O recentrare și… multe semne de întrebare…

Publicat la data de de Moise

plasma transferuri wall

de Moise Guran

Păcat că a venit condamnarea lui Becali exact în ziua în care Curtea Supremă s-a făcut că-i scapă printre degete dosarul Transferurilor. Deja lumea nu mai vorbește despre el și acolo chiar e o treabă care pute înfiorător.

Sunt 14 ani de când mai marii fotbalului din România au descoperit cum să vinzi jucători la un preț extern și la alt preț intern, fraudându-ți clubul și Fiscul cu niște milioane de euro. De vreo cinci ani ei se plimbă prin tribunale făcând, sărăcuții de ei, cea mai bogată adunătură de inculpați. Și, n-aș vrea să fac o legătură directă, dar toate sentințele acumulate în acest dosar s-au dat pe o presiune imensă a opiniei publice. Să fim sinceri, în mintea noastră toți ne întrebăm dacă oameni precum Copos, frații Becali, Borcea sau Nețoiu, oameni care la un loc adună mai multe sute de milioane de euro în averi, nu s-or fi gândit să cumpere judecătorii.

Inițial au fost toți achitați iar suspiciunea a crescut. Apoi, la Curtea de Apel, unii dintre ei au primit ani grei de pușcărie și suspiciunea privind prima sentință a crescut și mai mult. Acum, după ce Curtea Supremă a evitat să dea o sentință finală probabil cei mai mulți dintre dumneavoastră se întreabă dacă asta înseamnă că au scăpat. Deocamdată da, au scăpat, asta e sigur. O sentință finală nu va putea veni mai devreme de 2015. Până atunci se mai schimbă multe în România.

Ceea ce ar trebui să mai știți este că motivul pentru care Curtea Supremă a decis rejudecarea dosarului este administrarea unor probe suplimentare și audierea suplimentară a unor martori. După fond, apel și recurs, astfel de motive se mai pot găsi. Nu știu cât sunt de serioase … dar dacă Viitorul Constanța bate pe Steaua acasă, tot ceea ce contează sunt punctele și retrogradarea. Suspiciunile și opiniile nu se pun la socoteală. La fel și cu procesul ăsta… Indiferent de sentimentele dumneavoastră ale cetățenilor, tot ceea ce contează este faptul că niște oameni bogați n-au retrogradat în pușcărie. Sigur Justiția n-a punctat, dar ce, Justiția era deja campioană ca să nu mai aibă nevoie de puncte?

Categoria: MOISE
Etichete: , ,

Comentarii prin facebook

12 răspunsuri la O recentrare și… multe semne de întrebare…

  • codru'penal
    Mai 22, 2013 la ora 10:22

    In lipsa unor prevederi similare celor de la art. 378 alin. 2 Cod procedură penală, instanţa de recurs nu poate administra noi probe şi nici nu poate să reaprecieze probele ce au fost administrate în cauză. In consecinta, daca instanta de recurs apreciaza ca instanta de fond a ingradit dreptul la aparare prin neincuviintarea unor probe solicitate de parti, va casa cu trimitere spre rejudecare, urmand ca fondul sa fie reapreciat prin prisma intregului probatoriu. In orice caz, se intoarce dosarul la Curte si se repartizeaza unui alt complet. Asta nu inlatura suspiciunea ca tocmai Curtea de Apel care i-a condamnat initial sa fi lasat portite pentru tergiversare.

    Răspunde
     
    1. laurentiucat
      Mai 22, 2013 la ora 10:39

      asa ma gandeam si eu…desi nu le am pe astea cu: art.,alin, etc…
      multe blaturi se pretrec in salile de judecata.

      Răspunde
       
  • laurentiucat
    Mai 22, 2013 la ora 00:20 Răspunde
     
  • laurentiucat
    Mai 21, 2013 la ora 23:15

    Adevărat au înviat!
    07 mai 2013Doru Bușcu

    De la arhimandrit în sus, întreaga popime română, ferecată în aur și nestemate Swarovski, pieptănată pe epoleți, tunsă în nas cu lumînarea și unsă pe suflet cu zeamă de păcate, a ieșit la televizor să-l întîmpine pe Iisus cu evlavia adunată la dosar. Mitropoliți care l-au mărturisit pe Satana sub nume conspirativ, arhierei care au cîntat ca cocoșul, de trei ori, în urechea centurionului, bașca un călugăr fără memorie, care i-a supus la caznele Mîntuitorului pe colegii săi de celulă, s-au grămădit cu toții, mai ceva ca cei trei magi originari, la căpătîiul unui Christos mirat și depășit de tehnologie, transmis în direct mai repede ca duhul sfînt.
    E bine ca, o dată pe an, să-ți amintești situația răului. Cum stă în dispozitiv impostura, unde sînt amplasați ticăloșii, pe ce latură sînt așezați hoții și, în fine, unde așteaptă grosul prostiei. E bine ca, măcar o dată pe an, cineva să-ți aducă în fața ochilor această hartă a falsului în acte creștinești, iar la noi, Paștele are acest merit.
    „Noi, doamniță, am intrat la pușcărie pentru onoare, pentru demnitate și din spirit de sacrificiu”, i-a spus Paul Dumitrescu unei prompterițe preocupate de urgența calupului publicitar. Paul Dumitrescu e un fost deținut politic, supraviețuitor nu numai al fenomenului Pitești, ci și al iadului de la Jilava, Gherla și Malmaison. Bătut cu parul, călcat în picioare, înfometat, izolat și umilit peste putința de a povesti, acest om vorbește despre curaj și acțiune, despre o istorie națională plină, în momentele ei de grație, de moarte și de sînge. E unul dintre puținii rămași în picioare, între sutele de mii de căzuți – un om care are o lecție de spus unui public surd și fără ținere de minte. Aproape nonagenar, cu o vitalitate de adolescent, Paul Dumitrescu e licărul stins al unui alfabet uitat de două generații. După un deceniu de tortură, după o viață trăită din infern, un om nu obosește să predice curajul. Vă vine să credeți că „sînge”, „luptă”, „onoare”, „rezistență” au fost cuvinte luate cîndva în sensul propriu? Vă vine să credeți că cineva, cu oasele rupte, cu tălpile jupuite, cu capul vîrît în tinetă, cu rudele arestate și cu mormîntul necunoscut gata deschis, își poate dori doar să moară cu spatele drept?
    Această specie extinctă, croită din curaj și caracter, a existat în realitate. Acum se scurge, neștiută, în pămînt, în loc să fie îngropată, cu onoruri, în memoria utilă. Iar în urma ei răsar, de două decenii, plantele otrăvite ale noii noastre demnități.
    Crucificate incomplet la Revoluție, Biserica, Securitatea și celelalte structuri au înviat și și-au înălțat urmașii la cerul capitalismului, acolo unde nu există, pentru dînsele, nici durere, nici întristare, nici suspin. Și, desigur, nici un Dumnezeu.

    Răspunde
     
  • CTL
    Mai 21, 2013 la ora 16:15

    Eu , dinca cate am urmarit, mi se pare ca in cazul plagiatului lui Ponta nu ai cum sa ai mai multe dovezi. Sunt mult mai clar edecat in cazul condamnari lui Nastase , si cu toate astea justitia a zis http://www.zf.ro/politica/verdictul-instantei-supreme-victor-ponta-nu-a-plagiat-fapta-nu-exista-10891704
    Nu ca mi-as dori sa aibe Ponta dosar penal, nu cred ca ar face bine tarii. Dar nici deciziile judecatoresti nu ar trebui sa se dea asa in functie de alte interese si criterii, altele decat cele ale legii. Asta chiar nu ar fi in interesul tarii.

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Mai 21, 2013 la ora 16:40

      Plagiatele nu atrag neaparat (in orice caz, nu in primul rand) consecinte penale. Dar, prin analogie, cam asta au dorit: asa cum dl. Ponta a schimbat printr-un ministru interimar structura, componenta si regulamentul de functionare ale Consiliului National de Etica, astfel incat decizia sa fie ca domnia sa NU a plagiat, prin aservirea Justitiei s-a dorit ca verdictele in cazul Becali si ale muuultor politicieni sa fie ca NU au furat. Aceasta a fost miza numirii procurorilor, despre care nimeni NU a mai spus nimic, atentia publica fiind concentratat asupra lui Becali, Bahmuteanu si Suleiman Magnificul. Acesta era miza desfiintarii ANI, DNA, DIICOT propusa cu ceva timp in urma de Mircea Dogaru si aprobata de d-nii Ponta si Antonescu, propunere reluata de curand de SRS. Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti, universitate care i-a acordat titlul stiintific, s-a pronuntat cu privire la plagiatul respectiv fara niciun dubiu.

      Răspunde
       
      1. laurentiucat
        Mai 21, 2013 la ora 20:36

        ca sa fim corecti totusi.
        dosarul privind plagiatul lui ponta a fost destule luni in vederea d-lui morar.
        ca sa fim si mai exacti…numirea procurorilor a fost rezultatul unui pact. acel pact a avut si are doua parti, din care una nu reiese ca ar avea vreo vina. nu mai spun ca pana acum, aceasta parte nepomenita a condus din umbra,uneori chiar de la televizor, destinele justitiei in ultimii 8-9 ani.
        iar daca discutam la rece, si eu sunt de parere ca ani trebuie inclus in cadrul procuraturii, dna trebuie constituit din procurori independenti
        si pus insubordinea csm iar ccr sa fie o sectie a iccj, cu judecatori cu vechime, experienta si recunoastere profesionala in breasla.
        cred ca ar fi mai bine decat acum, cand aceste institutii sunt subordonate politicului.

        Răspunde
         
        1. CTL
          Mai 21, 2013 la ora 21:02

          ca sa fim corecti, da, ar fi mai bine

          Răspunde
           
  • Constantin
    Mai 21, 2013 la ora 15:52

    Un pic cam multe articole din lumea fotbalului si prea mult timp risipit de presa cu Gigi. Dosarul transferului a fost doar amanat, prin urmare, nu cred ca ar trebui sa i se puna sentinte mai mult decat celor legate de Copos CEC, ori Dan Voiculescu samd. Giovani poate veni acum cu pachet la Gigi, pentru ca peste doi ani cand iese, sa vina Gigi cu pachet la Giovani. Dar ca manipulare a opiniei publice, dosarele becaliene vin cum nu se poate mai bine. Lumea a uitat de problemele din coalitia de guvernare si scaderea „inexplicabila” a cursului LEU/EUR, iar despre performanta guvernului nici nu mai incape discutie. Cum spune Irene Mihai, „traim in Romania” si presa ne mananca tot timpul. Dupa episodul Becali, urmeaza un alt eveniment epocal, nunta lui Silviu Prigoana cu Adriana Bahmuteanau.

    Răspunde
     
    1. CTL
      Mai 21, 2013 la ora 16:11

      Mie numai de asta imi e, isi mai revin exporturile daca se insoar iar Prigoana cu Bahmu ?

      Răspunde
       
    2. cornel
      Mai 21, 2013 la ora 16:22

      Pai Prigoana parca zicea ca el si sotia sa nu s-au despartit niciodata. Cred ca a fost barfa presei si a unor televiziuni si asta a agitat un pic si cetateanul roman lipsit de ocupatie, cu mintea odihnita si doritor de senzational sau de circ.

      Răspunde
       
  • Mihai Irene
    Mai 21, 2013 la ora 15:37

    Imi vine sa vars. Iubesc Tara asta enorm dar ce se intampla, este dezarmant.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase