Mioriţa bate filmul

Publicat la data de de Moise

drill

de Moise Guran

Într-un episod în care mai bate și filmul viața, întâmplarea face că exact ieri, când în comuna Pungești din Vaslui sătenii se revoltau împotriva începerii exploatărilor de gaze ale Chevron, 400 sute de kilometri mai la vest, în orașul Sibiu din județul Sibiu, rula filmul Drill, Baby Drill, al regizorului polonez Lech Kowalski. Acesta a prezentat la festivalul de film documentar Astra exact povestea unor țărani din satul Zurawlow, aflat 721 de kilometri mai la nord, nord vest de Pungești, în Polonia. În această vară utilajele Chevron s-au dus și acolo să-și înceapă forajul pentru gazele de șist, iar sătenii s-au răsculat exact ca la Pungești. Regizorul Lech Kowalski n-a făcut decât să filmeze evenimentele.
Și acolo Chevron și-a suspendat explorarea la fel cum a anunțat acum în România. Există totuși o mică mare diferență. Primarul din Zurawlow a refuzat să acorde autorizație de construcție, în vreme ce primarul din Pungești s-a ascuns într-un concediu, căci terenul pe care urma să fie instalată sonda era chiar al lui. În Polonia autoritatea locală se luptă legal cu americanii, în România, autoritatea și locală și centrală au predat steagul, lăsându-i pe săteni singuri în fața uneia dintre cele mai mari corporații mondiale.
În toată povestea asta cu gazele de șist există atât de multe și atât de mari interese, încât oricum te-ai răsuci n-ai cum să nu calci fie un Chevron, fie un Gazprom pe coadă. Dar ceea ce-l doare poate cel mai tare pe mioriticul nostru răsculat este singurătatea în fața unei astfel de situații. Dacă ar avea și el un lider care să țină cu el, ori la Primărie, ori la Prefectură, ori la Guvern, parcă nici Miorița n-ar mai fi o poveste atât de stupidă. Și nici Jandarmeria n-ar mai fi obligată să fie câinele trădător.

This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

69 răspunsuri la Mioriţa bate filmul

  • Constantin
    Octombrie 19, 2013 la ora 10:42

    Miorita este o oaie bleaga care nu bate pe nimeni. Nici macar in filme (sau filmul). Starea de blegeala a mioritei se transmite si ciobanului roman (ma rog, moldovan). Acesta este si motivul de controversa asupra baladei, considerata de cei mai multi „esentiala” pentru exprimarea spiritului romanesc. Doar ca pe lângă fatalisti, balada are si personaje cu adevarat interesante, adica ciobaneii ungurean si vrancean. Spre exemplu, ciobaneii din poveste organizati sub sigla stânei „Viitorul mineritului” au trimis iar 33 de oite de la Rosia Montana in subteran sa protesteze. Ele spun cu un behait moale „La Rosia Montană, cei 33 de mineri reintră în subteran, pentru locuri de muncă si împotriva violentei! (cu semnul exclamarii – n.a.) Cei 33 de mineri care si-au riscat sănătatea stând blocati în subteran cinci zile vor protesta pasnic, reintrând în subteran timp de câteva ore. Gestul lor vine în sprijinul locurilor de muncă si arată că sustinătorii mineritului manifestă pasnic, spre deosebire de ONG-urile anti-minerit care au recurs la violentă” si „Condamnăm actiunile anti-sociale si anti-românesti ale ONG-urilor protestatare împotriva locurilor de muncă în minerit. Cerem acestor ONG-uri să înceteze cu provocările si violenta! Este inadmisibil ca un cetătean al statului român, care este si demnitar, sa fie atacat cu pietre de protestatari. Condamnăm atitudinea protestatarilor care instigă la violentă în protestele anti-Rosia Montană!”. (Sursa: Hotnews.ro). Surprinzator este ca ciobaneii nu au spus inca nimic despre legionari. Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! „ca să aduni chiuind pe tapsane
    o claie de zări şi-o căciula de stele…” Mioritic, nu-i asa?!

    Răspunde
     
  • Lupu Florin
    Octombrie 19, 2013 la ora 01:42

    Moise cand ne vedem la Universitate ?

    Răspunde
     
  • Dan
    Octombrie 18, 2013 la ora 22:12

    Foarte multe comentarii pertinente, nu numai pentru aceasta postare, dar si pentru altele, ceea ce nu face decat sa ma bucure si sa-mi dea ( sau sa ne dea) speranta.
    As dori doar sa spun ca unele lucruri pot fi schimbate usor, dar actionand in alta directie. Cu totii stim ca politicienii se folosesc de puterea lor pentru a face bani, vanzand ce au la indemana din averea tarii; pentru ei camasa e mai aproape de corp si dupa ei potopul…
    De aceea cred ca daca ar trebui sa facem ceva ar trebui sa ne canalizam fortele spre a modifica constitutia si alte legi tampe, astfel incat aceste exploatari sa aduca beneficii nu numai politicienilor ci si oamenilor de rand ( in acest fel si politicienii ar primi mai putin), dar fara a afecta mediul.
    Nu am pretentia ca solutiile sunt acestea, dar daca si altii le-ar analiza si dezvolta, ar putea fi. De exemplu sa se interzica existenta contractelor secrete pe care le incheie statul. De tot felul.
    Eu stiam ca doar negocierile si ofertele trebuie sa fie secrete. ( oare ce valoare are in instanta un contract secret?, sau pentru astfel de contracte nu exista instanta?)
    Am auzit ca doar in SUA oamenii sunt proprietari si pe resursele din subsol. Nu stiu daca este asa, dar am mai auzit ca pana si in Romania interbelica, proprietarii pamnaturilor sub care se gaseau zacaminte, primeau un anumit procent din valoarea cantitatii extrase. De ce oare nu putem forta ca acest lucru sa fie introdus in constitutie?
    |Argumente ar fi foarte multe, atat din cele intamplate la noi in tara, dar si in strainatate, in regiunile unde au fost exploatari de diferite resurse ( imi aduc aminte de niste imagini de la televizor despre niste case surpate din niste zone unde pamantul s-a scufundat in urma unor foste exploatari petroliere). daca oamenii aceia si-ar fi dat acordul pentru exploatarea resurselor din subsolul proprietatilor lor, ar fi primit bani din acea exploatare, bani cu care ar fi putut sa porneasca o noua viata in alta parte in situatia cand lucrurile ar fi mers prost si statul nu ar mai fi fost nevoit sa-i despagubeasca.
    ACUM NU TREBUIE SA SE INTELEAGA, CA AR TREBUI SA-I LASAM PE CEI CARE FAC ACESTE EXPLOATATII SA FACA CHIAR CE VOR.
    Pe de alta parte insa trebuie sa ne folosim de ceea ce avem in subsol spre binele nostru. Abia aici statul si ONG -urile trebuie sa lupte cu aceste firme pentru a obtine sume suficiente de bani pentru reconstructis ecologica a zonei exploatate, precum si in acordarea unor avize de exploatare, care sa utilizeze cea mai moderna si protectoare pentru mediu tehnologie. de asemenea redeventele ar trebuie sa fie discutate in guvern, apoi in dezbatere publica si apoi in parlament, pentru a obtine un castig cat mai mare. Cui nu-i vor conveni conditiile, sa incerce in alta parte, poate in timp vom avea noi banii necesari pentru exploatarea acelor resurse.

    Răspunde
     
    1. sanduCu
      Octombrie 19, 2013 la ora 01:22

      Dl. Dan, Nici eu nu stiu cum e in America cu pamintul tau si o particica din aurul de sub el. Dar treaba asta este cu dus si fara intors oricum o ei. De la 1 ianuarie paminturile Romaniei vor iesi la talcioc, sa vezi distractie. De ce credeti ca au dat iama strainii sa taie padurile romanilor? Pamintul fara padure este la fel de ieftin cum a fost padurea, iar dupa aia si ce-i sub padure tot la fel. Va fura astia din vest, cu miinile pe masa. Anulati legea cu pamintul ca dati de dracu.

      Răspunde
       
      1. dan onofrei
        Octombrie 19, 2013 la ora 02:15

        DEci fara echivoc SAndule felicitari de comentariu–strainii nu au acces la pamint arabil in proprietate ,pot eventuala ca fermieri lua pamint in arenda pentru ferme dar ecologice nu gainarii cu cotete in care tin chinuite intr-un cotet zecii de mii de gaini!!!!.
        IAr in ce priveste bogatia subsolului aceea ramine regie a statului!!Asa avem lege in GErmania orice se afla sub pamint dar absolut orice este proprietatea statului.
        DE paduri nu mai discutam si asa trebuie urgent PUS la STREANG -pedeapsa cu moartea in piata publica ca in ev mediu timpuriu acel ministru care a semnat ordin prin care padurea a fost trecuta din regie de stat in regie privata!!A fost cea mai mare crima dupa, 89!!!!Acel ministru trebuie executat a fost un CRIMINAL NOTORIU!!!!si e raspunzator de toate defrisarile facute de privati inconstienti dupa 89 pina astazi(aici jumate e mina tiganesca sint convins)!!!!!IAr daca fuge din tara va fi urmarit si in gaura de sarpe si el si ai lui caci a fost criminala aceasta hotarire!!!!
        Curatenia trebuie facuta in grajdul propriu bucata cu bucata toti acesti inconstienti majori trebuie sa plateasca in fata poporului chinuit de 23 de ani si dus la disperare sa emigreze dintr-o tara de paradis !!!

        Răspunde
         
    2. cornel
      Octombrie 19, 2013 la ora 01:56

      Solutia in momentul de fata este interzicerea exploatarilor pe baza de cianuri si interzicerea explorarii/exploatarii gazelor de sist (altfel e poveste de politicieni de 2 lei – nu ai cum sa dai dreptul la explorare daca nu dai si dreptul de exploatare SI inca un aspect important : UE astazi nu are legislatie pentru exploatarea gazelor de sist pentru ca nu are suficiente informatii iartarile din UE care au permis explorarea/exploatarea gazelor de sist sunt )

      Răspunde
       
      1. dan onofrei
        Octombrie 19, 2013 la ora 02:23

        da domnule Cornel asta este solutia si aici trebuie sa ia pozitie Academia Romana cu Comisiile de specialsiti in domeniul retelelor hidrografice si geologii.PE linga asta asteptam o pozitie ferma ,rezonabila a Bisericii Orthodo0xe a Romaniei respectiv a MArelui PAtriarh.
        Nu pot fi lasati de capul lor citiva polliticieni esuati care dau din colt in colt pentru a gasi ceva sa mai stoarca parale(dupa ce 20 ani au demontat tot ce a fost hala industriala ca sa faca Mall-uri) si pentru asta pun la bataie natura curata a tarii prin metode de exploatare cu risc !!!!

        Răspunde
         
      2. sanduCu
        Octombrie 19, 2013 la ora 22:06

        Dl Cornel, dreptul la exploatare pentru cel care a explorat pare firesc, dar sa vedem de ce nu e. Pentru a programa o exploatare ai nevoie de informatii cantitative, calitative si de pret curent pe piata. Daca toate acestea conclud spre eficienta, lumina verde. In minerit, sunt mai multe etape de evaluare a unui zacamint: prospectiunea primara si secundara (functie de scara de detaliere), prospectiunea de detaliu cu lucrari miniere usoare, delimitarea corpului mineralizat, clasificarea pe categorii a corpului mineralizat, evaluarea minereului, exploatarea. Atunci cind dupa evaluare se decide ca exploatarea nu-i fezabila, toate cheltuielile pina la acest stadiu, sunt absorbite de buget. Cind situatia se schimba si fezabilitatea permite exploatarea (uneori partiala sau diferentiata), cheltuielile anterioare erau de asemenea luate in calcul. Mai modern, cind investitorilor straini (hai sa nu fim rai, chiar si autohtoni) li se concesioneaza o exploatare, nu sunt convins ca li se mai cere sa achite cheltuielile anterioare, in costul curent al unei exploatari neincepute sau abandonata temporar. Asta se numeste furt si este vorba de multi bani ca sa ajungi sa pui degetul pe harta. Acelasi lucru se intimpla si cu rezervele de petrol si gaze. Ce spun ei explorare este de fapt plan de exploatare.

        Răspunde
         
    3. cornel
      Octombrie 19, 2013 la ora 02:09

      Solutia in momentul de fata este interzicerea exploatarilor pe baza de cianuri si interzicerea explorarii/exploatarii gazelor de sist in Romania (altfel e poveste de politicieni de 2 lei – nu ai cum sa dai dreptul la explorare daca nu dai si dreptul de exploatare SI inca un aspect important : UE astazi nu are legislatie pentru exploatarea gazelor de sist pentru ca nu are suficiente informatii despre exploatarea gazelor de sist iar tarile din UE care au permis explorarea/exploatarea gazelor de sist sunt EXACT in situatia in care a fost SUA cand s-au produs mari dezastre ecologice, pentru ca legislatie nu prea era sau era foarte permisiva pentru companiile care exploatau asa ceva, iar astazi SUA vazand MIILE de accidente si dezastrul produs incearca pentru ca nu are incotro sa reglementeze si acest tip de exploatare [New York dar si alte orase mari din SUA risca sa nu mai aiba apa potabila pentru populatia orasului – vezi documentarul GASLAND] adica conditiile de exploatare pentru gazele de sist vor deveni mai stricte, substantele folosite la exploatare trebuie sa fie biodegradabile – deci trebuie modificata tehnologia, iar asta inseamna investitii mai mari ptr companiile care exploateaza gazele de sist, probabil amenzi mai mari si controale mai corecte la aceste companii, deci in final un profit mai mic si riscuri mai mari in exploatare pentru acele companii. D’aia si se ingramadesc companiile astea americane astazi in tarile din Europa).

      Răspunde
       
  • sanduCu
    Octombrie 18, 2013 la ora 16:08

    Moise, era sa uit, poate ii amintesti lui Ungureanu ca Hidraulica este Mecanica fluidelor – daca austriecii nu folosesc apa nu inseamna ca fracturarea lor nu e hidraulica.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Octombrie 18, 2013 la ora 15:55

    Sa nu uitam ca actualmente Chevron este (pentru a nu stiu cita oara in situatii similare) condamnat de tribunal la despagubiri de un bilion ca urmare a poluarii din neglijenta a Amazonului ecuadorian. Nu de mult mai avusese ceva si in Atlanticul african.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Octombrie 18, 2013 la ora 15:48

    Acuma ca s-a terminat criza americana, ce-o urma aia mai vedem, acuma si canadienii vor sa arate si ei ce pot – scandalul suspendarii a trei senatori conservatori acuzati de cheltuieli…neprincipiale.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Octombrie 18, 2013 la ora 15:44

    Moise, am urmarit interviul cu Ungureanu. A incercat sa te patronize (nu prea i-ai permis, bravo) si m-a surprins neplacut, mai ales ca pe vremea cind a fost (sa nu mai fie) PM sub Basescu, am ramas cu impresia ca este mai blindut, probabil ca numai cu cei mari. Inseamna ca are un caracter urit. L-ai punctat destul de bine: daca tot avem gaz natural berechet, la ce ne trebuie altul? El o stie pe a lui, sis a stii ca a venit cu lectia foarte invatata – sa-ti fie invatatura de minte. Una – “Gazul de sist are o putere calorifica superioara mai mica decat gazul metan si mult mai mica decat propanul”, asa cum am mai scris pe blog dar ai uitat. Ai aici doua linkuri interesante, merita.
    http://www.eia.gov/oil_gas/natural_gas/special/ngresources/ngresources.html
    http://adiatanasiu.blogspot.ca/2012/03/vom-arde-si-gaz-de-sist.html
    Doua – ieri vad la CBC “shale gas clash”, chiar semana teribil cu Vasluiul. Mi-am zis: ia te uita dau canadienii ce se intimpla cu Chevronul in Moldova noastra! Treaba s-a petrecut ieri la Rexton in New Brunswick. O populatie de aboriginali (first nation) s-au pus cu … (cu ce nu s-au pus, au dat foc la 3 masini de politie, politistii i-au dat uneia cu un spray in ochi de au sarit flacaii sa-I cotonogeasca pe politisti). S-a lasat cu 40 de arestari. Si sa stii ca in Canada extractia gazelor de sist sunt interzise prin lege, se exploateaza birum din sisturi bituminoase, dar aia e altceva. Vad ca in linkul acesta
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Putere_calorific%C4%83
    se explica foarte frumos diferenta dintre puterea calorifica superioara sic ea inferioara. Ce as mai adauga, este ca tocmai continutul mare de apa in gazul de sist ii permite sa se pastreze ca o “umiditate” in roca. De fapt acest gaz este o hidrocarbura relicta. Prin comentariile mele mai sugeram ca ar fi necesara o schimbare in instalatia de gaz a locuintelor (diametrul tevilor va trebui marit – ca nu poti mari presiunea sa transformi aragazul intr-un arzator de sudura) sau pur si simplu gazul de sist sa fie folosit numai in termocentrale.
    Eh, daca te pregateai, il lasai cu ochii in soare. Dar lasa ca-l prinzi tu alta data.

    Răspunde
     
    1. Radu Cristian
      Octombrie 18, 2013 la ora 18:18

      Felicitari pentru comentariu.
      Sper ca in toate emisiunile viitoare Moise sa aiba toate informatiile necesare pentru a demonstra demagogia si minciunile interlocutorilor.
      Se pare ca e nevoie de oameni noi nouti in politica romaneasca.

      Răspunde
       
      1. dan onofrei
        Octombrie 19, 2013 la ora 02:33

        Stimate domnule RADU -nu se pare -este clar ca lacrima ca Romania are nevoie de politicieni curati ,incoruptibili si care sa gindeasca si ecologic nu numai la profitul imediat si masiv care este cea mai distrugatoare mentalitate de viitor :Problema sincera este v-o spun ca nu ii va mai gasi caci tara s-a cam tiganizat si derbedelizat deci este o masa de netrebnici,iar onesti au mai ramas putini tare si aceia nu vor intra nicicind in pollitica.Deci cancerul va perpetua probail pina ce se va naste o cu totul noua generatie

        Răspunde
         
  • octavian
    Octombrie 18, 2013 la ora 10:34 Răspunde
     
    1. ....
      Octombrie 18, 2013 la ora 13:16

      multam . vazut . priceput, paru maciuca facut..

      Răspunde
       
  • sorin1
    Octombrie 18, 2013 la ora 09:10

    păi dacă și referendumul valid(adică exprimarea voinței suverane a noastră) îl tratează ca ”!facultativ!” … unde naiba e prevăzut așa ceva în constituție?!-
    da ce (nu ) mă mai miră e altceva: aproape 70% au spus: bine. suntem facultativi. (poate s-a-nțeles”cu facultate”).

    Răspunde
     
  • CRISTINA MARIA
    Octombrie 18, 2013 la ora 08:41

    PAREREA NOSTRA NU PREA CONTEAZA,E CLAR DUPA CUM L-AM VAZUT PE VICTOR PONTA VORBIND LA ANTENA 3.RESPECTABILUL NOSTRU PREMIER UITA CA FACTURILE ROMANILOR LA ENERGIE SUNT CELE MAI IEFTINE DIN EUROPA,..AUSTRALIA,ETC. DAR RAPORTATE LA VENITURILE NOASTRE SUNT ENORME!LA un apartamment de 2 camere AJUNGI LA COSTURI DE min.195 euro IN LUNA DE IARNA (ENERGIE SI GAZ )IZOLAT FIIND.DESPRE LOCURI DE MUNCA,SALARII, NU POMENESTE NIMENI.PRIORITATILE LOR SUNT CU TOTUL SI CU TOTUL ALTELE.PRACTIC SITUATIA E SCAPATA DE SUB CONTROL.TIND SA CRED CA AU COMISIOANE ATAT DE MARI DIN TOATE AFACERILE ACESTEA CU RESURSE INCAT RISCURILE PE CARE SI LE ASUMA SUNT JUSTIFICATE!PARTEA CU MEDIU PRACTIC NU SE DISCUTA LA EI.FAPTUL CA ACEL GAZ EXTRAS NU VA MICSORA FACTURILE NOASTRE IAR NU SE DISCUTA…DECI ORICE DISCUTAM NOI PE BLOGURI SAU LA RADIO ESTE IN ZADAR.POLITICIENII FAC CE VOR PENTRU CA AU PUTEREA !IAR JURNALISTII FAC CE POT PENTRU CA AU SI EI FAMILII ACASA SI NU TOTI SUNT DISPUSI SA RISTE LOCUL DE MUNCA !

    Răspunde
     
  • ioana ciaun
    Octombrie 18, 2013 la ora 08:31

    cert este ca la carma acestei mari corabii au ajuns capitani o mana de golani care nu isi vad decat propriile interese,RUSINE ,conducatorilor si celor ce zic ca fac politica in tara,politica in dezavantajul populatiei.RUSINE! presedentie,guvern si parlament ,nu va mai vad rostul in asa zisa frunte a tarii si inca o data RUSINE!

    Răspunde
     
    1. dan onofrei
      Octombrie 19, 2013 la ora 02:39

      stimat domana Ioana -e bine ca ii certati si va dati macar focul prin vorbe:Culmea, suna ca o piesa de-a lui nenea IAncu CAragiale –rusine .rusine ,rusine ..de 3 ori rusine:CA sa vezi si atunci ca si acum ;SAu si acum ca si atunci??? mai safie si sa fie …nimic nu s.a schimbat in vesnic simpatica Romanica :P?Arca pe atunci Romanica era monarhie???

      Răspunde
       
  • Constantin
    Octombrie 17, 2013 la ora 23:32

    @Midaeladm – Bucuria dumneavoastra este doar partial justificata. Dupa cum am mai scris, „Proiectul” va continua, chiar daca va fi necesara utilizarea metodei Diamandescu-Chitac pe care o anticipam la un comentariu al d-lui Moise cu privire la violente si care a prins contur in aceasta seara. Daca nu va fi posibila ducerea la implinire a „Proiectului”, alte numeroase proiecte asemanatoare asteapta sa-i ia locul pentru a furniza politicienilor fondurile de care acestia au nevoie: Flaminia, CFR Marfa, gazele de sist s.a.m.d.

    Răspunde
     
  • Bogdan
    Octombrie 17, 2013 la ora 23:25

    Buna seara Dn. Guran, astazi la radio ati fost sunat de doi ingineri in minerit, pe primul l-ati ascultat iar pe cel de-al doilea nu l-ati mai lasat sa vorbeasca pana la capat fiindca nu a reusit sa va convinga ( deoarece nu stiati daca se produc sau nu cutremure la adancimea la care se foreaza dupa gazele de sist ). Cutremurele de pamant sunt de mai multe feluri, dar in mare se impart in cutremure de adancime ( Cazul curemurelor Vrancene, ce au loc la adancimi de 150 – 200 km si sunt efectul unor miscari tectonice ) si cutremure de suprafata ( cazul celor de la Galati, ce se produc la adancimi de 3-7 km ). Cutremurele de adancime sunt cutremure naturale ( inca nu am reusit sa afectam pamantul la asemenea adancimi ) in schimb cutremurele de suprafata pot fi naturale sau antropice. Cutremurele antropice pot fi provocate de catre: exploatari petroliere dezafectate, mine abandonate sau detonari subterane ( probabil mai sunt si alte cauza ). In cazul de fata ne intereseaza exploatarile petroliere si detonarile subterane ( procesul de fracturare hidraulica este preactic o detonare la mare adancime ). In procesul de extractie al titeiului sau al gazelor se pompeaza apa intr-un masiv de pamant poros plin cu petrol sau gaze ( porozitate ce poate fi si de 80% – asta inseamna ca daca nu mai avem petrol acolo vom avea un spatiu relativ gol peste care stau sute sau mii de metri de pamant ) in momentul in carea exploatarea petroliera ia sfarsit nu se mai pompeaza apa in roca. Datorita faptului ca apa nu are aceeasi vascozitate ca petrolul aceasta se va imprastia lasand in urma un burete gol, in momentul in care scade suficient presiunea apei din roca aceasta va ceda, daca ne imaginam ca o sonda scoate sute de barili pe zi timp de ani de zile ne putem da seama ca golurile lasate in pamant sunt de ordinul Kilometrilor cubi si in consecinta surparea va duce la un seism, seism ce poate ajunge si la 6 grade pe scara Richter. Exploziile subteran ( cam la 3 km adancime ) necesare creeri de macrofisuri pentru a acumula gazele de sist trebuie sa fie suficient de puternice in cat sa crape o rocada foarte tare ( li se spune gaze de sist datorita faptului ca se gasesc in sisturi, iar daca ne aducem aminte geografia de clasa a 8-a sisturile cristaline si cele verzi sunt roci dure ) aceasta mai are si 3 km de pamant pe ea, in consecinta explozia este una capabila sa genereze cutremure precum cele de la Glati, cutremure ce au contaminat panza freatica. Studiu de caz: la cariera de calcar pentru o fabrica de ciment ( cariera Lespezi din Jud. Dambovita ) pentru a se putea extrage calcarul acesta se detoneaza, se executa foraje de circa 30-50 m si se umplu cu material explozibil, in urma unei detonari vibratiile se simt pana in satul Bezdead, la circa 10-15 km distanta. Calcarul este o roca moale si la suprafata, nu este compactata precum rocile tari din adancime. Concluzia este ca daca o detonare de suprafata se resimte la 10-15 km una de adancime se va simti la suprafata si cu siguranta mai puternic, dar in cazul acestei regiuni nu a fost afectata panza freatica ( insa pentru exploatarea calcarului nu se injecteaza apa in loc, ca la gaze ).

    Răspunde
     
    1. sanduCu
      Octombrie 18, 2013 la ora 14:19

      Dl. Bogdan, dupa cauza cutremurele sunt artificial sau natural. Cele natural sunt endogene (vulcanice sau tectonice) sau exogene. Adincimea la care se gaseste focarul nu este un criteriu de clasificare. Si aveti dreptate ca focarul vrincean este cam la 200 km (contactul dintre placa carpatica si cea est-europeana). Nu cred ca putem fi atit de siguri de cei 3-7 km adincime de care vorbiti in zona Galati (poate doar daca ati avut acces la fisele de forare. Din istoria zonei, forajele de explorare au fost cam de 2000 m iar cele pentru exploatarea petrolului au fost cam 120-1000 m. Zona este puternic tectonizata, si ne gasim in apropierea axei anticlinale a Cimpiei Romane (unde se afla axa sinclinala). In zona flisului moldovenesc, zacamintele de petrol sunt localizate in pinze ne faliate (structuri numite „solzi”, altfel ar fi fost „cuta-falie”). Nu stiu daca ati observat desimea locatiilor sondelor si forajelor. Sunt bine grupate si la distante cam de 50 m una de alta. E mai mult ca avem deaface cu un dom plin de falii (adica un „horst”). Deasemenea, din istoria zonei stim ca avem deaface cu intercalatii purtatoare de petrol de diferite virste. Roca producatoare („roca-mama”) este asa cum ati spus, sisturi menilitice si disodilice (sporadic sisturi calcaroase bituminoase). Dar in timp, urmare presiunilor tectonice, petrolul a migrat pe falii localizindu-se in roca-magazin – cea mai populara in zona este gresia de Kliwa. Peste fundament, care pe aici este foarte scufundat (peste 2500 m sunt depozite mezozoice bituminoase care au generat hidrocarburile. Roca-magazin sunt gresii si nisipuri, iar intercalatiile protectoare sunt marne si argile (sporadic calcare si gipsuri). Este adevarat ce spuneti cu porozitatea, doar ca la roca precum gresie sau nisip, nu vorbim de porozitate. Dat fiind geologia zonei (petrografie si stratigrafie), nu cred ca putem vorbi de gaze de sist, aici. Este adevarat ca in foraje noi se practica impuscarea coloanei, lucru care poate genera unde seismice care pot atinge si 7000 m/s (adica cam maximul pe care il ating undele primare-longitudinale, care se absorb destul de mult pina la suprafata. Cele care ne afecteaza mai mult sunt undele secundare-transversale, care la trecerea din roce consolidate in cele friabile isi maresc amplitudinea (distrugatoare), chiar daca viteza lor de propagare este mai mica (cam sub 5000 m/s). Ieri am mai discutat cam cum se comporta cladirile la seisme. As dori sa va amintesc ca o casuta, ca cele pe care le vedem le TVR, pe la Izvoarele, mai mare de 1-1.5 kgf/cmp. Pomparea noroiului de foraj in gaura de forare sau a aerului comprimat in stratul purtator de petrol (numai in situatia ca dorim sa recuperam un rest de 20-30%, ca altfel nu este nevoie ca iese singur sub presiunea geologica) pot genera presiuni spre suprafata cam de acelasi calibru (cam 2 kgf/cmp) – daca ar fi fost mai mari, casutele se darimau. Ca vorbiti de o cariera de calcar (rezistenta la compresiune a calcarului este de 1400 kgf/cmp si mai mult, gresia are 800 kgf/cmp, iar sistul marnos cam 400 kgf/cmp), sa stiti ca el, calcarul este un material de constructie foarte bun si tare. Despre vibratiile impuscaturilor de cariera, de fapt cred ca vorbiti de vibratiile in aer (orice soc daca se amortizeaza in aer, nu se mai transmite prin sol, dinamic vorbind) care pot sparge geamurile – cine locuieste prin apropiere a invatat sa lase fereastra un pic deschisa, altfel se imbogatesc geamgii. Probabil ca la zone mai reliefate, presiunea atmosferica sa lucreze pe cite un deal – mai o alunecare, doua. Daca tin minte, dvs sunteti inginer in constructii (de drumuri si poduri?) si lucrati la o multinationala austriaca. Am inteles ca cunoasteti geometria drumurilor, distanta maxima intre statiile de benzina sa nu fie mai mare de 60 km. Noroc ca sunt mai multi competitori si nu tin seama de asta.

      Răspunde
       
  • Mihaeladm
    Octombrie 17, 2013 la ora 23:20

    Pe mine tocmai asta ma mira si ma bucura la protestele din ultima vreme legate de RM si de gazele de sist : am crezut ca toata Romania, de la vladica pana la opinca, e cuprinsa de atitudinea ‘ce nu-mi aduce profit nu ma intereseaza’.
    Politicienii, toti, functioneaza dupa legitatea asta, dar imi parea ca invidualismul se generalizase pana la nivel cronic.
    Reactiile prezente ale politicienilor nostri nu-mi schimba parerea despre ei, dar reactiile recente ale oamenilor imi readuc o speranta : ca si daca nu gasim un lider oficial care sa tina cu noi si cauza noastra, macar incepem sa pricepem noi, prostimea, ca avem si cauze comune dincolo de interesele personale. E un pas inainte.

    Răspunde
     
  • Paul Vekony
    Octombrie 17, 2013 la ora 23:15

    Răspunde
     
    1. sanduCu
      Octombrie 18, 2013 la ora 16:05

      ..n-am inteles? americanii gatesc la robinetul cu apa?

      Răspunde
       
  • N!ck
    Octombrie 17, 2013 la ora 22:37

    Felicitari Moise!
    M-am saturat sa vad politicieni de toate culorile care declara ca imi vor „binele” cand e vorba de otravirea mediului inconjurator. Cica „ce e bine pentru Romania e bine si pentru mine”…
    Pentru Romania e bine sa nu se mai FURE asa de mult!
    Daca tot se plang de lipsa banilor sa reduca evaziunea fiscala!

    Si in final nu pot sa nu remarc cu ciuda cum politicienii au trecut prin parlament Legea numarul 226/2013 ce a fost publicata in Monitorul Oficial, nr. 438 din 18 iulie 2013. Aceasta lege permite cultivarea Organismelor Modificate Genetic cam peste tot inclusiv in siturile Natura 2000, situri protejate in intreaga UE.
    Nu numai ca nu ne-am aliniat in randul tarilor care au interzis cultivarea OMG pe intreg teritoriul lor asa cum era si normal dar am creat si premisele distrugerii agriculturii ecologice prin aceasta lege!

    Răspunde
     
  • Xulescu
    Octombrie 17, 2013 la ora 22:17

    Moise, zici tu ca ne putem dezvolta ca natiune numai din taxe pe vanzarea de servicii? Crezi tu ca prognoza de 3% (optimist) de crestere economica o sa ne faca sa avem autostrazi, sanatate si invatamant de calitate candva in viitorul apropiat? Eu zic ca e cazul sa ne asumam niste riscuri daca vrem sa iesim din saracie… Nu sprijineai tu initiativa privata, chiat daca presupune riscuri? Una e cand inveti pe altii si alta cand trebuie sa aplici tu, nu?

    Răspunde
     
  • http://www.romanian-explorer.com/
    Octombrie 17, 2013 la ora 22:13

    Salut

    Ar putea Guvernul să zică : redevenţa la gaze de şist e de 150 dolari / 1.000 mc , valoare valabilă 1 an. Ar avea investitori ?

    Răspunde
     
  • Moise
    Octombrie 17, 2013 la ora 21:49

    Apreciez calitatea comentariilor si recunosc cinstit: am scris de doua ori kilometri cu doi i, deci n-am scuza 🙂

    Răspunde
     
    1. sanduCu
      Octombrie 18, 2013 la ora 16:13

      n-ai scuze,kilometriI ei de treaba…

      Răspunde
       
  • arabela
    Octombrie 17, 2013 la ora 21:44

    inainte sa citesc antecomentariile tin sa imi exprim parearea:
    multumesc Taranului de la turnuseverin ca mi-a crapat ochii
    mult peste mru acest Taran cu maini umflate frunte inalta si gura deschisa cat trebuie si cand trebuie – mostenire de familie banuiesc
    respect deosebit domnule Taran , pardon Guran

    Răspunde
     
  • http://www.romanian-explorer.com/
    Octombrie 17, 2013 la ora 21:39

    Salut

    Doar o ţară condusă de incompetenţi sau corupţi îşi dă resursele spre exploatare unor companii străine în loc să dezvolte industrii care să transforme resursele în produse finite asigurând în acest fel şi mai multe locuri de muncă.

    Răspunde
     
    1. cornel
      Octombrie 17, 2013 la ora 23:00

      Aveti perfecta dreptate.

      Răspunde
       
  • cornel
    Octombrie 17, 2013 la ora 21:17

    Imi vine sa rad sau am asistat la o judecata economica de valoare ZERO din partea MRU : adica hai sa dam spre exploatare toate zacamintele naturale ale tarii la companii straine, discutam in privinta redeventelor ca sa ne intelegem cu ei (nu vorbim nicidecum de o armonizare a redeventelor ce le incaseaza Romania cu alte tari din UE cu toate ca la preturi la gaz, energie electrica, benzina si motorina autoritatile romane ne avertizeaza ca aceste preturi trebuie armonizate la nivelul din UE pentru ca altfel nu e corect fata de alte tari din UE chiar daca salariile din Romania sunt mult mai mici. Deci despre ce vorbim aici? Coruptie, incompetenta, prostie sau tradare de tara?), ne spune ca asta va aduce progres, locuri de munca si prosperitate insa in schimb nu vorbim nimic de stimulente/reglaje pentru o viata economica sanatoasa (reducerea evaziunii fiscale si cresterea incasarilor din taxe si impozite) adica un TVA mai mic (de la 24% la 19%), TVA redus la alimente (9%), reducerea taxelor pe munca si stimularea firmelor nou infiintate care creeaza locuri de munca si angajeaza tineri care au terminat liceul sau facultatea si sprijinirea marilor angajatori la realizarea de noi investitii in Romania prin reducerea birocratiei din sistem (vezi aici cazul Dacia, Ford dar si altele).
    La ce folosesc gazele de sist extrase daca economia romaneasca e pe butuci din cauza birocratiei, corutiei si a unor taxe peste taxe aberant introduse? Daca Romania va exloata gazele de sist, folosind o tehnologie sigura peste 25 de ani, Romania are atat de mult de pierdut (vezi aici resursele de petrol si gaze ale Romaniei, cand se preconizeaza ca acestea se vor epuiza, si cat sunt rezervele de petrol si gaze ale altor tari din UE si care e nivelul de dezvoltare economica si nivel de trai al acelor tari)?
    Din pacate, dupa parerea mea, strategia economica a domnului MRU duce marea majoritate a cetatenilor romani la o saracie lucie iar o mica parte de persoane (in special cele care au avut functii de conducere la stat, in diverse companii sau institutii) fac peste noapte niste averi care transformate in cifre iti este si greu sa le citesti corect. Apoi te intrebi: „De ce UE se uita la autoritatile romane cu mari rezerve si suspiciune?”
    Uite d’aia.
    PS : Vreau sa cred si cred ca romanii nu mai sunt asa prosti si usor de cumparat (cu o gateata, o bere si doi mici sau cu o taxa promisa pentru exploatarea gazelor de sist) cum au fost pana acum mai ales ca acum isi vad amenintat CLAR viitorul lor, al familiilor lor si al generatiilor lor urmatoare prin prisma problemelor de mediu pe care le vor genera proiecte gen RMGC si exploatarea gazelor de sist in Romania.

    Răspunde
     
    1. sanduCu
      Octombrie 18, 2013 la ora 16:19

      MRU vine de la moron sau morun?

      Răspunde
       
      1. cornel
        Octombrie 19, 2013 la ora 17:14

        E prescurtarea de la Mihai Razvan Ungureanu.

        Răspunde
         
        1. sanduCu
          Octombrie 19, 2013 la ora 22:19

          glumeam, sau poate ca nu…

          Răspunde
           
  • http://www.romanian-explorer.com/
    Octombrie 17, 2013 la ora 20:28

    Salut

    Hai să luăm un exemplu cu cifre rotunde şi aproximative doar ca să fie mai uşor de înţeles :
    – preţul de extracţie a gazului la Romgaz : 200 dolari / 1.000 mc
    – preţul plătit de populaţie : 400 dolari / 1.000 mc

    Să zicem că Chevron va extrage gaze de şist cu 150 dolari / 1.000 mc
    Credeţi că populaţia va plăti mai puţin ?
    NU . Totul se va transforma în profitul lor ( vezi cazul Petrom ) invocându-se alinierea la preţurile europene. L-aş fi crezut pe MRU dacă spunea că diferenţa de preţ va reveni statului sub formă de accize ( asigurând companiei un peofit de 10-15% să zicem ).

    Răspunde
     
  • cornel
    Octombrie 17, 2013 la ora 20:24

    Referitor la emisiunea in care l-ai avut invitat pe MRU:
    1.-din pacate e depasit de evenimentele (adica repercursiunile acestora) petrecute in timpul guvernarii sale (vezi aici aspectul cu licentele acordate catre Chevron pentru exploatarea gazelor de sist) dar si de evenimentele actuale;
    2.-nu are nici o sansa, dupa parerea mea, la alegerile prezidentiale, avand in vedere ceea ce am vazut in seara asta, pentru ca asistam in continuare la politica ieftina adica politica care nu se bazeaza pe raspunsuri clare, sincere si in concordanta cu dorintele cetatenilor romani dar se bazeaza in continuare pe vanzarea aproape pe nimic a resurselor tarii;
    3.-din cate ne-a spus domnul MRU babutele de 70-80 de ani, copiii si femeile de la Vaslui erau agenti KGB infiltrati, plasati sub acoperire, sau oameni platiti de GazProm. La fel ni s-a spus o perioada si despre cei din Piata Universitatii care au protestat impotriva RMGC si a exploatarii gazelor de sist;
    4.-concluzia discutiei filozofice sustinute de MRU din aceasta seara : eu (adica guvernul MRU) am dat licenta de explorare/exploatare la Chevron, Romania nu are legislatie in privinta exploatarii gazelor de sist (riscuri ce trebuie urmarite (care pot aparea) si controlate de autoritatile de mediu romane, masuri pentru protectia mediului, sanctiuni prevazute in caz de nerespectare masuri de protectie mediu sau in caz de accident, etc), in caz ca se gasesc gaze de sist vedem atunci tehnologia ce va fi folosita si riscurile pe care trebuie sa ni le asumam, noi ca tara si comunitatea locala ce gazduieste respectiva exploatare.
    Intreb si eu acum : „Asa se acorda o licenta si asa se face un contract cu un partener comercial? Despre ce vorbim aici : prostie, incompetenta sau coruptie din partea autoritatilor romane?”;
    5.-concluzie finala a discutiei cu MRU : trebuie sa se faca explorare/exploatare de catre Chevron dar nu se cunoaste metoda care va fi agreata de Romania referitoare la exploatarea gazelor de sist (pot sa apara noi tehnologii performante, peste noapte) si nu se cunosc care sunt riscurile unei asemenea exploatari. Deci despre ce vorbim? Babutele, copiii si femeile de la Vaslui sunt in continuare agenti KGB infiltrati sau platiti de GAZPROM sau doar simpli cetateni care isi vad viata afectata grav de riscurile ce le implica respectiva exploatare prin prisma accidentelor deja produse in alte tari, accidente care de multe ori sunt grave, nedeclarate de firma care exploateaza iar autoritatile de mediu nu mai pot face nimic pentru acestia pentru ca raul a fost deja produs iar fenomenul e IREVERSIBIL pentru 50 sau 100 de ani, cel putin?

    Răspunde
     
  • mugurelu
    Octombrie 17, 2013 la ora 20:08

    pai ca sa aiba un lider care tine cu el atunci poate n-ar trebui sa-si mai vanda votul pe o galeata de plastic si doua tuici

    Răspunde
     
  • Roby
    Octombrie 17, 2013 la ora 20:04

    moise te voi aprecia mereu pt stilul oltenesc, franc de a pune problema si mai ales pt faptul ca mostenesti spiritul urmasilor lui Mihai Viteazu de a lua partea „norodului”.oameni ca mru nu vor spune niciodata nimic concret pt ca ei se dau dupa cum bate vantul;azi cu vestul maine cu estul.uneori a fost bine dar de cele mai multe ori rau; altfel cum s-ar explica faptul ca stam pe atatea”oua de aur” dar o ducem asa prost? e foarte simplu si in cazul de fata: ouale le va vinde chevron cu pretul liberalizat de UE iar CET-urile/industria chimica vor lua banii de la noi cu titlu de subventii de la stat/ajutoare etc…Nici macar utilajele extractoare nu sunt de productie romaneasca; ramane sa ne multumim cu cateva locuri de munca si o redeventa infima. O fi bine domnilor guvernanti? Este pe televiziuni un aparator al acestor mari proiecte americane francofon de fel. Oare de ce nu ne inspiram din nationalismul francez?

    Răspunde
     
  • Dan Spalatelu
    Octombrie 17, 2013 la ora 19:43

    Am crezut in tine 100%. Dupa interviul cu Ungureanu, ti-au mai ramas 9%. Rusine!

    Răspunde
     
  • calin
    Octombrie 17, 2013 la ora 19:39

    Buna ziua,
    Vă multumesc pentru emisiunea din aceasta seara in care il aveti ca angajat pe domnul Ungureanu si as dori sa-i adresati o simpla intrebare.
    In exploatarea gazelor de sist exista 3 etape prospectare explorare exploatare si cred ca noi Romania si nu firma ar trebui sa decida ce tehnologie sa folosim pentru exploatare lor pentru ca am inteles ca exista mai multe metode

    Răspunde
     
  • Fitionesti
    Octombrie 17, 2013 la ora 19:34

    In Fitionesti – Vrancea, au inceput din iulie 2012. Rompetrol si Kazmunai. Dar nimeni nu pomeneste nimic. casele crapa, satenii au primit cate doua butelii in avans.
    Cat despre Izvoarele, degeaba intrebam Petrom-ul, doar nu ne vor spune vreodata adevarul. Sa mai pomenim si sonda Totea-Licurici din Gorj, care crapa si ea casele oamenilor? Nooo, oricum nu intereseaza pe nimeni. In final, felicitam Petrom-ul pentru recordul mondial la desfiintarea sondei de la Lespezi, intr-o singura noapte, dupa emisiunea de la Barlad.

    Răspunde
     
  • Vlad Stamate
    Octombrie 17, 2013 la ora 19:20

    Buna seara, Moise (sperand ca vei citi acest comentariu, lung/scurt…).

    Am incercat sa intru in direct, insa pur si simplu nu am avut succes :).

    Eu platesc in jur de 8.000 euro pe luna (in timpul iernii) pe gazul metan – am o sera.
    Nimic nu m-ar mai face mai fericit decat o… relativa stabilitate a pretului, fireste.
    Buuun… acum: cea mai „aruncata” afirmatie este „independenta energetica”. Cu ce m-ar incalzi pe mine (de data asta la figurat) aceasta independenta, cand mult-asteptata liberalizare a pietii ar duce, teoretic, la cerere/oferta pe o bursa de preturi, de unde de fapt furnizorul meu de energie ar alege pretul mai mic ?
    Incerc de ANI de zile sa spun public ceva (si din pacate nu am cum…) si poate acum se va pune punctul pe „i”:

    Se spune ca Romania trebuie sa se alinieze preturilor europene la gaz metan. In ciuda diferentelor de venituri, HAI, FIE SA FIE ASA.
    Si atunci, de ce se ascunde, de data asta la propriu, cat plateste un olandez pe 1 m3 de gaz ? Se intampla sa am copie dupa factura, din Olanda, in care se vede negru pe alb, ca un consumator industrial plateste ACUM cu circa 20% mai putin pe 1 m3, comparativ cu un roman !!!!!!!

    In concluzie: gazele de sist NU ajuta pe absolut nimeni, inafara de: Chevron (face bani, ceea ce e scopul normal al oricui) si actuala putere (care, cu cei …% din veniturile din exploatare face CEVA bani). Acum, ca si la Rosia Montana, s-a observat cumva ca NICI MACAR UN SUSTINATOR al acestor proiecte nu a putut defini un scop al acestor profituri ?

    Moise, inainte de a ma baga in seama macar, sau de a-mi raspunde, afla-mi de ce in… Spania, 1 m3 de gaz costa mai mult decat in Ungaria ?

    Răspunde
     
    1. alex bop
      Octombrie 17, 2013 la ora 19:37

      e simplu… costa transportul din Rusia pana in Spania mai mult decat pana in Ungaria

      Răspunde
       
  • florin popaene
    Octombrie 17, 2013 la ora 19:03

    tot romanul stie sa arate ca el are mai mult… si sa faca misto… unul care a murit de mult timp a zis „O NATIUNE UNITA POATE DARMA ORICE SISTEM”
    noi astia mai tineri trebuie sa facem ceva nu batranii care nu mai au putere

    Răspunde
     
  • elena barsan
    Octombrie 17, 2013 la ora 18:49

    Poate va ajuta in emisiunea cu MRU:
    http://ec.europa.eu/environment/integration/energy/pdf/fracking%20study.pdf
    Si pentru ca aseara in ‘ Ora de buisness’ spuneati ca Chevron si-a luat toate avizele trebuie sa va anunt ca nu e chiar asa. Acordul cu aceasta firma americana statul roman, reprezentat de E. Boc , l-a semnat in 2011.Dar in 2012, toti ( primari, prlamentari, Ponta a impus si moratoriu pt vreo cateva luni) ne-au promis, in campanie electorala fiind, ca nu vor da avize niciodata pt aceste expoatari. Dupa vine si MRU si semneaza pt perimetrele de pe litoral. Dupa alegeri s-au sucit toti, si protestatarii din Barlad , care s-au stans si 8000 o data, au ramas cu promisiunile. ( dar cum insusi Ponta spunea ‘ Barladul nu e litoral’). In Vama Veche au facut si referendum , care a iesit pt neinceperea acestor lucrari de fracking, dar si ei au ramas cu buza umflata ( pt ca tot ziceati ca referendumul este solutia).
    Si nu in ultimul ramn, la ultima sedinta pe aceasta tema,Parlamentul European a modiificat conditiile de expoatare a gazelor si a petrolului de sist prin metode neconventionale. Aceste noi norme trebuie aplicate si in Romania ca stat membru UE – asta insemnand ca Chevron nu are voie sa inceapa lucrarile.

    Răspunde
     
  • Anca
    Octombrie 17, 2013 la ora 18:28

    Moise, multumesc pentru acest articol! Foarte bine ai spus-o!
    Ma intreb de ce nu s-a dus Ponta sa il salveze pe taranii din Pungesti? S-a specializat doar pe scos pseudo-mineri din mine-muzeu?

    Răspunde
     
  • iulian
    Octombrie 17, 2013 la ora 18:28

    tara geme si baba se piaptana, asa si antevorbitorul meu

    Răspunde
     
  • bula 3001
    Octombrie 17, 2013 la ora 18:28

    Moise il mai stii pe primaru’ din Brad iar a venit iarna peste el ,la fel ca si in anii trecuti a cersit pacura ..nerambursabil 2500To (pomana)de la rezerva de stat ca o fi frig la iarna probabil ca o sa intre iar in greva foamei si pomana o sa vina :::))

    Răspunde
     
  • bâz
    Octombrie 17, 2013 la ora 18:26

    kilometri, nu kilometrii

    Răspunde
     
  • cornel
    Octombrie 17, 2013 la ora 18:26

    Moise poate reusesti sa pui si filmul „Drill, Baby Drill”, subtitrat in limba romana, pentru a fi urmarit de pe site.

    Răspunde
     
  • bogdan
    Octombrie 17, 2013 la ora 18:23

    Alma revino-ti in fire, e doar o greseala de tipar nu e ca si cum era greu sa nu fii atent si sa apesi prea lung pe i astfel incat sa apara doi de i.

    Răspunde
     
  • Rusu Marius
    Octombrie 17, 2013 la ora 18:16

    Ca sa fiu in ton cu comentariul de mai sus: dumneata, ALMA, de ce scrii intro? In loc de intr-o? Plus virgule si … complet aiurea folosite, CAPITALE cand nu e cazul in scris:))
    PS: Bun articolul, domnule Guran.

    Răspunde
     
  • Cristi
    Octombrie 17, 2013 la ora 18:13

    Poate ca este si un anumit tip de singuratate, insa s-ar putea sa fie o alta explicatie intre reactia localnicilor din Romania si a localnicilor din Polonia sau alte tari. Reactiile taranului roman sunt impusive emotionale, deseori fac apel la violenta (chiar acum aud la TV la stiri urlete si vaiete de la Pungesti) si sunt conforme cu nivelul de educatie si cultura al celor care populeaza acesta tara. Probabil ca prin alte parti localnicii zisi si cetateni sau proprietari s-ar fi organizat sa plateasca avocati buni si ar fi interevenit impreuna cu acestia la constatarea incalcarii dreptului de proprietate sau altor drepturi cetatenesti cerand sume considerabile drept despagubiri. Sume care poate le-ar fi asigurat un trai cu mult peste nivelul actual. Poate se creaza un curent de opinie care sa ajunga si in Parlamen prin care sa se modifice legile actuale cu unele care sa oblige companiile care exploateaza subsolul sa plateasca redevente celor pe ale caror pamanturi se face exploatarea. Evident ca reactiile „normale” ale taranilor din Pungesti sunt conforme cu lumea in care traiesc ei… bazata pe forta bruta, sau pe interesele de grup, gasca.

    Răspunde
     
    1. Suspectul
      Octombrie 17, 2013 la ora 18:54

      @Cristi pana chemi tu avocatul sa-ti intocmeasca actele, pana depui dosarul, pana se solutioneaza aia sapa toata moldova si se si cara inapoi atat cu gazele cat si cu profiturile, lasand apa contaminata si solul arid si instabil in urma. plus ca terenul pe care urma sa se foreze era proprietatea primarului, care si-a primit si ordinele si banii de la bucales si de la corporatie.

      Răspunde
       
    2. Mihaela
      Octombrie 17, 2013 la ora 19:59

      Felicitari pentru un comentariu de bun simt si la obiect!De acord cu opinia dvs!

      Răspunde
       
    3. sanduCu
      Octombrie 18, 2013 la ora 16:31

      Pungestenii emotionali? Pacat ca n-ai vazut ce le-au facut aboriginalii in New Brunswick, acum citeva ore – 3 masini de politie arse, politisti caftiti, si 40 de arestari. Ce ziceti, se mai intorc aia cu instalatia?

      Răspunde
       
  • Florin
    Octombrie 17, 2013 la ora 18:10

    cu siguranta a fost o greseala de scriere. Toata lumea e grabita. Eu insumi scriu pe facebook, comentez pe unde pot. Nu stau sa ma uit la un I, sau doi de I… cred ca asta a fost si cazul lui Moise. Foarte bine punctat Moise. Multumim ca nu te-ai vandut si tu! Altfel nu pot sa concep ca ziarist sa intelegi altfel decat cum stau intr-adevar lucrurile!

    Răspunde
     
  • Nina
    Octombrie 17, 2013 la ora 18:10

    Alma…si tu ai chiulit de la scoala. Inca nu ai invatat sa utilizezi cratima sau e criza pe tarlaua ta. De virgule…ce sa mai spun? Rade ciob de oala sparta. Rusine!

    Răspunde
     
    1. Florin
      Octombrie 17, 2013 la ora 18:12

      NU va certati aici totusi, e important continututl si nu chiar atat de important ca oaemenii mai fac greseli… Cu siguranta tu ai citit de doua ori inainte sa adaugi comentariul 😀

      Răspunde
       
      1. calin
        Octombrie 17, 2013 la ora 18:25

        tipic la noi,nu conteaza ce spui ci mai degraba sa vorbim de cine spune ,cum e inbracat,unde lucreaza,ce face,cu cine(sa nu zic ce a facut in ultimi 5 ani:)),)

        Răspunde
         
  • ALMA
    Octombrie 17, 2013 la ora 18:05

    Ce ma bucur cind citesc texte facute de oameni care castiga foarte bine din emisiuni tv si jurnalistica si constat ca ei gresesc flagrant,scriind”kilometri” cu doi I…de ce scriem cu doi I?….E O INTREBARE RETORICA,DAR EU VA RESPECT,DOMNULE GURAN SI NU CONCEP SA PERSISTATI INTRO GRESEALA MINORA DE GRAMATICA.

    Răspunde
     
    1. bibi
      Octombrie 17, 2013 la ora 18:14

      @ALMA o mancatoare de cacat, asta esti. se scrie „INTR-O”

      Răspunde
       
    2. cornel
      Octombrie 17, 2013 la ora 18:14

      Ma scuzati ca va intreb : „Vi se intampla des sa nu vedeti padurea din cauza copacilor?”

      Răspunde
       
    3. Constantin
      Octombrie 17, 2013 la ora 18:18

      Este o chestiune legata de accent si necesitatea pe care o simte cel care scrie de a-l evidentia. Dar, doamna Alma, „a persista” inseamna „a continua”, „a starui”, iar greseala pe care o semnalati nu pare a fi urmare a staruintei celui care a comis-o. Spuneti-mi va rog, se poate intelege, in lipsa exemplului explicit care sa sustina opinia dumneavoastra, ca ati utilizat in sens impropriu verbul „a persista”?

      Răspunde
       
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase