Războiul îl declară unul, dar pentru pace îți trebuie doi

Publicat la data de de Moise

de Moise Guran

În absența unui interes real de a rezolva „criza bugetară” nici Președintele nici Premierul n-au fost de acord să negocieze la modul serios intenția de a crește fiscalitatea. Victor Ponta s-a poziționat aproape arogant în raport cu Băsescu, declarând că “avem 70% din voturi și lumea ne-a votat ca să mărim pensiile și salariile. Băsescu n-ar trebui să se bage în probleme de fiscalitate. ” Și până la un punct ar putea avea și dreptate… Poziția sa ar fi una de stânga și ar fi și corectă însă dacă și numai dacă anul trecut, înainte să primească 70% din voturi, Ponta ar fi anunțat că urmează o altă creștere a taxelor pe consum. Și acciza și TVA-ul fac parte din această categorie.

Acum să ne mutăm atenția asupra lui Traian Băsescu. Retrimiterea bugetului înapoi în Parlament de către președinte reprezintă, de principiu, într-adevăr, același gen de amestec în atribuțiile guvernului ca și cel din 2010, când Președintele însuși a anunțat tăierile de salarii, deși era treaba lui Boc să facă asta. Atunci domnul Președinte a luat, acum vrea să pară că a dat…

Deci Traian Băsescu nu se dezminte, deși poate avea și atunci, ca și acum, scuza că de principiu este o fraudă politică să faci, după ce ai ajuns la putere, altceva decât ai promis în campanie. Dar este evidentă inconsecvența sa din faptul că și Ponta și Boc au majorat o taxă pe consum iar Băsescu se bate cu unul în timp ce a fost purtătorul de cuvânt al celuilalt. (Argumentația că Boc n-avea ce face că era criză este absolut puerilă. Exact în criză trebuie scăzută fiscalitatea).

După doi ani și jumătate de la creșterea TVA-ului Ponta face fix ce a făcut și Boc, de principiu din aceleași considerente – nu știe, n-are cu cine și nu rezistă unor presiuni financiare venite din spate. Faptul că păcăleala electorală a lui Ponta din 2012 i-a adus 70%, în vreme ce păcăleala electorală a lui Boc în 2008 i-a adus aceluia mai puține procente în parlament n-are nicio relevanță. Contractul politic e valid indiferent cu câtă susținere ajungi la putere.

În esență filozofia fiscală a guvernului Ponta nu este o filosofie de stângă cât una mai de grabă stângace. Creșterea salariilor și a pensiilor se putea face pe reformarea administrației pe care a promis-o dar n-a făcut-o. De partea cealaltă nici lupta lui Traian Băsescu nu este una de dreapta, căci președintele n-a insistat pe relaxarea impozitării muncii deși reducerea CAS-ul e și ea undeva pierdută, pitulată, îngăimată prin proiectul de buget.  Ironic, Ponta și Băsescu se pot întâlni într-o soluție combinată de compromis doctrinar (așa cum a făcut Franța lui Moscovici) prin reducerea fermă și certă a CAS de la 1 ianuarie, concomitent cu creșterea accizei la benzină.

Impozitezi suplimentar consumul, dar scazi cheltuielile celui care are mulți angajați… Stimulezi astfel munca, salariile și indirect și consumul.

Și n-ar fi singura soluție, dar pentru a ajunge la ea, politicienii noștri ar trebui să aiă un interes real pentru ecobnomie, nu să mimeze unul ca pretext pentru scandalul politic.

This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

128 răspunsuri la Războiul îl declară unul, dar pentru pace îți trebuie doi

 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase