De ce nu mai pleacă Băsescu pe mare?

Publicat la data de de Moise

basescu agricultor

de Moise Guran

Mărturisesc că nu m-a surprins foarte tare faptul că președintele Traian Băsescu nu mai vrea să se facă marinar, după terminarea mandatului. S-au dus vremurile în care vaporenii făceau o grămadă de bani din blugi și gumă. Acum se găsesc și la noi în țară. Dar când l-am auzit pe Traian Băsescu că vrea să se apuce de agricultură mi s-au muiat picioarele. Deci președintele se vede la pensie proprietarul unei livezi de vreo 50 de hectare, pământ cumărat cu bani din credit. Așa a declarat la ProTv și momentul a fost cu adevărat o surpriză pentru moderatorii talk show-lui respectiv. Dar declarația a fost bine gândită, planificată, astfel încât să atingă mai multe ținte dintr-un foc.

În primul rând ea vine la nici o săptămână de când fundația Prințului Charles a decis să-i învețe pe români să cultive în mod tradițional pomi și să facă bani din sucuri naturale. Nu știu dacă Președintele a vrut să share-uiască imaginea bună a Prințului la noi, dar asta a fost prima conexiune pe care sinapsele mele au făcut-o. Apoi un mesaj politic pentru bancherii răi care nu dau credite pentru agricultură și nici nu primesc terenuri agricole în garanție ipotecară… Deci cum să faci altfel agricultură în România?

Și, nu în ultimul rând, Traian Băsescu l-a vizat poate pe Moromete, pe țăranul zilelor noastre care poate nu mai citește ziarul în Poienița lui Iocan, dar sigur discută ce-a mai zis Băsescu la televizor cu Cocoșilă și ceilalți. Pur și simplu Președintele s-a văzut primul agricultor al țării în discuțiile acestora, chiar dacă titulatura acordată Regelui Carol al II-lea de personajele lui Marin Preda era batjocoritoare… Dar chiar așa… președintele o avea pământ? O avea așamai mult de un lot și jumătate? Îl și vezi primăvară ieșind pe poarta Palatului cu plugul…

Mă întreb dacă Traian Băsescu știe cât te costă motorina ca să ari 50 de hectare… Și cât e acciza și cât TVA-ul… Că uite, anul ăsat nu se dau subvenții la motorină, și dacă n-ai un petrolist de bine care să știe cum se șmecheresc taxele, ajungi să vinzi ceai de prune la preț de Johny Walker.

Categoria: MOISE
Etichete: , , ,

Comentarii prin facebook

23 răspunsuri la De ce nu mai pleacă Băsescu pe mare?

  • laurentiucat
    Iunie 23, 2013 la ora 14:44

    Dinescu i-a făcut plan de afaceri lui Băsescu. Câți bani va scoate președintele din livada de piersici

    Traian Băsescu a declarat la Pro Tv că visează la o fermă de 250 de hectare, după încheierea mandatului, și la o livadă de 50 de hectare cu piersici. Mircea Dinescu a deținut o fermă de 800 de hectare, pe care a vândut-o, iar în prezent cultivă viță de vie la moșia sa din județul Dolj, pe malul Dunării. Întrebat de DeCe News cum se va descurca președintele și ce profit poate face, Dinescu i-a dat câteva sfaturi, din experiența personală.

    -Credeți că va reuși să plătească datoria la bancă și va scoate profit?

    -Am văzut că vrea să pună 50 de hectare cu piersici, sau alți pomi fructiferi…Ce înseamnă 50 de hectare de livadă? E imens. În cinci ani, e milionar! Se pot scoate mulți bani pe un hectar de livadă. Greu e să primești credit, dar apoi e ușor să plătești ratele. Acum sunt tot felul de soiuri moderne de fructe, le-ai pus anul ăsta și din anul doi-trei, sunt pe rod, începi să vinzi. N-ați văzut polonezii cum ne-au invadat cu merele alea uriașe, care au umplut supermarket-urile? Ai de unde investi, îți scoți repede banii, căci soiurile astea noi fac producții puternice.

    -De ce v-ați plâns că e greu în agricultură?

    -Eu am făcut agricultură din pasiune și, dintr-o pasiune bolnăvicioasă pentru vin, am pus vie. Via este costisitoare, costă mult mâna de lucru. O tai cu omul, o legi cu omul, sapi, trebuie s-o stropești după fiecare ploaie. Dacă ai noroc de un an bun, zici că scoți ceva, dar apoi vezi că nu e așa. E o invazie de vinuri proaste și ieftine, care te îngroapă, nu poți ține pasul cu această concurență, pe o piață care acceptă orice.

    -Deci, președintele s-a orientat bine?

    -S-a orientat foarte bine. E mai ușor cu livada, mai puțină muncă, se poate mecaniza, costurile sunt mai mici, iar soiurile noi, cum spuneam, fac producții puternice. Nu cred că o să aibă probleme cu vânzarea piersicilor. Poate le dă la NATO, la cantină.

    -I-ați da o capră, de prăsilă?

    -Nu mai am, că mi le-au furat pe toate 70, într-o noapte. Pentru proțap, iau câte un ied de la Ciucurel, băiatul din sat, care doarme cu ele să nu i le fure. Dacă Băsescu face și fermă de capre, pot să-i dau unul sau doi. Cred că el n-o să aibă probleme cu furturile. Se pricepe la pază, pune camere video, n-au ăia curaj.

    -Ar putea scoate ceva din turism, ca la Cetate?

    -Dacă pune camere video, nu o să-i vină turiștii, se vor teme că-i înregistrează. Nu le-a ajuns, atâția ani?
    http://www.dcnews.ro/2013/06/dinescu-i-a-facut-plan-de-afaceri-lui-basescu-cati-bani-va-scoate-presedintele-din-livada-de-piersici/

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Iunie 19, 2013 la ora 02:22

    Cum e legea in Romania, daca esti la mititica pentru una mica te mai scoate sa te judece pentru una mare?

    Răspunde
     
  • mihaix
    Iunie 18, 2013 la ora 19:02

    Acum ca e si lenuta libera se pot muta amandoi la tara ca 2 porumbei.

    Răspunde
     
    1. laurentiucat
      Iunie 18, 2013 la ora 21:47

      nu mai zicem ca astia de la presa l-au vanat pe basescu ca nu mai poarta verigheta de vreo cateva zile…
      iar dna s-a sesizat ca primarul chereches ii cam face ochi dulci…dulcineei si cica il ancheteaza ptr foloase necuvenite. gurile rele mai zic ca aceste foloase s-ar fi dat in natura.
      uitasem sa pomenesc de achitarea finului falca. in sfarsit s-a facut dreptate, iar omul acesta nevinovat a ramas doar cu foloasele, cuvenite… dupa cum se zice in sentinta.

      Răspunde
       
  • laurentiucat
    Iunie 18, 2013 la ora 12:25 Răspunde
     
    1. Constantin
      Iunie 18, 2013 la ora 12:59

      Cred ca pentru a face intelese mai bine opiniile autorului, cu care sunt de acord in cea mai mare parte, ar trebui facuta trimiterea catre articolul de la care a pornit discutia.
      http://www.contributors.ro/economie/pib-ul-si-exportul-in-sus-incasari-fiscale-in-jos-de-ce/

      Răspunde
       
  • laurentiucat
    Iunie 18, 2013 la ora 12:20 Răspunde
     
  • laurentiucat
    Iunie 18, 2013 la ora 11:26

    „Traian Băsescu a spus că tare i-ar mai plăcea să aibă o fermă de 200-250 de hectare unde să facă o livadă cu piersici, meri și cireși. Cred că au tremurat chiloții pe Lăzăroiu la gîndul că trebuie să se mute la țară. Bine, ar avea și avantajul că are totul în pivniță, n-ar mai trebui să se ducă pînă la non-stop.” catavencii

    Răspunde
     
  • Moromete
    Iunie 18, 2013 la ora 09:59

    Piţurcă, pleaca de la nationala!

    Ehh … ce zici Moise? Are „Presa” vreo influenta? Are presiunea publica vreun merit?

    http://www.prosport.ro/fotbal-intern/nationala/piturca-adio-nationala-fifa-a-deschis-o-procedura-10978563

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Iunie 18, 2013 la ora 12:18

      Cazul lui Piturca este legat de (si asemanator cu) cel al lui G. Becali. Adica, „presa formatoare de opinii” (carevasazica manipulatorii ordinari si santajistii – dupa spusele procurorilor) se afla de partea lor. Puterea presei este relevata prin faptul ca nimeni nu a reusit sa-l clinteasca din postul bine platit, desi eu inca ma intreb cum de a fost posibil sa fie numit. Debarcarea lui de la Nationala este (daca se infaptuieste) consecinta demersului FIFA, care vine dupa o actiune a justitiei romane. Prin urmare, cea care ar trebui salutata este Justitia, care a prins ceva curaj si putere, motiv principal pentru politicienii mandrei noastre patrii sa faca tot ce le sta in putinta pentru a o subordona. Altfel, dl. Piturca este inca bine-mersi in post.

      Răspunde
       
  • laurentiucat
    Iunie 18, 2013 la ora 06:42

    „Potrivit unui raport al bancii olandeze ABN -AMRO, se asteapta mari schimbari in sectorul zootehnic, in contextul in care pretul cerealelor se afla intr-o continua crestere. In viitorul apropiat va fi o mai stransa legatura intre producerea de furaje si cresterea animalelor in sistem intensiv, analistii anticipand ca productia de carne de pasare si porc se va dezvolta cu precadere in zonele unde exista suficienta productie de furaje. Pentru a va face o idee despre exporturile noastre pe fiecare sector agricol in parte, vreau sa va spun ca Olanda exporta produse agricole in valoare de 80 miliarde euro, dintre care: carne si produse din carne-7 miliarde euro, oua si produse lactate in jur de 6 miliarde, legume – 10 miliarde, plante ornamentale – 8 miliarde, tutun – 3 miliarde, si alte produse 30 miliarde.”
    http://www.sanatateaplantelor.ro/interviu/119-daca-nu-am-folosi-ppp-uri-in-cantitati-mari-productia-agricola-mondiala-ar-fi-cu-50-mai-mica-interviu-in-exclusivitate-cu-reinder-schaap-consilier-agricol-al-ambasadei-olandei-la-bucuresti-domnule-consilier-v-am-ruga-ca-pentru-inceput-sa-ne-faceti-cunosti
    eu cred ca asta spune multe desre ce poate face o agricultura perfomanta.

    Răspunde
     
  • Chirita Aurelian Stefan
    Iunie 18, 2013 la ora 06:41

    Interesant ca nici o televiziune nu dezbate pe larg ce se intampla in Cehia. Sa fie vorba de funie in casa spanzuratului?-vezi rapoartele pe justitie.O luare de cuvant a premierului Romaniei sau nu ne,, amestecam” in afacerile interne ?!D-nul Truica oare cum se simte? Noi am zice bine si cu actuale servicii nici o sansa de schimbare.

    Răspunde
     
    1. Moise
      Iunie 18, 2013 la ora 07:50

      Nu e dezbatere, e stire. Am dat-o vineri si v-am spus de atunci ca demisia premierului ceh va fi impusa de UE.

      Răspunde
       
    2. Constantin
      Iunie 18, 2013 la ora 12:52

      Watergate-ul ceh este intors pe toate fetele si este dat drept exemplu de coruptie „la altii” de catre politicienii romani si vajnicii lor sustinatori. Nu cred ca ar trebui sa ne bucuram prea tare ca si altii sunt corupti, ce ar trebui sa luam mai degraba drept exemplu consecintele penale ale faptelor lor. Guvernul nostru este condus de o persoana care este acuzata fara nici un dubiu de plagiat. In guvern au existat si exista in continuare persoane acuzate de coruptie. Si nimeni nu anunta vreo demisie. Dupa prostiile pe care le-a facut la Externe, Marga nu ar fi demisionat drept consecinta a prostiilro facute la ICR, ci la solicitarea partenerilor externi. La fel s-a intamplat si in Cehia, partenerii externi au cerut demisia prim-ministrului. Astepta, prin urmare, incapabili sa anticipam, ca partenerii externi sa ne solicite (probabil in legatura cu MCV) demiterea ministrului cu dosar penal. In context, remarcabile mi se par actiunile bulgarilor, care demisia primului ministru in contextul numirii controversatului Peevski la sefia serviciilor secrete. Cam cum l-am pune noi pe D. Voiculescu sef la SRI. Este, dupa cum se vede, mai mult spirit civic la sud de Dunare.

      Răspunde
       
      1. Adrian D.
        Iunie 18, 2013 la ora 14:57

        Stimate domn, dvs va dataiz seama de implicatzia monstruoasa a sintagmei „partenerii externi au cerut demisia unui membru al guvernului?”… Se pare ca nu.

        Răspunde
         
  • Chirita Aurelian Stefan
    Iunie 18, 2013 la ora 06:28

    Oferta de afaceri a d-lui Traian Basescu tradeaza caracterul de bisnitar a,, viziuni economice prezidentiale” doar nu ne asteptam sa elaboreze un master plan pt un viitor sau actual santier naval sau sa breveteze in domeniul naval. Comunisti au incercat sa ridice Romania prin dezvoltarea industriei si a cercetarii, oameni politici postdecembristi cu,,viziune ” vor sa salveze Romania prin agricultura ,desi stiu ca nicaieri agricultura nu se poate sustine la actuale preturi.Ce se va intampla daca se va desfinta U.E. ? De unde va face Romania
    rost de bani pt sustinerea subventiei agricole?!

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Iunie 17, 2013 la ora 22:48

    dar sa revenim la oile noastre de la putere.
    ma uit si ma minunez cum o blonda in cehia a darmat un guvern .
    aceea blonda a dat instructiuni unui serviciusecret sa o urmareasca pe sotia sefului sau, care intamplator era si prim ministru.
    la noi o blonda sau vreo bruneta o fi dat vreun ordin in acest sens?
    eu nu cred ca serviciile la noi fac chestii ilegale…adica asculta fara mandat, urmaresc politicieni si-i intimideaza…dar poti sa stii…!

    Răspunde
     
    1. laurentiucat
      Iunie 17, 2013 la ora 22:49

      de ex…pe moise l-o mai asculta si altcineva infara de noi?

      Răspunde
       
  • laurentiucat
    Iunie 17, 2013 la ora 22:28

    io-s pescarul aci pe blog la astia ca m-au banat pe nick-ul d-aci.
    http://www.contributors.ro/administratie/multi-da-prosti%E2%80%A6-sau-oricum-nu-chiraie-nimeni/
    aveti si o discutie cu autorul articolului despre profitabilitate in agricultura.

    Răspunde
     
  • Alex
    Iunie 17, 2013 la ora 21:42

    Ai vorbit azi trecerea alesilor de la un partid la altul subiectul asta ar fi trebuit sa fie discutat in paralel cu suubiectul Dreptul cetatianului de a sti cu alesii voteaza sa se desfinteze bila alba si neagra de unde pina unde vot secret … Dupa aceasta discutie putem vorbi de cei care vor sa plece dintr un partid ….. Fortarea unui senator de a sta cuvpartidul cu care a canditat are rolul reformator in partid. …. dar cum totul este uite alba uite neagra in Romania de ce si nu la vot sa nu fie Asa ? Ce I deranjeaza ca sa stim cum a votat fiecare ar fi mult de vorbit pe tema asta ma ofer sa te ajut Moise … Despre Monarhia din Anglia si Basescu sint subiecte ca nu ar trebuii sa te bagi atita timp cit nu ai avut curajul sa vorbesti de Bilderberg ….. Iti este frica ? Infowars.com

    Răspunde
     
  • Marian
    Iunie 17, 2013 la ora 20:54

    Fiind un mic copil pe langa tot ce se intampla in tara aceasta nimic nu ma surprinde…. Ce pot spune este ca fara EDUCATIE nu poti face nimic in tara aceasta… (va vorbeste un student ce nu are nici o sansa mometan in ROMANIA) –
    Oare afara este mai bine?

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Iunie 18, 2013 la ora 12:37

      „Oare afara este mai bine?”_Despre dl. G. Becali este cunoscut faptul ca este un cioban care ducea la un moment dat geanta lui G. Hagi, amandoi pasionati fiind de fotbal, dar fara multa educatie. Amandoi „au facut ceva in tara asta”, contrazicand afirmatia dumneavoastra, unul prin talent, ceea ce se intampla peste tot in lume (vezi cazul M. Balotelli, al carui IQ este proverbial), ori prin afaceri cu statul, ceea ce este caracteristic tarilor inapoiate, cazul Romaniei fiind unul reprezentativ. Depinde din ce unghi priviti lucrurile. „Realizarile” posibile in tara noastra sunt in mare majoritate doar vise chiar si pentru mafiotii din Mafia, care este ea, la ea acasa, in Italia. Daca va ganditi la realizarea prin studiu, cercetare stiintifica s.a.m.d. , da, aveti dreptate, in Romania este greu. Dar la ce v-ar folosi? Unii dintre cei mai bine pregatiti tineri romani, un numar important in universitati din strainatate, nu-si gasesc in tara slujbe adecvate pregatirii lor. Altii nu-si gasesc deloc. Asadar, daca doriti sa invatati, este preferabil pentru dumneavoastra sa cautati sa va realizati in afara frontierelor patriei noastre. Stiu ca este mizerabil ceea ce va spun, dar acelasi lucru l-am spus si copiilor mei. Trebuie sa va mai spun, insa, ca ei au ales sa profeseze in Romania, desi, ca sa raspund totodata intrebarii dumneavoastra, „afara le era mai bine”.

      Răspunde
       
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase