Cine râde nu e varan. E doar sănătos la cap

Publicat la data de de Moise

varan

de Moise Guran

Nu ştiu cum dracu facem că de fiecare dată, în an electoral, la noi se întâmplă câte un sfârşit al lumii. Nu, nu de ieri, de azi, de fapt de la naşterea democraţiei în ţara noastră (iar numitul Caragiale putea fi foarte bine doar un jurnalist cu mai mult simţ al ridicolului decât cei de azi), când e vorba de alegeri, apar tot felul de bampiri care sug sângele poporului, tot felul de personaje apocaliptice care dacă vor ieşi preşedinte o să murim, o să ne predea ruşilor sau, eventual, nemţilor.

Vă mărturisesc că am o problemă la glanda umorului şi, de vreo câteva zile, chiar înainte să ajungă Voiculescu după gratii, mi s-a inflamat şi mă cam doare. Nu mai pot să râd, deşi raţiunea îmi spune clar că situaţia este, în esenţă comică. Am avut primele simptome când am citit în Adevărul că puştii care au dat anul ăsta admitere la jurnalism îl au de model în carieră pe Mircea Badea. E treaba lor, mi-am zis, dar poate e şi dreptul meu să nu mai iau studenţi în practică de la Jurnalism. Adică ce, politehniştii n-ar merita şi ei o şansă?

Acu’ vreo două zile, când s-au precipitat lucrurile în procesul lui Voiculescu, am dat şi eu pe Antena, curios să văd ce plan şi-a făcut dom’ Profesor după ce va fi devenit infractor cu acte în regulă. Spre surpriza mea, era un film pe care îl mai văzusem… De fiecare dată e la fel, am văzut aceeaşi acţiune, chiar dacă scenariştii mai permută pentru dramatism unele momente de suspans, în final, o turmă de oameni ajunge, în an electoral, nu să-şi voteze relaxat şi civilizat preferatul, ci să dea încrâncenat un vot împotriva altcuiva.

De exemplu, în 1999 a fost o mineriadă. Condamnatul Miron Cozma a încercat să vină cu minerii la Bucureşti, vrăjindu-i că o cauză a lui (penală) ar fi fost şi a lor. Pe furia respectivă s-a căţărat un Vadim Tudor, ca să-i dau eu, ca prostul, un vot lui Iliescu, dar, de fapt, împotriva lui Vadim şi a lui Cozma. Eram atât de încrâncenat încât a fost gata-gata să emigrez.

Un alt sfârşit al lumii a fost în 2004, când m-am încrâncenat împotriva lui Năstase şi i-am dat un vot lui Băsescu, doar pentru ca, cinci ani mai târziu, să mă încrâncenez împotriva lui Băsescu şi să îi dau un vot lui Geoană. Asta în ciuda faptului că, în 2004, îmi doream un final cu condamnare sau achitare pentru Băsescu în dosarul Flota, iar în 2009 îmi doream o condamnare pentru Vântu, personajul care, la fel ca şi Miron Cozma în 2000, sau ca Voiculescu în 2014, nu candidează, dar îmi cere cumva un vot pentru sau împotrivă.

Totul, de fiecare dată, construit pe o încrâncenare de sfârşit de lume. Ei bine, nu mai vreau! Vreau să votez calm, pentru cineva, iar nu împotriva cuiva. Îmi pare rău pentru oamenii care chiar cred că dacă Voiculescu a ajuns la puşcărie, dacă Miron Cozma a ajuns la puşcărie, li se poate întâmpla şi lor aşa ceva.

Sunt bucuros că în ţara mea Justiţia funcţionează, nu cred că Traian Băsescu are un merit în asta, sau, oricum, nu este mai important decât meritul unui Morar, sau al unei Kovesi, al unui Ţuluş, Eva, Constantin, Bogdan, Mihalcea, al câtorva poate zeci, sute, de magistraţi din această ţară care trebuie să ştie că se bucură de respectul şi de susţinerea mea. Poate şi a altora ca mine, habar-n-am câţi.

Pe de altă parte, solidarizarea unor oameni obişnuiţi cu Voiculescu este atât de ridicolă ca idee, încât nici nu merită alte comentarii. Cei care cu adevărat cred asta nu vor înţelege nimic din acest text şi nici din umorul clipului pe care vă invit să-l vizionaţi. Nu, nu suntem toţi varani.

Agăţarea de Băsescu, în perspectiva alegerilor din această toamnă, e stupidă, arată lipsă de idei concrete, un scenariu pe care l-am tot repetat indiferent cine a intrat sau n-a intrat la puşcărie, iar eu nu mai sunt atât de prost încât să dau şi anul acesta un vot împotrivă. Să fim, deci, mai puţin încrâncenaţi, iar cei care înţeleg, sunt liberi să mai şi râdă.

Că doar pentru libertatea de expresie e tot deranjul, nu-i aşa?

 

Comentarii prin facebook

46 răspunsuri la Cine râde nu e varan. E doar sănătos la cap

  • client
    Septembrie 1, 2014 la ora 13:17

    Cititul ucide ignoranța cînd ignoranta nu ucide cititu.. CULTURA MARE frate că nu mai ține!

    Răspunde
     
  • Radu
    Septembrie 1, 2014 la ora 10:01

    Eu nu inteleg un lucru.de ce nu dispar din peisaj dupa ce trag „tunul”.de ce vor sa iasa in frunte ca paduchele?
    tragi un tun de milioane(miliarde in cazul lui nastase 4 case) si in loc sa o stergi englezeste prin brazilia(ca aia n-au acord de extradare cu nimeni) ei se incapatineaza sa stea tot in fruntea locului.
    Eu as organiza alegerile ca un 6 din 49 la care sa participe tot poporul.fac pariu ca mai rau decit acuma n-ar iesi.pai cum mama masii sa ajunga un lacatus mecanic presedintele camerei deputatilor?si ne mai miram ca dau legi strimbe…

    Răspunde
     
  • sorin1
    August 30, 2014 la ora 19:05

    Subscriu oricând la o porție umor de calitate si o gândire liberă și sănătoasă. Problema e că majoritatea prezentă la vot nu gusta acest gen de umor. Iar morții n-au nici discernamânt:-) apropo de un panfletar bun.

    Răspunde
     
  • Chiș Cosrtel
    August 17, 2014 la ora 16:49

    Păi !!!? …nu mergem la eurovizion cu asta?

    Răspunde
     
  • Mile
    August 14, 2014 la ora 00:20

    Am vazut zilele trecute documentarul lui Alexandru Solomon „Kapitalism – reteta noastra secreta” cu marii imbogatiti ai Romaniei. Interesant e ca aproape toti se afla in inchisoare sau se pregatesc sa intre. Insa prin 2009 cand s-a facut filmul nu era niciunul. Deci se petrece ceva in tara asta…
    Inca ceva. Se discuta despre jurnalistii antenei 3 si despre postul in sine ca televiziune de stiri. Trebuie sa precizam ca cei din antena 3 nu sunt si nu pot fi categorisiti ca jurnalisti. Ei fac partizanat, fac propaganda, fac campanii dirijate. Asta nu e jurnalism. Iar postul in sine e post de partid. In mod ciudat, desi partidul nu are sustinatori, nu e popular, postul tv a reusit sa isi castige un public destul de numeros. Aici mi se pare ceva necurat. Acest fenomen trebuie analizat. Nu e logic. Cum zicea cineva, aici se ascunde un guru…

    Răspunde
     
  • ami
    August 13, 2014 la ora 19:18

    Si eu m-am saturat sa acord voturi impotriva altora!

    Răspunde
     
  • Adi
    August 13, 2014 la ora 13:00

    Moise – un articol excelent asa cum ne-ai obisnuit. Asteptam reluarea emisiunilor tale cat mai curand.

    clipul cu Mondenii – priceless!

    Multumim!

    Răspunde
     
  • VictorL
    August 13, 2014 la ora 09:06

    @MihaiX.La alegerile pentru Presedentia Romaniei oricit am cere programe tot o persoana vom vota.Persoanele respective care se vor Presedinte fac ce stiu mai bine pentru a convinge.
    Ponta ii da cu ,,Jos Basescu” si considera ca e suficient.Poate da sau poate nu insa asta ascunde faptul ca nu are mare lucru de oferit.Se adreseaza celor 7,4 miliane si vrea sa-i tina motivati sa voteze contra oricui are,, binecuvintarea” lui Basescu.Binecuvintare inseamna faptul ca Basescu il considera capabil sa poarte ,,palaria”Presedintelui fara sa ne faca pe toti de ris.
    Pina acum ,,binecuvintarea” au primit-o Cristian Diaconescu,Predoiu la care nu mai e cazul,Monica Macovei indirect,Klaus Johannis(ATENTIE) inca de cind l-a respins ca Premier dar si de curind cind a fost intrebat si poate si altii o vor mai primi.
    Ponta e autist dar cineva din preajma lui l-a avertizat despre ,,pericolul” Johannis.
    Johannis a fost desemnat candidat de ACL si imediat a inceput sa-si expuna ideile.Desi s-a delimitat de Basescu,a reiesit ca v-a duce mai departe tara pe linia inceputa de acesta.In acelasi timp a avertizat ca la Cotroceni nu se va intra cu ,,cereri”.
    Becul s-a aprins la Dragnea si acum toata propaganda emite mesajul Johannis e Basescu 2″.
    Vom vedea ce va fi dar eu deja plec de la premisa ca Ponta e ,,cal mort” iar Johannis e viitorul Presedinte.Depinde doar de el…
    E sustinut de PNL,PDL,partide care pe mine m-au enervat amindoua,si Forta Civica cu MRU in frunte.Linga astea in turul 2 se vor adauga si celelalte care nu-l sprijina pe Ponta dar si UDMR care intotdeauna a mirosit corect incotro bate vintul si care va dori sa aibe ministri in viitoarele guverne.
    Teoretic Ponta ar ramine Premier insa viitoarea alianta din spatele viitorului Presedinte va putea sa treaca o motiune de cenzura si sa-i trinteasca Guvernul.
    Din cauza asta decalarea alegerilor Presedinte-Parlament e o greseala.mereu vom avea problema ca cei doi sefi ai Executivului se vor contra daca nu se vor intelege intre ei.

    Răspunde
     
  • saba
    August 13, 2014 la ora 06:01

    1

    Răspunde
     
  • ciprian
    August 13, 2014 la ora 00:49

    Pe bune frate!? Vorbiti despre justitie si dati exemple de oameni care au venit cu compuneri de clasa a treia in loc de rechizitorii si care ancheteaza batrani de 80 de ani ca au mituit judecatori cu oua :))?! Ce tip de natie de prosti sunteti…. oricum nu ma asteptam sa intelegeti ceva din manualele de manipulare ale noului fascism ci sa le asimilati ca robotii pur si simplu.

    Răspunde
     
    1. veninusrl
      August 13, 2014 la ora 07:58

      Poti dezvolta, te rog?
      Eu n-am inteles cui te adresezi si ce reprosuri faci.
      Multumesc anticipat pentru eventualele explicatii!

      Răspunde
       
    2. Liviu
      August 18, 2014 la ora 12:42

      A venit angajatul intact sau poate doar fanatic a3. Îți trebuie rechizitoriu ffăcutde nNASA să îți dai seama că un teren imens, nu oriunde, ci în nord, cea mai scumpă zonă a Bucureștiului, nu poate să coste doar 100.000$ când faci ilegalități, nu contează că ai 80 ani trebuie să fi conștient că riști.

      Răspunde
       
  • Kristina
    August 12, 2014 la ora 19:49

    REFERITOR LA ANTENA3,s-a scris,s-au spus cam tot ce era de spus .Cel mai grav mi se pare faptul ca 70% din cei care inca il mai uramaresc pe MIRCEA BADEA,pe acest mascarici sunt pensionari.Eu una il am bine inregistrat cand venea dimineatza la emisiunea lui Teo .Afara de faptul ca statea intr_o mana,apoi in doua,umfla muschii pectorali,apoi facea podul din picioare,NU SCOTEA DECAT RANJETE.Cand a „EVOLUAT”atat de tare Mircea Badea ,oare cine e de vina?Doar Felix,doar pensionarii care inca il aproba natamb in fata televizorului,sau mai este si altcineva de vina?Cat il priveste pe Mihai Gadea,mai bine ma abtin..,este genul de individ care altereaza ideea de televiziune.
    Si cel mai grav ar fi ca si alti jurnalisti sa le calce pe urme(sa copieze agresivitatea verbala,propaganda sufocanta,politica dusa la ridicol)

    Răspunde
     
  • Gabriela
    August 12, 2014 la ora 19:30

    Punand mintea la contributie si gandind, spun ca este un lucru normal ce s-a intamplat. In plina forfota electorala, din cinci in cinci ani ( aceasta este starea lucrurilor de fapt), mai cad anumite capete care au fost invaluite de dosare de coruptie ani buni, dar fara finalitate. Si atat. Privind doar rezultatul fara sa ma uit la context sunt fericita si-mi dau sperante ca Justitia functioneaza, ca raul poate fi dominat de bine, ca societatea este totusi guvernata si culmea intr-o directie buna…si atunci sustin afirmatia ca ,,Justitia nu are nevoie de felicitari”. Lucrurile nu se intampla pana la urma fara un motiv intemeiat.

    Răspunde
     
  • Mediere Bucuresti
    August 12, 2014 la ora 18:20

    Este trist ca un nimeni cum este acest varan reuseste sa polarizeze sustinatorii mai ceva decat Nastase sau altii care erau cu adevarat lideri. Cu toate aceste, tare mi se intareste convingerea ca este vorba despre candidatura lui Gadea pe fondul victimizarii !

    Răspunde
     
  • A.
    August 12, 2014 la ora 18:09

    Bravo!
    Vacanta placuta… desi am obosit de cat de mult imi lipsesc emisiunile!
    Macar cat de cat va tihneste?!

    Răspunde
     
  • notifyme
    August 12, 2014 la ora 14:20

    „Un alt sfârşit al lumii a fost în 2004, când m-am încrâncenat împotriva lui Năstase şi i-am dat un vot lui Băsescu, doar pentru ca, cinci ani mai târziu, să mă încrâncenez împotriva lui Băsescu şi să îi dau un vot lui Geoană.” – ei, depinde unde si mai ales pentru cine lucram la ‘vremile’ respective, dom’ Profesor. 🙂

    Răspunde
     
  • vasi
    August 12, 2014 la ora 13:48

    Sunt de parere ca si trompetele antenelor ar trebui anchetate de DNA pentru complicitate. Adica sa cunoati adevarul dar sa-l ascunzi si sa minti pe un canal public de televziune
    .. e aproape la fel de grav ca fapta patronului.

    Răspunde
     
    1. veninusrl
      August 13, 2014 la ora 08:03

      Cred ca mai CNA-ul ar fi trebuit sa-si faca treaba, dar nesimtita care e sefa la CNA e din aceeasi plamada cu antenistii.

      Răspunde
       
  • mihalache
    August 12, 2014 la ora 11:56

    Bine preciza dl Rotar ca justitia nu ‘functioneaza’ pt aflarea adevarului si a face dreptate ci doar pt spectacol.Daca ultimele doua complete de judecata s-ar fi inversat (ele sunt desemnate aleatoriu) atunci Voiculescu ar fi primit la penultimul termen 10 ani cu confiscarea averii iar la ultimul termen ar fi primit 5 ani fara confiscare.Se confunda notiunea teoretica ‘justitie’ cu umanoizii care muncesc acolo.

    Răspunde
     
    1. veninusrl
      August 13, 2014 la ora 08:06

      In dimineata asta am chef de intaratat antenisti: varanu-i la bulau! hahahahaha…
      Iti pare rau ca a luat 10 ani sau iti pare rau ca a luat doar 10 ani?!?

      Răspunde
       
  • shutdown
    August 12, 2014 la ora 11:49

    Eu as fi mai ingaduitor cu Badea, Gadea & co. Oamenii sunt platiti foarte bine pentru ceea ce fac: manipulare. Sunt convins ca actorii principali ai manipularii castiga intre 10000 si 30000 euro pe luna. Pai pentru banii astia cum sa nu te comporti ca o maimuta? In plus, conform principiului manipularii, cand repeti aceeasi minciuna atatia ani, incepi sa crezi ca spui adevarul. Pur si simplu iti pierzi mintile, intrii in razboi cu altii, esti jignit pentu comportamentul de maimuta, iar cu timpul, uiti ca esti platit gras pt manipulare, ci chiar crezi in ea.
    Pe partea cealalta, uitati-va la publicul A3: multi pensionari, maxim studii medii. As spune iara ca nu e vina lor ci a sistemului care nu da 2 bani pe educatie, normal, niciun guvern nu are nevoie de oameni care sa gandeasca pe cont propriu.
    In alta ordine de idei, de ce sa fii un jurnalist onest, cand in mehedinti cu tot cazul duicu, la europarlamentare, psd e votat cu un scor imens? Incep sa simpatizez cu hotii: cand multora le scrie pe frunte prosteste-ma, ce sa faca gadea? sa fie onest?

    Răspunde
     
  • abhora ratio
    August 12, 2014 la ora 11:16

    Moise, personal cred ca tactica asta de „incrancenare” inainte de alegeri are rolul de a mobiliza oamenii catre urne. Acest lucru arata de fapt lipsa de valori printre candidatii la presedentie. Gen: „nu ii putem convinge sa ne dea noua un vot dar ii putem convinge sa dea un vot contra” 🙁
    Dar vine din urma generatia foarte tanara – pe care nu ii intereseaza sa dea nici un vot: nici pro nici contra ! Si atunci vor trebui sa isi schimbe tactica ! 🙂 Sper…

    Răspunde
     
  • Filotin
    August 12, 2014 la ora 10:30

    Pentru mine, votatul a devenit clar ca e o afacere. Nuuu, nu e vorba de ura cit de cistig. Sunt prea multi romani care au nevoie de iluzii. Sunt oameni bucurosi ca i-a bagat cineva in seama, altii chiar au fost ajutati. Totul este exact cum ar trebui să fie. Interesant cum viaţa te duce exact unde ar trebui să fii – cum cele mai tragice şi interesante situaţii te învaţă cele mai importante lecţii, lecţii pe care nu ai fi crezul niciodată că le vei înţelege. Amintiti-va întotdeauna că de cele mai multe ori când ai impresia că totul se destramă, de fapt totul se aranjează exact aşa cum trebuie. Pentru ca evolutia pe asta se bazaeaza. Diversitatea ofera posibilitatea ca daca ceva nu mai merge, evolutia sa continue . Cistigul e cel care dicteaza, iar ura e doar motivatia aleasa.

    Răspunde
     
  • Dragotoiu Mihail
    August 12, 2014 la ora 10:13

    Bun articol! Cel mai important lucru este ca justitia functioneaza si cei care se gandesc sa comita ilegalitati de azi inainte se vor gandi mai intens si mai cu teama inainte de a o comite.

    Răspunde
     
  • veninusrl
    August 12, 2014 la ora 08:33

    @Andi, cred ca cel mai util lucru pe care il putem face ar fi sa nu mai dam spaga, cadouri, nici macar buchete de flori sau cutii de bomboane. In fond oamenii aia isi fac meseria, fac ceea ce trebuie sa faca, pentru ceea ce sunt platiti. Sunt de apreciat ca prin munca lor mai spala din rusinea de pe obrazul justitiei din Romania, ca patat rau a fost justitia. Si suntem abia la inceput de drum.

    Revenind la intrebarea ta, sugestia mea ar fi sa-i ajutam luptand noi insine contra micii coruptii! Le-ar fi foarte util.

    Răspunde
     
  • veninusrl
    August 12, 2014 la ora 08:27

    Salutare hombre, imi plac tot mai mult iesirile tale publice, dincolo de emisiunea ta. Mi-a placut tare cand ai propus multora sa iasa si ai iesit la randu-ti cu cartonul pe care era scris mare „RUSINE”, imi place si textul asta. Contiuna asa! Bravo!

    Răspunde
     
  • Sorin
    August 12, 2014 la ora 07:56

    Un basist adevarat isi intrerupe concediul sa exulte de bucurie ca seful la invins pe varan. Sper ca justitia asta „dreapta” sa functioneze si in cazul tau fix la fel.

    Răspunde
     
    1. Cristina
      August 12, 2014 la ora 09:59

      *l-a invins

      Răspunde
       
  • Eduart
    August 12, 2014 la ora 07:48

    Eu ma tem de vorba unui „POLITICIAN” de la noi care a spus „VOTATI PE CINE VRETI SI IESE CINE TREBUIE”. Ce se mai aude cu dosarul voturilor multiple ?????, au intrat doar cei mici vorba aia „PESTELE DE LA CAP SE IMPUTE DAR SE CURATA DE LA COADA „

    Răspunde
     
  • Andi
    August 12, 2014 la ora 02:05

    Moise, ce gest frumos am putea face noi ca cetateni pentru acesti oameni pe care I-ai identificat in acest articol drept reformatori ai justitiei si pentru alti colegi de-ai lor pentru a le arata recunostiinta? Sincer as merge cu un bucket de Flori si o cutie de bomboane la doamnele judecatoare si ceva similar pt domni dar cred ca e o masura deplasata si in acelasi timp stanjenitoare pentru ei. Alta solutii ar fi sa contribuim la un banner amplasat in fata sediului DNA prin care sa le multumim si sa le zicem ca apreciem munca lor.alte idei?

    Răspunde
     
  • unu
    August 12, 2014 la ora 01:44

    Hai ca sunteti amuzanti! In articol se vorbeste despre faptul ca nu s-a schimbat nimic in ultima suta de ani prin vot, dar totusi comentariile si articolul vorbesc despre cum ar trebui sa votezi ca sa se schimbe ceva in bine. Nu e comica situatia?

    Răspunde
     
    1. veninusrl
      August 13, 2014 la ora 08:15

      Partea si mai proasta stii care este? Daca votezi nu ai garantia ca va fi mai bine, dar poti spera, daca nu votezi, poti fi sigur ca va fi mai rau! 😉
      Eu mai cred in democratie si merg sa votez, de fiecare data, si intotdeauna am sperante, dar asa sunt eu mai optimist. 😉

      Răspunde
       
  • adrian
    August 12, 2014 la ora 01:40

    nu stiu de ce, dar chiar dupa ce m-am fortat, tot nu am putut sa rad la videoclipul celor de la Mondenii (fie spus intre noi, chiar daca mesajul transmis este ok, restul este jenant si penibil uneori – puteau mai mult!)
    nu pot si nu incetez sa ma minunez ce cetateni tembeli si cretini formeaza o parte votanta a acestui popor – sa iesi in strada si sa te solidarizezi cu cauza unui infractor de drept comun, sa manifestezi impotriva confiscarii averii unui infractor care a furat de a rupt, insa sa taci chitic si sa bagi capul la cutie si curul afara cand iubitii guvernanti au marit taxele si impozitele, au taiat salarii si pensii, au votat legi speciale numai pentru ei…………cum dracu de poti sa fi atat de cretin si idiot?!!!
    condamnarea lui Voiculescu era clara pt toata lumea inca de la deschiderea procesului, frapant este doar decizia de condamnare la 10 ani cu conficarea averii si recuperarea prejudiciului, iar asta se bazeaza pe noul cod de procedura penala si nu pot decat sa ma bucur ca cineva in tara asta il aplica addliteram
    cat despre vot, da asa este, am votat mereu contra cuiva si daca m,a gandesc bine in afara de primul scrutin de vot cand am votat cu Iliescu ca sa nu iasa „veneticul” de Ratiu (ca deh, nu mancase salam cu soia ca si mine…. doamne ce tanar si prost eram 🙁 ), in rest am votat si am fost fortat sa votez si sa aleg intre doua rele pe cel mai mic, considerat de mine.
    lucrul asta nu a facut decat sa ma scarbeasca si sa imi pierd stima de sine si siguranta in judecata propie asa ca din 2004 nu am mai votat cu cineva fiindca am considerat ca nimeni nu merita votul si increderea mea – am mers mereu la vot, dar am votat cu pixul (a fost forma mea de protest fata de gasca si clica ordinara care ne conduce)
    anul acesta o sa merg sa votez, de data asta cu stampila si chiar daca nu am fost convins de un canditat sa votez cu el, stiu absolut sigur pe cine NU doresc sa il votez si sa il vad in fruntea tarii pentru ca a reusit sa ma convinga ca nu are ce cauta acolo!
    pe Moise nu il doresc la presedentie sau la guvern, il doresc in continuare sa faca aceleasi emisiuni echidistante (cat se poate) si sa deschida mintile multora care habar nu au pe ce lume traiesc
    oameni buni, daca vreti sa traiti ca nemtii, invatati sa munciti si sa va comportati ca ei!!

    Răspunde
     
  • Mircea
    August 12, 2014 la ora 01:14

    Deja nu mai e de ras, e de tot plansul. Vorbim de o liota de oameni pusi pe linsaj, pe razbunare cu orice pret, vorba bancului: „Revolutie, menstruatie, orice, numa’ sange sa curga”.

    Ce sa le spui acelor oameni care simt asa o energie negativa dinspre Cotroceni? Ca au fost mintiti cu televizorul in cel mai comunist stil posibil? Ca acei bani furati au intrat in buzunarul unuia care si-a turnat si familia? Ca sistemul lor de valori a luat-o razna din cauza unor specimene gen Gadea si Badea?

    Sau ii putem ignora, idioti sunt pretutindeni.

    Răspunde
     
  • VictorL
    August 11, 2014 la ora 23:39

    @Moise.Nota 10.Demult nu am mai ris asa cu pofta…
    Si eu am trait perioada cind venea sfirsitul lumii dar pe invers;L-am votat pe Vadim doar ca sa va las cu el pe cap si sa plec in lumea larga.La meciul Nastase-Basescu eram in lumea larga dar poate l-as fi votat pe Basescu iar la Basescu- Goiana l-am votat pentru ca intre timp facuse ce trebuia chiar si impotriva tuturor.
    Acum sunt iar cu ochii spre lumea larga dar voi vota pentru cineva care ma va convinge ca-l chiama altfel decit Ponta.
    Batrinii spuneau,,da-i prostului putere si apoi mira-te de ce face cu ea”.
    Aveam vorba ca ,,e aerul tare in tara asta” iar acum spun ca ,,e ceva in aer ca prea a atins prostia cote alarmante”…
    Nu-mi mai fac probleme si am incredere in pustii care invata bine ca cu timpul vor ridica stacheta atit de sus incit nu vor mai intra nulitati in Guvernul Romaniei.
    Antenele trebuie sa ramina, trebuiesc doar repopulate.Badea nu a avut haz niciodata dar il salva Teo.Gidea e un bun popa satesc oricind.Nu vor muri de foame.Poate doar Ciuvica…
    Ieri a fost doar o campanie electorala mascata intr-o mascarada in care plingeau nebatuti.Din vreo 200 oameni au crescut la 2000,10000 si chiar 15000 in seara asta.
    Basescu are merite dar i le vom recunoaste post-mortem,ca lui Sobi Cheh.Mai are de spus un cuvint si din 2015 incolo, daca va dori si nu mi-l inchipui sa taca.
    Mai trebuie spus inca un lucru.Oamenii nu mai au scuza ca sunt manipulati.In epoca internetului si a telecomenzilor prin toata casa doar prostii mai pot fi manipulati.Trebuiesc numiti pe nume,,prosti”pina cind se desteapta.
    Go ahead!

    Răspunde
     
  • Cryss
    August 11, 2014 la ora 23:09

    „oricum, nu este mai important decât meritul unui Morar, sau al unei Kovesi”

    Domnu Guran … m-ati facut sa mor de ras. Astia doi n-au nimic de a face cu justitia. Sunt doar niste maciuci de a lui Basescu cu care aplica lovituri la adversarii politici. Si mai avea vreo cateva maciuci celebre, vreo 2-3 pe la curtea constitutionala, inca vreo doi asa zisi intelectuali asezati in posturi bune pe la vreun institut sau care au contract sa faca nu stiu ce istorii/condamnari politice, etc.

    Vorba aia, rade harb de oala sparta. Pai dvoastra v-ati gasit sa radeti de aia a lui Voiculescu cand ii considerati pe astia doi drept exponentii justitiei? Pfff

    Răspunde
     
  • Radu
    August 11, 2014 la ora 21:34

    Moise, si eu sunt mandru ca justitia de la noi, atat de blamata si folosita, incepe sa-si unga angrenajele si sa se miste. Felicitari pentru articol, ca de fiecare data, pragmatic, simplu, onest!

    Răspunde
     
  • Marian Androne
    August 11, 2014 la ora 20:23

    Umorul bun e ultima scapare pentru un popor neimplicat si complezent. Cine il mai are…
    Justitia nu are nevoie de felicitari, inseamna ca mai e drum lung…

    Răspunde
     
  • Dan
    August 11, 2014 la ora 20:17

    Incrancenati sau relaxati cel mai important e sa ne mobilizam si sa mergem la vot.

    Cat despre Haznale cu cat le pomenim mai rar cu atat mai bine, pt noi, cred ca e momentul sa nu le mai dam atata importanta lor si pseudovedetelor promovate acolo.

    Felicitari inca odata Justitiei, aceasta sentinta da multa speranta oamenilor cinstiti din Romania !

    Răspunde
     
  • adi
    August 11, 2014 la ora 20:06

    As vrea sa le spun cateva cuvinte angajatilor A3: A3 a fost confiscata de gadea, badea & co. Daca prin absurd se inchide aceasta hazna, e din cauza exclusiva a lor si voi, angajatilor de buna credinta o stiti. Voi veti pleca acasa cu rate la banca, iar ei au in conturi multe sute de mii de euro fiecare.
    As mai ridica o problema: SRI crede ca manipularea continua A3 aduce atingere sigurantei nationale? Eu cred ca da. Este inadmisibil ce se intampla.

    Răspunde
     
    1. Ion A.
      August 11, 2014 la ora 22:53

      mai mare pericol decat subjugarea tarii catre amerloci si distrugerea economiei, in paralel cu isterizarea si invrajbirea romanilor, nu poate exista! de vina suntbasexu tradatorul si ceata lui de nemernici.

      Răspunde
       
  • Constantin
    August 11, 2014 la ora 20:06

    „Cine râde nu e varan. E doar sănătos la cap” _ Votand pentru cineva, in mod implicit se voteaza impotriva altora. Eu imi doresc sa votez un program, o doctrina, nu pentru sau impotriva unor persoane. mai am de asteptat…Pentru ca unii dintre cei care rad mai rad uneori fara motiv, sau de ceea ce-si amintesc, fara ca acesta sa fie un motiv de admiratie. Eu cred totusi ca suntem ceva mai optimisti decat ar fi cazul, iar asta imi aminteste de euforia primelor zile din 1990. Mai sunt necesare, dupa opinia mea, argumente pentru a crede ca drumul spre independenta justitiei este fara intoarcere, ca oricine incalca legea poate fi pedepsit samd. Cei care rad in elanul euforic al convingerii ca Romania a devenit o tara normala, uita multe amanunte. Spre exemplu, acela ca Voiculescu nu ar fi putut in veci sa-si asume „averea diavolului” fara protectia celor care au participat la uzufruct. Ori, condamnat este doar el, iar ceilalti NU vor fi NICIODATA nici macar pomeniti. Sau, ca averile a doua treimi dintre primii 1000 de bogati din patria noastra au fost construite pe acelasi model. NICIODATA ei, fosti membri ai nomenklaturii nu vor fi deranjati. Nu este nimic de ras in „anti-varaniada”, este intr-adevara ridicol sa vezi cum tovarasii d-lui Voiculescu se bucura in continuare de sumele fabuloase furate din averea publica, iar Justitia nu-i va atinge niciodata.

    Răspunde
     
    1. mihaix
      August 13, 2014 la ora 01:00

      Mda, din pacate cazul voiculescu ca si cel al lui nastase sunt doar un inceput. Toti cei care lucreaza cu ei si i-au ajutat precum si cei din cealalta parte politica care au furat si ei trebuie sa plateasca. La fel si oamenii de afaceri neangrenati politic dar care cotizeaza la greu pt alegeri si contracte. Pana atunci sper dar nu cred in sloganul ca dnaul sau justitia functioneaza. La vot nu stiu daca ma duc in turul 2 pt ca nici eu nu vreau sa votez contra sau pentru. Mai sunt 3 luni pana la alegeri si in afara de un program slabut populist gen micsoram cas a la Ponta nu am auzit. Dreapta isi linge ranile din batalii , isi etaleaza orgoliile si e cam naucita de tot. Intrebarea cetateanului turmentat din Caragiale ramane…. Macar ne-am obisnuit din 2012. Jos Basescu…. asta e toata campania. Nu ca nu ar fi eficienta la cate tampenii a facut….. Dar e clar ca nu suntem in criza, in ue sau intr-un mediu financiar real .

      Astept revenirea emisiunii. Si viata post decembrie 2014. aia cu marirea impozitului pt burghejii cu salarii peste 1000 de ieuro, carie sugie sangele la popor.

      Răspunde
       
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase