29 afișări

E blat? Deocamdată e spectacol…

de Moise Guran

În ultimul film Candidatul Manciurian (cel din 2004 cu Denzel Washington şi Meryl Streep) un viitor candidat la preşedinţie este împuşcat neletal de un profesionist tocmit chiar de mama candidatului, astfel încât să atragă simpatia electoratului. Filmul este excepţional, chiar dacă această licenţă reprezintă o modificare a scenariului (şi cărţii) original. Candidatul împuşcat, oprimat, candidatul din Opoziţie are întotdeauna o şansă mai mare decât cel asociat puterii.

crin candidatul manciurian

Privind la modul în care Crin Antonescu şi Victor Ponta trag unul după celălalt cu grija de a nu se răni prea tare, am început să cred că între cei doi ar putea exista într-adevăr o înţelegere la nivel personal – jucăm la rupere acest meci dar după alegeri ne regrupăm.

Dizolvarea USL îl pune pe Crin în situaţia candidatului manciurian, iar pe Ponta îl aduce în imposibilitatea de facto de a mai face ceva important până după alegeri. Va putea trece foarte greu prin Parlament legi organice. Situaţia este mai dificilă la Senat, acolo unde cu tot cu UDMR majoritatea va sta în două voturi. Desigur legile importante (alea penale) au trecut deja de Senat iar în Camera Deputaţilor majoritatea cu UDMR dar fără PNL e de aproximativ 55%.

În mod normal Crin Antonescu ar trebui să se retragă din cursa electorală, iar Victor Ponta ar trebui să se retragă din cea de premier. Asta pentru că USL reprezintă un contract cu alegătorii din 2012. Ei şi-au dat votul, şi-au respectat partea de contract, dar Crin şi Ponta, beneficiarii contractului, NU. Politicienii noştri nu au însă obiceiul de a-şi respecta contractele. Ce vină are Ponta, o să întrebaţi? Întrebarea nu este relevantă. Ponta a ajuns premier şi datorită electoratului PNL care a crezut că îl va sprijini la preşedinţie pe candidatul acestui partid.

Problema este că în acest moment nici ei nu mai cred că oricare dintre ei doi, ajunşi în turul doi al alegerilor prezidenţiale nu vor păţi fix ce a păţit Geoană în 2009. Nu, n-a fost meritul lui Traian Băsescu. În 2009 stânga a păţit cam tot ceea ce a păţit din 1992 încoace – Prima poziţie în turul I, a doua poziţie în turul II. Singura excepţie o constituie anul 2000, când voturile unei părţi a activiştilor PSD au fost direcţionate către CV Tudor, pentru a-i scoate din turul doi pe candidaţii dreptei (Isărescu şi Stolojan).

Acum uitaţi-vă puţin la înţelegerea USL. Crin este şeful PNL, dar pe mâna USL, cu o guvernare de stânga în care liberalii au făcut mai mult figuraţie, avea mari şanse să fie asimilat ca şi candidat al PSD şi să păţească fix ceea ce au păţit Ion Iliescu în 1996, Adrian Năstase în 2004 şi Mircea Geoană în 2009 – fruntaş în turul I la prezidenţiale dar cu o coalizare a tuturor celorlalţi împotriva sa în turul doi. Dacă însă în turul doi Crin intră cu Oprescu (dar există semnale puternice că va candida însuşi Ponta) atunci meciul decisiv devine unul amical. E blat? Nu, deocamdată nu e blat, e spectacol. Dar va fi blat. Dacă echipa PNL simte asta, Crin e istorie. Johannis ar avea oricum mai multe şanse, mai ales că a criticat tot timpul guvernarea. În timpul ăsta Ponta joacă cele mai inteligente mişcări politice pe care le-a făcut în viaţa lui – împăciuitor pe toată linia, i-a garantat public lui Crin că nimeni nu-l va schimba de la Senat şi a făcut apel la toţi liberalii să rămână pe funcţii. Ponta face jocul politicianului matur, răbdător cu partenerul care a luat-o razna, atent la problemele ţării. Ponta îl priveşte acum calm pe Crin prin luneta puştii cu care îl va răni pentru a-l face preşedinte.