FURTUNA RĂZBOIULUI: O nouă istorie a celui de-al Doilea Război Mondial (P)

Publicat la data de de Biziday

carte litera pt blog

Scrisă de cel pe care The Economist l-a numit „cel mai strălucit istoric militar britanic“, aceasta este o istorie magistrală, într-un singur volum, a celui de-al Doilea Război Mondial.

Teza lui Andrew Roberts este că nu atât Aliații au câștigat războiul, cât Hitler l-a pierdut, în mare parte, din cauza unor judecăți bazate pe intuiție și ideologie. El nu a fost un strateg militar și nu a avut încredere în strategii săi. Cu cât mai inteligenți erau generalii săi, cu atât mai probabil era ca el să-i revoce din funcție sau să-i ignore, așa cum a făcut cu Manstein, care a fost poate cel mai bun strateg al lui.

Potrivit lui Roberts, cea mai mare eroare de judecată a lui Hitler a fost atunci când a invadat Rusia, forțând, prin urmare, Germania să lupte ulterior pe două fronturi. El făcuse deja o eroare majoră prin faptul că nu urmărise Forța Expediționară Britanică, care a realizat evacuarea istorică de la Dunkerque. El nu a invadat Anglia, după ce a pierdut războiul aerian din 1940. Hitler nu și-a întărit Marina, mai ales cu submarine, sau Forțele Aeriene, ale căror avioane de luptă erau în mod evident inferioare celor ale Marii Britanii. A început campania din URSS, în căutarea Lebensraum-ului (spațiul vital) pentru poporul german și a eșuat.

A doua eroare a lui Hitler, conform lui Roberts, a fost faptul că a declarat război Statelor Unite în urma atacului de la Pearl Harbor. Acest lucru i-a permis lui Roosevelt să trimită resurse uriașe din SUA pentru a-i ajuta pe Aliații occidentali.

O altă eroare majoră a fost campania lui Hitler de a scăpa continentul european de evrei. Aici a fost un caz clar în care ideologia a câștigat bătălia împotriva strategiei. Lăsând la o parte toate problemele morale, Hitler a pierdut un personal de valoare, care ar fi putut fi soldați și muncitori extrem de necesari.
Cea mai bună carte de istorie militară a anului 2010, în Marea Britanie.

This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

25 răspunsuri la FURTUNA RĂZBOIULUI: O nouă istorie a celui de-al Doilea Război Mondial (P)

  • dan onofrei
    Iunie 24, 2013 la ora 23:06

    …deci politistii au tras in plan vertical…….uite asta tre sa invete si poliitia germana ei nu cunosc inca metoda aici cind trag apoi trag nu se fac ca trag:DE aici si razboiul -vezi WW2 si altele iesite mai la crize …..si later inghesuieli pe continent

    Răspunde
     
  • dan onofrei
    Iunie 24, 2013 la ora 23:01

    si ….
    completam cu un scurt clip din YT

    Răspunde
     
  • dan onofrei
    Iunie 24, 2013 la ora 23:01

    deci intrebarea se pune???!!Se mai poate face ceva cu acesti indivizi????!!!(eu zic ca da dar cu politicieni seriosi cu coloana vertebrala nu cu ciobani ca JIji miliardarul care se bate pe umar cu dinsii din timpuriloe vechi) Ma intreb,vorba stimatului domn Cornel -e numai o parere!!!!!Deci cunosc bine Romani ca tara a Romanilor un popor pasnic,creativ si real muncitor(il am mereu ca banal exemplu pe bunicul mort la poalele CArpatilor Moldoveni)si intimplator sint nascut si crescut in Bucurestii Noii anilor 50,teritoriu invecinat Mogosoaiei unde erau pe atunci citiva TIgani veniti dinspre Tirgoviste dar care erau asa PUTUROSI cu P mare ca in anii 60 ca elevi la primara ne trimeteau in vacantele de vara sa le culegem rosiile pe cimp la CAP ca altfel se strica toata recolta:SA zic??SI atunci ca si acum, ??SAu mai potrivit -si acum ca si atunci!!!!HAi liberare _E clar sint si dinsii tot o specie de oameni adica de homo sapiensi dar uite in imagini ce spetite!!!!!SA aveti o seara buna

    Răspunde
     
  • Teo
    Iunie 24, 2013 la ora 15:33

    Germania a pierdut razboiul deoarece a avut un management mai prost.A risipit resurse si oameni.Asa cum rusii aveau vehicule care mergeau prin Siberia, asa puteau sa aiba si nemtii.Aliatii aveau un singur scop: sa invinga Germania si au facut totul pentru asta. Scopurile lui Hitler erau mai multe si mai vagi: Germania sa aiba spatiu vital, sa omoare evreii si sa dezvolte rasa ariana.

    Răspunde
     
  • Chirita Aurelian Stefan
    Iunie 24, 2013 la ora 08:46

    Primul razboi mondial a durat 4 ani datorita inventie germanului Fritz Haber ,sinteza amoniacului si posibiliatatea obtineri prin sinteza chimica a azotatilor de sodiu(Salpetru de Chile), amoniu(Salpetru de Leuna),potasiu (Salpetru de India sau silitra) acestia fiind utilizati in explozibili ,ultimul este componenta de baza (~75%)a legendarului praf de pusca (pulberea neagra).Cel de al doilea razboi mondial s-ar fi incheiat in anul 1944 daca nu ar fi existat miracolul economic german de la sfarstiul anilor `30.Germania construia ~1.000 km de autostrada anual pe un interval de trei ani iar Romania nu reuseste nici macat 150 km anual in perioada contemporana.Comparand populatiei celor 2 tari (peste 80 milioane Germania pana la anexarea Cehoslovaciei si Austriei si 20 milioane Romania) ritmul pt a ,,atinge” Germania interbelica este de 250 km anual.Dupa cum arata drumurile romanesti ai zice ca minstri Fenechiu si Sova pregatesc Romania pt un razboi, infrastructura de slaba calitate ,dar exista o veste trista toate armatele beneficiaza de camioane cu 4 axe-vezi impotmolirea camioanelor germane in campania de toamna lui 1941.Oare cum sa te gandesti la convergenta cand nu ai sistem educational performant, iti lipseste infrastructura rutiera moderna si companiile straine au o productivitate per angajat mult inferioara celor din Occident?!
    P.S.Frigul siberian se manifesta si in Romania ca si caldura africana nu credeti d-le Sandu?.Oare are legatura cu zona de unde provine depresiunea ciclonica?

    Răspunde
     
    1. sanduCu
      Iunie 24, 2013 la ora 16:40

      Domnu Chirita Aurelian Stefan,
      Pusa problema astfel, discutind prezentul si lasind la o parte istoria, tot ce spuneti sunt intr-adevar mai mult decit suparatoare, chiar ingrijoratoare.
      Inteleg ca va referiti metaforic la „frig siberian”, la „caldura africana” si la „depresiune ciclonica”. Asociindu-le nu pot sa nu-mi amintesc de Sahara, de miscarea dunelor si de furtunile de nisip. Stiti ca variatiile de temperatura intre zi si noapte sunt considerate ca fiind factorul principal producator de … nisip. Deasemenea aceleasi variatii sunt vinovate si de producerea deplasarilor de mari mase de aer capabile sa mute zilnic imensele dune de nisip (este un fel de Tzunami terestru, lent dar de neoprit). Cind deplasarea maselor de aer se dezvolta peste limitele africane (de exemplu traversind Mediterana) se pot observa furtuni de nisip saharian chiar si in … Romania. Energia ciclonului, astazi, este pusa pe seama variatiilor de temperatura la nivelul straturilor atmosferice inalte combinate cu „circulatia apei in natura” – rezulta miscari circulare si tridimensionale care prin viteza lor capata forte de necontrolat. De ce miscare circulara? Nu s-a explicat inca. De ce deasupra unor zone, iar in altele, cu conditii aparent similare, nu observam asemenea fenomene? Multe modificari climatice la nivel terestru se pot explica prin variatia cimpului magnetic (al axei cimpului magnetic al Pamintului, mai exact). Deasemenea, „gaurile” din ionosfera, datorate particulelor poluante produse pe pamint, ar explica locatia si miscarea circulara, de „virtej” specifica unui ciclon. Avind in vedere ca ionosfera este un strat superior al atmosferei, cu o grosime de cca 500 km, ne putem imagina despre ce poluare vorbim atunci cind aceste gauri se formeaza. Procesul de formare al gaurilor pare destul de simplu de inteles: particule cu masa mai mare decit cele ale aerului din ionosfera (datorita gravitatiei, poluarea formeaza pungi sub ionosfera) incep sa fie antrenate de forta centrifuga in afara spatiului aerian terestru. Pina ce aceste gauri se inchid, temperaturi frigorifice spatiale patrund sub ionosfera (aer cald, aer rece). Cam aceasta ar fi originea marilor diferente de temperatura. Deci mama natura ii pedepseste cu cicloane/tornedo pe cei care o polueaza mai mult – literar vorbind, stim despre inertia stratului atmosferic relativ la rotatia Pamintului. In orice caz, satelitii inregistreaza multe informatii, dar observatiile nu sunt tocmai … publicabile – sa se evite panica (inchipuiti-va o pierdere instantanee a unei imense mase de aer – ce procent din populatie se va sufoca, bine-inteles ca aerul rarefiat, pina va fi suplimentat de fotosinteza, nu va duce la rezultate mai incurajatoare).
      Si acuma, dupa aceasta povestioara cu poluarea, sa revenim la drumuri si la traficul poluant al motoarelor cu combustie. Eu sunt drumar, n-am nimic contra drumurilor. In acelasi timp nu dau doi bani pe bateriutele electrice, incapabile sa dezvolte puterea necesara deplasarii unui trailer plin cu … castraveti. Deci solutia unui viitor sanatos si sigur pe Pamint ar fi transportul feroviar electric de mare viteza, transportul la mica distanta (in centrele populate) asigurat de jucarii electrice – sau cel mai bine de tramvaie si troleuri – lasind pe citeva sosele citiva turisti poluanti si doritori de aer curat. Ce era mai important, am uitat: energia hidroelectrica este unica solutie viabila a viitorului. Despre ea vorbisem chiar ieri ca poate deveni chiar foarte profitabila.

      Răspunde
       
  • laurentiucat
    Iunie 23, 2013 la ora 23:42 Răspunde
     
    1. sanduCu
      Iunie 24, 2013 la ora 01:07

      GRX

      Răspunde
       
      1. laurentiucat
        Iunie 24, 2013 la ora 11:27

        glutaredoxin??? 😛

        Răspunde
         
        1. sanduCu
          Iunie 24, 2013 la ora 18:14

          Ha-ha-ha! La enzime sunt cuc. Dar in dictionarul de internet GRX pare a fi, gracias, merci. La fel YGTI, you got the idea. Junk meilul e plin de aiureli din astea.

          Răspunde
           
        2. dan onofrei
          Iunie 24, 2013 la ora 22:30

          da de unde glutaredoxin stimate laurentiucat!!! Chiar saptamina trecuta citeam in presa patronilor germani din industria chimica si farmaceutica _ziarul AKTIV(astra ar trebui sa il mciteasaca MOise Guran lunar cel putin ) ca licenta de 15 ani la VIAGRA -scumpa tare pina acum a picat -asa ca intra tare in arena de lupta cu contrafacutele dar pe aceasi reteta VIAGRA made in Romania caci firmelel deja sint gindite sa fabrice unde munmca costa doar 2 lei ora .MAi tirziu pleaca si in INdia sau Mongolia daca nu se desteapta si aia:Deci nu e gluma toti stau ca rachetele in gauri si asteapta startul-atunci sa vezi biziday!!!!!!!!!!!!si Eurodaxul deci si leul cum creste la BNR.Sper ca ROmanii inventivi ca mereu sa aduuge si ceva produs natural de la taurasi ecologici-momite de taur -atunci cumpar si io-viagra con taurus made in Romanica -nu m,ai merge si la mine cu 63 ca la 20-30!!! _Nu stiu cum se facea da bunicu de la MOldova (dupa tata bun ) le punea pe rind pe santz pe tarancile din sat (Am multe neamuri si necunoscute) si fara viagra: E drept acu 100 de ani cind poluarea si stressul erau inca discipline nestudiate stiintificde doctori ciu supra doctorate in doctoratSA aveti o viagra buna!

          Răspunde
           
        3. sanduCu
          Iunie 24, 2013 la ora 23:02

          Ia te uita! Care va-sa-zica din astia-mi esti, Laurentiu-lelele? Daca vrei sa stii, e un vietnamez pe aici care cu acupunctura a obtinut rezultate la pacienti cu cauza pierduta.

          Răspunde
           
          1. laurentiucat
            Iunie 25, 2013 la ora 09:35

            glumaaaaaaa!!! sa bat si eu in lemn…

             
  • laurentiucat
    Iunie 23, 2013 la ora 14:40

    istoria e scrisa de invingatori…

    Răspunde
     
    1. sanduCu
      Iunie 23, 2013 la ora 22:55

      YGTI

      Răspunde
       
  • Constantin
    Iunie 23, 2013 la ora 11:39

    Daca nu au fost zarite numele generalilor M. Dogaru, cel care nu a vazut o cazarma decat prin filme, sau colegii sai G. Oprea, ori N. Ontanu, probabil ca cei care au avut ragaz sa citesca comentariul meu au putut crede ca el se refera la parcarile auto din Capitala. Nicidecum! In realitate, este vorba, asa cum şi mentionat pentru cei mai putin atenti, despre curajul şi demnitatea generalilor patriei noastre, iar cele spuse de mine se subsumeaza negresit temei invocate prin reclama la respectiva carte de razboi. Caracterul evident al celor relatate ar face inutila orice revenire pentru explicatii, dar chestiunea legata de curaj şi demnitate merita mai multa atentie, mai ales ca povestea nu se incheie chiar atat de simplu. Spre explicitare, celor carora problema le este dificil de deslusit, asemanarea cu intamplarea Alexandrei Stan le poate fi de folos. Originara din judetul in care primarul de resedinta declara la TV ca abia asteapta lunea sa mearga la primarie pentru a se odihni, dupa un week-end obositor in discoteca, A. Stan este o cantareata talentata cu succese reale pe scenele lumii (pacat ca nu are şi un repertoriu mai bogat, dar asta este alta chestiune). Un dobitoc numit ba impresar, ba manager, in realitate un interlop aflat in legatura cu autoritatile, precum toti interlopii, a exploatat talentul ei şi i-a luat banii, prefacandu-se indragostit de ea. Cand A. Stan i-a cerut rasplata pentru munca sa a primit pumni şi picioare, ceea ce se mai intaplase şi cu alte ocazii. Asta este pe scurt istoria pe care multi probabil o cunosc. Doar ca de aici incepe problema de demnitate identitatea cu situatia generalilor. Dupa conflict, la care au asistat martori, ambele victime au facut declaratii publice in presa şi s-au adresat politiei. Doar ca atunci cand a venit vorba despre o plangere penala pentru actele de violenta la care au fost supusi, niciunul nu a mai avut demnitatea şi curajul sa faca gestul firesc. Cum se explica atitudinea A. Stan şi a generalului D. Gradinaru? Foarte simplu. Este vorba exact despre demnitate şi curaj. Şi despre incredere in sine, in valoarea individuala. Ambii sunt dependenti de ticalosii dintr-un sistem corupt. D. Gradinaru a primit ordin sa nu depuna plangere pentru ca va suferi consecinte, inclusiv in privinta carierei, mai grave decat cele doua palme pe care le-a primit de la fiul lui Otelea. Iar A. Stan a inteles amenintarea ca fara managerul-impresar, nenorocit, asa cum este, nu va avea nici banii pentru ceea ce a muncit şi nici pentru spectacolele urmatoare. Amandoi stiu ca in afara sistemului nu inseamna nimic si ca pot fi oricand inlocuiti. Iar daca sistemul ii calca in picioare prin dobitocii care impreuna cu autoritatile il alcatuiesc, trebuie sa se lase striviti. Pentru ca in afara lui sunt nimic. Curajul şi demnitatea generalilor romani sunt doar atat cat sunt şi ale Alexandrei Stan, adica atat cat le permite sistemul. Nu am citit cartea careia i se face reclama, dar din cate se pare in paginile ei se vorbeste din plin despre curaj şi demnitate militara.

    Răspunde
     
  • Chirita Aurelian Stefan
    Iunie 23, 2013 la ora 08:10

    Teoria comandantilor straluciti se aplica in cazul blitzkriegurilor-vezi campania in Galia a lui Cezar, campanile italice a lui Hannibal si Napoleon-ori razboiul din Rusia a lui Hitler a fost un razboi total pe care il castiga superioritatea populatiei si superioritatea economie-Vietnamul reprezinta inadaptabilitate la conditile de vegetatie, in campania din Rusia cea climatica a jucat un rol important aproape decisiv(uleiul de motor german congela la frigul siberian spre deosebire de cel rusesc).Germania era inferioara la primul capitol si comparabila la cel de al doilea.Pt a invinge Rusia avea nevoie de blitzkrieg ori rezultatele stralucite la inceputul campaniei trebuie puse pe superioritatea aviatica (flota aeriana sovietica a fost decimata in primele zile de razboi) .Numarul mare de misuni a pilotilor germani si posibilitatea de traslocare a industrei de armament a U.R.S.S. fara se fie afectata semnificativ de aviatia germana demonstreaza subdimensionarea aviatiei si lipsa unor avioane pt vastul spatiu sovietic -bombaridere cu raza mare de actiune-chiar daca s-au facut eforturi de montare a unor rezervoare suplimentare pe unele bombardiere.Goering a cerut un numar cat mai mare de avioane ceea ce confirma ipoteza un atac timpuriu asupra Rusiei sovietice.Uni analisti militari pun infrangerea Germania pe neimplicarea Japonie in razboi contra U.R.S.S., vezi rolul divizilor siberiene in Batalia Moscovei, dar Japonia avea probleme de logistica a vastului teritoriu asiatic ocupat.
    P.S. Da D-le M , America ar fi catigat razboiul datorita superioritatii populatiei si a economiei,concepte valabile in teoria razboiului total.

    Răspunde
     
    1. sanduCu
      Iunie 23, 2013 la ora 23:33

      „in campania din Rusia cea climatica a jucat un rol important aproape decisiv(uleiul de motor german congela la frigul siberian spre deosebire de cel rusesc)”, daca nemtii n-au trecut de Obi, n-au aflat ce e aia Siberia (care este la est de Ural, de fapt ei n-au trecut de volga (asa ca au beneficiat de o iarna ruseasca, normala. Viteza cu care nemtii au atins Moscova si viteza cu care rusii au atins mai apoi Berlinul, sunt dovezi clare ca nemtii au mizat pe un atac fulger, fara sa-si prepare defensiva. Au sperat ca vor ierna in Leningrad. Sunt convins ca americanii nici nu si-au pus problema sa cistige: una se preparau pentru o intelegere cu Germania victorioasa, a doua, au fost si ei surprinsi de tavalugul rusesc (astazi cu totii stiu ce inseamna) – altfel ae ar fi fost primii la Berlin. Nemtii s-au dezmeticit prea tirziu sa-si retraga forte din vest pentru est (i-au considerat pe aliatii mai puternici decit pe rusii). Astazi rusii n-au nevoie de arma nucleara sa puna cu botul pe labe pe oricine – la atac rusii nu folosesc forta pe care o pastreaza pentru aparare, este un lucru pe care multi nu l-au inteles. In 1968 rusii au ocupat Praga, nu au atacat-o (lafel cum au ocupat si Belgradul cind americanii au vrut sa dea buzna in Jugoslavia), fapt pentru care nici nu erau pregatiti sa riposteze la neasteptata reactie a lui Ceausescu. I-au pus pe ucrainieni sa ne biziie la Prut si au pierdut ceva avioane in fata blocajului antiaerian romanesc excelent la vremea aceia (un singur avion a reusit sa strapunga acest baraj si l-au harachirisit pilotii romani). Strategia militara are la baza doua elemente majore: alianta si surpriza, in rest … nu uitati sa nu incoltiti pisica la colt.

      Răspunde
       
  • sanduCu
    Iunie 22, 2013 la ora 22:40

    „cel mai strălucit istoric militar britanic“ – Andrew Roberts. N-am auzit nimic despre el. Acuma aflu: nascut in 1963 la Londra, absolvent cu BA si PhD in Istorie Moderna, la Gonville and Caius College, Cambridge in 1985. Probabil ca in jurnalistica nu exista master, in orice caz, la 22 de ani le-a facut pe toate. Dar dupa asta intra 3 ani in finante, investitor bancar. Intre timp divortat cu 2 copii si recasatorit la NewYork unde are propria sa banca. Ce bine e sa te casatoresti cu fetita unuia cu bani. Si in orice caz, ca bun american, lauda invazia din Irak.
    In „Furtuna Razboiului” ($13), vad ca are si o teza – teoria erorilor lui Hitler care a pierdut WW II, nu aliatii l-au cistigat. Probabil ca la Istorie Moderna se invata si strategie militara.
    Trec peste faptul ca nu fac legatura dintre ce face FMI cu Romania si brosurica asta, si zic: a pierdut sau a fost invins, bine ca a scapat omenirea de el.
    Acuma, daca ar fi sa se respecte succesiunea istorica a evenimentelor, momentul crucial in care Germania a inceput sa piarda, a fost spargerea blocadei de la Leningrad. Si tot un adevar istoric, trecind peste faptul ca americanii se justifica cu declararatia de razboi pentru ajutorul militar dat Angliei, aceiasi americani si englezi au asteptat strategic sa vada ce se intimpla cu rusii. Abia cind rusii singuri i-au bulubacit pe nemti, au inceput sa vina si ajutoarele. Trebuie recunoscut, ca Hitler si-a folosit strategii si resursele din plin, iar rezultatele s-au vazut: in Europa si in Africa de Nord, nemtii au luptat singuri, au cucerit si au invins de ne-imaginat. Am vazut si un comentariu, cum ca americanii ar fi fost gata sa arunce niste nuclarele in Europa (!!!) Chestia asta este de asemenea de ne-imaginat. Trec si peste asta, pentru ca, totusi americanii … nici chiar asa.
    Si atunci de ce a pierdut Hitler? Cum s-a intimplat asa ceva? Sunt convins ca absolut toata lumea stie dar de oftica nu vor sa recunoasca, nu vor ca adevarul sa treaca spre viitor. Si explicatia este foarte simpla si … naturala.
    De mic, am avut in camera mea, pus in rama un tablou (o imprimata, nici macar o copie) al lui Peter Paul Rubens. Belgianul mi-a placut, l-am admirat – picturile lui traiesc, te tulbura. Omul asta punea viata in ce picta, simtea ce picta. Ce m-a fascinat si astazi (am cautat special acest tablou pe internet) – Vinatoarea de tigri si lei. Doua vietati, doua fiinte, omul si animalul (din titlu se poate intelege ca omul si-a cautat-o, dar cine stie ce facuse animalul inainte) fata-n fata, motivul nu mai conteaza. Fiecare isi apara viata, fiecare vrea sa traiasca, lupta pentru dreptul la viata. Cind esti incoltit, e bine sa nu mai stea nimeni in fata ta, nu mai ai altceva de pierdut. Trebuie sa vedeti filmul „Kingdom of Haven”, si veti vedea „blocada Jerusalimu-lui”, cruciatii aparindu-se de Saladin. Nu pentru ziduri, nu pentru cladiri. Numai pentru viata lor si al familiilor lor. O lupta crincena, dar care s-a terminat cu mult mai bine decit prin ce a trecut tata, la Leningrad si mai departe pina la Berlin. Aceasta forta incomensurabila ce zace launtric in noi, poate face ravagii. Saladin a inteles asta, Hitler nu. Spuneam mai devreme ca toata lumea stie dar nu vrea sa recunoasca. Dovada este adevaratul om de cultura: pictor, regizor, scriitor – nu un scrib amarit.

    Răspunde
     
  • Chirita Aurelian Stefan
    Iunie 22, 2013 la ora 17:47

    Cea mai mare gresala a lui Hitler ,dar si avantajul societatii actuala emancipata de ideologiile criminale ,nazismul si comunismul a fost slaba dotare pt o campanie de toamna -iarna(vezi camioane sau tehnica militara inutila plus numarul mare de soldati morti de frig si cei cu degeraturi ,cu atat mai mult cu cat Napoleon suferise in conditii similare, la care se adauga atacul din 1941 ,desi Hitler era convins in ani `30 ca lebensraumul sovietic trebuie castigat dupa 1943.Victoria facila in Franta este responsabila de eroarea strategica fatala din 1941-Germania avea pact cu U.R.S.S. iar Stalin nu putea sa creada ca Hitler il va ataca vreodata- si iata cum o infringere poate schimba soarta istoriei.

    Răspunde
     
  • M
    Iunie 22, 2013 la ora 17:35

    Hitler oricum ar fi pierdut razboiul chiar daca cucerea Rusia pt ca Americanii ar fi bombele nucleare, iar 1-2 in Berlin-Nuremberg ar fi rezolvat treaba.

    Tin Minte ca Americanii aveau un plan de a invada Japonia bombardand plajele pt debarcare cu vro 7 bombe nucleare.

    Răspunde
     
  • Adrian D.
    Iunie 22, 2013 la ora 17:24

    carta aceasta nu ne spune – se pare – nimic nou. reproshul atacului pe doua fronturi i-a fost adus lui Hitler inca din 43. mai tarziu i s-a reproshat shi declaratzia de razboi impotriva US.
    nu am foarte timp acum, asha ca am sa explic un singur detaliu. privind de azi spre trecut, ne apare ca o mare tampenie, declaratzia de razboi – neprovocata – a Hitler la adresa US, in decembrie 41.
    privind dinspre trecut spre azi, lucrurile nu mai sunt chiar asha de simple. in 41, armata US numara… 5 (cinci) divizii, cu unm efectiv de cca 10ok de soldatzi, o buna paarte fiinddispushi pe frontul dein Pacific. Flota americana, a doua din lume, era retzinuta – shi greu lovita- de flota japonez, a treia din lume (ceea ce facea ca in pacific, jpn sa fie superioara numeric fatza de us). economia americana avea un potentzzial uluitor, era adevarat, nici hitler nu nega asta, insa … admitzand ca US aveau sa fie capabile sa se inarmeze intr-un an (ceea ce s-a shi intamplat), mai trebuia ca ele sa poata trece shi oceanul. ori, in ianuarie 42, Germania se afla (inca) la porztiel moscovei… Calculului lui Hitler a fosst unul simplu:
    voi infrange rusia la anul. odata cu caderea rusiei, voi ocupa anglia sau voi incheia pace cu ea. voi tzine in acest timp america la distantza cu submarinele (lucru pe care nu-l pot face cata vreme US sunt oficial neutre, dar sprijina ne-oficial anglia).
    reluand lucrurile din acest punct de vedere, decizia luata in decembrie 41 nu mai pare asha de gogonata.
    iar cand in 43, la prima intalnire intre germani shi americani, cei din urma au mancat o papara ssoara cu moartea la kasserine, se parea – shi multzi cjhiar au crezut-o – ca Hitler a avurt dreptate, shi ca america nu era relevanta dpdv miliotar.
    evident, se inshelau.
    insa erorile au uneori motive care par solide la momentul cand sunt facute, iar judecata noastra trebhuie sa priveasca lucrurile nu doar din punctul de vedere a ceea ce s-a intamplat in finaal, ci shi din punctul de vedere a ceea se intaampla, atunci, efectiv, la momentul respectivei decizii.
    shica sa termin, nu imi place figura lui Hitkler, shi nici ceea ce a facut el.
    Insa… unj lucru nu se poate spune despre el (deshi este spus, repetat, inca de l;a memoriile generialilor germani, shi este fals) – sdhi anume, ca Hitler NU a fost un strateg.
    a fost.
    shi inca unul dintre cei mai buni ai epocii sale.

    Răspunde
     
  • Constantin
    Iunie 22, 2013 la ora 16:21

    Ce poti spune atunci cand vine vorba despre razboi? Emotiile sunt inevitabile. Unii se gandesc deindata la West Point, altii la Irak şi Afganistan. Nu putini sunt cei care se vor gandi la eroii romani care au luptat pe aceste fronturi, ori de-a lungul istoriei, acolo unde i-a manat datoria fata de tara. Nu de mult intr-un grav conflict au fost implicati doi vajnici militari ai mandrei noastre patrii. Nu in calitate de aparatori ai memoriei lui Mihai Viteazu, ori Stefan cel Mare s.a.m.d.; lupta s-a dat NU pe fronturile despre care se vorbeste la stirile televiziunilor internationale, ci pe strazile Bucurestiului, un spatiu mai periculos, se pare, decat teatrele de operatiuni militare NATO. Cum zona Lujerului se afla in cartierul Militari, nume predestinat, operatiunile militare nici nu se puteau desfasura intr-un loc mai nimerit. Obiectivul care trebuia cucerit, respectiv aparat, nu era unul oarecare, ci un mult ravnit loc de parcare in preajma unui mall, cu atat mai pretios cu cat se gaseste nu departe şi o benzinarie. Pentru armata romana, nu mai spun de cetateanul obisnuit care-şi duce traiul in urbea atat de bine administrata de dl. S. Oprescu, acesta reprezinta visul suprem pentru care merita sa-ti dai şi viata. Prin urmare, lupta armata pe viata şi pe moarte pentru un loc de parcare este o minunata imprejurare de demonstrare a vitejiei armiei romane vestite din vremuri stramosesti. In contextul prezentat, dl. Dorel Gradinaru, mandru ostean al amatei patriei noastre in care noi avem atat de multa incredere, seful Inspectoratului General de Aviatie din Ministerul de Interne, a declansat batalia decisiva pentru ocuparea redutei prezentate anterior impotriva odraslei d-lui general N. Otelea, fost sef al S.L. in Statul Major al Fortelor Terestre. Nu a fost crutata tehnica de lupta, fiind utilizate masinile de lux din dotare, celelalte mijloace armate, pana s-a ajuns la lupta corp la corp. Iata, deci, ca eroii nostri nationali nu sunt doar cei de la inchisoare, omagiati de catre cei care vor sa le dedice episoade din „Memorialul durerii”, ci ei pot fi intalniti şi pe strazi, in razboiaiele urbane, unde faptele lor de vitejie stau pilda contemporanilor şi urmasilor.

    Răspunde
     
    1. Adrian D.
      Iunie 22, 2013 la ora 17:10

      constantin, de obicei, suntetzi foarte critric cu postarile care nu cad pe topicul potrivit – shi avetzi, in principiu, dreptate.
      acum, care o putea fi legatura intre o bashcalie despre imposibilitatea de a gsi un loc de parcare in Bucureshti shi o carte despre WW2, se pare ca numai dvs shtitzi.
      eu sutn convins, bazandu-ma pe experientza, ca au fost shi vor mai fi pagini dedicate de Moise problemei paracrilor in Bucureshti – asha ca putetzi sa va postatzi supararile acolo.
      cat depsre Robesrts, Hitler shi WW2, avetzi vreo opinie?

      Răspunde
       
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase