Ţeapa rusească! Americanii nici nu înţeleg conceptul…

Publicat la data de de Moise

Putin's blink

de Moise Guran

Când europenii și americanii au anunțat prima dată că deschid o listă de oficiali ruși cărora le vor îngheța conturile deținute în bănci străine, deputații din Duma de Stat i-au luat la mișto. Mai mulți politicieni ruși s-au cerut și ei pe lista respectivă. De atunci europenii au mai mărit lista, dar tot de râs sunt și să vedeți de ce.

Cu câteva zile înainte de prima înghețare a conturilor, presa israeliană, întotdeauna cea mai bine informată, a semnalat faptul că oligarhii ruși își mută masiv banii din vest, în China. Acum, cei de la CNN au descoperit că, în total, băncile occidentale au împrumutat oligarhi, corporații și bănci rusești cu un total de 732 de miliarde de dolari.

PIB-ul României e prea mic ca să vă dau o comparație pentru această sumă, de fapt ea este de două ori mai mare decât PIB-ul Ucrainei. Lasă faptul că în istoria omenirii s-au făcut războaie pentru sume mai mici, dar întrebarea de acum este câte pot înghiți europenii pentru uriașa sumă de 730 de miliarde de dolari.

imprumuturi straine_afaceri rusesti

Potrivit statisticii făcute de CNN, cei mai vrednici la băgat bani în Rusia au fost francezii, cu peste 50 de miliarde, urmați de americani, de italieni, de nemți, de englezi și de olandezi. De fapt doar creditele acestor șase țări pentru Rusia fac cam cât PIB-ul României.

Și acum, priviți lucrurile și din punctul lor de vedere… Nu la un război, dar la o blocadă economică asupra Rusiei, credeți că și-ar mai vedea banii înapoi? Sau aveați cumva impresia că oligarhii ăia sunt niște capitaliști în adevăratul sens al cuvântului?

Judecând fie și numai după cum stau drepți în fața lui Putin, poți lesne trage concluzia că oligarhul rus este doar un instrument, o trecere pe persoană fizică a sovietului economic, după căderea formală a comunismului.

Sau poate credeți că occidentalii erau atât de naivi încât să nu știe asta. Știau, dar naivitatea este deja un cuvânt mult prea eufemistic pentru lăcomia lor.

Rușii le râd, din nou, în nas vesticilor pentru că tot ce fac, fac pe banii lor, bani pe care i-au mai primit, iar acum îmi vine să cred că rușii au anticipat – și chiar contat – pe sancțiunile astea economice care, la o chestie, îi pot lăsa pe vestici și bătuți și cu banii luați.

Comentarii prin facebook

74 răspunsuri la Ţeapa rusească! Americanii nici nu înţeleg conceptul…

  • Pingback: Ţeapa rusească! Americanii nici nu înţeleg conceptul… | nSIMTIREA
  • Liviu
    Martie 26, 2014 la ora 02:33

    Ba este posibil ca americanii sa inteleaga cate ceva. Sa vedem niste date d-le Guran.

    Peste 50% din bugetul Rusiei vine din taxele pe exportul de gaze si petrol. Ca raspuns, probabil Europa va importa mai putine gaze (indiferent de unde) si mult, mult mai putin din Rusia. Se spune ca pe Rusia nu o doare, va exporta in China. Chiar asa? De mai bine de 5 ani Rusia incerca sa „bage pe gât” Chinei un pret de 380$ mia de mc si China le „da cu flit” pt ca ei iau cu 320$ mia de mc din Turkmenistan.

    In afara de asta bugetul Rusiei este calculat la un pret de 105$/baril. USA a aprobat acum sa se vânda 1% din rezerva strategica de petrol. Si pretul a scazut de la 107 la 98$ pe baril. Daca mai aproba inca 1%? Dar daca mai aproba sa se vânda inca 5%? Se spune ca Germania este dependenta de exporturi in Rusia. M-am uitat pe structura exporturilor Germaniei. Doar 3% din exporturile lor sunt catre Rusia. Oare plâng nemtii pt 45 de mld exporturi + 24 mld $ dati cu imprumut cand ei au excedent de 216 mld dolari?

    Deci SUA, UK, Spania, Suedia nu au nici o problema sa instituie un blocaj economic fata de Rusia.

    Germaniei, Romaniei, Italiei le-ar fi dificil dar s-ar descurca. Problema este cu restul tarilor.

    Răspunde
     
  • Lia
    Martie 23, 2014 la ora 13:50

    Garantiile pe care l-au lasat cred ca depasesc valaorea imprumuturilor. nu cred ca au luat credit cu buletinul sau adeverinta de la servici. poate nu vor iesi in castig cu dobanda si ei mai stiu ce altele, dar sunt sigura ca nu iese nicio tara, dintre cele creditoare, in paguba.

    Răspunde
     
  • Chirita Aurelian Stefan
    Martie 23, 2014 la ora 10:43

    Intr-o emisune televizata, realizatorea impreuna cu un invitat la fel de ,,inteligent ” ca si ziarista ,citau celebrul dicton al lui Stalin ,,Nu este important cum votezi ,important cine numara voturile”.Am o rugaminte, sa paraseasca transa de inteligenta si sa raspunda la cateva intrebari firesti.Ucrainieni parasesc tara pt a lucra in Rusia sau viceversa(vitavercea)?Pt ca in Rusia sunt locuri de munca mai prost platite sau invers?Dupa ce raspund la cele doua intrebari pot reveni la stare de de inteligenta si pot reflecta un pic pe marginea articolului lui C.T.Popescu referitor la rezervele inepuizabile de prostie ale Romaniei.
    P.S. Cata dreptate avea Arghezi in ”Hora de baieti” !

    Răspunde
     
    1. VictorL
      Martie 25, 2014 la ora 16:12

      Atit ucrainenii cit si rusii se deplaseaza la lucru in Mare Britanie,Germania si alte tari vestice.
      Unirea de la 1859 s-a facut cu trupe rusesti mobilizate la granita in zona Iasi si cu trupe paramilitare pe teritoriul Moldovei.
      Razboiul de Independenta al Romaniei a fost condus de Carol Intii de Hohentzolern,care a avut in subordine si trupele rusesti.Dupa victoria impotriva Imperiului Otoman Trupala rusesti au incercat sa ramina in tara in asteptarea altor trupe trimise de Turci si mizau pe impartirea Romaniei in doua.Trupele turcesi nu au sosit iar Carol le-a dat ultimatum rusilor sa paraseasca tara altfel vor fi nimicite.

      Răspunde
       
  • Chirita Aurelian Stefan
    Martie 23, 2014 la ora 10:35

    Cum marinarul stie geografie dar despre istorie numai din auzite,un mic expozeu despre Rusia si tendintele de acaparare ale gurilor Dunarii nu ii strica.Rusia s-a revendicat a treia,,Roma” aparatoarea ortodoxismului-Constantinopol a doua ,,Roma”- si de dezrobire a fratilor slavi -sarbi,bosniaci,muntenegreni si bulgari – iar cucerirea Constantinopolului a fost o politica constanta a Rusiei la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolui XX.Pt cucerirea Contantinopolului trebuia sa treaca peste teritorile romane constituite de puterile occidentale pt infrana Rusia -vezi razboiul Crimei.Fara tendintele expansioniste ale Rusiei -Unirea din 1859 nu s-ar fi realizat iar victorile in campanile din 1877-1878 si 1916-1917 ar fi costat poporul roman sute de mii de vieti suplimentare.In plus ,in urma tratatului de pace de la Berlin 1878, Romania a fost nevoita sa renunte la judetele Cahul ,Ismail si Bolgrad pt Dobrogea din acelasi motiv -obstuctionarea Rusiei.Romania a incheiat armistitiu in 1917 datorita iesiri Rusiei din razboi.Fara indoiala exista o pagina obscura, chiar neagra pe alocuri ,cea dupa august 1944 insa vorbim de U.R.S.S.Nu ii cere nimeni lui Traian Basescu sa omagieze Rusia dar un pic de decenta nu strica.Oare cine ii cunoaste mai bine pe rusi ,prim -minstru Leanca -absolvent al Institutului de Relatii Internationale de la Moscova sau Traian Basescu care ii cunoaste pe rusi din filmele americane, dupa cum vorbeste?

    P.S.Ce noroc pe acest popor sa il binecuvanteze cu geniu precum Traian Basescu!Si cum le stie el pe toate, de zici ca Eminescu il luase in vizor!Mult succes la ambietarea(prostirea) poporului roman ,d-le Presedinte !-urmeaza cateva campanii electorale,terenul de joaca preferat de T.B.si nu cel at realizarilor pt Romania.Marinarul face ce stie mai bine !

    Răspunde
     
  • Constantin
    Martie 23, 2014 la ora 10:16

    Ca subiect de presă, pretextul datoriei externe a Rusiei fată de Occident pentru lipsa de consistentă a reacţiei statelor vestice fată de acţiunile imperialiste ruseşti, este extrem de atractiv, nu insă si credibil. Prin absurd, ne putem întreba, dacă Vestul „a evaluat” Ukraina la 730 miliarde de dolari, neintervenind in protejarea ei din pricină că s-ar teme de pierderea acestei sume, la cat ar fi evaluată R Moldova? Dar România? Dar Franta? Presupunând ca aceste state ar putea fi atacate de Rusia. Desigur, Rusia nu va ataca in veci Germania pentru că există importante afinităţi intre cele două popoare si puternica apropiere politică intre cele două ţări. Chiar si comentariile germanilor, proruse si antiamericane, vădesc acest lucru. Nenorocirea este insă că in istorie există deja o experienţă similară.

    Răspunde
     
  • Constantin
    Martie 23, 2014 la ora 10:15

    In fine, indiferent ce vor spune filorusii, antieuropenii, antiamericanii, ori militanţii mişcării „occupy nowhwere”, principiile nu au preţ. Nu pot fi estimate in miliarde de dolari. Prin urmare, efecte ale acţiunilor de agresiune, imperialiste, ale Rusiei vor exista, insă ele se vor manifesta pe termen lung, ca urmare a imensei inerţii ale Vestului si din cauza dorinţei de a respecta tratatele internaţionale. NU trebuie văzută, insă, aceasta acţiune de agresiune la adresa unui alt stat suveran din partea Rusiei ca un fapt normal de alipirea a unui teritoriu care i-ar fi aparţinut. Istoric, Crimeea NU a aparţinut Rusiei mai mult de 40 de ani. Intervenţia in favoarea minorităţii ruse din Ukraina nu poate fi justificată din perspectiva dreptului internaţional. In orice caz, importanta independentei energetice a Europei, inclusiv a României, este in acest moment evidentă, deşi Preşedintele a fost ridiculizat in presă atunci când a vorbit public cu referire la subiect.

    Răspunde
     
  • Constantin
    Martie 23, 2014 la ora 09:39

    @un turist _ Domnule un turist, „spionii” din Bucureşti au montat camere de luat vederi in autobuze. Pe străzi ele sunt montate de mult mai mult timp cum, de asemenea, sunt montate pe maşinile autoritatilor care supraveghează traficul si in orice prăvălie. Aşadar, ori de câte ori ies in spaţiul public, in magazine, instituţii, mijloace de transport, sau pe stradă, chiar cu maşina proprie, sunt urmărit. Big brother îmi supraveghează inclusiv convorbirile telefonice. Au avut loc numeroase dezbateri pe aceasta temă in întreaga lume si concluziile au fost că atât timp cât NU se produc abuzuri, avantajele sociale ale supravegherii sunt in mod categoric mai mari decât dezavantajele. Gradul de siguranţă a cetatenilor a sporit odată cu concesiile făcute de fiecare cu privire la dreptul la intimitate. Mă simt mai in siguranţă dacă sunt filmat in autobuz decât dacă sunt furat „anonim” din buzunare, chiar dacă teoretic nevasta ar putea afla că eram cu amanta, deşi ei ii spusesem că lucrez peste program. Prefer, de asemenea, să-mi fie ascultat telefonul, in loc să-mi fie detonată bomba sub scaunul din vagonul de metrou.

    Răspunde
     
    1. un turist
      Martie 23, 2014 la ora 11:15

      @Constantin:D-voastra sau, si eu nu am avut represalii ca nu am fost sau sintem o rotita importanta in sistemul actual la nivel inalt de nu….Tradatori de tara….

      Răspunde
       
  • Mihai
    Martie 22, 2014 la ora 18:40

    Moise,o intrebare cat mai scurta;aud de oligarhi,comunisti,etc.As dori sa-mi spui,daca doresti,cine a creat aceste doctrine?

    Răspunde
     
  • acelasi cornel
    Martie 22, 2014 la ora 14:14

    Din cate imi dau eu seama UE are probleme in a lua o decizie clara si ferma in legatura cu Rusia deoarece pana acum membrii ei au fost preocupati mai mult de poezii decat de un plan clar si bine pus la punct la nivelul UE astfel incat tarile din UE sa nu mai depinda energetic de Rusia si astfel sa fie santajate mereu, asa cum s-a vazut aproape in fiecare an, iar deciziile lor politice din cadrul UE sa fie dratatic influientate de acest lucru. Avand in vedere realitatile cu care s-a confruntat UE mie asta mi se pare o eroare grava in strategia UE pe termen mediu si lung si care trebuie sa vizeze stabilitate economica si politica atarilor din UE dar si asigurarea unui climat politic de stabilitate in regiune prin parghii si masuri ce trebuie adoptate ferm si rapid atunci cand acest lucru se impune datorita unor evenimente care incalca grav principii de baza ca suveranitate si democratie. Altfel UE va fi permanent pentru Rusia o hartie igienica (imi cer scuze pentru aceasta formulare putin cam dura) sau un partener economic care poate, merita si va fi santajat cu prima ocazie sau cu primul ger al iernii. Asadar, in aceste conditii, UE in primul rand isi merita soarta prin prisma celor enuntate mai sus iar SUA nu va fi luata in considerare de Rusia atata timp cat nu ia nici o masura concreta (economic vorbind) astfel incat Rusia sa resimta aceste masuri si atata timp cat SUA nu are un plan astfel incat sa faca imposibile acest gen de actiuni ale Rusiei care destabilizeaza intreaga zona si intreaga gandire democratica pe care a inceput sa se cladeasca astazi viata pe aceasta planeta si care are la baza lucruri fundamentale de democratie si libertate si de unde invadarea si cotropirea de noi teritorii prin forta si/sau cu pierderea de vieti omenesti trebuie sa dispara. China spre deosebire de Rusia se pare ca a inteles mai bine vremurile pe care le traim si drumul spre care omenirea doreste sa se indrepte astazi si care nu mai trebuie pavat cu actiuni militare si cadavre pentru a anexa noi teritorii.

    Răspunde
     
  • Mircea
    Martie 22, 2014 la ora 12:08

    Criza rachetelor din Cuba 1962.
    Acum e invers
    Sunt roman nu filo-mare putere oricum s-ar numi ea. Orice ”filo-” ceva tinde sa afecteze lucidiatea si obiectivitatea ducand la concluzii partizane sau eronate.
    Occidentul a fortat nota inconjurand Rusia cu baze militare, rachete si a inclus in NATO o serie de tari aflate pe frontiera Rusiei. I-a hartuit pe toate fronturile si in tarile unde acestia au interese mimand intentia de colaborare pana cand i-au scos din barlog.
    SUA nu ar fi permis niciodata amplasarea de baze si rachete la frontierele ei in Canada, Cuba sau Mexic. In timpul crizei cubaneze din 1962 cand URSS la cererea lui Fidel Castro a amplasat rachete termonucleare in Cuba cu raza de actiune de 2000km, SUA a instituit blocada si Kennedy a amenintat cu declansarea razboiului. Criza a început la 14 octombrie 1962 și a durat 38 de zile, până la 20 noiembrie 1962. Această criză a fost privită ca fiind momentul când Războiul Rece a fost foarte aproape să devină război nuclear și să se transforme în Al Treilea Război Mondial. In final Hrusciov a cedat si URSS si-a retras rachetele. Intrarea in NATO a fostelor tari socialiste si perspectiva ca si Ukraina sa faca acest lucru blocand accesul Rusiei la bazei sale din Sevastopol/Crimea a fost picatura care a umplut paharul. E ca si cand Rusia si-ar amplasa o baza militara in Golful California sau in Golful Mexic. Trebuiau sa se astepte la aceasta reactie mai devreme sau mai tarziu.

    Răspunde
     
    1. VictorL
      Martie 22, 2014 la ora 12:42

      @Mircea.Probabil ca nu ati inteles bine…La Sevastopol era o baza militara ucraineana pentru care Rusia plateste o chirie modica de 100mil de dolari pe an.Contractul expira in 2017 dar l-a prelungit Ianukovici(bun baiat…)pina in 2047.Rusia isi construia la Novosibirsk o baza in care sa-si mute Flota Marii Negre.Ianukovici a fost aruncat peste gard la rusi de catre ucraineni pentru ca adus tara la faliment impreuna cu Putin si asta-i tot.
      Comparatia cu Criza rachetelor nu se potriveste.Ucraina e stat independent si suveran si nu trebuie sa ceara aprobare de nicaieri ca sa intre in UE,NATO sau CSI…Partea estica a NATO a fost pina acum aparata de MIG-21 ale noastre si in caz de ceva de F16 ale Poloniei, cu tot cu Tarile Baltice.Rachete nucleare aici nu a amplasat nimeni si urmeaza sa fie montate doar unele defensive.Totusi cu noile miscari ale Rusiei s-ar putea sa se mai modifice planul…Asadar Rusia a facut un abuz prin anexarea Crimeei si mai tirziu va trebui sa plece si din Crimeea si din Kaliningrad pentru ca cu ocazia asta si-a pierdut dreptul la incredere iar ocuparea teritoriilor care nu-i apartin a inceput sa deranjeze.

      Răspunde
       
    2. eu
      Martie 22, 2014 la ora 13:13

      @Mircea,în primul rând după cum te justifici și modul primitiv și neadevărat de abordare se vede că ești în slujba Moscovei.2.Unde vezi tu,că americanii sau NATO au amplasat baze de rachete în jurul Rusiei,arată măcar una(vorbim de rachete cu rază lungă de acțiune și strategice,adică de distrugere în masă?Da, se instalează baterii anti rachetă,normal sunt de apărare nu de atac,distrug alte rachete,nu oameni și au rază scurtă de acțiune.Așa că lasă vrajeala,mai bea o vptcă și du-te….

      Răspunde
       
      1. Silviu
        Martie 24, 2014 la ora 11:16

        @Mircea – se vorbeste mult de criza rachetelor din Cuba. Ai idee cum s-a ajuns la asa ceva? Hrusciov era varful politicii ruse atunci. Ca sa iti faci o idee despre el, este (poate mai putin) cunoscut ca un bun organizator – i se atribuie mutarea unei treimi din industria sovietelor peste Urali la intrarea germanilor in URSS in el de-al doilea razboi mondial. De asemenea, se spune ca omul nu avea maniere. Deci tine cont de om. Al doila aspect, Hrusciov (pentru ca in acest contex trebuie calculata situatia) a adus rachete in Cuba deoarece SUA(respectiv John Fitzgerald Kennedy) adusesera inaintea rusilor rachete nucleare in Turcia, amenintandu-i direct. Asa ca, din pacate, Hrusciov a raspuns, nu a initiat, acest tip de agresiune. Stiu ca aceasta situatie este cunoscuta ca un exemplu clasic de agresiune ruseasca si victorie americana, dar ma tem ca nu este asa. Finalul nu a fost o victorie americana, ci o remiza: americanii si-au retras rachetele din Turcia, rusii si le-au retras din Cuba. Istoria are faptele, daca le cauti, dar depinde cine isi aminteste de ele. Daca aceste detalii sunt uitate(si eu am avut aceeasi imagine cativa ani despre momenttul Cuba), nu este usor sa fie scoase la lumina.

        Răspunde
         
  • kola
    Martie 22, 2014 la ora 01:49

    adio Mc.Donald, adio celulare de fitze, adio Lady GaGa.
    Rusii vor avea doar pe Natasha si multe gaze 😉

    Răspunde
     
    1. alex
      Martie 22, 2014 la ora 21:35

      Le da China de toate…stai chill. Pe asta nu si-o pune nimeni in cap.

      Răspunde
       
      1. kola
        Martie 23, 2014 la ora 00:40

        china e un produs occidental-american. Ce sa le dea China la rusi in afara de orez si iarba verde (ceai)
        PS. Daca se retrag toti din China sa nu mai produca acolo?
        Adio Adidas, adio Sony, adio laptop 😉

        Răspunde
         
  • TATAR DIN CRIMEEA
    Martie 21, 2014 la ora 23:53

    in 1991 s-a terminat razboiul rece odata cu destramarea URSS (RUSIA MARE sub masca sovietica) si rezultatul 15 noi state independente inclusiv FEDERATIA RUSA formata din mai multe republici si regiuni mai mult sau mai putin AUTONOME in jurul RUSIEI … suntem acum in 2014 si prin anexarea CRIMEEI incepe un alt razboi rece : UCRAINA trece in frontul euro-atlantic , iar FEDERATIA RUSA deja incepe sa joace rolul YUGOSLAVIEI si RUSIA pe cel al SERBIEI , iar de la Dumnezeu-Allah (unul singur si acelasi) cu voia lui rezultatul va fi implozia acestei FEDERATII-INCHISOARE vor mai rezulta natural noi state independente : RUSIA , CRIMEEA TATARSTAN,KAZAN TATARSTAN,BASKURTISTAN ,DAGHESTAN,CECENIA, CIUVASISTAN,YAKUTIA,etc,etc…

    Răspunde
     
  • MARION
    Martie 21, 2014 la ora 22:02

    Buna ziua,

    Am o intrebare pentru domnul Goran.
    Comentariile reportajelor emisiunii dvs sint débitate
    cu o viteza de mitralieta si jeneaza enorm integerea
    continutului.Cum de acceptati intr-o emisiune
    economica o astfel de dictiune ? Claritatea emisiunii sufera si este mare pacat !!!!
    Nu aveti nici o putere decizionara?

    Răspunde
     
    1. kola
      Martie 22, 2014 la ora 01:01

      emisunea este informativa si nu educativa. Economie, etc. se invata in universitati si colegii 😉

      Răspunde
       
    2. eu
      Martie 22, 2014 la ora 13:18

      @MARION,emisiunea este făcută exclusiv pt. români și cei ce cunosc f. bine limba română,nu pt. primitivi plătiți de Moscova,ca tine de exemplu.

      Răspunde
       
  • tipu44
    Martie 21, 2014 la ora 21:17

    rusia a fost ,este,si v-a fii o forta….americanii astia de carton sa-si vada de treaba lor…..de ce nu se baga in somalia ca si acolo este instabilitate si razboi civil?….e ca si cum tigrul il cearta pe leu de ce ataca caprioara in jungla…..nu sunt pro Rusia dar nici de partea Americanilor,iar Basescu sa nu faca afirmatii aiurea ca nu reprezinta el vointa poporului…..el se reprezinta pe el insusi,si clica lui…..in caz de razboi ,nu cred ca poporul roman ar vrea sa infrunte Rusia…..de ce nu se zbate sa alipeasca Moldova la Romania?…..nu ar trebuii sa-l doara capul de altii!…

    Răspunde
     
    1. kola
      Martie 22, 2014 la ora 01:08

      datorita americanilor de carton esti tu liber, ai internet, computer, telefon mobil, televizor, masina, lumina, frigider, masina de spalat, soda de rufe, pasta de dinti, coca-cola, madonna, filme, si inca un milion de chestii.
      Hai spune tu ce are omenirea sau tu de la rusi ? Aaaaa?
      PS. Nici de la chinezi nu avem mare lucru, vezi praf de pusca, hartia, spagheti si cam atit.

      Răspunde
       
      1. un turist
        Martie 22, 2014 la ora 09:37

        @kola: D-voastra cu inca cca 10% din Romani veti avea toate astea dar restul de cca.90% sau asemanator ce au in afara de rate enorme datorii peste cap si foame in adevaratul sens al cuvintului si poate un autoturism vech pentru care platesc de la sare ochii din cap?????? da si TAXE uriase ca sa se imbogateasca noii bogati ai Romaniei!!!!

        Răspunde
         
        1. VictorL
          Martie 22, 2014 la ora 12:23

          @UnTurist.Atit cei 10% cit si restul de 90% avem libertatea pentru care am infruntat gloantele.Nu cred ca sunt atit de multi cei care se vaita in tara asta dar stiu sigur ca pentru intoarcerea de unde am plecat opteaza doar distrusii care nu sunt intregi la minte.Totusi si aia au drept de vot in Romania si au si libertatea sa plece.Se vede ce-i in Ucraina in orice televizor si cred ca noi care ne-am cistigat singuri libertatea intelegem mai bine decit cei carora le-au adus-o americanii cadou.Nici pentru noi romanii o rabla de masina sau un televizor color nu mai inseamna mare lucru.Cine se vaita o face pe banii si prostia lui si chiar isi merita soarta.

          Răspunde
           
          1. un turist
            Martie 22, 2014 la ora 20:27

            VictorL: Cred ca stiti parerea mea cu libertatea care de fapt ne lipseste la toti inclusiv noua in Germania care nu trebuie inteleasa numai prin a merge in Europa unde doresti.Daca esti spionat in fiecare minut cu fiecare legatura telefonica inclusiv ce scriem noi aici si in toata viata de zi cu zi nu pot sa spun ca este o libertate deplina cum se mai poate spune. Putem noi oare spune ca sintem liberi daca nu avem numai dreptul sa protestam la minciunile alesilor nostri si NU de a decide ceva ca esti imediat terorist sau ce s-a mai inventat in vocabularul acesta de *tinut in friu*????

             
        2. eu
          Martie 22, 2014 la ora 13:23

          @un turist,se vede că vi de la Moscova.Fraierii care și-au făcut rate fără să gândească bine,nu interesează pe nimeni și nu reprezintă o majoritate,așa că nu mai purta tu de grija românilor,vezi-și de votca ta ieftină.

          Răspunde
           
          1. un turist
            Martie 22, 2014 la ora 20:16

            Eu: Sa stiti ca nu vin de la Moscova si nu iubesc Rusii de nu mai am loc de ei nu am fost niciodata in Rusia dar trebuie vazut adevarul si dupa d-voastra este acela care credeti d-voastra ca este. Vodca nu beau ca sint antialcolic si nu este de mine sa jignesc dar cred ca d-voastra sinteti sub influienta *Vodca.*
            Ma scuzati dar am si eu numai o parere ca si d-voastra.

             
    2. Catelu
      Martie 22, 2014 la ora 08:59

      Rusia v-a fii o forta cam pe cand veii inv-ata tu sa scri correct rromaneste. Adica la calendele grecesti! Rusia este o economie primitive care exporta materii prime si o societate polarizata in mujici si ologarhi.

      Răspunde
       
  • tipu44
    Martie 21, 2014 la ora 21:00

    ruaa fost ,a fs estencao frta

    Răspunde
     
  • VictorL
    Martie 21, 2014 la ora 20:14

    @Moise.Articolul asta poate fi luat ca o gluma buna.Tocmai ne-ai spus ca Rusia este intr-o ,,jena”economica iar oligarhii rusi muta bani pe tot pamintul.Binenteles ca Rusia va plati pina si ultima copeica…
    Aici si este chitibusul pina una alta;Putin si gasca lui de vreo 140 de oligarhi au devalizat atit Ucraina cit si Rusia iar la plata vor contribui cetatenii rusi,cu banii si cu anii lor…
    Tomosenko a zis bine ca-i e mila de locuitorii Crimeei.Acum vor avea pasapoarte rusesti cu care vor pleca niciunde dar in schimb vor avea o nota de plata bogata in euroi si dolari americani.Binenteles ca alea sunt bancnote dar pentru ele vor livra petrol si gaze ani de zile.Teapa o trage Putin dar Rusia va fi buna de plata.E posibil ca rusii sa se prinda de semecherie si sa-si faca un maidan,dupa cum e acum moda prin tarile cu coruptie maxima sau daca nu inseamna ca mai au resurse deocamdata…In orice pozitie viitorul rusilor l-a pierdut Putin la ruleta.

    Răspunde
     
    1. claus
      Martie 21, 2014 la ora 22:11

      La sfarsitul anului 2012, salariul mediu in Rusia era in jur de 26.500 de ruble (882 dolari) in timp ce nivelul pensiei medii se situa la 9.100 de ruble (303 dolari),benzina 3 ron/litru

      Răspunde
       
      1. VictorL
        Martie 21, 2014 la ora 23:59

        Si ce PIB per capita are? Diferenta unde se duce?

        Răspunde
         
    2. Marius
      Martie 23, 2014 la ora 15:02

      Asta se intampla si in Romania. Cativa smecheri controleaza totul iar de platit, plateste prostimea. Si nu rusii sunt vinovati ci ”ceilalti”.

      Răspunde
       
  • un turist
    Martie 21, 2014 la ora 17:04

    @@@@@Credeti cu adevarat ca acele sanctiuni pentru bogatii Rusi ,Americani,Germani sau care o mai fi ii va afecta cu adevarat?????????????.De ca sintem atit de usor de manipulat si sa nu spun PROSTI sa credem ca nu ne va afecta pe noi cei normali tot ce se petrece. Acel milionar va ride cind se va scumpi gazul, benzina si altele ca tot PROSTUL adica noi trebuie sa platim oalele sparte. Citesc de mult acest blog si observ ca cel criticat este de vina. Inainte erau Englezii pe urma Germanii au urmat Americanii cu NSA acuma sint Rusii pe linia de ochire si cine va urma vom vedea!!!!!!!!Am uitat si Ungurii!!!!

    Răspunde
     
    1. VictorL
      Martie 22, 2014 la ora 13:07

      @UnTurist.Sanctiunile impotriva oligarhilor rusi sunt doar inceputul.Acestia daca vor intelege mesajul ca de acum incolo trebuie sa-l schimbe pe Putin o vor face sau daca nu nu vor mai face bani nicaieri si doar vor pierde.Daca nu se va intimpla asta urmeaza razboiul si vom vedea cu totii ce va fi dar inca Lumea Libera spera sa nu se ajunga acolo.Inca de la Kenedy America a aratat ca in lume nu doar pacea e importanta ci pacea impreuna cu libertatea.
      Daca va uitati la Korea acolo America s-a luptat cu URSS si CHINA alaturi de Korea de Nord.Se pare nu numai ca a facut fata ci si a aratat ca sub umbrela ei e mai bine si mai prosper sa traiesti.Insula Taiwan la fel a prosperat iar de peste 25 de ani prospera si China si Rusia doar pentru ca nu au intrat in conflict cu America si restul Lumii Libere.Asadar cui i se uraste cu binele si ameninta lumea cu razboiul nu-i va fi usor si va pati ce pateste Korea de Nord acum,adica tot poporul va suferi de foame dar va striga tare lozinci impotriva Americii,la comanda Comandantului Suprem.Doar un nebun poate sa doreasca asta pentru poporul lui.Noi am avut unul si acum Ucraina tocmai a scapat de unul iar Rusia s-a pricopsit de vreo 15 ani cu unul care a inceput sa-si dea in petec…Rusia are o problema nu restul lumii.Cu ocazia asta poate si la China se va uita lumea mai atent.

      Răspunde
       
      1. un turist
        Martie 22, 2014 la ora 20:33

        Si chiar sineti sigur daca pleaca Putin va veni unul care se va deplasa in genunchi pina la Casa Alba? Nu sint atit de sigur

        Răspunde
         
        1. VictorL
          Martie 22, 2014 la ora 21:22

          @Un Turist.De vreme ce Putin a luat-o razna e clar ca poporul rus trebuie sa faca o modificare la nivel de conducere pina cind nu incepe sa sufere consecinte.Putin are deja vreo 14 ani de cind are Rusia pe mina si deja sunt prea multi.Daca vor alege unul care merge pe aceiasi linie e problema lor dar cu riscuri.Nu a cerut nimeni sa dea raportul la Casa Alba insa daca insista pe calea militara avem cu totii o problema.China deja a dat semnalul ca a inceput sa se inarmeze.E si asta un mesaj pentru Putin…Se pare ca nu e toata lumea nebuna si Putin singurul sanatos la minte.
          Nu cred ca cheltuie nimeni resurse sa asculte ce vorbesc eu la telefon sau ce scriem aici…Cei care fac magarii nu au decit sa renunte la telefoane.Libertatea de a fura sau a face crime nicaieri nu e aparata de vreo constitutie…

          Răspunde
           
          1. un turist
            Martie 22, 2014 la ora 22:58

            VictorL. Sint cu totul de acord ca o schimbare este necesara si sper ca Rusii sa faca alagrea buna.
            -Pe de alta parte daca oamenii vor sa fie cu Rusia si nu au voie inseamna libertate wetica sau?? democratie!!!
            -Totul este numai joc politic si strategic si nimic umanitar, unul il amenita pe altul ca un joc de copii la gradinita.
            -Venetia vrea sa fie independenta de Italia si prin referendum 89% sint de acord si nimeni nu s-a suparat sau vrea sa faca dreptate. Daca erau de acord sa se uneasca cu Rusia=CATASTROFA dar asa…
            Vorbim de istorie si diferite tratate dar ce au cautat si ai nostri din west de au colonializat lumea, unde au cerut aprobare? Toata lumea este intr-o criza fie politica fie economica si toti vor sa dea vina pe altii si sa ascunda ce are in casa lui.
            -Asa pe linga: Anul trecut am fost in Romania si nu am fost incintat cum traiesc oamenii mai ales la tara si de aceea cred ca nu este cazul sa se faca front unui conflict.Dintr-o localitate adica sat cu 368 de numere de casa daca erau 5 sa nu fie indatorate pina la limita existentei ceea ce este trist dar adevarat.

             
          2. VictorL
            Martie 23, 2014 la ora 09:32

            @UnTurist.La Venetia nu s-a dus nimeni cu Kalashnicovulsi in plus s-a unit de buna voie cu restul Italiei.La fel si Genova…San Marino,nu.
            Taranii nostri sunt datori dar au fiecare galeata rosie cu care merge la fintina.Anul asta vor primi altele noi si vor ramine si mai datori.

             
          3. un turist
            Martie 23, 2014 la ora 11:25

            Da adevarat ca se lasa cu manipulari si diferite promisiuni si de aici deduc ca drumul spre mai bine al taranului este extrem de ingust si deci cum se spune *Speranta moare ultima* adica dupa traiul saracacios al taranului. Cu o pensie de 100-150€ pe luna dupa o viata traita pe cimp si asta zi lumina ce mai poate astepta acel OM?

             
  • dariel
    Martie 21, 2014 la ora 16:52

    De ce nu exista un raspuns hotarat si dur din partea celor care sunt vazuti ca puteri mondiale (SUA + UE)? Pai sa e suficient sa ne uitam in ultimi 10-20 ani si ce vedem:
    – Rusia intervine in Cecenia…raspuns SUA+EU =0
    – Rusia intervine in Transnistria; raspuns SUA + UE = 0;
    – Rusia trimite trupe de sustinere in Serbia = > bombardamentele NATO inceteaza; razboiul se calmeaza;
    Rusia intervine in Georgia => rapsuns SUA+EU = 0
    – Rusia se pune de-a curmezisul in criza siriana => SUA si UE nu mai ataca Siria;
    – Rusia isi arata pe fata sprijinul pentru IRAN; rezultat – interventia SUA e anulata;

    Deci….who’s the boss?

    Răspunde
     
    1. un turist
      Martie 21, 2014 la ora 17:08

      Luati si partea cealalta incepind de la Coreea si teminind la Irak: Cred ca lista este mult mai lunga.

      Răspunde
       
    2. caius
      Martie 22, 2014 la ora 10:11

      Urmand rationamentul asta,in caz de atentare la suveranitatea romaniei, protectia sua+ue =0.vor fi doar sandwisuri . Noi suntem buni de muls de resurse pt vestici si nu numai.

      Răspunde
       
    3. Toader Umbra
      Martie 23, 2014 la ora 13:00

      SUA fac ce vor muşchii lor pe întreaga Planetă de decenii la rînd!Pot să mă întreb şi eu de ce o Mare Putere ca Rusia i-a lăsat să-şi facă de cap? Iată o listă – incompletă – de Ţări suverane bombardate şi unele invadate de americani sau NATO, adesea fără măcar cu un mandat ONU deşi stim că ONU e doar Cenuşăreasa Americii şi n-are valoare!:China 1945-46
      Korea 1950-53
      China 1950-53
      Guatemala 1954
      Indonesia 1958
      Cuba 1959-60
      Guatemala 1960
      Belgian Congo 1964
      Guatemala 1964
      Dominican Republic 1965-66
      Peru 1965
      Laos 1964-73
      Vietnam 1961-73
      Cambodia 1969-70
      Guatemala 1967-69
      Lebanon 1982-84
      Grenada 1983-84
      Libya 1986
      El Salvador 1981-92
      Nicaragua 1981-90
      Iran 1987-88
      Libya 1989
      Panama 1989-90
      Iraq 1991
      Kuwait 1991
      Somalia 1992-94
      Bosnia 1995
      Iran 1998
      Sudan 1998
      Afghanistan 1998
      Yugoslavia – Serbia 1999
      Afghanistan 2001
      Libya 2011

      Răspunde
       
  • alex
    Martie 21, 2014 la ora 16:33

    Nu ii mai subestimati pe europeni/americani.

    Stiu ei exact ce imprumuturi au rusii si ce ‘asseturi” au in tarile vestice: case, masini, yachturi etc.

    Răspunde
     
  • roman
    Martie 21, 2014 la ora 16:07

    deci am pierdut timp sa citesc prostiile tale … si mai zici ca iliesc a facut bine pentru tara asta… cand el a guveranto 15 ani sau cat a stat el si in perioada lui a destramat tot ce inseamna industrie si a vandut tara bucata cu bucata si acuma il baga in fata pe jegosu ala de ponta …. iliescu a organizat lovitura de stat ca sa ne vand la americani si la europeni de ne au facut datori toata viata noastra si a nepotilor… si acuma vor iara sa intre la putere ca au iepuri la fund de cand a inceput sa i curete pe toti mafiotii din tara asta … de asta trag sa intre la putere ca le este frica si o sa i vina si randu lui iliescu care a omorat atatia oameni la revolutie … nu mai crapa odata sa scapam de mafiotu nr 1 al tarii.. orice papusa apare la psd este jucata de iliescu si securistii aia batrani care au furat tara asta de cand l au dat jos pe ceausescu

    Răspunde
     
    1. Chirita Aurelian Stefan
      Martie 22, 2014 la ora 10:14

      D-le Roman,nu inteleg de ce ai citit toate postiile ,daca esti inteligent .Dupa cateva cuvinte nu deosebesti un text valoros de unul slab?!
      P.S. Sper ca roman nu se refera la stramosi latini ci la actuali locuitori ai Daciei.

      Răspunde
       
  • Chirita Aurelian Stefan
    Martie 21, 2014 la ora 15:40

    Basarabia,pamant romanesc. Crimea, pamant rusesc ? Dupa Traian Basescu si cativa lideri ocidentali, nu.Dreptul la propietate al ceteanului este garantat si inviolabil.Dar al natiunilor? Numai daca fac parte din baieti ,,buni”.Si cine stabilesti cine sunt baieti ,,buni”? Ce intrebare orwelliana,desigur baieti ,,buni”!Rusia merita sa fie respectata pt contributia la dezvoltarea umanitatii – a nu se confunda cu U.R.S.S.Poporul rus s-a exprimat vointa prin mitinguri ample si numeroase iar acesta nu este mai prejos decat poporul german sau alt popor din lume.Cateva intrebari pt lideri europeni:1)Daca populatia rusa din Crimea este de putin peste 50%,de ce aproape jumatate din populatia ucrainiana si tatara au fost de acord cu alipirea la Rusia(96%*82%=78% ,(78-50)/50>50%)?2) De ce la mitingurile din Crimea populatia ucrainiana nu a participat proportional cu numarul populatiei?3) De ce lideri occidentali nu au infirmat conturi ale conduceri provizorii de la Kiev?4)De ce ucrainieni nu parasesc masiv Crimea cum au procedat romani din Basarabia?5)De ce militari ucrainieni trec de partea Rusiei cu arme-inclusiv vase- si munitie?6)Pt ca putini mai cred in puterea politica de la Kiev?7) Cum vor lupta militari ucrainieni cand stiu ca actuala putere a comis crime pt detronarea fostei puteri ,ca sa nu vorbim de solde neplatite?Rusia nu are nici un interes sa acapareze alte teritori ci vrea sa mentina un control economic in fostele republici ,deoarece activele acestora sunt mai ieftine decat in Occident,mentinand prin zone tampon departarea Vestului.KGB a fost artizanul destramari U.R.S.S pt a asigura o prosperitate mai mare cetatenilor rusi.Rusia nu a depasit etapa dezvoltari extensive -prelucrare primara de materii prime si energetice spre deosebire de China -vezi cea mai sigura masina compacta sau telefonul Oppo Find 7 cu camera de 13 Mpixel care prelucreaza imaginea la 50Mpixel si ecran quad HD.Rusia are nevoie de altfel de investitori nationali care sa conteze in inaltele tehnologii cum procedeaza chinezi.Peste 15-20 de ani un producator chinez se va bate cu Airbus si Boeing iar atunci nimeni nu va mai putea nega ca Tara Marelui Zid este cea mai puternica din lume.Europa trebui sa regandeasca educatia pt a avea un trai confortabil,trecerea la predare univerisitara in preuniversitar,desfintarea cursurilor in ultimi 2 ani de liceu(exceptie filozofia) si facultate , mentinerea unui orar asemantor prin seminarii si laboratoare ,notele de varf numai pt inventii si inovatii.Daca se va limita la resurse, Rusia nu va mai conta in comparatie cu vecinul sudic iar Europa trebuie sa joace inteligent cartea atragand Rusia in U.E. si departandu-se usor de America.Resursele Rusiei pot conta mult pana la explotarea miniera a spatiului iar Europa are nevoie de o parte semnificativa din subsolul rus.Ucraina este copilul bolnav al Europei iar fonduri europene masive se vor pierde in Ucraina -unde coruptia este mare si nivelul educatie mult sub cel din Occident.Europa nu are resurse financiare pt sustinerea Ucrainiei iar in contextul aderari Turciei-tara mai saraca dar cu o educatiei din ce in ce mai buna-Batrinul Continent va trebuie sa faca o alegere dureroasa.Ucraina nu vrea sa se reformeze intern ci vrea sa profite de Europa-acolo exista o gandire paternalista d-naTimosenko nu va pleca decat cu forta de la putere.Romania la indepartat pe Iliescu prin vointa partidului ,asa ceva este de neconceput in Ucraina.Lideri occidentali dupa pierderea alegerilor devin personaje de plan secund sau ies din politica, in Europa de est toti sunt victime ale adversarilor politici-inclusiv Romania.
    P.S. Sper ca dupa 2014 procurorii si judecatorii sa confirma ca Traian Basescu nu traieste in Ucraina pt ca omul nu va pleca din politica decat ca Berlusconi- prin sentinta judecatoreasca.

    Răspunde
     
    1. kola
      Martie 22, 2014 la ora 01:42

      China e cea mai tare, ei au Adiddas, Nike, Samsung, Sony, Nokia, Phillips, etc. etc.
      Noroc cu capitalistii care au mutat fabricile in China pentru mana de lucru foarte foarte ieftina, deci profituri uriase. Si japonezii au ajuns sa produca in China.
      Deci… made in China nu inseamna ca ei le-au inventat sau produs. Occidentul a creat China de astazi. Chinezii umblau in pijamale acum 40 de ani, si singurul produs al lor era orezul si ceaiul verde. (excludem Hong Kong, care a fost facut de englezi)

      Răspunde
       
  • Daniel
    Martie 21, 2014 la ora 13:32

    Si chiar sa nu existe niciun raspuns pe care occidentul sa il poata da Rusiei?Chiar sa fie atat de lipsit de orice fel de putere?Si aceasta manevra pe care Rusia a facut-o poate fi aplicata pe termen lung?
    Nu in ultimul rand,cand ma uit la atitudinea bancilor,parca parca am asa un mic suras in coltul gurii cu manevra asta a rusilor.Partea proasta e ca probabil si aceste imprumuturi vor fi platite de populatie.

    Răspunde
     
    1. Marian Androne
      Martie 21, 2014 la ora 15:36

      Lumea astazi este extrem de globalizata si vede doar profitul. Iar liderii politici occidentali sunt atenti la cei ce i-au propulsat unde sunt: corporatiile. Iar acestea au interese de peste 700 miliarde de euro in Rusia (imprumuturi, investitii, obligatiuni). Putin insusi e tar cu amaratii din Crimeea sau Transnistria, dar cu corporatiile joaca cum i se canta. Complexul economic-oligarhic al Rusiei il poate executa oricand. Daca acest complex si-a dorit gazele din M.Neagra, le-a avut. Sunt sigur ca inactiunea americanilor este o datorie neplatita catre rusi: noi luam petrolul din Irak, voi va ocupati de gazele din Marea Neagra.

      Răspunde
       
  • Hoarda de aur
    Martie 21, 2014 la ora 13:20

    rusii se gindesc la aliasca nord americanii la ekaterina ekaterina la cai caii la pascut pasunele la verdeata verdeata la ploaie ploaia la soare soarele la cer cerul la univers univerula la alte universuri paralele si toate incep printr un gand VREM PACE SI CORECTITUDINE INTRE POPOARELE LUMII

    Răspunde
     
  • Hoarda de aur
    Martie 21, 2014 la ora 13:15

    Ulianov a fost la o treapta a inaltimii umane cu mult mai mare decat cea a putinei de la ungheni localizata cu trainicie la ”mosva” = rosu din mongola.

    Răspunde
     
  • Hoarda de aur
    Martie 21, 2014 la ora 13:05

    in loc sa ne incadram in discutii iutile despre putere trebuie sa punem mana pe putere

    Răspunde
     
  • Hoarda de aur
    Martie 21, 2014 la ora 13:01

    russi au preluat agresivitatea de la cuceritorii mongoli ginghis han traieste prin kremlin

    Răspunde
     
  • Dan
    Martie 21, 2014 la ora 12:47

    Incet, incet, ma scutur de obiceiul de a judeca lumea (America, UE, Rusia, China,Iran) in natiuni „rele” sau „bune” si incepsa nu mai „tin” nici cu unii nici cu altii… tot ma uit cu amuzament la cunostinte de-ale mele care zic ..”cu americanii/europenii e mai bine”….. „ba nu …bine le fac rusii”…etc., etc.. E totul un joc si cred ca lumea se imparte in jucatori care joaca jocul si-l castiga, jucatori care joaca jocul si-l pierd si jucatori care incearca sa se pastreze neutrii…. noi facem parte din categoria a doua…. alte tari (bineinteles SUA,Germania, Rusia, China) fac parte implicit din prima categorie… Totusi,cel mai mare castig al nostru ca tara ar fi sa ne gasim leverage-ul necesar pentru a putea sa ne administram pe noi insine cum vrem noi ….si nu cum vor altii. De aici si pana la a deveni un jucator din cea de a treia categorie este doar un pas. Intrarea in acea categorie cred ca va fi cu adevarat benefica pentru noi

    Răspunde
     
    1. AndreiM
      Martie 21, 2014 la ora 13:03

      Aceasta este judecata corecta si raspunsul tuturor problemelor noastre.Stabilirea scopurilor si urmarirea intereselor(restul sunt momente de conjunctura). Aceasta este diferenta intre prima si 2 -a categorie, iar pentru cei care nu-si doresc putere includerea in cea de a 3-a categorie (cazul fericit al Romaniei)

      Răspunde
       
  • CtrlV
    Martie 21, 2014 la ora 11:55

    In lumea reala, banii imprumutati au in spate garantii care pot fi executate.
    Sau poate credeti ca toti banii aia stau bagati in butoaie la Kremlin?

    Răspunde
     
    1. Hoarda de aur
      Martie 21, 2014 la ora 13:04

      la kremlin nu sunt butoaie la kremlin sunt buzunare fara fund asemanatoare lakului baikal

      Răspunde
       
  • AndreiM
    Martie 21, 2014 la ora 11:23

    Pai ce, numai noi sa luam teapa cu tezaurul? Sa vada si vesticii ce inseamna sa faci afaceri cu rusii.Se aplica foarte bine proverbul „Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti”.Sau pe „de ma voi scula pe multi am sa popesc si eu” (aviz China)

    Răspunde
     
    1. horia
      Martie 21, 2014 la ora 11:31

      Mare parte din aurul Romaniei se afla acum in USA la cererea FMI. Acesta a cerut aurul romanilor ca ei sa trimita hartii tiparite cu inscriptia „one hundred dolars”. Intre timp FED mai tipareste alte hartii cu aceeasi imagine de data asta pentru Ucraineni. Apoi o sa tipareasca alte si alte, aurul insa ei il aduna. In final americanii se afla cu aurul iar prostii cu hartiile.

      Răspunde
       
  • Adrian D
    Martie 21, 2014 la ora 10:42

    „câte pot înghiți europenii pentru uriașa sumă de 730 de miliarde de dolari.” – raspunsul e simplu, Moise – enorm de multe. Ar inhitzi inca shi mai multe pentru mai putzin. Sa nu uitam ca shi-a distrus singura cateva tzari pentru mult mai putzin (ma refer la Gr, Pt shi Ir).
    Dar realitatea din spatele tevaturi e mereu alta, ca de obicei:) – Rusia are inca arme atomice.
    Nu potzi sa-i faci nimic, daca nu eshti dispus sa rishti un razboi nuclear.
    Dvs. atzi fi dispus sa va asumatzi riscul, daca atzi fi Obama sau (doamne feri-va), Van Rompuy?
    PS Oligarhii rushi ishi ai mutaseara ei banii din CIpru, in ultima secunda…
    PPS Pe langa povestea cu armele atomice, mai e o shusta – ce dumnezeului poa’ sa faca UE cand tzara ei „varf de lance” dpdv economic s-a dat singura legaata pe mana Gazpromului, prin mana cancelarilor ei?
    EI, daca mai exista vreunul care justifica tradarea lu’ Schroeder perpetuata de Merkel, acu’ sa il aud ca deschide gura!

    Răspunde
     
    1. VictorL
      Martie 21, 2014 la ora 20:29

      @AdrianD.Copile tu tot ii dai zor cu Shreoder dar de fapt la noi e magareata…Ce sa-ti fac sa pricepi ca firmele alea care ne dau noua gaz scump sunt de fapt Putin pe persoana fizica cu nume de neamt si care s-a interpus intre Gazprom si Romania?Shreoder e doar angajat acolo si a facut un bine Germaniei ca a conectat-o la o resursa de care avea nevoie.
      Germania daca se simte prost cu gaze rusesti va lua olandeze sau norvegiene ori va face in asa fel ca Putin sa predea gestiunea.Cred ca deja a ales dar nimic nu e ieftin.Putin a devenit scump de la o vreme asa ca vom avea de plata o taxa in plus…

      Răspunde
       
      1. Adrian D
        Martie 22, 2014 la ora 04:19

        Victore, ce a facut schroeder nu e unj serviciu, e o tradare de tzara.
        Nu shtiu ce e asha de greu de priceput acest lucru, shi ii tot dai cu bla-bla-bla-uri – realitatea este ca Schroeder a dovedit foarte clar ce era dupa ce shi0-a terminat mandatul.
        Iar dacaq domnia ta nu pricepi ce inseamna gestul facut de schroeder shio consolidat de merkel in termeni politici, nu am ce0-tzi face.
        pur shi simplu, Schroeder a legat politica Germaniei de interesele Rusiei shi shi-a expus tzara shantajului energetic – IN SCHIMBUL avantajului de a cumpara gaz ieftin shi a-l vinde scump unor tzari ca Ro, Ung etc ceva mai dezgustatior shi mai cretin decat atat rar mi0a fost dat sa vad.
        daca tzie itzi place sau daca nu ii intzele3gei seminificatzia, nu am ce sa itzi fac.
        dar te rog, nu ma mai ametzi de cap gaze de shist, gazprom shi endepandantza energetica shi alte balarii sau cu ce ar trebui sau nu sa faca Germania, atata vreme cat nu pricepi ce inseamna acest parteneriat strategic intre Wintershall/e-on shi gazprom.
        Shi nu, profitul ala de 100% NU se duce in Rusia, ca nu-s nemtzii atat de cretini, sa ramana shi cu panalonii in vine, murdari de vaselina, shi cu banii luatzi.
        Capisci?
        Ashtia-s aia 30 de argintzi, onorabile.

        Răspunde
         
        1. VictorL
          Martie 22, 2014 la ora 12:07

          @AdrianD.Eu am inteles ce suustii dar ma lasa rece ca Germania ia gaze ieftine la prima mina atita timp cit nu incepe razboiul..Pe mine de noi ma doare ca unul a Nastase a spart in 16 firma de gaze care lua gaze direct de la Gazprom si acum luam de la Putin plimbate prin sat si cu nume nemtesti si si scumpe pe deasupra.Daca Sreoder e tradator de tara Nastase al nostru ce-i?Ca sa nu-mi aduc aminte si de Iliescu cu Lukoil si de Patriciu.Asa ca nu stiu care nu pricepe dar ce stiu e ca a fost ucis cel putin un om de baza in tara asta pentru a o face sa ramina fara resurse si acum se cam distinge si in folosul cui.Vedem paiul din ochiul lui Sreoder si birna din ochii nostri nu.Pina la urma Germania e majora si vaccinata si cum a umplut Dobrogea de eoliene poate umple si tarmul Balticii.Mai nou aia care au plecat de la noi umplu Irlanda de moristi ca noi am dovedit ca nu ne trebuie.Ardem carbune ca sa manince si minerii nostri o piine…Prostul intotdeauna plateste mai mult.

          Răspunde
           
  • fanel
    Martie 21, 2014 la ora 09:31

    Cica americanii au facut o intelegere inainte de a incepe nebunia cu Crimeea, cel putin asa am citit pe undeva.

    Răspunde
     
  • Dragotoiu Mihail
    Martie 21, 2014 la ora 09:31

    Super tare sceneta umoristica ! 🙂

    Răspunde
     
  • Ala
    Martie 21, 2014 la ora 09:13

    Cea mai buna reprezentare a momentului :

    Răspunde
     
  • bugsy
    Martie 20, 2014 la ora 21:21

    Comedia merge mai departe: rusii au facut propria lista cu persoane (americane) non grata! Ce se intampla acum e un fel de meci de …… wrestling! Totul se mimeaza!

    Răspunde
     
  • Dan
    Martie 20, 2014 la ora 20:20

    Caini latra,ursul merge!

    Răspunde
     
  • crina ionescu
    Martie 20, 2014 la ora 20:18

    Ruleta ruseasca e un sport imprevizibil..Cineva incearca o noua reimpartire…un nou razboi al resurselor muscand sec din biscuitele rus…s-ar putea sa fie fatal..

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase