dar Turcescu parcă a vrut să tragă după el în derizoriu toată breasla ziariştilor.

Uită-te înăuntrul tău Sorina, îi zicea în studiou colegei sale de la B1, sugerând că şi aceasta ar avea ceva de ascuns. Absolut stupid, jenant şi destul de iresponsabil!

Robert, fiecare dintre noi are obligaţia să se privească zilnic în oglindă, să se uite înăuntrul său, să-şi cenzureze pornirile personale, dacă acestea pot fi toxice pentru public, să-şi lase la o parte simpatiile politice, ba chiar şi propriile frustrări financiare. Pentru că doar libertatea şi adevărul păzesc cu adevărat democraţia şi de aceea ni se mai spune nouă, jurnaliştilor, câinii ei de pază.

Şi indiferent că ai fost ofiţer acoperit sau că faci doar o mascaradă, mie mi se pare că în meseria asta nu prea ai ce să mai cauţi. Eu nu dau verdicte, dar publicul le dă.

Comentarii prin facebook

54 răspunsuri la Nu Robert, nu suntem toţi la fel

  • petrovai
    Septembrie 25, 2014 la ora 13:23

    Suspiciunea ca media nu joaca corect va ramane chiar daca vor fi si alti jurnalisti care vor fi deconspirati sau se vor autodeconspira.Nu stiu ce s-ar putea face pentru a reface prestigiul presei,si asa serios sifonat in ultimii ani.Nu ati vrut sa faceti ordine in breasla si acum sinteti intr-o situatie fara iesire.Va fi greu,dupa mine imposibil,sa fie refacuta credibilitatea media.Cati sint in situatia lui Robert Turcescu pe care nu ii vom sti niciodata ?

    Răspunde
     
  • Frozenideas
    Septembrie 23, 2014 la ora 16:44

    Ca ofiter acoperit avea acces la anumite informatii. Nu e ca si cum ar fi rascolit el dupa ele, sa fi muncit pentru ele. De asta era un “jurnalist” atat de bine documentat. Raman la parerea mea, circ ieftin. Cauta clementa celor pe care i’a mintit cu nerusinare.

    Răspunde
     
  • Mihaela
    Septembrie 23, 2014 la ora 14:27

    Interesant articolul dl. Rotar :
    Se pare ca Turcescu a fost pacalit de niste tigani ce s-au dat sefi de servicii secrete si l-au pus sa mearga in miini sa spioneze de jos.. nemaiputand suporta impricinatul s-a autodenuntat si e convins ca ar fi lucrat pt armata.

    Răspunde
     
  • Mihai
    Septembrie 23, 2014 la ora 14:02

    Trec anii si scena politica e din ce in ce mai murdara.Nu degeaba Turcescu a iesit tocmai in campania prezidentiala.Nu am timp sa urmaresc scena politica insa cand deschid tv sau radio si aud “logica” politrucilor raman fara ganduri si argumente.Mai Moise,unde Dzeu ne indreptam in acest ritm capitalist?

    Răspunde
     
  • Andrei
    Septembrie 23, 2014 la ora 12:28

    1. Apreciez foarte mult emisiunea de informare economica pe care o realizeaza dl. Guran.

    2. Din pacate, in “cazul Turcescu” nu a prea nimerit-o. Jurnalistul Turcescu a vrut sa vina cu o bomba de presa (bine jucata, ce-i drept, desi cam jenanta). Cui foloseste – sper ca vom vedea in saptamanile urmatoare. Oricum, documentele prezentate ca probe sunt penibile.

    3. Chiar credeti ca asa se comporta un ofiter (acoperit sau nu) al unui serviciu secret ? Si-apoi, ce ar putea avea soola (lui Robert) cu Prefectura (pardon, cu serviciul de informatii al Armatei) ? Just a little bit of common sense.

    Răspunde
     
  • Justy
    Septembrie 23, 2014 la ora 11:55

    Moise… ce-ai zice, ce-ai face, cum ai reactiona daca te-ai trezi si tu brusc cu vreun ordin de avansare de care habar n-ai, pe o lista de ofiteri pe care nu stii de ce apari? Ce-ai zice daca, straduindu-te sa afli amanunte, ai descoperi ca identitatea ta a fost folosita fara ca tu sa visezi ca s-ar putea intampla lucrul asta? Ce-ai face daca ai ajunge in posesia unor documente care atesta despre tine niste “adevaruri”, transformand astfel viata ta reala intr-o minciuna? Sa ne amintim, in acest context, raspunsul lui RT la o intrebare a Sorinei Matei: “Numai Dumnezeu stie cine este Robert Turcescu”…
    Te-am intrebat pe tine pentru ca presupun ca nu e RT singurul ziarist caruia i s-a atasat un astfel de buton on/off de catre “baietii cu ochi… sclipitori” (pentru ca nu ma pot pronunta in privinta culorii).

    Răspunde
     
  • Boris Leonida
    Septembrie 23, 2014 la ora 11:25

    Moise, e bine sa bati fierul cat este cald, insa nu este suficient de incins deocamdata (asta daca chiar te intereseaza subiectul “Turcescu”).
    Ceea ce faci aici pe blog (precum si alte persoane publice pe blogurile lor) ma dezamageste pentru ca denota lipsa de profesionalism. Esti printre putinele motive pentru care ma uit pe vreun post romanesc de televizune, insa usurel vad ca aluneci spre lumea intunecata a discutiilor politice televizate…sper sa te reintorci la mediul de afaceri. Lasa politica, nu te prinde.
    Am mai scris-o si prin alte comentarii: incearca sa copiezi si tu atitudinile celor ce apar pe posturile tv din Germania, Anglia sau USA. Las-o mai moale cu limbajul de cartier pt ca desi acum te faci mai usor de inteles in randul multimii, fiind ” educator” public, ar trebui sa dai un exemplu.

    Răspunde
     
  • Kristina
    Septembrie 23, 2014 la ora 10:28

    O singura observatie,daca imi permiteti:
    Meseria de spion e grea domnule,
    Turcescu e roman,crestin,si e greu de crezut ca are toate abilitatile native necesare unui spion cu greutate.
    Cel mult pe contrainformatii la armata il vad,
    Il tradeaza un pic si viata personala,in cazul lui.
    Ca tinuta,imagine e de nota 8 pe o scara de la 1 la 10.
    sper sa ramana in jurnalism,e mai bun decat la cantat oricum.
    Vorbeste clar romaneste,nu injura pe la TV.
    Si apoi daca eu vreau sa ascult ce spune el,ascult ,daca nu NU
    S_a inventat butonul pe telecomanda:))

    Răspunde
     
  • Filotin
    Septembrie 23, 2014 la ora 10:16

    Ai devenit arogant, fudul si atoatestiutor Moise! Urit! Zici ca ,,Eu nu dau verdicte, dar publicul le dă,, ca si cum verdictul nu are cum sa fia altul decit cel pe care tu il vrei. Freci batul pe gard sa intariti toti ciini, ca publicitatea aduce fonduri si umfla buzunare, se stie. Te doare pe tine de ” libertatea şi adevărul ,, din presa asa cum pe mine ma doare de masina vecinului din al treilea (poate chiar al partulea) bloc de la miazanoapte. Eu unul mi-as dori ca Turcescu sa fie incurajat , protejat si sa spuna ce are de spus. Tu?

    Răspunde
     
  • Marga
    Septembrie 23, 2014 la ora 09:42 Răspunde
     
  • Popescu35
    Septembrie 23, 2014 la ora 09:39

    Parabola de toamna . .
    Se povesteste din batrani ca TVR-ul isi trimite dandanalele (ofiterii acoperiti) in sudul ucrainei sa-i prinda pe rusofoni. Pe moise in deghizeaza intrun mar rosu de-ti ploua in gura iar pe guran intro gutuie cu miresme bine directionate. Pleaca ‘fructele’ si cand ajung aproape de Lugansk vad un fluier care canta singur o doina de dor si jale …. apropiidu-se ,minune, era adelin petrsor…… Nu mai pot da detalii ca actiunea e in desfasurare.. Sondaj : ii vor prinde ?

    Răspunde
     
  • Popescu
    Septembrie 23, 2014 la ora 09:28

    Parabola de toamna . .
    Se povesteste din batrani ca TVR-ul isi trimite dandanalele (ofiterii acoperiti) in sudul ucrainei sa-i prinda pe rusofoni. Pe moise in deghizeaza intrun mar rosu de-ti ploua in gura iar pe guran intro gutuie cu miresme bine directionate. Pleaca ‘fructele’ si cand ajung aproape de Lugansk vad un fluier care canta singur o doina de dor si jale …. apropiidu-se ,minune, era adelin petrsor…… Nu mai pot da detalii ca actiunea e in desfasurare.. Sondaj : ii vor prinde ?

    Răspunde
     
  • alexandru
    Septembrie 23, 2014 la ora 08:52

    Domnule Guran, e pacat ca ati inceput un razboi care va da jos de pe piedestalul de impartialitate pe care multi v-am pus. Faptul ca incepeti analiza celei mai neobisnuite dezvaluiri personale a unui jurnalist cu”Sub zambetul lui Ponta…” dovedeste ca deveniti pe zi ce trece “anti-pontist”, poate chiar fara sa va dati seama. Noi va asteptam sus, la loc!

    Răspunde
     
  • Grigorie
    Septembrie 23, 2014 la ora 08:48

    1.toti ‘ziaristii’ care n-au absolvit ziaristica sunt la fel. .
    2.in capitalism , la piata , orice hot neprins (ofiter sub acoperire) e ziarist cinstit…… deci orice ziarist cinstit (neabsolvent de ziaristica-prima facultate) e un hot (ofiter) inca neprins !!!

    Răspunde
     
    1. pisi
      Septembrie 23, 2014 la ora 11:23

      “ziaristica”? Aoleu… Ajung să mă întreb ce o fi mai rău, să fii ofițer acoperit, sau să fii prost?

      Răspunde
       
  • Eroul Bula
    Septembrie 23, 2014 la ora 08:44

    Moise, eu zic ca trebuia sa mai ai rabdare.
    Ideea ca serviciile secrete nu ar trebui sa aiba ofiteri sub acoperire in presa e o mare stupizenie. Majoritatea marilor jurnalisti din presa occidentala lucreaza si pentruserviciile secrete. Chiar nu te-ai intrebat niciodata cum presa americana se aliniaza instant marilor decizii de la Casa Alba. Unii simuleaza critica pe ici-colo dar pe temele majore sustin deciziile Casei Albe “pentru ca sunt patrioti”.
    Faptul ca un jurnalist este ofiter acoperit este un pacat infinit mai mic decat faptul ca un jurnalist se vinde oricarui om dispus sa plateasca si, pentru banii aia, iese si-ti arata o girafa explicandu-ti ca e zebra. Sa-ti aminteasc sirul nesfarsit al slugilor lui Vantu si Voiculescu?

    Răspunde
     
  • Florian
    Septembrie 23, 2014 la ora 08:37

    Pacat, un jurnalist prezinta realitatea si lasa publicul sa gandeasca, sa aleaga, nu induce opinii. Mai toti jurnalistii care isi dau cu parerea in cazul colegului de breasla Robert Turcescu uita ca sunt jurnalisti. Oare, pe timpul lui Ceausescu puteai placa afara ca jurnalist, fara sa ai si alte sarcini. Oare, azi, exista jurnalisti care, sub acoperire, sa nu lucreze in slujba unui punct de vedere personal autentic, indus de patron sau comandat de altcineva?

    Răspunde
     
  • Artimon
    Septembrie 23, 2014 la ora 04:47

    Moise, vorba cantecului: (Nu) suntem la fel,(dar) gandim la fel..:)

    Răspunde
     
  • X
    Septembrie 23, 2014 la ora 00:37

    Sper sa nu fie o acoperire, un fel de mascarada care sa retraga atentia publicului de la adevaratul ofiter, care candideaza in rosu la presedentie.

    Răspunde
     
  • rares
    Septembrie 23, 2014 la ora 00:02

    Parerea mea e ca robert trebuia sa taca..eu unul nu-l vad demn nici de meseria de ofiter si nici de cea de jurnalist!sa mai zic de muzician?ar trebui ca la batranete sa nu primeasca pensie pt ca nu si-a indeplinit corect artributiile in domeniile in care a activat, nenea’ asta intotdeauna n-a fost nici pe drum nici in caruta!!

    Răspunde
     
  • Paul-Sorin Tiţa
    Septembrie 22, 2014 la ora 23:55

    Încă mai are multe de spus, din păcate.

    Răspunde
     
  • Vlad
    Septembrie 22, 2014 la ora 22:59

    Intr-adevar acest articol mai putea astepta cateva zile…

    Totusi ce se ascunde inspatele acestui circ ? Ceva nu se leaga aici…

    Răspunde
     
  • Dana
    Septembrie 22, 2014 la ora 22:24

    Robert Turcescu s-a trezit, este acea trezire pe care multi n-o inteleg sau n-o vor avea niciodata si astfel le este straina. Numai atunci poti sa vezi cu adevarat in interiorul tau si iti dai seama de fapt cine esti cu adevarat, ce-ai facut de fapt si poti alege de partea cui esti: a binelui sau al raului. Raspunsul Sorinei la indemnul lui Robert Turcescu este lamentabil si nu are nicio legatura cu ce ii spune de fapt Robert sa faca. Este paralela cu mesajul lui Robert, ea vrea doar sa auda cine este vinovatul si nu-l aude pe Robert ce spune de fapt. Are privirea si mintea blocate in calculator uitandu-se probabil la intrebarile pe care i le trimitea sefu pentru Robert, in loc sa fie atenta la ce spunea el. Chiar daca multi jurnalisti incearca acum sa scormoneasca in spatele aparentelor si sa gaseasaca conspiratia, dar raspunsul este foarte simplu: Robert s-a trezit, este constient de valorile vietii si adevaratul scop pentru care suntem aici. Este momentul lui. S-a nascut a doua oara. Mesajul lui a fost atat de clar, el vorbeste despre asta tot timpul in emisiune si nimeni nu-l aude. Pacat.

    Răspunde
     
  • muresan gabriel
    Septembrie 22, 2014 la ora 22:13

    nu cred o ioata din asta dar cred cu tarie ca ROBERT TURCESCU pentru mine este si va ramine cel mai bun jurnalist,dar va intreb si ii intreb si pe alti BAGATII mina in foc pentru BADEA si GIDEA.,datorita lui sa-u descoperit multe ghiduseni din romania,si se vor mai descoperi ,cu stima.

    Răspunde
     
  • Ruben
    Septembrie 22, 2014 la ora 21:58

    O mascarada ca multe altele,…ne-am saturat de oameni fara valori, mincinosi, corupti, ipocriti,nimic nou, imi este lehamite sa mai deschid tv-ul… generatia tanara are nevoie de modele dar din pacate primim doar modele mizerabile zi de zi :(…

    Răspunde
     
  • tizul
    Septembrie 22, 2014 la ora 21:41

    Telenovea pentru tembelizomani. Agent acoperit si livret militar nu se potriveste!:))))))

    Răspunde
     
  • jiji
    Septembrie 22, 2014 la ora 21:35

    draga Moise,Ști cum se zice,,CAINI LATRA URSUL MERGE,,asa ca ….mergi!!!

    Răspunde
     
  • bogdan
    Septembrie 22, 2014 la ora 21:20

    o lepadatura care a lucrat cu o lepra pe nume BASESCU . si ca amandoi inca sunt multi !!! astia tin ROMANIA pe loc ,secaturile astea !!!

    Răspunde
     
    1. Cosmin Moise
      Septembrie 23, 2014 la ora 08:29

      Moise, mesajul asta nu se “modereaza”??? Sau doar…..?

      Răspunde
       
  • arhanghelu
    Septembrie 22, 2014 la ora 21:08

    Dar tu Moise pentru cine lucrezi ? Sa ne luam dupa nume ?

    Răspunde
     
    1. Cosmin Moise
      Septembrie 23, 2014 la ora 08:35

      Adica si eu, tot pentru….??? Sau pentru….? Asa, dupa nume!

      Răspunde
       
  • gif
    Septembrie 22, 2014 la ora 20:58

    Poți spune ce vrei tu, Moise, despre Turcescu, dar nu poți spune că a fost șantajat sau sacrificat. Chiar nu realizezi că niciun serviciu, indiferent de „războaie” nu-și deconspiră agenții? Ponta nu face nimic altceva decât a făcut până acum, anume circăreală ieftină. Cum putea să provoace furtună Ponta? Păi nu este el acela care a spus cu câteva zile înainte că este o onoare să fii ofițer acoperit? Exact așa a spus. Apoi a spus că Băsescu a fost votat deși „poporul știa că este securist”. Ca atare, cum ar fi putut ca Ponta să conducă jocul ăsta a lui Turcescu? Hai să mai stăm două-trei zile, să vedem ce urmează. Nu scriai tu ieri că n-ai fi dat știrea cu Turcescu dacă erai redactor șef? Acum dai din toate părțile. Nu-i cam ciudat din partea ta?

    Răspunde
     
  • ROmanul
    Septembrie 22, 2014 la ora 20:43

    PS: Parerea mea despre cazul Turcescu: E ca un fel de avertizare pentru candidatul care a fost sau este agent sub acoperire: Retrage-te pana nu te desconspiram si pe tine….
    Eu n-am inteles la Turcesc de ce trebuia sa faca public documentele daca i s-au inmanat. Si eu mi-am luat buletinul nou si nu l-am facut public. Cu siguranta a fost santajat sa-si faca singur public statutul de agent sub acoperire…

    Răspunde
     
  • ROmanul
    Septembrie 22, 2014 la ora 20:39

    De aia aia din statul islamic omoara jurnalisti. Stiu ca aia nu sunt de capul lor pe-acolo. Sunt si agenti ale serviciilor sub acoperire…

    Si de aceea este interzis ca un jurnalist sa fie si agent sub acoperire. E ca si cum ai folosi o masina de crucea rosie in razboi ca sa transporti trupe.

    Răspunde
     
  • Cris
    Septembrie 22, 2014 la ora 20:34

    Povestea lui Turcescu e o mare beshina, lipsita de credibilitate. De ce s-ar auto-deconspira un ofiter acoperit, chiar un tip stupid, ca Turcescu, de ce ar face acest lucru?

    Presa romana colcaie de ofiteri acoperiti. Ei nu fac niciun fel de spionaj – sunt prea stupizi si lipsiti de pregatire pentru acest lucru. Ei actioneaza in presa ca agenti de influenta, ne transmit un set de idei, care constituie agenda unor grupuri de interese economico-financiare si politice.

    Ei ne arata calea.. aia care poate fi pusa oricand in discutie.

    Stupizenia povestii lui Turcescu este faptul ca un ofiter acoperit are o meserie onorabila, chiar ziarist fiind. Pana una-alta, serviciile secrete romanesti se presupune ca au evoluat de la stadiul primitiv de politie politica. Suntem tara europeana, membra NATO, serviciile noastre respecta (pana la proba contrarie) drepturile omului.

    De ce sa-si dea un ofiter acoperit (fie el si stupidul de Turcescu) cu tifla in cap?

    Cine mai pune botul la astfel de manipulari?

    Răspunde
     
  • Grigore grigore
    Septembrie 22, 2014 la ora 20:31

    Situatia lu Turcescu seamana ‘al dracului’ (ca sa plagiez pe stiti voi cine) de mult cu prabusirea celebrei banci SUA.Dupa ce le-a umflat virtual conturile arabilor , cand acestia au vrut sa-si ia banii mai repede li s-a spus ca a furat unu banii (50 mld dolari ?!?) si l-au ales pe cel mai batran bancher (92 de ani) sa-l condamne la puscarie ,au trantit o primavara araba sa-i invete minte si ca sa recupereze paguba au bagat dolarul in recesiune .Asa si aici din batalia serviciilor straine la noi l-au ales pe Robert sa faca pe deconspiratul.Va urma si Kovesi ca si ei ‘i s-a ridicat gradul’ ???

    Răspunde
     
  • Andrei
    Septembrie 22, 2014 la ora 20:27

    Domnule Guran va apreciez foarte mult dar aici dramatizati ceva de speriat. Cea mai grea plama? Adica daca faci parte dintr-o armata pusa in slujba unui infractor securist cum este Voiculescu, om dovedit pana cuma ca a furat statul cu vre 60 milioane. Ba mai e acuzat ca sanataj cu ajutorul televiziunii si al “jurnalistilor” din ea. Un om care are o armata de latrai care numai din convingere si cu constiinta nu isi fac meseria. Azi suntem cu unul si il pupam in … frunte, maine printr-o echilibristica de prost gust il executam cu constiinciozitate.
    Dar de episodul Vantu, Doru Buscu, Corina Dragotescu si Stelian Tanase va mai aduceti aminte? De “Dorulet” va aduceti aminte?
    Dar de jusnalisti securisti ca Sorin Rosca Stanescu, sau de prietenul lui Bogdan Chireac dat afara pentru articole la comanda si cu suspiciune de santaj, va aduceti aminte?
    Deci sa servesti infactori si securisti, si sa prestezi pentru ei la comanda, zi de zi, sa manipulezi la modul cel mai scrabos oamenii, sa santajezi chiar, nu e “cea mai grea palma data meseriei de jurnalist”? Mai bine la cheremul infractorilor decat al serviciilor secrete romanesti ca dai “cea mai grea palmă dată, până acum, acestei meserii de jurnalist.”
    Glumiti!

    Răspunde
     
    1. imbufnatu
      Septembrie 22, 2014 la ora 21:19

      nu intelegi. problema e ca sub acoperirea de “ofiter acoperit” turcescu primea bani de la basescu via generalii cu ochi albastri pentru serviciile de imagine aduse lui base. si probabil ca daca nu s-ar fi dat el duminica de gol saptamana asta ar fi facut-o oricum altcineva (din PSD, vezi treaba cu ilie sarbu). e cat se poate de onorabil sa fii agent al serviciilor secrete romanesti, sa protejezi interesele tarii noastre, dar sa primesti bani si grade pentru a fi trompeta lui basescu e o rusine. o mare rusine.

      Răspunde
       
      1. Andrei
        Septembrie 22, 2014 la ora 21:55

        Ba inteleg foarte bine! Nu e OK sa fii in presa ofiter acoperit ca apar tot felul de supiciuni, dar sa zici ca e cea mai grea plama, cand presa romaneasca e in mocirla de mult, e un pic prea… prea?
        Si de unde aveti toate aceste informari cu cine pe cine plateste?.. Poate ne spuneti si de alti ofiteri acoperiti din presa daca le stiti asa pe toate. Nu de alta dar de peste 2 ani sunt altii la putere si puteau sa-l de-a in vileag pe turcescu de mult, dar nu au facut-o!
        Dar cum e sa slujesti un infactor si un partid de baroni infractori cu taticul lor, Ponta in frunte, e rusine sau nu prea?

        Răspunde
         
    2. Magda
      Septembrie 22, 2014 la ora 21:50

      Subscriu celor scrise de Andrei! Cred ca prea devreme ati scris acest articol, poate ca ar fi fost mai bine sa asteptam un pci de lumina in cazul lui Turcescu. Pe dvs. va urmaresc, domnul Moise Guran, zilnic, pe Turcescu mai nicicand nu l-am urmarit, insa astazi simt ca ii gresiti cumva!

      Răspunde
       
      1. Magda
        Septembrie 22, 2014 la ora 21:52

        *pic… , * domnule

        Răspunde
         
  • VictorL
    Septembrie 22, 2014 la ora 19:39

    @Moise. Nu am inteles prea multe, deocamdata, despre povestea lui Turcescu dar se vede treaba ca el se simte bine ca a scapat de o povara.
    Ce este fara indoiala este ca odata ce are Livret Militar el este rezervist si nu ofiter acoperit.Stiu ca a facut ca ,,polizorul in bordura” cind a fost trecut pe o lista de avansare cind a avut loc ultimul,,apel al bocancilor”.Atunci i s-a dat de inteles ca se stie de el si sa aibe grija cum se comporta…Cine stie de el si il desconspira se desconspira.Avem acum certitudinea ca Ponta si sacru-sau au informatii dintr-un serviciu secret din care fac parte. Nu stiu ce fel de spion a fost Tucescu dar stiu ca de cind e lumea spionii sunt acoperiti ca ziaristi sau prostituate.Aci putem intelege si cum e cu vrabiuta de la Bruxelles…
    Cu siguranta Robert a comis-o nu pentu ca s-a desconspirat ci pentru ca si-a publicat Livretul.Asta doar daca ce a aratat el nu-i un fals.Din cite spunea mai demult nici macar nu a facut Armata. Interesant e daca armata lui Turcescu e tot una cu aia din care fac parte omuletii verzi ai lui Putin…Aici cred ca e de fapt problema noastra si e o problema foarte veche.
    Daca e asa nu poti spune ca nu te intereseaza ci suntem direct interesati cu totii…

    Răspunde
     
    1. imbufnatu
      Septembrie 22, 2014 la ora 21:06

      deconspire nu desconspire

      Răspunde
       
  • N!ck
    Septembrie 22, 2014 la ora 19:37

    Teatru ieftin!
    E scarbos sa vezi cum se prostitueaza Turcescu pentru a intra in familia maestrilor din presa care au nascut gaina cu pui vii!

    Răspunde
     
    1. jimmy
      Septembrie 22, 2014 la ora 20:38

      @N!ck Perfect de accord cu tine!Si mai cred ca regizorul “show-ului” de aseara este acelasi cu cel ce a regizat si episodul : ..”draga Stolo..” !remember ?

      Răspunde
       
      1. Constantin
        Septembrie 22, 2014 la ora 21:44

        Regizorul ar putea fi acelasi cu cel care a determinat candidatura la presidentie a sefului adevaratilor spioni, dl. Melescanu. Turcescu este nesemnificatic in peisaj, iar acest lucru a putut fi vazut in cursul conflictului sau cu L Orban. Efectul gestului sau este interesant, totusi, pentru ca afecteaza mai mult sau mai putin pe toti candidatii la presidentie.

        Răspunde
         
  • Catalin ( CTL )
    Septembrie 22, 2014 la ora 19:14

    Daca ai sti de cate ori folosesc cei slabi ideea asta… : ” Nici tu nu esti sfant “. Ha! Ca sa nu ma para ei atat de murdari imporoasca si in ceilalti ca doar or parea mai curati in comparatie cu stropitii. Dar si mizeria care stropeste tot de la ei, stroptorii, vine. ” Cine e fara de prihana sa dea primul cu piatra” mai zic stropitorii. Fara de prihana, poate nu e nimeni, dar nefacand nimic in numele adevarului se prihanesc mai mult.
    Eu propun o alta varianta, cine e plin de pacate si are curajul sa schimbe tabara, cine poate spune adevarul cand are multe de pierdut, si nu cauta scuze pentru trecutul sau, acela are coloana vertebrala, acela merita , poate, mai mult decat cel care nu a trait in mocirla dar tot nu are curajul sa zica sau sa faca nimic pentru adevar si binele comun.

    Răspunde
     
  • omucu
    Septembrie 22, 2014 la ora 19:08

    Sunt absolut convins ca e doar o mascarada, mascarada pusa la cale fix de primul om in stat, prea se potriveste momentul sa fie altfel si prea evazive au fost toate declaratiile lui Turcescu sa nu poata fi intoarse tot de el cand va face marea demascare.

    Răspunde
     
  • miha@yahoo.com
    Septembrie 22, 2014 la ora 18:57

    nu ai rabdare,Moise.te grabesti si faci greseli.

    Răspunde
     
    1. Mircea
      Septembrie 22, 2014 la ora 20:40

      Stimate Domnule Guran, va rog nu ne dezamagiti. Multi ca mine au incredere in Dumneavoastra, in speranta ca, pas cu pas, veti face tara asta sa gandeasca (desi suna cam utopic). De ce v-ati aruncat in acest penibil scandal? Daca stiti mai multe si nu ne spuneti si noua …

      Răspunde
       
      1. imbufnatu
        Septembrie 23, 2014 la ora 11:06

        in ce scandal s-a aruncat mai omule?

        Răspunde
         
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Website
Comentariul*
 caractere rămase