De ce ne-am legat singuri de mâini cu Tratatul Fiscal?

Publicat la data de de Moise

de Moise Guran

Din capul locului vă spun că nu ştiu să răspund decât pentru mine la această întrebare. O să vedeţi imediat, mie mi s-a părut un bun instrument de protejare a generaţiei viitoare de hoţii din prezentul nostru mult prea continuat.

O mai dau un pic cotită pe istorie, înainte de a comenta stenograma întâlnirii de la Cotroceni (am reuşit să văd înregistrarea cu sunet până pe la minutul 19, incredibil ce internet prost au ăştia în Portugalia).

Oricum Tratatul de Stabilitate Fiscală are el însuși o istorie interesantă, una care, în mod inevitabil s-a suprapus peste un moment de nebulozitate politică în România (mă rog, mai tot timpul e aşa la noi).

Deci suntem în primăvara anului 2012… După o toamnă de negocieri, haircut-uri, greci disperaţi, presiuni franţuzeşti, o Italie gata să rămână fără finanţare, madam Merkel impune o soluţie pentru zona Euro… să fie toţi ca nemţii… să nu mai existe deficite în zona euro, să fie toţi cu excedent, să fie bine ca să nu mai fie rău şi aşa mai departe. Să se împrumute fiecare ţară membră cât vrea, dar asta numai dacă îi permite creşterea economică… Adică, dacă ai creştere, ai şi de unde da banii înapoi, nu afectezi stabilitatea Euro, dacă n-ai creştere stai pe fundul matale cu deştiu-n gură şi te rogi de nemţii care au să îţi cumpere şi ţie ceva – o plajă, un Romtelecom… ceva.

Era, vezi, momentul în care jumătatea sudică a Europei nu mai găsea bani de împrumutat decât la dobânzi uriaşe, Italia şi Spania ajunseseră pe la dobânzi de 5-6-7%, Grecia nu mai vedea nimic de la nimeni, ba chiar nici Franţa nu se simţea prea bine.

Toţi urlau ca milogii după garanţii de la BCE, iar în BCE urlau genele trezite ale mărcii germane că se prăbuşeşte toată Zona Euro dacă Merkel cedează. Şi n-a cedat. Sau a cedat, dar cu un preţ mare, unul în care şi portughezii ăştia pe la care sunt eu acuma ar fi trebuit să devină până în 2015 nemţi. Vă spun sigur că deocamdată nu le-a ieşit şi am mari dubii că până la anul vor reuşi.

Dar să revenim la ai noştri (ca brazii)…

Ei, prin aprilie-mai 2012, după un summit de ăsta european, ne trezim cu Băsescu că se întoarce de la Bruxelles şi zice Gata! Ne băgăm şi noi în Tratat… Lumea era, însă, atunci mult prea ocupată cu căderea în cap a guvernului Ungureanu, parcă îmi amintesc că Ponta a bâiguit ceva că să ne spună şi nouă Băsescu în ce ne bagă... Frumos este că documentul a fost ratificat şi semnat de Guvernul Ponta care abia aterizase la Palatul Victoria.

2015 părea departe… România deja era pe creştere economică şi avea la dispoziţie doi ani ca să se obişnuiască cu noul mecanism numit eMTiO, unul care nu mai lasă statele zonei euro să dea banii pe prostii…  (Ca o picanterie, dar a dracului de picantă, vă amintesc faptul că puţin înainte de picarea guvernului Ungureanu între Băsescu și MRU a existat o controversă legată de tăierea CAS sau creşterea salariilor bugetarilor).

Desigur, o ţară cu mare nevoie de infrastructură şi de dezvoltare, o ţară cu nevoi de investiţii, de ajuns Europa din urmă, nu ar avea ce căuta într-un astfel de pact. Orice socialist, de la Florin Georgescu şi până la Costi Rogozanu, îţi poate explica faptul că noi n-avem autostrăzi că nu ne lasă Merkel să ne împrumutăm şi, deci, cu ce dracu să le facem… Daaa’ de unde!

Motivul pentru care la vremea respectivă mi s-a părut o idee bună să intrăm în Compactul Fiscal a fost tocmai exasperarea mea că, indiferent câţi bani au avut, indiferent că a fost criză sau că n-a fost, că era mai mare sau mai disperată nevoia de investiţii în infrastructură, politicienii români n-au fost în stare să facă decât şpăgi din banii publici.

Tăriceanu a spart 5 miliarde din privatizarea BCR, BOC s-a coimănit până prin 2011 ca să dea drumul la nişte afurisite de investiţii publice – şi alea din bani europeni, acu’ venea Ponta (de fapt, Dragnea) la guvernare şi, deci, mie, ca român de la televizor, mi s-a părut –  şi încă mi se mai pare – că ne împrumutăm doar ca să aibă ei ce fura, iar aceasta notă de plată (a împrumuturilor) va fi transmisă generaţiei viitoare fără nimic altceva… Fără o acumulare de prosperitate, fără o infrastructură decentă, ba chiar şi fără o practică încetăţenită a chivernisirii atente a banului public.

Deci, de ce să îi fac eu asta lu’ fi-miu? De ce să îl las şi cu o casă furată de alţii, dar şi cu rate la ipotecă? Şi ce argumente o să am să-i dau peste peste zece ani când va dori să plece dintr-o ţară săracă şi vândută (datoare)? Că m-am împrumutat ca să aibă guvernanţii de ieri, de azi şi de mâine ce fura? Hai sictir politrucilor, mi-am zis! Puteţi fura doar prezentul, dar nu mai puteţi fura şi viitorul…

Tratatul fiscal este o idee bună, indiferent care o fi calculul politic al lui Băsescu… (m-am prins de atunci şi am spus şi la tv că omul are probabil un calcul politic, căci 2015, anul aplicării deficitului strutural, prea coincidea cu terminarea mandatului său).

Tratatul este bun chiar dacă teoretic ne îngreunează dezvoltarea… practic oricum nu mai investim decât bani europeni, cofinanţăm adică vreo două-trei miliarde de euro pe an, cheltuim în continuare între 15 şi 20 de miliarde de euro pe an pentru întreţinerea aparatului de stat, iar restul banilor până la 30 de miliarde cât dăm noi românii taxe sunt pentru sănătate, pensii şi, bineînţeles, ajutoare sociale.

E! Şi de atunci o tot cântăm pe la televizor cu reforma necesară în finanţele publice… Că să vezi că evaziunea e prea mare… că să vezi că reaşezarea taxelor… că frate, dacă nu facem treaba asta ne ia dracu pe toţi, ne ia cu tot cu ţară… Că statul chiar nu va mai putea finanţa deficitele de la pensii şi de la sănătate….

Auzi, ştii ce?… statul cu ale lui, eu cu ale mele. În fond, eu nu fac decât să traduc la televiziunea publică lucrurile spuse de specialişti, sperând că românii au şi minte, nu numai talent, că simt măcar pericolul dintr-un banal spirit de conservare a speciei şi că pot deveni pe marginea prăpastiei mai atenţi la lucruri importante, decât la şouri cu sărmani.

bizidayŞi totuşi, Băsescu a greşit! Şi greşeşte în continuare forţând stabilitatea fiscală cu îngheţarea CAS-ului. Ponta este desigur varză… Putea face reducerea CAS şi încă o mai poate face, dar omul are o problemă… candidează la preşedinţie…

Cât despre domnişoara Garlic de la Finanţe, vă spun sincer că îmi pare rău de ea. S-a dus nepregătită, e clar, n-a fost nici psihologic pregătită pentru o întâlnire cu Băsescu (credeţi-mă, ca interlocutor poate fi excesiv de dominator, susţine lucruri la infinit şi când nu are dreptate), dar a avut şi nişte limitări de comunicare, dictate de faptul că Ponta candidează…

Dar despre toate astea vă scriu mâine dimineaţă, pe la nouă (adică la şapte, pe ora Portugaliei).

Comentarii prin facebook

41 răspunsuri la De ce ne-am legat singuri de mâini cu Tratatul Fiscal?

  • tree4me
    Iulie 21, 2014 la ora 05:24

    „să nu mai existe deficite în zona euro [..] dacă n-ai creştere stai pe fundul matale cu deştiu-n gură” – pai si nu-i normal? Altfel nu-i place nimanui, ca-i .. socialism – unii sunt trintori si vor sa traiasca pe spinarea celor harnici si intreprinzatori. Cind spuneam ca nu toti oamenii sunt la fel, nu m-ati crezut, iar acuma recunoasteti ca nu toti suntem .. germani.
    „dobânzi uriaşe” – din capul locului, eu nu sunt pentru imprumuturi, mai bine ma tin cit mi-e plapuma. La fel cu cardul de credit – cheltuiesti fara sa-ti pui problema cum ii mai dai inapoi, si pe urma vinzi casa pe nimic. Stiti la ce este buna o dobinda mare? Te mai gindesti daca merita sa te imprumuti sau cauti alta solutie – intotdeauna va fi o solutie daca nu urla creditorii la usa.
    „o ţară cu nevoi de investiţii” – atita timp cit „investitia” este din banii mei, este …”OK”. Daca este pe banii altuia, scuze: este imprumut pentru profitul altuia.
    „cu ce dracu să le facem” – „Cel ce gindeste singur.. Tu, omule si frate, sa-ti fii stapânul tau.”
    „Compactul fiscal european este parte a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii economice şi monetare” (despre care din 2012 nu vad nici un comentariu pe internet – pe nimeni nu a mai interesat, dar se pare ca s-a semnat. Frumos. „Foarte pe scurt, noul tratat include cerinţa ca bugetele naţionale să fie echilibrate sau în surplus. Această cerinţă va fi îndeplinită dacă deficitul structural anual nu va depăşi 0,5 % din PIB” – deci stiam si totusi imi amintesc ca si pe acest blog se sustinea ca deficitul mare favorizeaza cresterea economica. Probabil (eu nu cred in asa ceva), dar vedeti ca asta nu este .. nemteste. Pina acuma v-ati suparat pe Putin ca nu vrea sa dea gaze pe veresie, acuma va suparatgi pe Merkel ca nu vrea sa dea imprumuturi fara garantie. Sa vedem care tara o sa-si puna prima granitele la mezat (si asta „transparent” si fara „coruptie”).
    Trec peste aspectul sentimental cu viitorul copiilor, nu ca n-ar fi normal, dar .. lacrimile nu ajuta. Si uite ca chiar n-ajuta, am ramas la aceiasi optica: „Tratatul este bun chiar dacă teoretic ne îngreunează dezvoltarea…” – teoretic sau practic ar trebui sa trezeasca mintile, sa deschida ochii, sa aduca pe toti la realitate: guvernantii fac ce fac pentru ca sunt scapati din lesa (probabil ca nici n-au fost tinuti vreodata), credeti ca altii noi alesi, vor face altfel? NU !!! Atita timp cit cei care pot si vor sa munceasca nu le vor impune niste directive clare. Dar cum poate ceva de interes national (adica al intregului popor) sa fie clar pentru cei care isi vad fiecare de cratita privata?
    „că frate, dacă nu facem treaba asta ne ia dracu pe toţi, ne ia cu tot cu ţară…” – este fantastic de bine spus, dar tot nu-i clar: „treaba asta” sunt tot … finante?
    „Că statul chiar nu va mai putea finanţa deficitele de la pensii şi de la sănătate….” – si asta este fantastica, dar este vorba de Statul sau de statul de geaba?
    „Garlic” a fost nepregatita! S-a intimplat si la case mai mari. Dar apropo, cu ce sa te pregatesti, daca nu te pricepi? Reducerea CAS este solutia? Inseamna ca nu s-a inteles chiar nimic…

    Răspunde
     
    1. Melissa
      Octombrie 25, 2015 la ora 17:50

      Your post is a timely cotbniturion to the debate

      Răspunde
       
  • Anda
    Iulie 20, 2014 la ora 09:51

    Din cele aflate din presa, se pare ca statul Roman , prin guvernul asa zis socialist, se pregateste sa nationalizeze proprietatile private care au alta destinatie decit aceea de locuinte! Cum altfel sa impozitezi cu 2000% niste proprietati care iti aduc deja venituri substantiale la buget din imp. pe venit din inchirieri! Acesta este ultimul asalt asupra celor care platesc onest impozite si de la care se va ajunge sa se ia cu japca proprietatile ! Cum ? simplu: Exemlu : am o proprietate de 1500 mp. cu o constructie peovizorie de 500mp, si una de 150 mp din beton. In prezent este inchiriata si platesc impozit pe teren si cladiri de 3.000 de lei. Dupa aplicarea noului cod fiscal va trebui sa platesc 60.000 lei!!! Este imens! Pe linga asta mai platesc impozit pe venit cu sanatate si toete cele inca 80.000 lei ! OK ! Asta daca am chiriasi! daca nu , si din ce se vede pe teren e inflatie de spatii neocupate, de unde sa platesc impizit pe proprietate la valoarea aceea aberanta ?? Crestere cu de 20 de ori adica 2000%??? clar ca in doi ani de neinchiriere spatiul va fi luat de stat pentru neplata impozitului!!!! Nu vreau sa explic cit de greu am reusit din 90’sa construiesc proprietatea prin diverse activitati si firme! Cu ce drept statul Roman ma pedepseste pentru ca am o proprietate si o folosesc dupa cum doresc?
    Ma pedepseste pentru ca m-am intretinut singura, am platit si salarii la oameni cind aveam firma ? Asta suna a discriminare ! As dori ca domul Guran sa comenteze parerea mea, sa confirme daca am dreptate sau sa infirme. Dupa parerea mea, dupa ce statul a jefuit toate proprietatile statului acum vrea sa nationalizeze in mod pervers si proprietatea privata, alta decit locuinta!

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Iulie 20, 2014 la ora 16:05

      „de unde sa platesc impozit pe proprietate la valoarea aceea aberanta ?” _ O anume explicatie puteti descoperi citind articolul d-nei I Petrescu scris pe 9 septembrie 2013 in ZF, „O cultură a evaziunii”. Opinia domniei sale, la fel ca si a mea de altfel, este in favoarea achitarii obligatiilor fiscale, privite ca obligatii cetatenesti. Ceea ce ramane sa arate tanara ministru de Finante este ce anume determina romanii sa comita atat de multe acte de evaziune fiscala. Dar o buna explicatie oferiti dumneavoastra insiva. Asta ma face sa observ ca uneori raspunsurile la intrebarile esentiale cu privire la problemele economiei romanesti pot fi gasite in spatiul unui blog precum acesta, venind de la oameni obiusnuti, chiar daca cei care le cauta sunt absolventi ai unor institutii de invatamant prestigioase. Si foarte plini de ei…

      Răspunde
       
      1. tree4me
        Iulie 21, 2014 la ora 05:45

        „obligatii cetatenesti” – buna, si .. atit?
        Cu „evaziunea fiscala” aruncam pisica in curte „tinerei garlic” sau al guvenantilor (in general). De ce nu platesc taxa? este simplu: nu-mi mai ramine de piine!!!! Incercati sa nu mai vedeti numai infractori. Atunc, probabil ca se va gasi careva sa deschida discutia si despre Plan de dezvoltare a economiei nationale, cu directii prioritare si pe masura posibilitatilor crescinde. Este vorba de un interes national/colectiv care primeaza interesului privat/individual.

        Răspunde
         
    2. tree4me
      Iulie 21, 2014 la ora 05:32

      „proprietati care iti aduc deja venituri substantiale la buget din imp. pe venit din inchirieri!” – fara suparare, cind nu mai este de lucru, de unde chirie? pentru impozite si taxe..
      „Cu ce drept statul Roman ma pedepseste pentru ca am o proprietate si o folosesc dupa cum doresc?” – nu va pedepseste, nu are incotro. Iar de lasat sa faca ce i-a trecut prin minte, dvs l-ati lasat..

      Răspunde
       
  • m
    Iulie 17, 2014 la ora 13:49

    mi-am adus aminte de ceva, ca sa-ti stric concediul. cum era aia cu taxa auto introdusa in pretul carburantilor? zicea unu moise intr-o zi la televizor ca domne sa bage astia niste centi la carburanti si o sa fie si benzinarii obligati sa scada un pic preturile daca accizele sunt ca in germania si preturile o sa fie la fel sau ceva de genul asta. iata ca economia asta nu e asa de simpla cum crede lumea. si guvernul ponta a pastrat si marit taxa auto, a bagat acciza mai mare la benzina + taxa de 7 centi de a ajuns benzina sa coste mai mult decat in austria. ca urmare transportatorii nu mai alimenteaza in romania si incasarile din accizele pe carburanti scad in loc sa creasca. daca mai baga ponta alte taxe pe locu de veci sau pe aerul de la munte n-o sa le mai plateasca nimeni. la ora actuala eu cred ca e mai patriotic sa nu-ti platesti taxele decat sa te lasi furat in fiecare zi de niste gainari prosti.

    Răspunde
     
    1. tree4me
      Iulie 21, 2014 la ora 05:50

      Asta-i alta cu cintec „a ajuns benzina sa coste mai mult decat in austria” – este mai ieftina la austrieci pentru ca la romani este mai scumpa, ca Austria n-are petrol, are OMV…

      Răspunde
       
  • grigore grigore
    Iulie 17, 2014 la ora 13:20

    Am citit prima data aceste articole si sunt neplacut surprins de erorile prezente.Ce facultate a absolvit acest Moise Guran ? Sigur nu economice si nici filologia.Corecta postarea dl Rotar.

    Răspunde
     
    1. caius
      Iulie 20, 2014 la ora 10:18

      Pariez ca esti admiratorul lui gadea si sluga a lui felix. Ei au facutatea manipularii si indoctrinarii

      Răspunde
       
    2. tree4me
      Iulie 21, 2014 la ora 05:55

      „eu cu ale mele. În fond, eu nu fac decât să traduc la televiziunea publică lucrurile spuse de specialişti, sperând că românii au şi minte, nu numai talent,..” – cam atit, ca pe urma merg pe urmele domnului rotar..

      Răspunde
       
  • GigelM
    Iulie 17, 2014 la ora 11:28

    Bun text! De altfel, si al Alinei Mungiu-Pippidi in Romania libera de astazi!
    http://romaniacurata.ro/cum-sa-nu-faci-reforma-fiscala-sapte-sfaturi-pentru-ioana-petrescu/

    Răspunde
     
    1. tree4me
      Iulie 21, 2014 la ora 06:01

      Ce este foarte bun la ..Pipidica este INVIDIA si atit. Cit despre sfaturi.. sa avem pardon..

      Răspunde
       
  • gb
    Iulie 17, 2014 la ora 10:46

    😀 La Cotroceni, asa cum s-a vazut pe tv-ul meu, s-a turnat un film de comedie. Poate asa am eu setat tv-ul, sa arate numai comedii cand dau pe politichie.
    Dar, trecand peste asta … Conu’ Ponta anunta cu o goarna mare ca da un balon de aer cu CAS-ul asta, evitand sa spuna ca, dupa prezdentiale, vor urma niste pumni la ficat … ca de, la noi doar asa se poate.

    Una peste alta, singurul argument al lui Ponta – „este o lege foarte buna” – pot fi de acord cu el. Dar nu este suficient sa dai o asa lege doar cu argumente de genul asta. Si salarii la toata lumea de 5000 euro ar fi o lege buna .. nu?! 🙂 Trebuie sa ne si putem permite legile bune, nu sa fim populisti pana la extrema ca o dam in iresponsabilitate.
    Romani, nu mai asteptati „binele” de la ei si faceti-va singuri acest bine .. asta ca sa nu mai fiti in continuare dezamagiti.
    Cam atat avusei eu de spus, si na ca spusei… 😀

    Răspunde
     
    1. tree4me
      Iulie 21, 2014 la ora 06:07

      „Trebuie sa ne si putem permite legile bune [..] faceti-va singuri acest bine ..” – pai si podarul, Pai si podaru-mi cere un zloot..

      Răspunde
       
  • Andi
    Iulie 17, 2014 la ora 10:23

    Totul este joc murdar cu ciumite si patachine ,un teatru ieftin si cu siguranta o vanatoare de fantome a impotentilor politici care se imbogatesc pe zi ce trece pe spinarea fraierilor cu stampila de votat in mana.Reducere CAS-ul sau nu ,masura asta nu mi se pare a fi in avantajul salariatului sau a contribuabilului de rand,platitor de impozite si taxe,reducerea aplicandu-se doar pentru angajator.Desi au trecut 25 de ani de la revolutie consider ca ne-am intors cu 50 de ani in urma .Ne balbaim in intuneric ,toti si asta o sa ne coste nu numai pe noi si pe urmasii nostri.
    Romania este frumoasa insa nu pot spune si despre romanii mei acelasi lucru.
    Felicitari domnule Moise Guran,tot respectul meu !

    Răspunde
     
  • Florentina
    Iulie 17, 2014 la ora 10:06

    Aveti dreptate! Intr-o tara in care cei care o administreaza o fac doar pentru beneficiul propriu e nevoie de lesa… Din pacate lesa o pun si o controleaza altii si nu noi. Noi ne multumim ca gandesc si le pasa altora si pentru noi. Atata cat le pasa……

    Răspunde
     
    1. tree4me
      Iulie 21, 2014 la ora 06:10

      Ce-ar fi sa nu mai fie „din pacate”, ci pe bune..

      Răspunde
       
  • AndreiM
    Iulie 17, 2014 la ora 10:05

    Moise, m-a uns la suflet articolul tau. Incepi sa fii din ce in ce mai direct, este foarte bine pentru ca demonstrezi incredere. Ca politicienii nostri fac totul pentru imagine si noi platim factura este foarte adevarat. Ca sunt incompetenti, depinde din ce punct de vedere privseti problema (al lor sau al nostru). Eu nu as accepta un politician sau pe cineva sa imi dea sfaturi fara sa demonstreze experienta practica ( de la Georgescu pana la Rogozan).Dar ceea ce ma sperie este lipsa de reactie a societatii civile. Este cu adevarat grav.

    Răspunde
     
    1. Kristina
      Iulie 17, 2014 la ora 14:13

      D_nul AndreiM,cam ce reactie ati vrea sa vedeti din partea populatiei civile?
      Sunt oameni captivi in razboaie despre care nici nu se poate pomeni la ora actuala.
      Orice minte sanatoasa gandeste la pace,la viitor pentru copii,
      Razboiul (rece,economic)din pacate este mai real ca niciodata,
      si Romania nu are scutire,din nefericire.
      Degeaba va zbateti ,mai binezis va dezbateti.

      Răspunde
       
      1. AndreiM
        Iulie 17, 2014 la ora 15:08

        Sa stiti ca si eu ma intreb de multe ori. Aceeasi nelamurire o am si in privinta lui Moise (sa zicem ca o face pentru bani). Eu o fac pentru viitorul meu si al copiilor mei. Ce reactie mi-as dori? Spre exemplu o modificare in sondaje. Nu inteleg de ce nu se intimpla, asa cum nu inteleg oamenii care, chiar daca se simt rau, continua sa bea, sa fumeze, sa duca o viata dezordonata.

        Răspunde
         
        1. Kristina
          Iulie 17, 2014 la ora 16:00

          si cine ordona sondajele?
          si cine raporteaza statisticile?

          cu stima,
          o zi frumoasa va doresc.

          Răspunde
           
          1. AndreiM
            Iulie 17, 2014 la ora 16:47

            Pai vorbim de cel putin 2 forte (politice) si a patra putere in stat. Daca nu functioneza nimic inseamna ca jucam intr-o Commedia dell’arte sau mai grav, in dictatura. Nu poti pacali la infinit si suntem cel putin cei care mai comentam pe aici sa ne dam seama de realitate. Daca noi nu luptam pentru noi, credeti ca vor lupta altii? Chiar ma mir ca in aceste conditii justitia mai misca ceva. Dar este suficient?

             
      2. tree4me
        Iulie 21, 2014 la ora 06:31

        Reactia inseamna .. lupta – in primul rind, lupta cu sine. Cine este adict va trebui sa lupte mai greu, dar va trebui ca altfel moare mai repede.
        Razboi economic? Al cui? Toata lumea vorbeste de piata libera si concurentiala, de libertatea de actiune a Privatului, samd. Este vorba de a aduce totul la nivelul populatiei civile – nivel de intelegere si posibilitate de actiune. Daca problema este internationale, redu-o la plan national, la indemina natiunii. Este pacat sa nu faci nimic..

        Răspunde
         
    2. tree4me
      Iulie 21, 2014 la ora 06:41

      „Eu nu as accepta un politician sau pe cineva sa imi dea sfaturi fara sa demonstreze experienta practica”, ca de exemplu Pipidica. Dar, probabil ca ati accepta .. ce faceti dvs, din proprie initiativa, cu propriile puteri. Dati exemplu sau urmati exemplul altora care isi demonstreaza „experienta practica” – nu este joc de uvinte si nici sfat, este o obligatie pentru a termina cu „comedia”..

      Răspunde
       
  • Conturbatoru'
    Iulie 17, 2014 la ora 08:42

    Buna dimineata,
    Am sa-ncerc un exercitiu de imaginatie.
    Inchipuiti-va un administrator intro firma privata oarecare, pus in situatia sa aprobe o masura de imbunatatire, ce-si cheama la raport DG-ul si seful de la finante (cei care au propus-o), pentru a o justifica. Astia vin, fac figuratie pe-acolo, nimic concret. Administratorul ii simte balbaiti, ba-i mai si incurca aducand vorba si de alte obiective, cam aiurea, nefiind nici el un mare expert. Ma rog, intalnirea se termina indecis, cu o nota de incompetenta a subalternilor. Ce hotarare va lua administratorul?
    Haideti sa vedem acelasi scenariu dar cu alte personaje. In locul administratorului sa punem un factor de decizie dintro structura de stat, iar de cealata parte niste subalterni, cam pilosi, ce-i drept (ca altfel n-aveau cum sa ajunga pe functiile acelea). Ce va hotara factorul de decizie?
    De notat faptul ca actiunea se petrece in Romania.

    Răspunde
     
    1. tree4me
      Iulie 21, 2014 la ora 06:47

      „un exercitiu de imaginatie”? – si daca va raspund, la ce va foloseste?

      Răspunde
       
  • flesh
    Iulie 17, 2014 la ora 08:37

    Nu trebuie sa excludem posibilitatea ca basescu si ponta sunt impreuna pe felie.

    Răspunde
     
  • tudor padure
    Iulie 17, 2014 la ora 05:48

    Nu ca zic, da’ neata buna!

    casa sau topor…
    Bula ajunge intr-o mare criza de bani. Se gandi sa mearga la vecinul lui evreu Itic, si sa-i ceara 2 lei, ca imprumut pana la primavara.
    Itic il asculta atent, apoi ii zise:
    -Bine, iti dau 2 lei imprumut pana la primavara, dar imi lasi toporul ca zalog, si la primavara imi dai 4 lei inapoi, altfel nu ne invoim. E bine?
    Mai de voie mai de nevoie, intr-un final Bula se invoi. Lasa toporul ca zalog, ia banii,si da sa plece
    Insa Itic il striga:
    -Bai Bula! Ia fi atent la mine, la ce m-am gandit. La primavara stiu ca o sa-ti fie greu sa-mi dai inapoi cei 4 lei, intrucat iarna e lunga si grea,asa ca stii ce? Ia da tu acum 2 lei inapoi, si la primavara iti mai ramane de dat decat 2 lei, ce zici, o sa-ti fie mai usor?
    Bula se gandi putin, si recunoscu in sinea lui,ca Itic are dreptate, si ca uite e un vecin adevarat,asa ca se invoi, ii dete inapoi cei 2 lei, si pleca acasa, ceva mai usurat.
    Insa pe drum tot calcula:
    -Hmmm! Bani nu am, topor nu am, insa m-am ales cu o datorie de 2 lei, si totusi nu a fost nimic in neregula…

    Răspunde
     
    1. Radu
      Iulie 17, 2014 la ora 08:08

      Da, decat 2 lei

      Răspunde
       
    2. tree4me
      Iulie 21, 2014 la ora 06:52

      Daca „Bula” este Romania si „Itic” este UE, sunteti pe fix.

      Răspunde
       
  • Paul Colac
    Iulie 16, 2014 la ora 23:55

    Stimate Domn,
    Emisiunie Dvs sunt o reala incantare !
    Va propun un comentariu !
    De ce platim noi contribuabili pregatirea doctorilor,inginerilor,asistentelor ,fizicienilor etc.iar acestia cum termina facultatea pleaca in strainatate ? Stiu ca pe la alti studiile superioare le platesc parintii,sponsorii etc.
    Si culmea tarile in care se duc ne injura si ne batjocoresc numele si tara !
    Si altceva! Tigani sa nu se mai numeasca rromi deorece noi romanii suntem asimilati cu tiganii !!
    Tigani italieni se numesc zinggara nu italici !!!
    Cu deosebita stima,Paul

    Răspunde
     
    1. 2878
      Iulie 17, 2014 la ora 00:28

      De acord cu tine la partea cu tiganii… dar etnia se numeste „romani people” in engleza si „Rom (popolo)” in italiana (daca tot ai dat exemplu. Conform Wikipedia bineinteles, ce stiu eu.

      Răspunde
       
      1. tree4me
        Iulie 21, 2014 la ora 06:57

        In engleza se spune .. gipsy, si sa stiti ca mie imi place muzica tiganeasca.

        Răspunde
         
    2. Alex
      Iulie 17, 2014 la ora 08:58

      Draga Paul Colac, citind comentariul tau m-a luat durerea. de cap. Nu detii cunostinte elementare de scriere in limba romana.
      De ce contribuabilii au platit pentru “pregarirea“ ta, iar tu nu stii sa scrii corect?
      (Nu am scris cu diacritice pentru ca telefonul meu.nu are tastatira in limba romana)

      Răspunde
       
    3. tree4me
      Iulie 21, 2014 la ora 07:20

      „De ce platim noi contribuabili..” – „pentru ca este o obligatie cetateneasca” (nu plagiez desi sunt si eu deacord cu asta.
      „Si culmea..” – cum l-ati trata pe unul pe care l-ati fraierit? Dar sa o luam cu binisorul, mai intii sa-i excludem pe cei care pleaca fara sa lase datorii, au platit parintii totul (si nu intru in amanunte .. din ce au platit, stim ca nu-s multi care isi permit). Si totusi ramin inca 2 situatii:
      1) plateste pentru ei Romania si
      2) plateste pentru ei alta tara.
      De ce plateste?
      1) asa este normal si
      2) isi recupereaza banii din balanta internationala (nimic nu se pierde, totul se transforma) sau din serviciile aduse de cei care se intorc in pozitii cheie ale statului.

      Răspunde
       
  • Constantin
    Iulie 16, 2014 la ora 23:33

    „forțând stabilitatea fiscală cu înghețarea CAS-ului” _ Probabil (nu ne-am consultat), dl T Basescu sustine reducerea CAS ca masura „de dreapta”. Discursul sau in fata interlocutoilor a fost estrem de simplu si explicit: „doresc sa promulg legea, prezentati-mi, va rog, argumentele dumneavoastra in favoarea ei” . Este cat se poate firesc sa ceara asta de la cei care au initiat-o si s-au prezentat pentru consultari la Cotroceni. Despre ce Dumnezeu vorbim?! Cei doi pentru ce s-au dus acolo?! Se asteptau sa fie intrebati despre meciul Germania-Argentina? N-am studiat la Harvard, dar orice elev de liceu invata despre „eseul argumentativ”. Orice student la Economie din orice facultate de profil din tara asta este pus in situatia sa-si argumenteze opiniile. Ce tot discutam despre incapacitatea de a aduce trei argumente (chiar aiurea, dar sa fi spus ceva!) in favoarea unei masuri economice pe care o propui! Este de-a dreptul penibil! Nu a existat niciun consilier care sa fi fost intrebat de unde vor fi acoperite deficitele suplimentare? Cum Dumnezeu avem asemenea „destepti” in fruntea tarii si cum Dumnezeu de incearca cate unii sa aduca argumente ca este firesc sa se comporte in acest fel?! Nu au nicio scuza. Nu ma mai intereseaza daca demisioneaza, sau nu, sunt la fel de penibili, iar cei care ii vor inlocui sunt la fel. Dar macar sa le spuna cineva ca sunt asa cum sunt si ca ar face bine sa ia o pauza de aparitii televizate, daca sunt incapabili sa-si ceara scuze, pentru ca astfel si-ar recunoast3e incompetenta.

    Răspunde
     
    1. tree4me
      Iulie 21, 2014 la ora 07:28

      „Daca DA, de ce? Daca NU, de ce?”

      Răspunde
       
      1. Fachri
        Octombrie 25, 2015 la ora 17:48

        IMHO you’ve got the right anwrse!

        Răspunde
         
  • Madalin
    Iulie 16, 2014 la ora 23:21

    Eu cred ca s-au dus pregatiti acolo, pregatiti sa fie refuzati, asa ca nu au mai adus documente. Nu de alta dar nu imi pareau ca ar avea vreo intentie sa le foloseasca, Ponta se plictisea, astepta ca sa termine Basescu de vorbit si sa plece mai devreme. Domnisoara Petrescu e adevarat, a cazut de cacao, dar sunt 3 momente in care ar vrea sa spuna ceva si apoi se uita la Ponta si el is spune nu. La finalul videoclipului am ramas cu impresia ca momentul a fost regizat de Basescu, prea se dadea el corect, prea vorbea pe intelesul „poporului” cum l-am mai vazut facand. Posibil sa ma insel, nu sunt la curent cu evenimentele, am vazut din curiozitate videoul.

    Răspunde
     
  • gabri
    Iulie 16, 2014 la ora 23:13

    Doamne cât îmi lipsești în fiecare zi!

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase