TVA-ul la benzină şi motorină – 27%

Publicat la data de de Moise

acciza blog

de Moise Guran

Vorbind cu ascultătorii la România în Direct, pe finalul emisiunii, a intrat prin telefon un cetățean care s-a prezentat cu numele George și care a făcut o observație simplă – acciza deductibilă într-o oarecare proporție doar pentru transportatori este, de fapt, o majorare a TVA-ului la carburanți.

Într-adevăr, la fel ca și acciza, TVA-ul este o taxă indirectă, aplicată pe consum, singura diferență între ele fiind aceea că TVA-ul este deductibil. Cum pe vremea lui Boc, TVA-ul la carburanți a devenit deductibil doar pentru transportatori, actuala modificare a accizei prin creșterea ei, dar cu introducerea deductibilității parțiale pentru transportatori, echivalează perfect cu o creștere a TVA-ului pentru tot restul lumii.

Mai exact, de întâi aprilie, motorina se scumpeşte cu 40 de bani pentru toată lumea, dar transportatorii își vor putea deduce 22 de bani din cei 40. Din punct de vedere al naturii juridice, asta înseamnă că noi toți vom plăti, de fapt, un TVA de 27% la benzină și motorină, dedus integral de transportatori, plus o creștere de acciză de 18 bani, pe care o plătim la fel, și noi, și transportatorii.

Acestea fiind spuse, cred că trebuie să ne concentrăm cu toții pe ceea ce se întâmplă cu aceste miliarde de lei pe care le vom plăti suplimentar statului… zice-se pentru autostrăzi.

Să ieșim din capcana președintelui Traian Băsescu care încearcă să-l convingă pe Ponta să nu majoreze acciza. Jocul lui Băsescu este bate fierul cât e cald…. Ponta crește accizele pentru că asta fac socialiștii… cresc taxele pe consum pentru a subvenționa diferite sectoare (sau pentru a-şi finanţa diferite achiziţii electorale, nu intrăm în această dezbatere). Pot înţelege asta, dar nu pot înțelege totuși minciuna, nici măcar cea venită din partea unui guvern socialist.

Ministrul de Finanțe și-a mușcat limba săptămâna trecută când a spus că, fără două miliarde din creșterea accizei, nu-i ajung banii de pensii. Și știți de ce?

bugete ani autostrazi blogPentru că, în 2014, bugetul alocat pentru proiectele de autostrăzi este de 2,4 miliarde de lei, mai mic cu peste un miliard de lei decât anul trecut, când n-a fost acciza suplimentară. Iar dacă mai scădem fondurile europene din aceste sume, mai rămân 900 de milioane de lei pentru autostrăzi în bugetul statului, deși acciza aduce două miliarde numai în 2014 și vreo 5 miliarde în 2015.

Apăi de banii ăștia chiar se pot face autostrăzi, nu vrăjeli!

Comentarii prin facebook

73 răspunsuri la TVA-ul la benzină şi motorină – 27%

  • Foxcrawl
    Aprilie 10, 2014 la ora 04:52

    Eu inca nu reusesc sa-mi revin de cand a spus Ponta ca Romania avea preturile cele mai mici la combustibil. A uitat insa sa mentioneze o chestie: mai mici insemna cu doar cativa centisor mai putin decat celelate tari pe care le-am depasit.
    Apropo, in Olanda, unde exista printre cele mai mari preturi din UE, benzina e 1,64 E iar motorina e 1,35 Euro. (preturile variaza zilnic)

    Răspunde
     
  • Erwin
    Aprilie 6, 2014 la ora 03:19

    Creșterea efectivă a prețului combustibilului e de cca 6%. De la 1 aprilie am constatat că nimeni nu se mai grăbește (când mergi peste viteza legală crește consumul) și tot mai multe mașini rămân în parcare. Dacă efectul psihologic se va menține la acest nivel scăderea consumului total este mai mare de 10-15% așadar din cele 2 miliarde pe care le preconizează guvernul cât rămâne efectiv?

    Răspunde
     
  • Cosmin Moise
    Aprilie 2, 2014 la ora 14:06

    Ha, ha, ha! De restituirea accizei beneficiaza DOAR TRANSPORTATORII RUTIERI! Pai aia feroviari si navali ce sunt, nu transportatori???? Grosul consumului e la ei. Sa dea faliment da-i incolo! Politica economica a la Ponta! Cat de prosti sa fim de i-am ales pe astia? Prosti rau!

    Răspunde
     
  • unu analfabetul si fara bun simt
    Aprilie 2, 2014 la ora 14:05

    Ne invartim dupa deget, nu uitati de discriminare domnule GURAN.
    Platim taxe si impozite dorim RESPECT.
    Nu discriminare.

    Răspunde
     
  • unu analfabetul si fara bun simt
    Aprilie 2, 2014 la ora 13:28

    Vrem solutii domnule GURAN, nu sa agitati spiritele degeaba.
    Taxa de ecarisaj este o taxa care colecteaza bani la buget, nu pentru a elimina cainii.
    Reprezentatii statului doar mulg cetatenii.
    NU sunteti dur domnule MOISE GURAN, trebuie sa luam atitudine, mereu ati fugit din stanga in dreapta.
    Noi cetatenii trebuie sa luam masuri sa-i eutanasiem.

    Cine are caine sa plateasca impozit 1000 de ron.
    Primaria sa plateasca 10 lei de caine prin si predat de cetatean.
    In maxim un an am scapat de caini. Interesul este sa o lalaiasca vreo 100 de ani.

    Răspunde
     
  • unu analfabetul si fara bun simt
    Aprilie 2, 2014 la ora 13:15

    Acum care este solutia domnule MOISE GURAN, sa le dam o scutire la acciza de la combustibil maghiarilor, poate nu vor parasi Romania.

    Răspunde
     
  • unu analfabetul si fara bun simt
    Aprilie 2, 2014 la ora 13:11

    Mai mult sange a avut BOC, decat curva de PONTA. Ca cetatean nu sunt deacord cu acciza, dar ca prim -ministru si deputat sunt deacord.
    RUSINE, RUSINE, RUSINE.

    Răspunde
     
  • unu analfabetul si fara bun simt
    Aprilie 2, 2014 la ora 13:09

    Pe oricine veti vota, tot banu`(taxa) ala veti da.
    NU mai pierdeti timpul pe site-uri si blog-uri. Locul nostru este in strada daca dorim ceva mai bun, schimbarea intregii clase politice.
    Fara tineri cu parinti in vechea conducere.
    Altfel toata viata vom fi inconjurati de jurnalisti mincinosi si tradatori de tara, patrie si neam.

    Răspunde
     
  • acelasi cornel
    Aprilie 2, 2014 la ora 10:51

    http://www.zf.ro/zf-24/de-ieri-benzina-costa-mai-mult-in-romania-decat-in-austria-blanculescu-guvernul-a-facut-asta-pentru-viata-soferilor-12380394
    Aceasta masura/taxa introdusa in contextul de astazi va genera mai multe efecte pozitine decat negative, parerea mea. Timpul va demonstra sau nu lucrul asta.
    Sa nu uitam urmatoarele aspecte:
    1.-bugetul de stat a fost construit cu aceasta taxa introdusa – deci acum neintroducerea ei ar aduce o mare gaura la incasarile de la bugetul de stat;
    2.-in felul asta s-a gasit o formula pentru a ieftini taxele pe munca in Romania adica reducerea CAS-ului cu 5%. Altfel FMI-ul nu era de acord cu aceasta reducere a CAS-ului de 5%;
    3.-consider aceasta solutie gasita una buna deoarece pretul international al petrolului pe termen mediu va scadea, acest efort introdus de aceasta taxa se va reduce din aceasta cauza iar pe parcurs companile petroliere din Romania vor fi nevoite sa preia o parte din aceasta taxa pentru a isi mentine volumul de vanzare de carburant si pentru a face profit din rulaj si nu dintr-un adaos comercial mare, parerea mea – asta bineinteles daca nu vom asista la o intelegere intre companiile petroliere si nu vom vorbi iarasi de o decizie de tip cartel la preturile de vanzare la combustibilul vandut in Romania.

    Răspunde
     
    1. Cosmin Moise
      Aprilie 2, 2014 la ora 12:37

      Noi nu bagam in rezervor petrol ci benzina si motorina, care sunt cotate separat! Lasati bancurile!

      Răspunde
       
  • Ion
    Aprilie 2, 2014 la ora 10:34

    Curios lucru cum in 1437 la Bobalna, taranii s-au rasculat si au calcat in picioare baronii locali pentru introducerea unui impozit „zeciuiala”, adica o cota de 10% din veniturile taranilor. In prezent, statul ne ia mai bine de jumatate din ce castigam prin impozite si contributii salarii (atat retineri la angajator cat si la salariat), TVA, accize si impozite pe proprietate ,taxe etc.. In timp ce stramosii nostri stiau sa-si apere munca si interesele lor, noi ne plangem de mila si purtam „dialoguri sociale”. Ne meritam soarta, daca avem mentalitate de sclavi vom trai ca niste sclavi, muncind din ce in ce mai mult pentru baronii contemporani. Howgh!

    Răspunde
     
    1. Silviu
      Aprilie 2, 2014 la ora 22:38

      Si ce faceti, dumneavoastra, concret, d-le Ion, pentru a nu mai fi sclav?

      Răspunde
       
      1. Ion
        Aprilie 3, 2014 la ora 08:59

        Meditez intens si apoi, scarbit, plec din tara…

        Răspunde
         
        1. Silviu
          Aprilie 3, 2014 la ora 12:37

          Am facut si eu asa ceva. Din pacate, va pot spune ca nu este o solutie, doar un panaceu.

          Răspunde
           
  • mircea motrescu
    Aprilie 2, 2014 la ora 09:17

    O mare parte din pretul carburantilor „la pompa” o reprezinta accize sau taxe sub diferite forme … insa nu am „auzit” nici un comentariu vis-a-vis de pretul producatorului ! REDEVENTELE pe care le plateste OMV-ul ~ cel care hotaraste pretul pe piata , sunt „scandalos” de mici , muuuuuult sub media europeana iar profitul declarat de acesta anul trecut a fost de peste UN MILIARD ?!!

    Răspunde
     
  • VictorL
    Aprilie 1, 2014 la ora 21:34

    @Moise.,,Bate fierul cit e cald” inseamna ca mai e o sansa doar la parlamentari?Nu prea cred.Nu cred nici ca banii aia vor ajunge la santiere ci mai repede pe la distrusii care ocupa scaunele dis de dimineata si beau pe caiet.Chiar ca mi-e mila de aia 7milioane de pinguini dar se vede treaba ca-si merita soarta…

    Răspunde
     
  • tree4me
    Aprilie 1, 2014 la ora 20:01

    Sistemul de vot? NU.
    Pe cine votezi? Important.
    Fara alegatori nici alesi nu sunt. Deci, puterea este in mina alegatorilor si atunci = problema suntem noi: cum pastram puterea dupa ce am ales? Guvernantul trebuie sa faca ce-i cere poporul sau va fi inlocuit … constitutional si … pe loc.

    Răspunde
     
    1. Cata Lin
      Aprilie 1, 2014 la ora 21:30

      Daca votul nostru ar conta, nu ne-ar las sa votam. A spus-o un tip destept, Mark Twain.

      Răspunde
       
      1. tree4me
        Aprilie 1, 2014 la ora 22:04

        „Power to the peephole!”

        Răspunde
         
      2. Luc
        Aprilie 2, 2014 la ora 05:24

        Terminati dracului cu acronimul RON, culmea, si in forma de plural RONI!!! Moneda romaneasca ESTE in continuare LEUL iar pluralul este LEI. RON era o simpla denominare financiara cind s-a introdus actualul LEU, spre deosebire de ROL, care era vechea denominare. Spunea cineva inainte de asta ROLI??? NU!!! Erau lei. Si acum sint tot lei. Cine foloseste acronimul RON sau RONI este in cel mai bun caz un incult. RON inseamna Romanian New Currency (Noua Valuta Romaneasca). Ce dracu nu spuneti NVR-uri, poftim!? daca tot va trebuie plural la acronime! Incultii dracului! Basca sinteti tradatori fiindca desfiintati astfel moneda nationala pina inca nici n-am ajuns s-o desfiinteze tembelismul ala de moneda EURO, careia, tot culmea inculturii, ii mai spuneti si EUROI. Pfui!!!

        Răspunde
         
        1. tree4me
          Aprilie 2, 2014 la ora 23:07

          Nu vad legatura intre voturi si RON, dar aveti absoluta dreptate – in Romania sunt numai LEI. Am pus un vot in sus la asta.

          Răspunde
           
      3. Cosmin Moise
        Aprilie 2, 2014 la ora 12:45

        Nu ne-ar lasa sa votam sau ar creea un simulacru de vot! Asta s-a intamplat pana in ’89 in toate tarile comuniste, asta se intampla in Cuba sau K.N.!

        Răspunde
         
  • Cris
    Aprilie 1, 2014 la ora 19:42

    Un offshore înregistrat în Ciudad de Panama, în Republica Panama, având un capital social de 1.000 de dolari şi un birou în Geneva, Elveţia, a încheiat recent cu CFR Călători un acord-cadru în valoare finală de 1.750.950 dolari SUA pentru livrarea de piese pentru locomotive diesel electrice. Firma câştigătoare se numeşte Electric & Diesel Locomotiv Corporation şi a fost singura companie care a trimis o ofertă în cadrul procedurii de atribuire organizate de CFR Călători. Procedura aleasă de conducerea CFR Călători a fost de tip “negociere, cu publicarea unui anunţ în prealabil” pe portalul achiziţiilor publice şi în jurnalul european de profil, reprezentanţii CFR Călători precizând că au optat pentru această variantă – prevăzută de legislaţia în domeniu – şi nu pentru cea a licitaţiei deschise tocmai pentru a “putea trage în jos de preţ”. Cu toate acestea, oferta offshore-ului a fost declarată “admisibilă”, iar valoarea finală a contractului a fost mai mare decât estimarea iniţială a contractului. Astfel, estimarea iniţială a valorii contractului – suma pe care şefii CFR Călători au preconizat că o vor cheltui cu acest acord-cadru – a fost de 1.716.483 dolari fără TVA, dar valoarea finală a fost de 1.750.950 USD fără TVA, adică 5.851.677 lei. O diferenţă peste valoarea contractului de 34.467 de euro”

    Răspunde
     
  • Andrei
    Aprilie 1, 2014 la ora 18:37

    „capcana lui Basescu” – Stiam eu ca Basescu e de vina si pentru ca au pontilit benzina. Doar mi-a explicat aseara Dana Grecu.

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Aprilie 1, 2014 la ora 21:31

      Domnule Andrei, situaţia a devenit de-a dreptul comică odată cu apropierea alegerilor europarlamentare. Susţinerea deschisă pe care dl. Traian Basescu a arătat-o faţă de PMP, a făcut ca acesta să fie atacat, pe lângă adversari, inclusiv de către cei care păreau neutri in raport cu domnia sa („imparţialul” DIGI24 organizează tolcsouri in care Preşedintele Republicii este înjurat vârtos), ori erau susţinători PDL (unii realizatori B1TV, spre exemplu). Absurdul este intr-atât de mare, încât a ajuns să fie prezentată mărirea accizei la carburanţi decisă de dl. Ponta drept o izbândă fără seamăn a guvernului in sprijinul creşterii eficienţei economice si a relansării economiei romaneşti. Aberaţia aceasta are insa efecte dramatice directe asupra nivelului nostru de trai. Are efecte negative, de asemenea, asupra consolidării statului de drept. Preşedintele este atacat, inclusiv in această privinţă, atât de socialişti, cat si de liberali, dar si de formaţiunile politice (si realizatorii TV) de orice orientare (inclusiv de dreapta), alta decât PMP. Este o competiţie idioată care mai are încă un efect negativ, acela că erodează dreapta politică, aşa fragilă, incoerentă si neomogenă cum este in acest moment. Tot aşa se explică si aparent inexplicabilele inserţii fără noimă in textele jurnalistice pe indiferent ce temă (sportivă, economică, meteorologică s.a.m.d.) a unor mici replici defavorabile Preşedintelui. Prin urmare, atunci când veţi spune „bună ziua!” vecinului dumneavoastră cu care să zicem, vă întâlniţi intamplator in faţa uşii, să nu fiţi surprins dacă vă va răspunde „ar fi dacă nu mi-ar întinde o capcană Traian Basescu!”.

      Răspunde
       
  • sorin t
    Aprilie 1, 2014 la ora 17:45

    abia astept si eu sa vad acele autostrazi

    Răspunde
     
    1. un turist
      Aprilie 1, 2014 la ora 18:18

      Ce virsta aveti aproximativ ca sa mai sperati????

      Răspunde
       
    2. VictorL
      Aprilie 1, 2014 la ora 20:51

      @,,Ce esti copil?…”

      Răspunde
       
  • Alin
    Aprilie 1, 2014 la ora 15:58

    De 24 de ani ii tot schimbam. Problema suntem noi,nu ei. Noi votam si ii sustinem. La 4-5 ani decidem cu ce „funizor de servicii mergem mai departe” si in ce conditii contractuale votam . Iar ceea ce este cel mai important, un fapt constatat de mine prin natura profesiei este acela ca majoritatea romanilor nu pune accentul pe consecintele de neindeplinire a obligatiilor contractuale. ( de unde si vorba celebra in toata Europa: Las-oo ba ca mergea asaa..) si stare economiei prezente.
    In concluzie constientizati puterea votului! Ajutatii sa gandeasca pe cei carora le este mai greu.

    Răspunde
     
    1. Silviu
      Aprilie 1, 2014 la ora 17:18

      „Problema suntem noi,nu ei. Noi votam si ii sustinem” – ok. NU mai vreau sa fie eu problema. Ce alternative am? Lipsa votului? Anularea lui? Nu ii votez si nu ii sustin – asta nu schimba ceva. Este vorba de sistemul de vot. Dintre cetatenii cu drept de vot, trebuie sa se prezinte macar jumatate, iar dintre acestia sunt necesare jumatate plus unu voturi a fi declarat un castigator. Atat timp cat „alesii” au jumatate din populatie la urne, ma tem ca votul nu va conta. Daca nu ar intruni aceasta conditie ar aparea probleme(as fi tentat sa consider ca va trebui sa isi regandeasca strategiile si sa includa si viitorul votantului in planuriloe lor, nu doar prezentul, desi ma tem ca tot in rau va evolua acest scenariu).
      „majoritatea romanilor nu pune accentul pe consecintele de neindeplinire a obligatiilor contractuale” nu imi este clara fraza: romanii nu isi indeplinesc obligatiile contractuale, sau fata de romani nu sunt indeplinite obligatiile contractuale?

      Răspunde
       
    2. marinel
      Aprilie 1, 2014 la ora 22:17

      Cit timp mai au drept de vot pensionarii, niste morti din punct de vedere electoral, nu vom putea progresa deloc, cel putin urmatoarele 2-3 decenii. Elvetienii stiu de ce.

      Răspunde
       
  • Cris
    Aprilie 1, 2014 la ora 12:10

    E taxa pe iobagie, va spun. Veniturile in Romania sunt atat de africane incat nu se justifica niciun TVA de 19% daramite 24% sau 27%.

    Asta a votat poporul… asta e rezultatul in buzunar. S-au schimbat mafiotii intre ei. Liber la taxare !

    Răspunde
     
  • Daniel
    Aprilie 1, 2014 la ora 11:35

    Prin abordari de genul acesta se platesc facturile pentru tunurile date in economie in mod constant din 89 si pana in prezent,sau pentru campaniile electorale.
    Cea mai buna si urgenta masura pentru cresterea economica ar fi sa nu se mai fure la nivelul la care se fura de catre clasa politruca. Sa reduca si ei nivelu de coruptie si jaf institutionalizate la un nivel similar cu cel din vestul Europei macar,daca nu cumva la nivelul din nordul Europei.

    Răspunde
     
  • Alex
    Aprilie 1, 2014 la ora 11:34

    De la un PM de formatie procuror, se asteapta cineva la solutii de crestere economica?! Uitati-va la profesiile si experienta tuturor parlamentarilor si intrebati-va daca i-ati pune in conducerea companiei voastre! Pana cand vom intelege ca fiecare dintre noi este actionar la Romania S.A., Parlamentul nostru va fi plin de pseudo-economisti, avocati/juristi, medici si ingineri la castele de nisip.

    Răspunde
     
  • Florin
    Aprilie 1, 2014 la ora 11:32

    Atata timp cat romanul iese in numar foarte mare la un meci intre Dinamo si Steaua, si e in stare sa se ia la bataie pentru echipa preferata, dar este pasiv in fata politicii de 2 lei din tara, ne cam meritam soarta. Pot sa puna 100% TVA si autostrazi tot nu vor fi construite, banii se duc in buzunarele coruptilor. Ponta mai are curajul sa dea ajutor financiar Moldovei de nu stiu cate zeci de milioane de euro cand noi suntem vai de capul nostru. Si bine ca ne construim 1231231 de biserici.

    Răspunde
     
    1. Silviu
      Aprilie 1, 2014 la ora 13:59

      Eu v-am dat votul negativ, d-le Florin: nu consider ca „ne cam meritam soarta”. Este usor de generalizat si de aruncat vina in spatele colectiv – probabil este mai usor de dus. Dar genul acesta de afirmatii ma deranjeaza pentru ca este, de asemenea, un indemn la a nu face nimic, daca tot „ne cam meritam soarta” colectiv. Puteti incerca sa vorbiti la singular – este mai corect.Eu alerg de dimineata pina seara, ma descurc la limita, si consider ca sunt norocos, comparativ cu altii de lângă mine. Dar am pentru ce alerga. De unul singur nu pot face pre mult. Insa ma straduiesc sa ma pastrez intreg la minte si la trup, poate va fi nevoie vreodata de mine si de altii asemenea care sa ofere si altceva decat „ne meritam soarta”.

      Răspunde
       
      1. Kristina
        Aprilie 1, 2014 la ora 21:31

        Buna seara!
        Situatia aceasta de taxare extrema pare scapata de sub control.
        Nu stiu de ce am sentimentul ca ne depaseste din toate punctele de vedere,si sincer nu pot arunca vina pe cineva anume,dar nici sa ma autoinvinovatesc de ceva nu pot.

        Cateodata ma intreb de ce se mai consruiesc bombe ,arme nucleare atat de scumpe ,cand NE AUTODISTRUGEM.TOTE ACESTE LEGI,MAI BINE ZIS FARADELEGI,SUPRATAXAREA SI IMPOZITAREA ABUZIVA ESTE ARMA SIGURA DE AUTODISTRUGERE IN MASA.
        Pana si Credinta mi se pare relativ impotenta cand OMUL DISTRUGE ALT OM,CAND ISI DISTRUGE VIITORUL,CU BUNA STIINTA.

        Răspunde
         
  • Zubizareta
    Aprilie 1, 2014 la ora 11:02

    Sa mareasca taxe stie oricicine(as fi zis orice prost), de la inceputurile existentei noastre tot mariri de taxe iar limita pare sa fie cerul.
    Oare nu de aceea avem in institutiile de conducere a tarii personal cu studii superioare ca sa chibzuiasca afacerile statului astfel incat sa fie cat mai sustenabila aceasta societate?

    Răspunde
     
  • Marian Androne
    Aprilie 1, 2014 la ora 09:38

    Romanii prefera solutiile individuale, in dauna celor comune (ex: demonstratii de strada contra guvernelor care lucreaza contra lor).
    In Ruse, Bulgaria, exista deja o comunitate de IMM romanesti. Statiile Shell si LukOIL vand mai nou…canistre pentru benzina.
    Bucurestiul consuma jumatate din benzina produsa in tara. Drumul pana la Ruse si inapoi iti ia cam 10 litri. Alimentezi 50 l + 50 l canistra si lasi guvernul roman nu numai fara acciza, dar si fara TVA!!!!!!!!!

    Răspunde
     
    1. Caron
      Aprilie 1, 2014 la ora 14:33

      Sa vezi la granita de nord. In Ucraina benzina costa 3.4 RON.

      Răspunde
       
      1. Marian Androne
        Aprilie 1, 2014 la ora 14:52

        Pret azi, Ruse:

        Shell: CO 95 petrol, 5.77 lei
        Diesel, 5.75 lei

        Curs: EUR/RON 4.5: EUR/BGN 1.96

        Răspunde
         
    2. Vali
      Aprilie 1, 2014 la ora 17:12

      Interesant.
      Daca masina intradevar consuma 10 l dus intors pana la Ruse, faci un calcul simplu si constati ca la 100 L cumparati in Bulgaria mai bine cumparai 90 L in Romania. Acelasi pret doar ca mai pierzi ceva timp prin Bulgaria.

      Răspunde
       
  • Mihail Dragotoiu
    Aprilie 1, 2014 la ora 09:35

    Ca de obicei, populatia va fi cea mai afectata in urma cresterilor de taxe. Ponta ar trebui sa inceteze cu minciunile astea si mai bine s-ar apuca sa restructureze companiile de stat, mari producatoare de gauri in economie. Ar trebui sa optimizeze aparatul bugetar, foarte umflat in comparatie cu alte tari. Nu sa creasca si sa inventeze taxe !

    Răspunde
     
    1. Cosmin Moise
      Aprilie 2, 2014 la ora 12:55

      Pai nu faceau spuming si clabucing la gura (vezi Catavencii) cand erau in opozitie pe tema asta? Nu se tavaleau niste unii in Piata universitatii pe motiv de Boc si Basescu! Asa si…????

      Răspunde
       
  • woe
    Aprilie 1, 2014 la ora 09:03

    La ce ne trebuie drumuri? Ca vad ca se lucra pe alocuri la o singura autostrada, cea care va permite pana si celor din Mangalia sa emigreze cat mai iute sper vest.
    Pt. ca sa putem face naveta catre tarile angajatoare de capsunari in timp util? Sau ca sa exporte iute Renault conservele spre occident si sa le sugem astfel TVA?

    Ba tata, raspunsul e in voi, puneti mana si munciti, mai faceti cate un pantof, cate un castravete sau cate un rulment, vindeti-le si n-o sa mai aveti nevoie de bani de pensii.

    Răspunde
     
  • Cris
    Aprilie 1, 2014 la ora 08:05

    E de fapt o taxa pe prostie de 27% si cat timp lumea va continua sa fie pasiva, aceste taxe vor urca la cer.

    Cum sa faca agricultura oamenii cu tractorul alimentat cu motorina cu 6.50 lei pe litru? De unde isi vor recupera acesti bani, cat timp consumul alimentar in Romania este la pamant datorita politicilor de infometare a populatiei ???

    Răspunde
     
  • van
    Aprilie 1, 2014 la ora 07:42

    Constatare:Discutie aprinsa pentru dreptul de ”jmecher”(statului) in feudalismul modern. Observ pareri pro si contra despre constrangerea(talharia) cetateanului de a mari arenda.Crunt! Inteleg ca statul trebuie sa faca ceva ca nu poate intra in faliment,dar masurile si metodele sant criminale,efectiv. Noi acum ne prefacem ca negociem si ne exprimam acordul sau dezacordul cind ar trebui dezbatuta de fapt esenta problemei.

    Răspunde
     
  • ioan
    Aprilie 1, 2014 la ora 01:35

    daca doar o parte din populatie (transportatori) au voie sa-si deduca o parte din cheltuielile suferite pe spatele majoritatii (care poseda un autoturism)nu este aceasta o decizie identica cu electro-rata? ergo anticonstitutionala?

    Răspunde
     
  • tree4me
    Aprilie 1, 2014 la ora 01:29

    Romanii trebuie sa-si concentreze atentia pe … capcane si vrajeli? INTRESANT.
    Infrastructura rutiera este importanta dar este de prima prioritate pentru cei care produc si vind. Romanii ce produc si cit vind ca sa-i merite sa se inglodeasca in datorii cu drumurile?
    Centrele industrial-economice se restring, somajul creste, populatia se reduce si … se vaita dupa drumuri.
    Cind o sa inceapa romanul sa se CONCENTREZE pe cine vrea de conducator ca sa iasa din hazna.

    Răspunde
     
  • mircea motrescu
    Aprilie 1, 2014 la ora 00:51

    Eu vad un paradox faptul ca ,desi Romania este printre putinele tari europene care au resurse proprii de titei,va avea printre cele mai mari preturi la carburanti „la pompa” din UE …
    Un alt „paradox” este si faptul ca guvernantii care sunt in functii au datoria de a gasi solutii si nu aceea de a elabora motivatii si impovararea neancetata a contribuabilului …
    Modo groso , pentru reducerea deficitului la Buget sunt doua mari solutii : reducerea ( la noi optimizarea…) numarului de angajati bugetari sau implementam de noi taxe si impozite cetateanului ~ saracindul , evitand imprumuturile externe si mentinerea tintei de deficit… Din nefericire noi alegem mereu cea de-a doua varianta din motive mai ales electorale , in loc sa continuam scurtul si singurul episod liberal aflat in jurul aderarii noastre la UE cand chiar s-au facut pasi reali si de succes in reformarea si inmplementarea economiei de piata ~ „motorul” bunastarii intregii societati .

    Răspunde
     
    1. Marian Androne
      Aprilie 1, 2014 la ora 14:25

      „Paradoxul” este altul: ca dupa 25 de ani majoritatea oamenilor inca nu-si dau seama cine ii conduce…

      Răspunde
       
  • anca
    Aprilie 1, 2014 la ora 00:06

    Imi este greata de aceasta”coabitare”.

    Răspunde
     
  • acelasi cornel
    Martie 31, 2014 la ora 23:48

    Mi se pare incorecta critica la adresa guvernului Victor Ponta referitor la introducerea accizei de 7 eurocenti la carburant in masura in care bugetul de stat s-a construit cu aceasta taxa inclusa si astfel se permite scaderea CAS-ului cu 5% adica se incurajeaza munca care este esenta unei economii care vrea si trebuie sa se dezvolte pentru ca astazi ea e prea putin dezvoltata in comparatie cu economiile celorlalte tari membre ale UE cu care economia romaneasca trebuie sa concureze pe piata comuna de produse si servicii. La fel mi se pare un pic fortata astazi si in acest context si cerinta ca acesti bani colectati din acciza de 7 eurocenti sa fie folositi numai la constructia de autostrazi. Asa e de preferat insa in acest moment este un pic cam imposibil lucrul asta asa cum au fost gandite si calculate veniturile si cheltuielile bugetului de stat pe anul 2014. Trebuie sa fim constienti ca FMI nu permitea scadea CAS-ului cu 5% daca guvernul nu putea sa aduca compensarea acestei incasari de 5% a CAS-ului la bugetul de stat din alta parte si sa garanteze cumva incasarea acestei sume. E de preferat ca de la jumatatea anului 2015 aceste sume incasate din aceasta acciza de 7 eurocenti sa fie folosite numai la construirea de autostrazi in Romania sau sa fie desfiintata sau folosita ca si compensare la alte masuri care incurajeaza munca pentru ca nu e bine sa intram intr-o spirala infinita de masuri benefice economiei dar care sunt insotite de alte noi taxe si impozite si in final sa ne doara capul cand vedem lista de taxe si impozite din Romania. Bugetul de stat adica incasarile la bugetul de stat trebuie sa se bazeze in primul rand pe idei simple si ieftine care elimina evaziunea fiscala sau o face imposibila, de genul :
    1.-deducerea a 5% din valoarea cumparaturilor, in limita a maxim 100 RON pe luna. Aceste bonuri vor fi primite trimestrial de administratiile financiare locale, prin completarea unui formular simplu care sa aiba ca si coloane date esentiale ale bonului fiscal :
    numefirma, codfiscalfirma, numarbon, data, sumabon
    care trebuie completate de persoanele fizice beneficiare. Termenul de depunere a acestor bonuri fiscale pentru trimestrul care s-a incheiat sa fie de 90 de zile, pentru a nu crea busculade sau mare aglomeratie la administratiile financiare;
    2.-bonus instant adica o reducere de 2% din valoarea cumparaturilor indiferent de suma platite cu cardul la comercianti. Aceasta suma, in cuantum de 2%, va fi suportata 1% de catre bugetul de stat (pentru a stimula platile electronice si pentru a influienta prietenos si pozitiv mediul de afaceri din Romania) si 1% de bancile emitente de carduri si VISA si MASTERCARD, in mod egal (adica banci 0,5% si VISA sau MASTERCARD 0,5%) deoarece comisioanele percepute de banci la platile cu cardul in Romania sunt foarte mari in comparatie cu alte tari din UE, exista o rezistenta a bancilor din Romania pentru a reduce aceste comisioane si solutia optima este fortarea cresterii acestei piete, a platilor electronice, prin forta si dorinta pietei adica a cumparatorilor ce vor dori sa foloseasca cardul la plata cumparaturilor si in felul asta toata lumea are de castigat iar castigul se distribuie din zona neagra a economiei in zona fiscalizata a economiei prin tendinta creata in piata. (Sa nu uitam ca aceasta tendinta de a returna 2% din suma platita cu cardul exista in piata astazi insa aceasta e prea slaba deoarece se refera doar la achitarea facturilor de utiitati cu cardul, mai exact cu anumite tipuri de card.);
    etc.

    Răspunde
     
    1. Zagura
      Aprilie 1, 2014 la ora 07:44

      Aceste bonuri vor fi primite trimestrial de administratiile financiare locale, prin completarea unui formular simplu care sa aiba ca si coloane date esentiale ale bonului fiscal :
      numefirma, codfiscalfirma, numarbon, data, sumabon
      care trebuie completate de persoanele fizice beneficiare.
      V-ati gandit cata pierdere de vreme genereaza aceasta masura la nivelul intregii tari? Ca si celelalte pe care le-ati propus.
      din aceste considerente v-am dat un „-„.

      Răspunde
       
      1. acelasi cornel
        Aprilie 1, 2014 la ora 18:53

        Nu v-am raspuns pana acum dar fac acest lucru acum.
        1.Daca va referiti la timpul pierdut de dvs, ca si consumator/cumparator, ca sa completati acel formular va ia cel mult 3 ore, parerea mea, pentru bonurile de cumparaturi stranse timp de 3 luni de zile si castigi/economisesti 300 RON (100RON x 3 LUNI = 300RON) adica 100RON/ora. Tin sa precizez faptul ca daca dvs castigati mai mult de 100RON/ora aceasta masura nu vizeaza persoane care au castiguri asemenea castigului dvs adica un castig mai mare de 100RON/ora;
        2.Daca va referiti la timpul pierdut de salariatii bugetari de la administratiile financiare sa stiti ca orice taxa sau impozit nou introdus consuma timp si resurse insa ideea e ca acea masura/taxa/impozit sa aduca plus valoare in economie, adica sa o stimuleze sa se dezvolte pe baze durabile (adica aici vorbim de o economie fiscalizata) si sa se plateasca taxe si impozite la stat, fara controale din partea organelor statului pentru ca si ele consuma bani iar efectul de cele mai multe ori nu e pe termen lung. Pe de alta parte sa stiti ca si daca nu faci nimic timpul trece, adica se consuma/pierzi timp fara sa faci nimic (bun) iar castigul final este ZERO sau NEGATIV (e posibil sa asisti la o prabusire a economiei fiscalizate si a incasarilor la bugetul de stat daca economia neagra ajunge sa domine economia fiscalizata pentru ca economia fiscalizata in acest caz moare incet dar sigur).
        Cam asta e parerea mea.
        Astept idei mai bune din partea dvs pentru ca am inteles ca din punctul dvs de vedere ceea ce am propus eu este gresit sau e ceva ineficient. Nu am pretentia ca eu detin adevarul absolut sau ca ideile mele sunt mereu cele mai bune.
        O zi buna va doresc.

        Răspunde
         
    2. Silviu
      Aprilie 1, 2014 la ora 12:57

      Din pacate, si eu v-am dat negativ – ati prezentat cam acelasi lucru si ieri, v-am raspuns de ce anume nu mi se pare o masura viabila real vorbind, desi d,p.d.v.legislativ v-am dat dreptate.

      Răspunde
       
    3. Cosmin Moise
      Aprilie 2, 2014 la ora 13:00

      Mamaaa, e leit ministra tanti doamna usturoi!

      Răspunde
       
  • no name
    Martie 31, 2014 la ora 23:23

    cum naiba a ajuns asta prim ministru. Revemin iar la nivelul de trai din anii ’90 in care se scumpeau toate la interval de cateva luna. Parca aveam si o tinta de inflatie, dar probabil aia nu mai face parte din „planurile de viitor” ale Romaniei lui Ponta.

    Răspunde
     
  • Alex
    Martie 31, 2014 la ora 22:59

    TVA-ul si accizele sunt impozite, nu taxe.

    Răspunde
     
    1. CrisanT
      Martie 31, 2014 la ora 23:56

      TVA= TAXA pe valoare adaugata…deci e TAXA

      Răspunde
       
      1. Alex
        Aprilie 1, 2014 la ora 20:48

        Cauta pe google impozite directe si indirecte si ai sa vezi ca TVA ( Taxa pe Valoare Adaugata ) este impozit, nu taxa. Impozitul este o prelevare baneasca obligatorie si nerambursabila a unei parti din veniturile, averea persoanelor fizice sau juridice, sau din valoarea produselor, adaugata la bugetul statului. Impozitul are o contraprestatie indirecta si in timp, are titlu definitiv si este obligatoriu. Taxa este o suma baneasca platita pentru serviciile prestate de catre institutiile abilitate ale statului. Taxa are o contraprestatie directa, nu are titlu definitiv si nu este obligatorie. Deci degeaba imi dati voi dislikeuri la un simplu comentariu care sa corecteze un lucru evident pentru cei ce stiu cat de cat economie. Inainte sa comentati, informati-va ! TVA-ul este impropriu numita taxa, este impozit.

        Răspunde
         
        1. Silviu
          Aprilie 2, 2014 la ora 10:51

          Ok. Si eu v-am dat negativ, desi nu pentru ceeea ce ati spus, ci pentru ca nu vad ce plus ati adus discutiei. Daca binevoiati sa extindeti putin subiectul, gen „fiind impozit, nu taxa, atunci s-ar putea face etc” ati fi scapat macar de un vot negativ. Faptul ca ati facut o precizare aruncata din tren aduce a lauda de sine.

          Răspunde
           
        2. Un oltean
          Aprilie 2, 2014 la ora 13:13

          Dacă e să despicăm firul în 4, TVA-ul e o struțocămilă.

          „Impozitul este o prelevare baneasca obligatorie si nerambursabila”.

          TVA-ul e deductibil, deci nu e nerambursabil decât pentru unii.

          TVA-ul e obligatoriu doar pentru cei care nu fac evaziune. Eu de-al dracului nu cer bon fiscal, uneori spun explicit că nu îl vreau, iar când totuși îl primesc, îl las vânzătorului, ca să poată să îl anuleze, dacă vrea. Eu sunt în război cu statul (un război pe care el l-a început) și îl ard la buzunar de câte ori pot, la fel cum face și el cu mine. Sunt fan al spitalelor private, asigurărilor private, școlilor private, armatei private deci nu vreau să aud povești cu ”dacă nu plătești taxe, statul nu are grijă de tine”. Eu nu sunt un retard ca să nu îmi pot purta de grijă. Statul nu își poartă nici lui însuși de grijă, iar eu trebuie să îl cred că are grijă de mine? :))

          Răspunde
           
  • Rossi
    Martie 31, 2014 la ora 22:09

    Corect Sorin, ce se facea pana acum de catre angajatii soferi la diverse firme se va face acum la alt nivel, nimic anormal avand in vedere ca singurul lucru care se incurajeaza in Romania este „care pe care fura mai tare”. Din acest joc, unii se imbogatesc, altii saracesc crescand diferentele dintre clasele sociale si intr-un final se va ajunge si la noi la proteste violente … deh politicianul nu a inteles nimic din cele pasnice.

    Răspunde
     
  • nume
    Martie 31, 2014 la ora 21:10

    Nu conteaza nici daca se mareste nici daca se micsoreaza.Daca oamenii o duc rau trebuie schimbat capitalismul cu aia de la Europa Libera.

    Răspunde
     
  • SORIN
    Martie 31, 2014 la ora 20:52

    In conferinta de presa pe care domnul presedinte Basescu a tinut-o astazi dupa amiaza sustinea ca introducerea accizei la carburanti impreuna cu acea deducere de 20% pentru transportatori va duce la o crestere ,pe hartie ,a consumului de carburanti-multi vor trimite la finante bonuri fiscale fictive de alimentare cu carburanti(firmele mici de curierat spune ,ca exemplu,dumnealui);probabil vor face rost de ele de la statiile de carburanti in schimbul unui mic bacsis pentru cei de la casierie ? Este si asta o varianta ,nu-i asa ?

    Răspunde
     
    1. Andrei
      Martie 31, 2014 la ora 22:05

      Nu stiu cate bonuri pe persoana juridica ai luat… dar trebuie trecut CUI-ul pe Bonul fiscal (adica din casa).
      Mai greu cu bacsisul, ca nu o sa te bage nimeni in seama la ANAF…

      Răspunde
       
      1. Cipper
        Aprilie 1, 2014 la ora 10:16

        Stii tu ceva dar nu stii complet.

        Eu cunosc foarte bine angajatii unui OMV. Ai fi suprins sa afli ca in fiecare seara cand e mai liber stau si introduc CUI-uri pe bonuri? Au o lista de la diversi interesati si le ofera ce au nevoie.

        Răspunde
         
      2. Cosmin Moise
        Aprilie 2, 2014 la ora 13:05

        Bonurile fiscale SE CUMPARA de la toate benzinariile pentru o suma intre 8 si 10% din valoarea lor! Asta fac toti transportatorii pentru a-si justifica motorina cumparata la negru! Se pare ca nu traiti in Romania!

        Răspunde
         
  • Constantin
    Martie 31, 2014 la ora 20:22

    „Să ieșim din capcana președintelui Traian Băsescu care încearcă să-l convingă pe Ponta să nu majoreze acciza.” _ Carevasazica, este bine ca dl Ponta sa majoreze acciza, ori este bine ca dl. Ponta sa fie convins sa nu o majoreze? Sau iara trebuie spus ceva acolo despre Traian Basescu daca vine cumva vorba despre dl.Ponta?! Sincer, eu nu pricep deloc ce se sugereaza ca ar trebui sa faca dl. Traian Basescu. In orice caz, este vorba despre o capcana; asata este tot ce trebuie retinut.

    Răspunde
     
    1. Doru
      Aprilie 1, 2014 la ora 13:12

      Capcana e sa te aliezi cu Traian Basescu care profita din plin de vantul care bate impotriva lui Ponta.

      Răspunde
       
    2. Silviu
      Aprilie 1, 2014 la ora 13:38

      A precizat ceva d-l Guran in legatura cu punctul pe care il abordatil: cresterea accizei este prost gandita,nu de taxe in plus este nevoie, dar capcana d-lui Basescu consta in faptul ca el vine la sfarsit. In esenta, il critica pe d-l Ponta, insa uita ce nu a facut el personal. In afara de a-i baga la puscarie pe cei care incearca sa migreze spre noul pol al puterii(lucru pe care il apreciez, fara a-i acorda o sansa mare, odata cu restabilit „echilibrul” politic, aceste arestari si dosare se vor risipi in fum), d-l Basescu nu a adus o contribuitie reala bunului mers al lucrurilor – adevarat, a prins si criza, dar el a iesit la TV si a precizat ca pe noi criza nu ne va afecta. Omul pur si simplu vorbeste. Uneori cu sens, alteori pe langa. Actiunile sale de pana acum nu m-au convins ca are ce trebuie pentru a ocupa scaunul prezidential. Sunt constient de dificultatile macar a situatiei sale: ieri amintea cineva de stenogramele Wikileaks privind Romania, in care diversi politicieni romani se parau unii pe altii pe la ambasade. Presupun ca un astfel de mediu nu favorizeaza coloana vertebrala, mai degraba colonul altora. De asemenea, sunt constient de statutul nostru de tara aservita. Dar, daca acest statut nu poate fi inlaturat, macar poate fi ameliorat, iar d-l Basescu nu face nici acest minim efort – dovada declaratiile sale nu o data contradictorii. Atat despre d-l Basescu. Despre d-l Ponta, el isi doreste puterea. O va avea, deoarece d-l Basescu nu mai este iubit de toti. Dar vine campania electorala, iar asta cere bani pentru multumirea populatiei. Capcana d-lui presedinte mi se pare sacaitoare: fie renunta d-l Ponta la aceasta acciza(improbabil, dar de dragul argumentului), iar d-l Basescu creste in sondaje ca aparator de succes al finantelor romanilor, fie nu renunta, iar d-l Basescu va putea spune ca el a avut interesele romanilor in inima de cand s-a nascut, deoarece intentia sa nu era sa il convinga pe d-l Ponta de ceva. banii aceia trebuie „produsi”, acciza se va aplica, din pacate nu pentru motivul invocat – autostrazi, ci pensii. Asadar, puneti problema gresit, d-le Constantin: d-l Basescu nu trebuie sa faca nimic. Ce a avut de facut , a facut, acum va culege roadele. Mi se pare ca acest tip de activitate se cheama politica, si consta in a-ti pune in dificultate adversarul fara sa dai nimic de la tine. Din pacate, aceeasi activitate presupune sa nu dai nimic (ceea ce d-l Basescu a si facut)ba chiar sa mai iei de la votanti (ceea ce face d-l Ponta, ma mir ca inainte de alegeri, treburile insemana ca stau foarte rau), calitatea de votant (cea de vaca slaba care inca da lapte se presupune de la sine) fiind singura de care trebuie sa se tina seama – si aia din patru in patru ani…

      Răspunde
       
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase