160 afișări

În estul rusesc ca în vestul sălbatic

biden family

de Moise Guran

Statele Unite au prostul obicei de a se purta uneori ca un SRL de familie, în care trebuie să-ţi pui neamurile în posturile cheie ca să te asiguri că afacerile îți merg bine. Sau ca niște asociaţii de baroni de pe la noi, ca să fie şi mai plastică comparaţia.

Oricât de proastă ar fi situaţia Ucrainei, oricât de urâţi şi periculoşi ar fi ruşii în această parte a mapamondului, noi cei din Europa de Est trebuie – cred – să fim fermi şi să fim uniţi atunci când americanii se pretează la mârlănii, precum cooptarea unuia dintre fii vicepreşedintelui Joe Biden în conducerea unei companii ucrainiene de petrol şi gaze.

Să ne înţelegem, afacerea nu este şi nu a fost deloc secretă, ba chiar compania ucraineană respectivă, care e privată, nu de stat, a pus pe site-ul propriu ştirea privind cooptarea lui Robert Hunter Biden JR în conducerea sa. De parcă asta i-ar proteja de ruşi, cumva…

Ca să înţelegeţi această lipsă de jenă a americanilor, când vine vorba de interese pe care noi le numim strategice, iar ei le spun oferte generoase, o să vă readuc în memorie scandalul şi mai mare al fostului vicepreşedinte american, Dick Cheney, care, înainte de a-l seconda pe George Bush junior în atacarea Irakului, fusese conducătorul corporaţiei Halliburton, una dintre cele mai mari din lume în materia serviciilor petroliere.

D C HalliburtonPlecând de la Halliburton la Casa Albă, domnul Cheney a primit un pachet de NUMAI 36 de milioane de dolari, dar după ce America a invadat Irakul, Hulliburton a câştigat contracte de 7 miliarde de dolari printr-o atribuire directă în care nu s-a admis niciun competitor.

După aceste fapte din 2004, Hulliburton a început să-i plătească fostului său CEO o pensie de 400 000 de dolari. Vă sună a dosar numai bun de DNA această poveste, nu-i aşa? Foarte bine, şi mie la fel, dar mai trebuie să ştiţi că scandalul declanşat la vremea respectivă în Statele Unite a dus la o investigaţie a FBI care a ajuns la concluzia că legea nu fusese încălcată.

Ceea ce nu înseamnă – şi revin acum la povestea cu fiul lui Joe Biden – că noi, ăştia de prin ţările amărâte şi aliate ale Statelor Unite, trebuie să acceptăm acest tip de comportament ce poate fi numit, în cel mai bun caz, amoral.

Noi numim asta corupţie şi ni se urcă sângele în cap când astfel de fapte vin după o doamnă Nuland care ne explica de ce exact corupţia este marea noastră vulnerabilitate.

E timpul ca şi Hunter ăsta, şi tac-su, care a venit înaintea lui cu ajutoare în raţii de hrană pentru armata ucraineană, să priceapă că astfel de fapte sunt rele şi pentru noi aliaţii, şi pentru imaginea Statelor Unite, căci constituie o nepreţuită muniţie pentru propaganda rusească, care oricum face ravagii într-o generaţie crescută cu spaimele capitalismului şi ale imperialismului american.