Mercedes vine cu 300 de milioane! De ce la Sebeş?

Publicat la data de de Moise

de Moise Guran

Este oficial, Mercedes va face în România mai multe cutii de viteze decât făcea până acum. Acesta este marele producător german care va veni în România și care a fost prefigurat acum mai bine de o lună de o declarație destul de pripită a premierului Victor Ponta. Investiție de 300 de milioane de euro la Sebeș, 500 de noi locuri de muncă, practic o extensie a uzinei de cutii de viteze de la Sttutgart care este supraîncărcată. Diferența este că la Sebeș doar vor fi asamblate aceste cutii automate, ale căror componente vor veni de la Sttutgart și vor pleca apoi spre Kecskemet, în Ungaria, unde se fac două modele de Mercedes.

Prima întrebare este de ce la Sebeș și nu la Vaslui sau la Botoșani… E simplu, pentru că Sebeș este pe viitoarea autostradă Sibiu-Nădlac. Nici Vaslui, nici Botoșani nu sunt niciunde. Să mă ierte locuitorii acestor județe, revin imediat asupra lor.

A doua întrebare este de ce nemții n-au făcut totuși la Timișoara sau la Lugoj uzina de automobile, dacă tot aveau de gând să vină cu o investiție atât de mare în componente auto în România? Răspunsul este că România a fost întotdeauna prima lor opțiune pentru că aveau deja o fabrică de cutii de viteze la Cugir, dar uite, în Ungaria produc deja mașini de un an, în vreme ce noi în România încă mai vorbim de viitoarea autostradă Sibiu-Nădlac. Grație guvernului Boc, guvernului Tăriceanu, guvernelor Năstase, Isărescu, Vasile, Ciorbea și Văcăroiu.

Grație înaintașilor care au trecut vorba cântecului Carpații la arme cu frunze și flori, și a epigonilor care după o sută de ani de atunci n-au fost în stare să meargă în urma armatei române cu o afurisită de autostradă. Și stai că încă n-am văzut-o și nici nemții nu vor veni la Sebeș cu 300 de milioane de euro ca să-i îngroape într-un orășel pe care acum îți ia o jumătate de oră să îl traversezi pe jos, dar o oră să-l traversezi cu mașina … din cauza cozilor și a blocajelor.

Și acum să revenim la Vaslui și la Botoșani sau la Ialomița sau la Teleorman, sau la ce județe uitate de lume din România și care poate ar merita la fel ca cei din Alba sau Dolj sau Argeș să lucreze la Mercedes, la Ford sau la Dacia. Data viitoare când mergeți la vot, feriți-vă de cei care vă oferă ajutoare sociale. Nu vă dau de la ei. Vă dau indirect din salariul pe care l-ați avea chiar voi dacă ați munci la o mare companie națională sau internațională. Vă dau de fapt din banii din care nu se face infrastructură, din banii pentru drumul fără de care Mercedes, Ford sau Dacia nu vă vor găsi niciodată.

Categoria: MOISE
Etichete: , ,

Comentarii prin facebook

103 răspunsuri la Mercedes vine cu 300 de milioane! De ce la Sebeş?

  • dan onofrei
    Mai 6, 2013 la ora 01:49

    @Laurentiucat -asa este stimate LAurentiule .dar aia nu prea sint germani -sint de-a lui domnul un turist si aia sint bavarezi:Ei insisi se definesc ca stat liber Bavaria-adica mai ceva decit toti altii -e drept platesc in casa federala cel mai puternic imüpozit caci dupa razbel acolo au concentrat americanii majoritatea industrei electronice si tot la dinsii este acasa marele concern Siemens ,o capacitatae in electrotehnica mondiala,imi permit sa cred cei mai valorosi si seriosi :Din pacate de citiva ani condusi de un nu prea capabil austriac adus ndfin SUA care i-a cam dus in sant cu bilanturile:A gresit strategic si a lasat domenii unde erau cei mai tari si s-a bagat in altele unde ASEA erau leader-i.
    DAr sint un loand federal puternic si cu uin npartid serios traditioanla dar care si el tre sa mai dapteze sietmul la actualitatea:Ei sint in genere mai conservativi ceea ce nu e deloc rau dar cu timpul vremurile s-au schimbat si lumea nmu mai accepta politica facuta ca dupa WW2.

    Răspunde
     
  • dan onofrei
    Mai 6, 2013 la ora 01:36

    @SAndu Canada -stimate Sandule -ma pui la mari cazne caci tot ce comentez aici E din Burta ,nu sint politician ci om de tehnica ca si tine poate ceva mai luxat spre ramura constructiilor de masini:DAr incerc din ce citesc prin presa care e si asa mai mult de dezorientare a publicului cititor caci econdusa tot de politica :Dar citind si printre rinduri si combinind cu trairile zilnice hai sa facem o constatare. Multe din cele tratate de tine in comentariu sint f.reale dar parca comentate prea cu patos si deznadejde.Sigur neutralitatea ???!!UN vis pe care Romania datorita pozitiei sale geografice nu si-o poate permite :Nu a putut nici in WW1 nici in WW2 si sa ne fereasca CEl de Sus de un conflict major situatia este aceasi ,de fapt cum spui tu,istoria se repeta.Totusi la oara actuala blocul economic germano -francez este FOARTE PUTERNIC SUDAT desi in multe domenii sintem concurenti pe piete dar in si mai multe avem proiecte minunate si foarte puternice comune inclusiv in domeniul spatiului cosmic.Problema la francezi este ca si ei trebuie ca si noi sa intervina puternic in corijarea sistemului social mai ales a celui de pensii care le balasteaza puternic balanta bugetara .DAr in mare discutata relatiile noastre economice cu francezii sint perfecte as zice ..SAndu nu trebuie nici sa picam in deznadejde totala caci e drept avem actual o mare problema de demografie in Europa(sdintem majoritar bosorogi) dar avind in vedere ca Europa inseamna si Rusia care are preponderent populatie tinara vad o mare sansa atit timp cit locomotiva Europeana circula in consens economic cu Rusia si aditioneaza noile piete ale Asiei.De fapt aici se spune clar ca sec 21 va fi sec zonei Oceanului Pacific si cine scapa trenul va circula multi ani incolo cu caruta .Deci un lucru pe care si voi americanii il accesati la ora actuala sint pietele de viitor ale zonei Pacificului. Clar ca vad si mai departe relatii strinse in multe proiectze intre voi americanii si noi Europipienii(ce frumos ar vfi ndaca si voi ati aderfa la pllitica noastra ecologica fara RABAT si aminari -bvezi protocol KIOTO)):Fiecare are cite ceva de oferit important e ca sa avem sansa pacii dar asta tre sa ne-o facem singuri:Caci e drept ce spui istoria SE REPETA si daca nu mai vad sansa de cistig mai marii lumii ne tiriie pe toti ca si altadata in mocirla caci un HItler nu e problema, e plina lumea de nebuni la ora actuala care se cred mafaldele lumii egal ca vin cu solutii extreme dreapta sau stinga.ca sa revenim la intrebarea ta -ce e mai bine pentru Romanica ??!!
    eu zic sincer ca raspunsul este f.simplu .MAi intii ca cei tineri egal de ce culoare politicaq sau de piele ,ma refer si la tiganii mai bruneti deci toti sa inteleaga viitorul in raspundertea maxima fata de resursele naturii si natura in general si sa nu faca greselile facute de noi parintii lor si de parintii nostrii ,bunicii lor care decenii dupa WW2i am tratat resursele cu indecenta totala dusa la iresponsabilitate .Apoi sa invete si daca se poate cit mai mult nu teoretic ci dupa sitemul dual german adica intii sa sti sa ti ciocanul si mistria in mina(deci o meserie asa cum se facea odata in minunnatele si f.competentele scoli pfrofesionale ale anilor 50-60-70) si apoi sa devii daca crezi ca ai atractie si doctor inginer egal in ce domeniou:Apoi sa caute sa revina la o stare de liniste deci de normalitatea in relatiile zilnice catre daca te uiti numai la traficul lor zilnic iti spoune ceva din caracterul rau care si l-au format multi(nemultumirea zilonica cu propria viat frefuleaza in agresivitatea lor in trafic :Germanii avem o vorba _In der Ruhe steht die Kraft!!-in liniste sta puterea .SAndu vraeu sa spun ca cei tineri au teme multe si nici prea usoare dar nici imposibile de rezolvat as zice chiar deosebit de atractive ,ambitioase :Am vazuit chiar ieri la TVRI un spital dintr-uj orasel mic Moinestiul ,unde dorinta de a face ceva poztitiv a dat roade:Deci unde trag toti la un jug nu conteaza ca al socioalismului sau capitalismului sint rezultate:Sincer vorbit ce nu au voie sub nici o forma Romanii este sa nu pice in melancolie cronica adica in vaicareala mai,ca aia sau ala nu e bine -nu a fost bun Ceausescu :Iliescu si alti Escu nu e bine aia nici aialalata nimnic nu e bine deci hai sa stam cu burta la soare ,sa prindem muste si sa steptam sa ne arunce americanii ,nemtii sau chinezii bomboane din avion:DAr cred ca au depasit momentul acela de a astepta asa zios ajutor extern.Ti minte dupa mcutremurul din 77 se trimiteau paturi din RFG care le luau cineva dar nu cei loviti de soarta.Exemple sint multe nu are sens .
    Deci Sandu chiar negativ sa nu vedem -la ora actuala Romania este membra a EU si NATO chiar daca cu drepturi distorsionate pe piata de munca sau probabil si in alte relatii,dar sa fim sinmceri o groaza de tineret roman poate studia si accesa stiinta Europeana de vest .HAi sa vedem cum arata Romania la punctul zero 1989 ,un stat izolat dus in ripa in gen de Albania cu o mostenire de deformare morala greu de calificat-omul de tip nou pe care l-a visat taticul tau Dumnezeu sa il hodineasca si alti idealisti cu dorinta spre o societate sociala dreapta au crezut dinsii.-aceasta odrasla care pina la zilele actuale isi spune cuvintul in mentalitatea lor de a se fura unul pe altul si a nu fi solidari in relatia individ -comunitate(vezi ca ei si azi vorbesc de munca la negru ca ceva absolut normal nu de un act ANTISOCIAL de cea mai mare gravitate pentru comunitate).Hai sa fim sinceri si obiectivi si sa ne amintim un spital sau policlinica de la sfirsitul anilor 80 chiar din mari orase de provincie-de exemplu Galati.SA tratezi pacientii pe durata numai cu aspirine !!!!!!!?????si sa nu mai ai nici fasa de bandaj?????
    Cit desptre poluarea mediului unde nici azi nu si-au revenit in mentalitataea :Ce sa iti spun ???Cind traiam acolo in anii 80 pina in 84 nu dadeam interes la cerul rosu negru ni mizeria de aer ce putea _Efectiv putea a oua clocite de la marele combinat Siderurgic Galati!!!Cred ca lucrau fara filtre complet deci sinucidere totala pentru ei si copii(totulk ear prafuit in oras ,o mizerie totala!!).IAr dupa anii cind am vazut ce inseamna siderurgie curata In vest si in 88 mi-am vazut neamurile la Galati ce sa zic ????Ce puteai sa le spui sa se arunce toti in Dunarae ca asa nu se poate trai:Pentru ei aia era piinea desi consuma si energie ce nu o poate nimeni la ora actula justifica sau plati!!Deci erau la faza facem industrie supergrea sa ne aflam in treaba sa avem unde sa zicem ca ne ducem sa muncim !!!!Si tu vorbesti de sisteme inchise ,de izolarae !!!Sandule sa fim seriosi ,pai atunci si noi trebuia sa raminem acolo in sistemul ala inchis pe care l-am trait vreo 3 decenii amindoi si cum bine sti l-am cam urit cu totii in afra unei mici protipendade din Floreasca si de pe Kiseleff sau a unor granguri de judetene.!!!!Deci tara trebuie sa aiba si in viitor acces la standardul vestic Europeean desi asta costa nervi si sacrificii dar pentru generatiile viitoare vor intra in normalitate :De fapt sacfim sincer Sandule actuala ANORMALITATE in care traisete tara se datoreaza tocmai izolarii dusa la paroxism a tarii incepind cu anii 80.Deci scuze dar decit asa un sistem izolat ???!!!Deci ca sa o facem scurta -Romania ca stat cu drepturi depline de membru EU -NATO si cu orientare economica echilibrata cu Rusia ca vecin direct si China ca mare poarta spre Pacific .Turcia o vad ca un mare partener economic de viitor cel putin pentru Germania caci este o piata cu majoritar consumatori tineri si intre timp o industrie din ce in ce mai performanta cinste lor :Pentru noi germanii la ora actuala Turcia e mana cereasca in relatia economica :Decio hai sa fim poziotzivi Sandule si nu cu optimism exagerat dar treaba merge inainte -clar necesita corecturi majore de sistem .Si ca sa op facem si mai scurtza ce le terbuie este sanatate si puterte de munca :Creativa :SA sti ,eu vad anual la tzara cine munceste chiar cinstit dar cu pasiune are ce minca si e sanatios la minte nu tre sa stea la circiuma satului si sa cerseasca ajutor social ca tiganimea impertineta (Nu toti ) si puturoasa :Munca e destula in tara si nu numai peste tot in lume :O saptamina buna

    Răspunde
     
    1. CuSandu
      Mai 6, 2013 la ora 02:30

      Bine Danut, sa fie cum spui tu, ca-mi place mai mult. Nu e nici coruptie, nici oligarhie, bancherii se multumesc doar cu dobinzile, nu mai sunt nici granite (deci nici un interes sa atace nimeni), invatam unii de la altii si lucram unii la altii. Splendid. Atunci dece nu desfiintam complet industria de armament? Ca extraterestrii nu este necesar sa vin pe Pamint, e suficient sa ne faca o gaura ecologica in stratosfera, ne pierdem atmosfera, ne sufocam si gata. Stii ce resurse se consuma pe echipamentul de distrugere, ce plus ar fi pentru economia lumii. Pina n-au sa inceapa si aia sa gindeasca cum gindesti tu, eu voi continua sa cred ca fetita mea va prinde vremuri foarte rele. Aici pe blog vad pronosticuri tare sumbre pentru anul 2014, economic vorbind. Tu tocmai o spui ca Germania se bucura de cooperarea cu Turcia, nu stiu cit de bucurosi sunt ei, dar ma uit la greci si ii pling pe turci. E greu de prevazut ceva bun. Daca economia occidentala a ajuns sa aiba nevoie de tarile in curs de dezvoltare, pentru a se reface si se continua acelasi sistem care i-a adus unde se gasesc acuma, ce se va intimpla cind cu totii n-o sa mai gasim nici o tara in curs de dezvoltare capabila sa ne salveze economiile? Este frumos ce spui, dar daca n-o sa se schimbe nimic, macar pe acolo, prin punctele esentiale, ne ia gaia si incepem sa ne bagam spaghinetele unul in altul. Sa fie ca tine, sa fie ca tine – vorba rabinului uitindu-se la cotlet: esti gaina nu iesti pork.

      Răspunde
       
  • laurentiucat
    Mai 5, 2013 la ora 23:46 Răspunde
     
    1. CuSandu
      Mai 6, 2013 la ora 02:54

      Draga Laurentiu, tot pe mal cu ochii la pluta. Na, uite ca se misca. Este adevarat, arata a coruptie. Dar poate fi interpretata si ca ministrii astia nu mai au incredere in cei din jurul lor, sau poate ca rudele au pregatirea necesara. Nu stiu zic si eu, sa ma contrazica careva, sa spuna ca toate rudele alora sunt cum este fiica lui Basescu care a incurcat recitalul in fata euro-starurilor. In orice caz, am ascultat-o, fara sa ma intereseze ce spune (nu poate fi comentata pentru scrisele altuia), si fetita se pare ca a fost repetenta la citire. Se poate mai, in romaneste sa nu poti face si tu cit de cit o impresie? Eu il prefer pe Catavencu. A, apropo. Ieri il vad pe Bibanul in „Titanic vals” in rolul jucat de Birlic. Imi place de Bibanul, e o capodopera, dar ma obisnuisem cu jocul lui Birlic, e greu sa imiti si deja nu mai poti sa schimbi rolul, e batut in cuie. Adica originalul ramine original. Referitor la coruptie, „Scrisoarea pierduta” si „Titanic vals” sunt capodopere cu care romanii ar trebui sa faca turul lumii – astia n-au asemenea tematici in piesele lor: Geanta din piele de sarpe, Floarea de cactus, Wikingii,..

      Răspunde
       
  • CuSandu
    Mai 5, 2013 la ora 21:11

    Draga Dane, Ca tot spuneai ca suntem cu totii bagati unul in altul, despre independent ai vazut care este parerea mea, si se pare ca si Spinoza … e de partea mea. Urmarind evenimentele/reactiile europene, care nu par a fi semnificative pe masura faptelor concrete care se petrec , cind e prea multa liniste … se impute treaba mocnit. Nu stiu cum stau alte tari, dar Romania nu este chiar deloc pregatita, de nimic. Asta e bine – nimanui nu-i e teama de ea, dar e si rau – poate fi luata ca din oala intr-o directie pe care poate nu o vrea. Cit o fi UE de UE, totusi este clar ca balaurul are doua capete: Germania si Franta. Astea sunt clar de parti opuse ale baricadei. Aliantele istorice, pe care se pare ca americanii au inceput sa le invete, conduc la ideia ca Polonia va incerca sa se lipeasca de politica romaneasca, care spera ea ca va fi cea americana. Complicat, fara granita comuna. Deci Polonia este cam singurica. Romania sta probabil mai bine, este inconjurata de pro rusi si pro germani, care sunt impreuna. Turcia nu este tocmai decisa cu americanii, iar rusii pot sa-i impace cu sirienii. Grecii nu prea se inteleg cu turcii, dar nemtii pot sa-i impace pe amindoi, mai ales ca turcii nu-i plac pe francezi. Italienilor nu le place vinul frantuzesc precum nici francezii nu se omoara dupa spaghete. Spaniolii si portughezii, prin afilierea cu America Latina si in amintirea ciorovaielilor pirateresti, nu-i inghit pe englezi. Englezii nici cu cu nici fara cu, ii va astepta pe americani, care nu au prea mult de ales, decit cu Franta. Tarisoarele, nesemnificative, dar care gazduiesc capitala Europei, vor inclina preferinta spre francezii. Nordicii pe cit posibil nu se vor amesteca, iar daca da, nu cu englezii.
    Deci dupa un tur de orizont, pe care sincer sa fiu, nici daca as vrea nu cred intr-o schimbare semnificativa, Romania cu cine ar trebui sa voteze? Parerea mea, sa nu voteze cu nimeni, ca istoria se va repeta. Prin urmare ar avea toate sansele spre o „neutralitate ilegala”. Din punct de vedere economic, sistemul acela inchis necesar refacerii, s-ar potrivi de minune. Ce politicieni are Romania de astazi, capabili de asa ceva? Dar romanii ce crezi ca ar face?

    Răspunde
     
    1. CuSandu
      Mai 5, 2013 la ora 21:46

      Incercind sa imi clatin esafodajul, incep sa cred ca este bine cladit. Dar daca cuiva i-ar trece prin minte ca planific ceva, trebuie sa precizez ca asta este doar o chestie de politica adevarata. Politica care poate oferi un fundament solid, de viitor lung, economiei romanesti. Solutionind o posibila situatie critica, preintimpini posibile situatii mici si neplacute in viitor. Plus ca nu este deloc sanatos sa lasi loc la confuzii. Istoria este istorie, dar si viitorul va intra in aceiasi istorie. Canada este o tara imensa, dar care nu-si poate permite riscul de a se amesteca. Ea continua sa investeasca (printre primele trei in lume) in constructia de vapoare, care nu sunt de razboi. Nici aviatia ei nu este suficienta sa-i protejeze spatiul aerian.

      Răspunde
       
  • dan onofrei
    Mai 4, 2013 la ora 23:34

    SAndu Canadianu & Adrian D -stimabililor -nu pot crede ca cineva mai este la ora actuala in complexitatea productiei globale independent la vreun capitol din economia nationala(sa amintesc numai tremuratul de fund al industriei auto germane cind dupa Fukushima industria nipona nu mai livra la timp componente mai ales electronice -numai Bosch stie ce a tras-o):E clar soarele nu ti-l poate fura nimeni (desi inttre tim,p nici asta nu mai e sigur!!)dar fabricatia de celule solare e facuta cine stie pe cite cai in lume :La fel cu turbinele sa zicem ale viitoarelor electro-centrale sau supertevile magistralelor de gaze .
    Toti sintem dependenti de toti la ora actuala deci cum se circula de multi ani aici in Germania vorba -wir sitzen allle in einem Bott-adica la ora actualal stam cu totii intr-o barca ,aceasi barca virgula cu resurse pe duca si cumva nummai toti o putem cirmui ca sa supravietuim.Deci sincer sa fiu nu stiu cit de fericit as putea fi ca gernman stindd ca port o camasa de tip, Polo de mare marca a unei renumite case de confectii Europeene dar care a fabricat (si va mai fabrica )in niste hale diN Bietul BAngladesh unde le-a picat tavanul in cap sau in INdia unde li se plateste la FEMEI tinute inchise ca in lagarele de munca din WW2 cite 80 centi pe o zi de munmca !!!!!Deci trebuie sa fi ori idiot mintal sau sa nu ai chiar nimic in cap ca sa nu vezi adevarul si sa spui da domnule facem asa mai departe si ne bucuram de ce frumois aratam noi in toale de gala pentru care altii platesc cu singele si sudoarea.

    Răspunde
     
    1. CuSandu
      Mai 5, 2013 la ora 08:23

      Draga Dane, mai intii si mai intii: Paste fericit! Despre cladirea aceia de 8 etaje, plina de ateliere in care lucrau mii de oameni in conditii inumane s-a datorat faptului ca n-au putut sa-si pastreze independenta. Cind depinzi de altii asta patesti, ca nu-i pasa. Asa ca teoria asta cu interdependenta internationala nu tine chiar deloc. Cind esti stapin pe tine, negociezi tu, altfel te negociaza altii. Si acum inapoi la Bangladesh. Lucratorii au avertizat de mai mult timp de aparitia de crapaturi in structura, dar li s-a spus mereu ca e in ordine. Nici unei tari care isi avea investitiile acolo nu i-a pasat. Asa cum ii stiu deja pe canadieni, acuma ar fi ajuns cu treaba asta la Haga, taraboi mare, au deja traditie. Acuma, cind o firma canadiana, „Joe Fresh”, se pare ca are o parte de vina in proasta executie a infrastructurii, Canada nu stie cum sa inchida usile. Dar amaritii aia care n-au pe nimeni sa-i apere, ramin cu lacrimile. Independenta este un statut la care nu se renunta pe motive economice. Cind americanii au vrut sa aduca independenta in Yugoslavia, daca rusii nu-i aparau, acuma probabil ca nu ne mai ciriiam nici cu UE. Tu inca mai crezi ca nord-coreenii au inceput de la ei cu demonstratiile? CIA si-a bagat coada, iar aia nu fac decit sa asigure pe toti ca nu-si vor vinde pielea ieftin. Cind Putin a precizat ca isi intareste apararea pentru a obtine respectul, CIA lucra tare si cu forta in Ukraina. Germania la vremea aceia a soptit destul de clar ca Rusia are dreptate. Si are gazul mai ieftin, nimic nu-i pe gratis. Independenta costa si merita toti banii. Chiar si viata, decit rob.

      Răspunde
       
  • laurentiucat
    Mai 3, 2013 la ora 22:51 Răspunde
     
    1. CuSandu
      Mai 4, 2013 la ora 00:21

      Mai Laurentiu, sa-mi placa sau sa nu-mi placa. Te-ai obisnuit sa arunci cite o mita pe blog si pe urma … stai si te uiti la pluta.
      E bine, a inceput numaratoartea inversa si te duci in vacanta.
      Despre vestea asta:
      > in urmatorii 5-10 ani Romania va deveni independenta…
      > Romania este privilegiata…
      > Romania are foarte mare nevoie…
      > pentru Romania este un vis…
      > din partea guvernului … va avea tot sprijinul…
      > perioada de 4-5-6-7 ani poate parea lunga pentru politicieni…
      nu ti se pare ca expresiile astea nu sunt de natura sa confirme cu siguranta ceva? Parca ceva atirna de decizia altcuiva, pe care chipurile guvernul il va sprijini. Atunci cum e cu independenta?
      Si iarasi interesant, in mod special pentru tine, conductele de gaze si titei vor traversa Dunarea si vor trece prin … ograda ta! HA,ha,ha. Te reprofilezi in distribuitor de gaze, poate iti deschizi si o rafinariuta.

      Răspunde
       
    2. CuSandu
      Mai 4, 2013 la ora 00:25

      ce era mai important am uitat: daca acolo cu Dunarea nu se definitiveaza treba cu stavilarele si celelalte chesti de regularizare, cind vin tevile o sa fie mai dificil. Stii, aici nu prea mai merge cu pun asfaltul si pe urma tai sa trec cablurile.

      Răspunde
       
    3. Adrian D.
      Mai 4, 2013 la ora 04:14

      Dl Ponta, esq., viseaza la independentza energetica a Romaniei… shi ishi inchipui ca o sa i-o faca cadaou domnii de la OMV & Exxon?
      E o gluma buna, dupa opinia, shi ash fi preferat ca dl Ponta sa viseze mai mult la colectzia Playboy. Cu asta m-ar fi convins ca e un om normal la cap.
      Daca visa independentza energetica shi competitivitate, „re-negocia” povestea cu liberalizarea” pretzurilor al gaz. Asta era un punct de inceput convingator.
      Shi dupa aia, crea o companie care sa exploateze singura gazul shi bidrolul din Marea Neagra.
      Fiindca ASTA inseamna independentza energetica.
      Romania, independenta energetic, cadou de la OMV & Petrol…
      Gluma e buna.
      Dar om trai shi om vedea.
      Shi tare am impresia ca nu ne va placea ce vom vedea pe facturile de gaz, odata ce vom deveni „indpendentzi” energetic, cum ne viseaza dl Ponta.
      Serios, era mai nimerit sa viseze la colectzi8a Playboy. Inca are varsta.

      Răspunde
       
    4. Adrian D.
      Mai 4, 2013 la ora 04:20

      PS Visul asta, cu independentza energetica facuta cadou de OMV & Exxon, seamana ca doua picaturio de apa cu visul dlui Basescu. Zici ca e tras cu copy-paste, nu alta.
      Sa fie o mai veche apucatura a dlui Ponta la mijloc? sau poate ca el shi dl Basescu au cam aceiashi consilieri la mijloc?
      Hmmm…
      Greu de spus.
      Cat despre cine cui face un cadou, nu shtiu daca Exxon & OMV ii vor oferi statului Roman pe tava „independentza” energetica.
      tare am impresia ca destinatarul cadoului poate fi gasit la Viena & USA, iar expeditorul, la Bucureshti.
      dar ce profituri grase or sa aiba OMV ^ Exxon de pe urma „independentzei” noastre energetice… Shi ce-o sa ne mai mandrim cu ele cand ni le-o arfata Moise… Wow. Freamat de nerabdare.
      🙂

      Răspunde
       
      1. CuSandu
        Mai 4, 2013 la ora 21:31

        Pacat, l-a invatat Basescu unde si cum se intinde mina. Bine zici, dece nu l-o fi intrebat nici un ziarist cit o sa coste gazul si benzina in Romania independenta?

        Răspunde
         
      2. laurentiucat
        Mai 4, 2013 la ora 22:18

        adriane tata…nu e nasol sa-ti propui tinte . problema este daca nu ti le realizezi.
        chiar m-as bucura ca ponta sa aiba o strategie si sa se tina de ea.

        Răspunde
         
        1. CuSandu
          Mai 5, 2013 la ora 09:47

          Draga Laurentiu, mi se cam clatina .. crezarea in Ponta. o fi deja pierdut, sau vindut…

          Răspunde
           
        2. CuSandu
          Mai 5, 2013 la ora 09:50

          ?

          Răspunde
           
          1. laurentiucat
            Mai 5, 2013 la ora 11:41

            si atunci la cine sa ma asteptam cate ceva?
            eu imi pastrez speranta… asa cum emil constantinescu a avut doua tinte de care s-a tinut si acum s-au realizat. asa si alianta asta „cred”/”simt” ca va face ceva.

             
          2. CuSandu
            Mai 5, 2013 la ora 20:05

            N-a fost cazul meu, din doua motive: nevasta-mea invatase de la ea de-acasa sa gateasca multe chestii, iar eu eram vegetarian si am convertit-o si pe ea ca nefumator. Dar la tinerii casatoriti, daca sotul isi lauda mereu sotia pentru aceeasi mincare, sfirseste sa manince acelasi fel … la el acasa.

             
  • laurentiucat
    Mai 2, 2013 la ora 21:07

    sanducu-l-am auzit in „direct” pe baronul nicusor constantinescu spunand textual:
    „haideti sa facem porturi pescaresti la marea neagra…ce daca nu avem vase de pescuit…vor apare. nu va mai luati dupa prostul de basescu ca traficul creeaza autostrada ptr ca e invers…autostrada creeaza trafic”.
    o avea dreptate?

    Răspunde
     
    1. CuSandu
      Mai 3, 2013 la ora 02:12

      ma gindesc ca daca nu ai port n-au unde trage vapoarele. Pasarelele isi fac intii cuib si pe urma se…oua.

      Răspunde
       
    2. CuSandu
      Mai 3, 2013 la ora 02:28

      In orice caz daca a spus asta, o fi vazut el ca se pot face bani frumosi cu iahturi personale (te duci pe toata Mediterana si te minunezi), turism, hoteluri, Delta la doi stropi. Chiar daca iese vreo treaba cu baronul asta ne umplem de…peste.

      Răspunde
       
    3. CuSandu
      Mai 3, 2013 la ora 02:35

      ?

      Răspunde
       
      1. laurentiucat
        Mai 3, 2013 la ora 03:21

        sanducu…e bine si la vara cald. trag si eu pana pe 10 mai, dupa care pianissimo…

        Răspunde
         
        1. CuSandu
          Mai 3, 2013 la ora 04:38

          adica intri in vacanta anuala? bravo!

          Răspunde
           
  • DMC
    Mai 2, 2013 la ora 17:30

    Stimate Domnule Guran,
    Trebuie sa se stie din capul locului faptul ca Daimler nu avea de gand sa vina in Romania. In perioada cand se vorbea despre aceasta implantare, am organizat o vizita a unei delegatii a departamentului cumparari DaimlerChrysler [cum i se spunea atunci, intre timp le-au dat papucii americanilor].
    Ei nu erau interesati decat de fabricatia de piese si subansambluri. In privinta investitiei, nu era niciun dubiu: in Ungaria, guvernul LE-A DARUIT 3 KM PATRATI; aceasta este doar partea vazuta: partea nevazuta nu este doar infrastructura (sosele, autostrazi) ci adevarata infrastructura: un sistem complet de servicii si utilitati. In acest sens, Guvernul ungar le-a pus la dispozitie personal competent, cu responsabilitate si cu autoritate, dar mai ales cu resursele necesare, astfel incat orice solicitau, sa fie adus, ca intr-un parc industrial, pana la punctul de deservire, in parametri dar si in timpul cel mai scurt. Apropos de infrastructura rutiera, va supun atentiei doua anecdote: in cadrul planului de deplasare, aveam de mers de la Brasov, la Pitesti. Nemtii au vazut ca sunt aproximativ 120 de kilometri si au tras concluzia ca vom face maximum o ora si jumatate; le-am spus calm ca nu e posibil sa facem mai putin de 3 ore si jumatate. Foarte siguri pe ei si pe motorul de 4000 cc, au zis ca mai vedem noi. Am vazut: am ajuns in 3 ore si un sfert.
    Cu alta ocazie, organizand un alt eveniment, tot pentru un departament de cumparari, am mers de la Targu Mures la Sibiu, pe drumul ce leaga cele doua localitati; la sosire in Sibiu, nemtii erau suparati pe mine pentru drumul prost pe care i-am dus si mi-au reprosat faptul ca nu-i dusesem pe drumul european. Am insistat spunand ca ACELA era drumul european. Pana nu le-a confirmat receptionerul de la hotel, nu m-au crezut; erau si speriati pentru ca drumul nu le oferise sentimentul de siguranta la care se asteptasera, depasirile fusesera periculoase pentru ei, caci nu erau obisnuiti sa „vada TIR-ul intre ochi”.
    Daca mai punem la socoteala si faptul ca multi straini spun pe sleau faptul ca „nu au venit ca sa moara aici”, fraza pe care am auzit-o destul de des, nu ma mir ca nu suntem atractivi.
    Revenind la decizia celor de la Mercedes, vreau sa va fac o comparatie, de data asta urmarind situatia celor de la Ford: cea mai buna autostrada europeana este Dunarea (de fapt calea fluviala) ! Poate parea o prostie, dar nu e: asa cum Ford-ul la Koln livreaza pe calea apei 70% din productie, la fel si in cazul Craiovei, ei vor sa vada cat mai curand soseaua de centura, coridorul spre Calafat si portul cu infrastructura capabila de incarcarea pe barje a zeci de mii de masini pe an. Si aici ne-am dovedit neseriozitatea: sa-l vedem pe Dl Sova ca le da satisfactie macar celor de la Ford. Poate asa ne dam seama de ce noi nu contam prea tare in decizia privitor la investitia Mercedes, caci masinile, din punct de vedere logistic, ocupa volum mare, un transport pe treiler inseamna 5-6 masini, iar o barja poate transporta de o suta de ori mai mult; pretul/masina-transportata este de 20 de ori mai mic, chiar daca ajunge in inima Europei de 5 ori mai lent.
    Mai invitati-l pe Sova, poate isi face mai bine temele data viitoare, iar ca idee de imbunatatire: sa gandeasca economic proiectele.
    S-auzim numai de bine.
    DMC

    Răspunde
     
    1. CuSandu
      Mai 2, 2013 la ora 19:26

      Draga DMC, poanta cu „nu erau obisnuiti sa “vada TIR-ul intre ochi”, este pe cit de nostima pe atit de adevarata. Accidentul cel mai popular in Germania este acel lant de 30 de masini bara-n bara, si toti soferii asteptind linistiti linga masina sa vina politistul care imparte biletele pentru asigurare.
      Despre „papucii americanilor”, desi nu-i simpatizez, totusi stindu-i de lipitori si lichele, nu-i vad pe nemti instare sa-i papuceasca. Zilele trecute, a aparut o stire cum ca productia de masini incepe sa-si revina, chiar pe baza productiei era o clasificare: GM – 1, Ford – 2 si Chrysler – 3. Pentru Canada treaba este excelenta, totul este la fel cum a fost lasat, deci pregatit. Si aici vine chestia, care sper ca nu se va adeveri. Dat fiind ca pentru americani piata de desfacere cea mai importanta si protejata este America si cea de Nord (de aici intelegeti un profit de loc incomod, ba chiar foarte la indemina), retragerea americanilor dintr-o Europa incomoda, ar putea fi o solutie fireasca pentru a reduce pierderile.
      Despre, ceea ce amindoi cred ca putem deja numi „autostrada fluviala”, aveti o dreptate istorica – cel mai ieftin, iar timpul chiar ca nu conteaza. Dar ati mentionat un lucru, foarte adevarat pentru aceasta faza – „Ei nu erau interesati decat de fabricatia de piese si subansambluri”. Daca v-ati pune in pielea, sa zicem, nemtilor vazind ca productia merge bine (calitate, cantitate, planificare) si avind in vedere ca aveti la doi pasi o piata favorabila produsului dvs (adica lumea araba) nu ati fi interesat in a dezvolta asamblarea completa a masinii (de ce nu sa reduceti costurile de transport intermediare, producind cu TOTUL masina in Romania, cit mai aproape de Dunare. Deci „autostrada fluviala” sa fie folosita in sens invers, spre varsare? Cred ca daca aceasta ideie ar fi facuta sa infloreasca im mintea lor (saminta sigur este acolo), cine ar avea de pierdut? Sosele prin Baragan, maruntis (sau nici atit). Fabrici si ramuri utilitare, nesemnificativ. Este vorba numai de decizie, nici macar de fonduri europene – avind in vedere de recuperarea atit de rapida a investitieie. Nu cred ca Sova este suficient de autorizat pentru asa ceva.

      Răspunde
       
      1. CuSandu
        Mai 2, 2013 la ora 19:30

        Moise, chestia asta, de fapt este valabila pentru orice industrie si traversarea Orientalilor, daca prezinta atitea pobleme tehnice de moment, poate fi aminata sau ocolita prin Baragan, de unde se poate urca incet incet spre nord.

        Răspunde
         
      2. DMC
        Mai 3, 2013 la ora 10:39

        Stimate SanduCu,
        Partea cu americanii este oricum subiectiva: cei de la Opel spuneau ca americanii le-au spoliat toata stiinta si ingineria, iar cei de la Daimler ca le spoliau resursele. Banii nu duc la fratie ci la afaceri, Iorga spunea: „Banul se face din ban, din munca se castiga painea”. Din cate vedem, in cele mai multe situatii, banul se speculeaza, este mai mult un sistem virtual decat plata unui produs sau a unui serviciu calitativ.
        Nu am de gand sa polemizez, pentru mine a fost si este o preocupare continua aceea de a aduce investitori in Romania, dar, din pacate, multe dintre proiecte s-au impotmolit sau au fost deturnate de si prin politica (mai ales din lipsa de dorinta politica sau de intelegere a situatiei). Am tone de exemple dar cel mai simplu ar suna asa: „decat un lucru perfect la anul, mai bine un lucru bun, ACUM; deci daca nu esti bogat, fa un lucru simplu si eficient: eram in Franta cand am remarcat drumurile rapide (un fel de Bucuresti-Pitesti) si intrebam cat costa un asemenea drum rapid, raspunsul m-a stupefiat: 500 de mii de Euro/km. Altfel spus, cu banii „ingineritzi” de Bechtel, am fi avut 2.000 de Km de drum rapid, pe care se poate circula cu 110-120 de km/ora cel putin pe zonele de ses, campie sau podis.
        Concluzie: vointa politica si viziunea lui Bombonel, au fost nule ! Contractul a fost unul pagubos.
        Astea sunt faptele care dovedesc lipsa unui leadership la nivel politic in Romania. Nu poti atrage investitorii cu asemenea politica si politicieni.
        In rest s-auzim numai de bine,
        DMC

        Răspunde
         
        1. CuSandu
          Mai 3, 2013 la ora 13:55

          Domnul DMC, ma bucur sa conversam, iar daca asta poate folosi, dece nu. Si Iorga si dvs aveti dreptate. Ca ati adus vorba despre francezi. Probabil ca stiti de problema cu sinele de tramvai, nu-ti poti permite in centrul orasului sa folosesti traverse, iar sinele „fug”. In Bucuresti,pe vremea cind eram acolo, in zona sinelor se folosea pietruiala (ca o unicitate, in centrul Leningradului inca s-au mai pastrat pietruieli cu blocuri de lemn, cind sunt corect taiate si blocate/pavate – interlocking – tin o vesnicie) si se pare ca au fost pietrari buni romanii – meserie grea si care s-a pierdut. In Tel Aviv, s-a incercat un fel de cimentare cu amestec asfaltic…deosebit. N-a mers, au revenit la pietruiala. In Paris, au folosit un ciment cu agregat clorits (sisturi sericito cloritoase). Ca o fi incompatibilitatea agregatului cu cimentul de Portland, ca stratul a fost gresit dimensionat, nu stiu. Cimentul se farimiteaza, mai ales la curburi. Si acuma despre drumuri rapide. O sosea standard (cite o banda pe sens), fara probleme de executie si corespunzator unui trafic mai mult decit mediu, structura costa ceva mai mult de un milion de dolari si pavajul asfaltic ceva mai putin de un milion de dolari, pe km lungime. Drumurile acestea rapide, nu stiu cine le-a inventat. Autostrada Bucuresti – Craiova, parca, fusese construita pe acest standard, si s- dorit sa poata fi folosita la nevoie si ca pista de aterizare (tare riscant, o pista de aterizare este cu totul altceva). In Israel am intilnit un geolog care se intorcea din Canada (nu i-a mers) si povestea de asemenea drumuri rapid de executat, si nu era multumit. Intre Tel Aviv si Haiffa a existat asa ceva (acuma aud ca s-au facut schimbari mari cu drumurile lor) si nu parea de loc o solutie de invidiat. Calatorind de la Nisa la Paris, am avut parte de portiuni de acest fel, parca mergi cu trenul – nu-i rau, nu adormi la volan. Ce sunt aceste drumuri? Nivelezi pamintul, excavezi doar santurile laterale, asterni un strat de sub-fundatie (un pietris grosier, dar in acest caz trebuie sa fie mai fin) si asezi niste placi prefabricate din beton armat. Daca vrei le etansezi la imbinari cu bitum sau le pavezi cu un strat de asfalt (o faci degeaba ca se duce, asfalt si ciment…neh). Treaba asta trebuie sa fie o chestie de prin timpul razboiului, pentru motorizate. Da este rapid de executat. Acuma in Canada, de cite ori se ajunge la un hirb ca asta (nu sunt drumuri, decit pentru doi sau trei ani, dupa aia…traiesti cu ele) sunt inlocuite cu treba normala. Probabil ca pentru distantele astea de aici a fost ca singura alternativa. Totusi ca Romania sa faca asa ceva, sunt bani aruncati. Pentru cimpie, bani aruncati. Pentru terenuri cu denivelari sau stincos, trgedie (inchipuiti-va ca la o ploaie pleaca masina cu placa sub ea, glumesc dar este foarte posibil).
          Acuma ca spuneti ca va ocupati cu atragerea de investitori, rolul dvs este sa le facilitati accesul la locatiile pe care si le aleg sau le puteti si sugera sugestii pentru investitiile lor?

          Răspunde
           
          1. DMC
            Mai 3, 2013 la ora 18:01

            Stimate SanduCu,
            Istoria privitoare la investitori si atragerea lor este o treaba complicata in Romania, si pe care nu o poti face singur, asa ca fara falsa modestie, ma asociez unor echipe, in cautarea solutiilor celor mai pertinente de exemplu:
            In prima faza, impreuna cu o firma de business development din Germania, am realizat diverse organizari de evenimente, la Bucuresti (aeronautica), la Sibiu si la Cluj (automotive),
            In a doua faza, pentru cei interesati, am dezvolt monografii, (cum ar fi o prezentare ampla a Clujului pentru a atrage un investitor german). Din pacate, atras de un membru al guvernului, investitiorul a mers la Brasov, pe baza promisiunii ca Brasovul va avea aeroport. Insuccesul meu, pe care nu-l ascund (mai ales ca riscul este asumat de mine, si adesea banii sunt ai mei) este dublat de regretul ca initiativa este desconsiderata de factorul politic [nota: cuvantul desconsiderare este cel mai usor si eufemistic din cate-mi permite vocabularul]
            In acest moment, ma ocup in special de cresterea eficientei in companiile si investitiile existente, pentru ca atragerea investitorilor nu are trendul care sa asigure o afacere corecta.
            S-auzim numai de bine si Sarbatori Fericite SanduCu
            DMC
            ps: imi pare bine ca exista si oameni ca tine, care nu vorbesc „pe langa placa” si au scrisul cursiv [blogurile fiind 90% zona celor mai agramate opinii]; in privinta drumurilor rapide, raman la „fapte”: respect parerea fiecaruia, chiar daca nu sunt neaparat de acord cu ea: am circulat spre si dela Vichy, si pot spune ca nu m-a durut spatele pe drumurile rapide din Franta, dar nu mi-am pus problema privitor la modul cum sunt realizate; multumesc oricum pentru explicatii, pentru ca ma intereseaza orice este legat de constructii si de lucrari de arta: am fost si eu santierist, dar la Centrala Nucleara [am lucrat cu Atomic Energy of Canada, cu GE si cu Ansaldo; poate cea mai faina perioada din viata mea, mai ales ca era in Golden Age-ul comunist].

             
          2. CuSandu
            Mai 3, 2013 la ora 23:48

            Stimate Domnule DMC, Va multumesc pentru raspunsu; amabil. Nu vreau sa provoc nici o nenintelegere. Ati pomenit de o cooperare (santier) cu organizatia federala „Atomic Energy of Canada Limited – AECL, care recent sia vindut unele componente in piata particulara. De exemplu si-a vindut afacerea cu reactorul nuclear lui SNC – Lavalin. Acuma a ramas in principal cu laboratoarele de cercetare nucleare, pe care le are in trei locatii. Mai inainte a avut ceva probleme cu deseurile radioactive. R drept inca nu stiu dece natura au fost aceste probleme, pentru ca ceea ce stiu este ca Canada este un depozitar profesionist al asemenea deseuri de provenienta europeana. Vad astazi, May 3rd, 2013, ca Natural Resources of Canada se cam impotriveste dorintei guvernului (care se explica ca tot ce doreste este sa reduca corvoada asupra platitorilor de taxe, sau cum cred eu nu mai e in stare sa duca greul si vrea sa privatizeze) de a privatiza un sector asa de sensibil/periculos pentru populatie. Si acuma, nu de mult aflu ca in Bucuresti au aparut niste surse de „apa termala” de care nu am auzit chiar de loc cit am trait in Bucuresti si nici cind studiam Geologia Inginereasca la IPGG. La acea data, destul de recenta, mi-am exprimat banuiala ca ar putea fi ceva legat de depozitarea deseurilor radioactive de la Magurele. Acuma, cu toate scuzele de rigoare, stiti ceva despre asta?

             
    2. laurentiucat
      Mai 2, 2013 la ora 21:02

      autostrada „dunarea” nu e chiar asa de autostrada.
      sunt multe chestii complicate referitor la navigatia pe dunare.
      http://www.cceg.ro/PRO-TEN-T/arhiva/imbun_conditii_navigatii_calarasi_braila.pdf
      asa ca si dunarea are „gropi” sau mai degraba „cocoase”…

      Răspunde
       
      1. CuSandu
        Mai 3, 2013 la ora 02:17

        cineva trebuie sa faca un studiu de fezabilitate comparativ. oricum un canal sau un vad este mai ieftin de intretinut decit o sosea, care mai ocupa si teren agricol.

        Răspunde
         
      2. CuSandu
        Mai 3, 2013 la ora 02:22

        cineva trebuie sa faca un studiu de fezabilitate comparativ. oricum un canal sau un vad este mai ieftin de intretinut decit o sosea, care mai ocupa si teren agricol. cam atit.

        Răspunde
         
      3. CuSandu
        Mai 3, 2013 la ora 04:33

        Draga Laurentiu, vad ca aveti baieti destepti acolo la Dunare. Baraje de fund, controlul turbiditatii naturale, ma rog, chestii la care se gindeste oricine. Pacat ca au inceput sa faca ceva fara sa se asigure de toti banii, sau au descoperit pe urma ca trebuie facut mai mult. Cind pierzi bani, incepi sa pierzi credibilitate ca persoana tehnica. Mai bine nu incepi sau ii folosesti pe cei careii ai in ceva care poti termina. Nu am inteles, se vorbeste de portiunea de dupa Giurgeni? Daca da, am sa incerc sa imi fac o imagine mai clara. Oricum sunt necesare niste date stistice, de preferat sa includa doua viituri succesive. In orice caz este interesant, foc.

        Răspunde
         
        1. laurentiucat
          Mai 3, 2013 la ora 22:50

          calarasi …

          Răspunde
           
          1. CuSandu
            Mai 4, 2013 la ora 00:43

            Aaaa, intre Calarasi si Giurgeni. Mmmm, cu tevile ai scapat, vor trece de la Palazul Marel prin Giurgeni. Dar daca problema incepe de la Calarasi, in loc sa se stringa se lateste. Nu cunosc deloc canalele astea de care se vorbeste. Nici in Delta nu le invatasem, toate aratau la fel, mergeam dupa soare. am sa incerc sa gasesc o harta mai detaliata. Se pare ca ei trebuie sa respecte niste reguli europene de navigatie care ii cam incorseteaza. In orice caz, pentru finantarea completa ar trebui sea ridice problema inutilitatii Dunarii pentru navigatie, eventual si posibilitatea dezvoltarii zonei cind navigarea va fi posibila in mod normal.

             
      4. CuSandu
        Mai 3, 2013 la ora 04:35

        ?

        Răspunde
         
  • Adi
    Aprilie 26, 2013 la ora 19:52

    Moise, ai prezentat industria auto din Romania si ai specificat producatorii sunt predominant in vestul tarii, in Muntenia/Tara romaneasca acestia nefiind prezenti. Imi pare sa iti spun, nu esti bine informat, in Ploiesti lucrez in Parcul Industrial , unde sunt 4 mari companii prezente, cu peste 5000 de angajati in total – Johnson Controls, Yazaki, Calsonic Kansei, Honeywell. Imi place emisiunea ta, fi mai atent, te grabesti. Succes

    Răspunde
     
    1. CuSandu
      Mai 3, 2013 la ora 14:29

      Stimate Daniel Rus, pentru traficul sugerat de dvs, s-ar potrivi o structur de drum care ar rezista un an si probabil ca ar costa cam un milion de dolari km. Nu sunt convins ca taxele de care vorbiti vor acoperi asa ceva. Inteleg ce va motiveaza pentru aceasta ideie, dar …

      Răspunde
       
  • prof. Ivanescu
    Aprilie 26, 2013 la ora 10:49

    Stimate domnule Guran , v-am mai scris pe tema autostrazilor si cred ca am fost printre primii care v-au atras atentia ca autostrazile sunt un factor economic prioritar , care au un aport si în alte domenii. V-am semnalizat problema Kecskemet atunci înca când domnul Sova nici nu stia ca acest oras exista. Referitor la emisiunea de ieri seara pe care eu am vazut-o abia azi dimineata am doua completari. 1) Domnul Sova era complet depasit atât la întrebarile dumneavoastra cât si la problemele existente în legatura cu autostrazile în constructie . Era adormit , cu ochii aproape închisi . La întrebari raspundea cu mare întârzire si evident va enerva, caci raspundea de multe ori si „pe lânga” subiect. NU vedea nici faptul ca pe hartile d-stra ORADEA era trecuta pe undeva lânga Alba -Iulia si Sebes!! Un avocat e normal sa fie depasit de autostrazi, aici trebuiau adusi oameni pe care d-ul Sova i-a renegat! Problema nr. 2) asupra careia ati insistat repetat: de ce aceste investitii(Daimler, etc) se fac cu precadere în Transilvania? Partial ati raspuns singur , caci d-ul Sova nu stia , sau nu voia sa spuna! Ati lamurit numai o mica particica din adevar : existenta scolilor germane si multele orase traditional bine populate cu etnie germana.
    Nu ati amintit gradul IMENS de diferenta culturala între Transilvaneni (inclusiv Banatul) si Husul moldovean, pe care-l dadeati mereu ca exemplu. Dati un micrometru în mâna unuia din Husi si încercati sa vedeti ce va raspunde la întrebarea:”ce e asta”? Câte computere exista la 100 de familii din Husi si câte la 100 familii din Sebes ? As putea continua cu o afirmatie cu care nu as vrea sa va supar , dar e realitatea pura: Transilvania din cauza îndelungatei stapâniri austro-ungare are si azi un avantaj de 50 de ani asupra fostelor Principate Române. Nemtii ca investori , stiu asta , o stie si d-ul Sova , dar nu putea sa va spuna ! Un ultim aspect : prioritatea autostrazilor TREBUIE SA FIE DE LA VEST SPRE EST , investorii straini vin pe acest traseu si nu se duc la mare sau la Comarnic, Predeal si Sinaia! Cu tot respectul si o propunere onesta : daca intrati pe terenul politicii, mergeti pâna la capat ! Aveti capacitatea!!!

    Răspunde
     
    1. CuSandu
      Aprilie 26, 2013 la ora 16:46

      Stimate domnule Profesor Ivanescu,
      Principala importanta a cailor de transport este legatura strategica intre toate zonele tarii, deci un adevar cunoscut, dar lasat la voia intimplarii de generatii, fara legatura cu sistemul politic. Acest fapt infirma prioritatea pe care o afirmati – constructia drumurilor de la W spre E – care pare sa sune cam a servilism in fata invaziei occidentale, care nici nu aduce bunastare poporului, ba din contra, este interesata sa absoarba cit mai eficient din resursele pe care le are aceasta tara. Din pacate nu sunteti printre putinii cu o asemenea atitudine. Este foarte adevarat ca un drum se poate face pe unde este nevoie, dar daca este adus, sa zicem peste un baraj (sursa de energie si crearea unor oportunitati turistice/agrement), prelungirea traseului poate fi justificata. Gasesc in asta, nu o scuza dar o justificata intirziere in construirea unor conectii peste Carpatii Orientali. Nu cred ca ati urmarit ofertele de lucru si mai ales nu ati observa care sunt cerintele la angajare. Chestia cu micrometrul sau cu computerul, inteleg ca au fost niste exemple la indemina. In tehnologia existenta, manufactura industriala se bazeaza pe linii automate sau cel putin semi-automate. Cred ca ati observat la TV, imagini de productie din diferite colturi ale lumii, robotica cam face totul, iar oamenii finiseaza sau asambleaza, nu au timp nici de micrometre si nici de Windows XP. De vorbit nu prea e voie (chiar daca cunosti mai multe limbi), nu este „safe” (normele de protectia muncii). Deci chiar daca ar avea o oarecare baza istorica sau teoretica, afirmatia dvs cu cei 50 de ani austro ungari, nu ramine decit o…discriminare. Si daca nu ati stiut pina acuma, va informez ca intotdeauna cind este vorba de acordarea de premii, unde participarea generala a populatiei este inclusa, in lumea larga – cu precadere in cea occidentala – se solicita cistigatorului sa treaca un test aritmetic simplu fara ajutor „electronic”. Chiar daca nu o sa ma intrebati dece? totusi am sa va raspund: oamenii pe acolo nu prea au habar sa calculeze…din minte, si lucrul asta se stie. Daca la un miting de negociere o sa aveti initiativa de a colecta toate calculatorasele, rareori o sa aveti surpriza ca mitingul nu se va amina. Mie mi s-a intimplat ceva asemanator la o banca din Munchen. Nu s-a aminat, dar tot timpul degetele erau pe claviatura. Despre politica, politicieni si viitori politicieni s-au spus si se spun suficient. O zi buna va doresc.

      Răspunde
       
  • catalin
    Aprilie 26, 2013 la ora 08:24

    eu nu cred in investitile astea eu cred ca e vorba de profit care trebuie scos din tara cum face petrom anutam investiti da nu se vad da bani dispar si nici populatia de prin juru acestor investiti nu o duc prea bine exeple dacia ford salari de nimic deci sunt ivestiti pe hitie si spagii

    Răspunde
     
  • Cris
    Aprilie 26, 2013 la ora 02:10 Răspunde
     
  • dan onofrei
    Aprilie 25, 2013 la ora 22:28

    este egal unde vine MErcedes in Romania ,important este sa vina si eventual sa fie multrumit de calitatea muncii prestate sio sa ramina pe durata.E un cistig pentru munca calificata unde romanii pot invatata ceva meserie:Lumea trebuie sa fie flexibila ,daca se simte in putere si capabil poate sa plece din Dorohoi si sa caute de munca la MErcedes la SEbes Alba :Deci flexibilitate se cere azi oriunde in munca .LA fel dwe bine unmu8l din Sebes carte e fascinat dee o munca la o firma in Dorohoi ,poate fi o ferma de animale sa zicem nu e o problema sa se stabileasca la Dorohoi.Nu conteaza important e sa se creeze locuri de munca oriunde in tara .

    Răspunde
     
    1. CuSandu
      Aprilie 26, 2013 la ora 02:30

      Dane, sunt aerian. De ce am inteles ca salariul mediu este 450-500 euro? Cind la o multinationala abia atinge 230 euro, pe LUNA. Cu gindul la 500 euro pe luna vorbeam de dictatura, dar la 200 euro, nu putem fi seriosi. De asta nu se duc la munca. Daca te mai si imbolnavesti, s-a terminat. Nu Dane, scuza-ma, dar si eu si cu tine suntem aiurea in tramvai. Stii ceva, i-ati te rog Mercedesul si nu mai veni cu el prin Romania. Romanul este napastuit. Ii trebuie lui cutie de viteze sau pungi cu aer? Spanac! Pai cind eram studenti, si auzeam de salariu de 600 lei cind intermediara era 3 lei, le spuneam salahori. Dar asa ceva erau oamenii la CAP, care mai primeau si produse. Cred ca la salubritate se platea mai bine. Astia la TVR cu „investiti in Romania” ar trebui sa dispara. Am fost pe alt blog si am spus si eu citeva vorbe frumoase despre unul Ioan Niculae, cel mai bogat roman, si m-au luat cu huo securistule. E a doua oara cind merg pe mina lui domnul Cornel. Sarlatani de toate culorile, ghiveci mare. Tara asta n-are nevoie de politiceni, pierdere de timp. Sistemul inchis si stare de urgenta, altfel neo-sclavagismul la orizont.

      Răspunde
       
  • dan onofrei
    Aprilie 25, 2013 la ora 22:20

    deci ajutor social sa primeasca doar cel care intradevar este suferind (Bolnav ) si nu poate sa munceasca :In rest daca nu gasesc alta munca calificata sa li se puna o lopata in mina si tirnaaopul si sa construiasca autostrazi ca tot plingeti ca va lipsesc autostrazile:Si la sfirsit de luna sa primeaswca de la stat ajutorul social:Daca nu le convine sa caute altundeva in lumea LARGA mai bine dar nu ajutor social de la stat si tuica cu sticla de 1 litru la crisma satului!!!!NU SE MAI POTRIVESTE Cu TIMPUL:SI apoi sa se revizuiasca cum asa ajutor social dar avem proprietati Case ,paminturi Cotetulö pliun de pasari si masinute de lux???DEci sa se termine cu tigania intinsa la infinit sa se intre in legalitate fiscala cine are avere sa o vinda sa traiasca din ea si apoi sa cerseasca la stat!!!!Deci fara pürea mare discutii ordine si disciplina:SI aswta nu inseamna dicatura cum povesteste SAndu Canadianu ci responsabilitate a tuturor cetatenilor obstei:NU se poate ca unii sa se scarpine in nnaqs si altii sa traga la munci grele si pe salarii mici sau patronii caftre prin impozite duc o tarar in spate!!Deci ajutor social numai celui caruia i se cuvine in situiatie dee uirgenta!!!

    Răspunde
     
  • adi sb
    Aprilie 25, 2013 la ora 19:54

    cei care vor ajutor social nu urmaresc aceasta emisiune si sunt si majoritari la vot..pacat

    Răspunde
     
  • CuSandu
    Aprilie 25, 2013 la ora 17:54

    Exact. Vad ca aveti vreo 2500 angajati in 5 locatii si salariul este de 3000 lei/luna. Probabil ca le convine sa mai deschida o locatie, vezi ca de citeva zile cauta pentru 3 pozitii care se potrivesc cu asa ceva. In orice caz, ce e la Timisoara trebuie sa fie alt borcan decit cel despre care se vorbeste la Roman. Stii ca TRW fac componente si pentru transport comercial. In Canada asta-i ceea ce fac la St, Catharines.

    Răspunde
     
    1. CuSandu
      Aprilie 25, 2013 la ora 17:56

      adriantm, scuze am sarit rindul din neatentie. Ce este mai sus e pentru tine.

      Răspunde
       
    2. adriantm
      Aprilie 26, 2013 la ora 00:45

      La Timisoara se fac airbaguri si volane cu nu salar de incadrare de 1000 de ron. Sa te auda Dumnezeu sa-l faca 3000

      Răspunde
       
      1. CuSandu
        Aprilie 26, 2013 la ora 02:00

        Ai dreptate, 3000 lei este pentru un programator C. Pina mai acum citeva zile se vorbea pe blog de un salariu medi de 450-500 E, si tot nu prea era de acceptat. Dar 1000 lei, la cursul de azi inseamna 230 E, sau 300 $. Pe LUNA? Si la Roman sarlatanii pun conditia de ne-taxare din start, in valoare de jumate milion E ! Pai antiracheta o platiti din buzunarul vostru, nu e cadou!! Pai aici somajul se plateste mai bine (800-1000 $ pe luna). Deci o familie sta in 600 $ o luna intreaga? Nu se poate comenta…

        Răspunde
         
  • Eugen
    Aprilie 25, 2013 la ora 15:32

    Comentariul meu nu se refera la subiectul in discutie, ci se leaga de alta stire din emisiune, se refera la semintele patentate Mosanto. Nu stiu cata subventia a primit Academia Romana sa declare ca aceste seminte nu sunt nocive pentru sanatate, cand o multime de studii arata contrariul. Normal studiile comandate si platite de Monsanto intr-adevar arata ca aceste seminte nu sunt nocive. Pe marginea acestei informatii se poate comenta mult si bine, dar am vrut sa fiu scurt

    Răspunde
     
    1. cornel
      Aprilie 25, 2013 la ora 15:58

      Parca acum cateva luni de zile am vazut la Stirile TVR o stire cu niste soareci care au fost hraniti, 1 sa 2 ani, cu boabe de porumb modificat genetic si au facut o tumoare de dimensiunea unei mingi de tenis de masa.

      Răspunde
       
  • AlexR
    Aprilie 25, 2013 la ora 14:52

    Uite ca s-a gasit o justificare de ce era nevoie de o noua autostrada in Ardeal, Sebes-Turda, si anume: aici infloreste industria automotive.

    Dar, de la Bucuresti, e cam greu sa intelegi, daca nu iti foloseste tie la plimbatul la mare sau la munte.

    Răspunde
     
  • cornel
    Aprilie 25, 2013 la ora 12:37

    @Marian Ban>Aveti perfecta dreptate. Si unde mai pui ca Ioan Niculae, patronul InterAgro, era acuzat de subminarea economiei nationale. Te opresti si iti faci cruce si nu mai intelegi nimic. Pai pe aceeasi logica, dar mult mai grav – ar trebui sa fie acuzat si Petrom de acelasi lucru, nu (adica petrol si gaze extrase din subsolul Romaniei, pretul de productie e mic pentru ca salariile platite angajatilor sunt relativ mici in comparatie cu salariile angajatilor din industria petroliera din alte tari din vestul Europei iar redeventele platite statului roman sunt foarte mici in comparatie cu alte tari din Europa iar economia romaneasca care foloseste produsele finite ale Petrom [persoane fizice sau juridice] saraceste sigur, face foamea sau da faliment. Pai cum vine treaba asta?)?
    E numai o parere.

    Răspunde
     
  • Andrei
    Aprilie 25, 2013 la ora 12:14

    Moise, ai omis de pe harta fabrica de cablaje auto Yazaki de la Ploiesti unde lucreaza cateva mii de oameni.

    YAZAKI Romania S.R.L. (YRL)

    Manufacturing

    Parcul Industrial Ploiesti, Drumul DN 72 Sos. Ploiesti – Tirgoviste, km.8

    Ploiesti, Prahova, 100213

    Sursa: http://www.yazaki-europe.com/company/locations_worldwide.html

    Phone: +40 372 449 100

    Fax: +40 372 449 101

    Răspunde
     
  • SebyS
    Aprilie 25, 2013 la ora 11:16

    Dupa cum au observat si alte persoane inaintea mea, harta aia era un pic incompleta. Mai sunt si prin Moldova firme implicate in domeniul auto. Eu stiu de cele din Iasi: Delphi (componente pentru motoare diesel – din cate stiu) si Continental (in general sistemele electrice din masini, ECU, etc.), care nu cred ca sunt de trecut cu vederea.

    Răspunde
     
  • cornel
    Aprilie 25, 2013 la ora 11:02

    Investitia celor de la Daimler este importanta pentru economia romaneasca dar e mult mai importanta pentru industria auto din Romania si pentru specialistii din acest domeniu.
    Cu un pic de tupeu si ajutor din partea autoritatilor romane se facea si fabrica aia Mercedes in Romania insa atunci guvernul Boc dormea.
    E numai o parere.

    Răspunde
     
  • start
    Aprilie 25, 2013 la ora 10:27

    Faptul ca Mercedes a renuntat la ideea de a construi o fabrica la Timisoara si a investit
    ls Kecskemet are mai putina lagatura cu infrastructura si mai mult cu coruptia: http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/video-cine-sunt-artizanii-romani-ai-pierderii-investitiei-mercedes-264396.html
    Dl Mann este actualmente judecat pentru alte fapte de arme, dl Tariceanu reloaded este noua speranta a dreptei romanesti iar dl Ostaficiuc se pare ca va deschide lista de europarlamentari PDL…happy end.

    Cred ca faceti totusi o nedreptate guvernului Boc, care, de bine de rau, a deblocat constructia de autostrazi in Romania, constructie repede blocata la loc de actualul Guvern.

    Răspunde
     
    1. laurentiucat
      Aprilie 25, 2013 la ora 10:53

      astea-s povesti ptr clujeni…
      negocierile era normal sa le poarte tariceanu ptr ca acolo erau implicate si oferirea de ajutoare de stat, eventual avantaje fiscale. poate s-a discutat si in csat de investitie… locatia era urmatoarea pe lista discutiilor. banuiesc ca nu era doar timisoara singurul loc luat in consideratie.
      in ceea ce priveste guvernul boc…a fost vitregit de soarta de cand seful sau a aparut pe lume , la rachitele …
      deblocatul ala la autostrazi s-a infundat la nelu iordache, urmeaza anca.
      cat de „beton” sa fii , ca sa ramai calat in fandaxie pe boc si cum a rupt el pisica in paispe !?

      Răspunde
       
      1. start
        Aprilie 25, 2013 la ora 11:35

        @laurentiucat
        Am spus ca Boc a deblocat constructia de autostrazi, facand o comparatie cu restul guvernelor din Romania, nimic mai mult.
        Aveti ceva argumente care sa ma contrazica sau doar un mic atac ad hominem credeti ca este suficient?
        BTW provin din alt „bazin folcloric” decat dl Boc deci nu e vorba de un patriotisn local.

        Răspunde
         
    2. laurentiucat
      Aprilie 25, 2013 la ora 10:54 Răspunde
       
      1. start
        Aprilie 25, 2013 la ora 11:26 Răspunde
         
    3. cornel
      Aprilie 25, 2013 la ora 10:57

      Explicatiile dvs sunt exact pe invers cu realitatea, parerea mea.

      Răspunde
       
      1. laurentiucat
        Aprilie 25, 2013 la ora 11:01

        @ cornel- cui ii raspunzi?

        Răspunde
         
        1. cornel
          Aprilie 25, 2013 la ora 11:09

          Am raspuns persoanei careia i-ai raspuns si tu, adica lui @start.

          Răspunde
           
      2. start
        Aprilie 25, 2013 la ora 11:23

        care dintre ele? detalii, argumente … ceva?

        Răspunde
         
  • Xulescu
    Aprilie 25, 2013 la ora 09:21

    Mai interesant este raspunsul la intrebarea: De ce acum? Probabil raspunsul este legat de „nazbatiile” premierului Ungariei….Adica, logic, primul pas al nemtilor a fost sa nu mai investeasca in plus in fabrica din Ungaria… Depinzand de ce mai „intreprinde” nea’, ne putem „trezi” cu toata fabrica aici .. dar asa, pe n.v.

    Răspunde
     
  • jack spamtecătorul
    Aprilie 25, 2013 la ora 09:09

    Poate cu o aşa cutie de viteze ar trebui echipat şi guvernul nostru…

    Răspunde
     
  • CuSandu
    Aprilie 25, 2013 la ora 05:18

    Foarte interesanta oferta cu TRW Automotive, mai ales ca se pune pe tapet oferirea de 2000 locuri de munca. In Timisoara se pare ca sunt deja mai inaintati cu discutiile si se vorbeste (sunt publicate) de oferte pentru vreo 200 locuri de munca. In Canada, Ontario este o fabricuta cu un inginer care supervizeaza proiectarea si manufacturarea componentelor pentru directie si suspensie. In general, TRW furnizeaza sisteme, module si componente auto de pasageri si comerciale. Recent au inceput pentru Japonia cu Remote Keyless Entry (RKE) si Tyre Pressure Monitoring System (TPMS). Faptul ca cer deja anulare de taxe in valoare de jumate de milion nu inseamna inca cam nimic. In afaceri trebuie sa mai si minti ca sa-ti mearga. Puteti merge pe site-ul lor si daca gasiti ceva despre Roman, sa-mi spuneti si mie. Despre Timisoara se anunta ca vor incepe in 14 aprilie, a cam trecut, dar ieri au inceput sa se caute oameni. Nu sunt pesimist, dar optimismul pe baza de scrisorele si chestia cu 2000 de locuri de munca…intii sa vedem.
    Altceva mai interesant, cred eu s-ar putea discuta. In Romania s-au construit tractoare, camioane, vanuri, masini de teren si turisme. Stiu ca exportam treilere cu dubla tractiune echipate cu anvelope speciale (cum se produceau pentru dotarea armatei)pentru lucrarile noastre din Africa de Nord. Bune pentru nisipuri. Ba chiar aveam atunci specialisti care au proiectat si niste aclimatizoare pentru racirea motoarelor (mare problema in Sahara). Spun toate astea, ca sa amintesc ca romanii, daca nu vreti sa acceptati ca au traditie, cel putin au avut experienta in industria asta de masini. Sotia mea era inginer mecanic si lucra la o statie de utilaje industriale. Faceam masini grele si instalatii de foraj. Nu cred ca exagerez daca spun, ce nu faceam. Iar astazi stam cu ochii in soare si ne rugam sa vina altii si sa ne dea de lucru in domenii in care ne descurcam frumos. Ma tot invirt si nu stiu cum sa intreb: Chiar ne-am puturosit la minte?! Dupa cum vedeti au inceput sa ne invete si cum se mulge vaca. Am trait in Romania si stiu cine este romanul. Am intilnit in afara si am vazut ca sunt si inteligenti si harnici. Ceea ce se intimpla acolo si ce citesc pe blog, ma face sa cred ca uneori oamenii trebuiesc treziti din amorteala. Asta n-au s-o faca strainii. Nu le pasa, ba chiar le convine. Da-mi aia, da-mi aia si fac ce vreau si daca nu-ti convine…PA. Dragii mei, ma doare si este foarte greu de suportat sa vezi asa ceva si sa taci. Citeam nu de mult ca au absolvit o puzderie de avocati, si alte profesii care acuma aproape cu totii stau pe bara. Nu e nevoie de asa ceva niciunde. Nu e bine si nici frumos din partea mea sa dau cu barda. Imi cer scuze, desi imi pare bine ca am facut-o. Poate, poate…

    Răspunde
     
    1. adriantm
      Aprilie 25, 2013 la ora 13:16

      In Timisoara TRW are o fabrica de vreo 6 ani si ceva si chiar vor sa aduca proiecte noi, probabil asta ai vazut cu 200 de locuri de munca, dar sigur nu o sa angajeze atatia

      Răspunde
       
      1. CuSandu
        Aprilie 25, 2013 la ora 17:58

        ai replica mai sus.

        Răspunde
         
  • gheorghe
    Aprilie 25, 2013 la ora 05:10

    Star Transmission, caci despre acesta firma este vorba, are deja 11 ani. Mercedes produce componente de 11 ani la Cugir si incepand din 2011 a inceput sa faca si montaj de cutiei de viteza la Sebeş.
    De ce la Sebeş? Pai daca ati cauta informati despre rata somajului pe judetene (informatie oferita de Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca) veti observa ca judetul Alba se afla in zona rosie cu 6, 83% in comparatie cu judeţele din Moldova. Mai este vorba si de vestita autostrada care oricum nu se va termina curând (tronsonul Deva-Lugoj nici nu s-au inceput lucrarile datorita unor procese care au aparut, pe când pe tronsonul Deva-Sibiu lucrarile înaintează). Sa nu uitam si de istoria saşilor in Transilvane. In zona Alba-Sibiu sunt mai multe firme germane ca Rexroth (Bosch) la Blaj care se extinde deasemenea, Siemens, Continental, Marquardt (care deasemenea se extinde dorind sa ajunga la 1700 de angajati) la Sibiu. Credeti ca manageri acestor firme nu se întâlnesc si nu discuta despre ce le poate oferi zona?

    Răspunde
     
  • Din Botosani cu Iubire
    Aprilie 25, 2013 la ora 02:28

    D-le Moise Guran, va inteleg perfect rationamentul dar sa cautati tapi ispasitori pentru situatia politica nationala in NE-ul tarii mi se pare dincolo de rationamentul unui om care se crede destept. Spun care se crede ca este si cazul dvs. Nu stiam ca Botosaniul este un judet uitat de lume, daca stau bine sa ma gandesc, de fiecare data cand va platiti cina vedeti Botosani, cum ati putea sa-l uitati ! Nu stiam ca estul tarii este mai important decat vestul la infrastructura si constructii de autobenzi, asta daca nu cumva sunteti sovietic si visati la anexarea acestui teritoriu la vreo alta inchipuita republica tovaraseasca cu capitala la Moscova. Au mai incercat si altii cu nume la fel de impunator ca al dvs. sa faca asa ceva in aprilie ’44. Va multumim frumos ca v-ati trezit acelasi papagal care stie sa vorbeasca interesant, dar oamenii traiesc in toate „judetele uitate de lume” mentionate de dvs. si din respect pentru milioanele in discutie, ar fi cazul sa va cereti scuze in direct, caci ei nu sunt mai prejos decat cei din Sebes „par example” !!!

    Răspunde
     
    1. CuSandu
      Aprilie 25, 2013 la ora 05:48

      Aveti dreptate, o economie uniforma, echilibrata pe intreg teritoriul tarii ii va asigura unitatea. Tot respectul pentru ca va aparati tara.

      Răspunde
       
    2. pixo
      Aprilie 25, 2013 la ora 08:09

      … cu manine proletara din saracie lucie…

      Răspunde
       
    3. Moise
      Aprilie 25, 2013 la ora 09:40

      Pai n-ati inteles nimic. Va respect mandria dar nu inteleg ce anume va lezeaza…

      Răspunde
       
      1. Claudiu
        Aprilie 25, 2013 la ora 13:35

        Draga Moise..nu se pune problema ca n-am inteles ceea ce ai vrut sa prezinti…Am inteles chiar foarte bine. Ideea e ca publicul trebuie sa fie informat in mod CORECT despre o anumita stare a lucrurilor. Iti sugerez sa-l iei de urechi pe colaboratorul care ti-a intocmit harta cu pricina…pt ca nu si-a facut treaba
        iti doresc o zi cat mai frumoasa si o emisiune cat mai bine pregatita.
        Cu drag,
        Claudiu

        Răspunde
         
    4. adriantm
      Aprilie 26, 2013 la ora 00:55

      Daca prin formularea „de fiecare data cand va platiti cina vedeti Botosani” va referiti la bacnota pe care apare Eminescu tocmai acest lucru face acest judet uitat de lume pentru ca nu sunt 5% din locuitori care se duca acasa luna de luna 2 astfel de bacnote, unde somajul este la nivelul care este, unde in afara de fabrica aia de confectii nu prea aveti mai nimic. Sa stii ca imi place Botosaniul pentru ca am rude destule acolo si merg in fiecare an

      Răspunde
       
      1. CuSandu
        Aprilie 26, 2013 la ora 02:37

        ma amarasti domnule draga…

        Răspunde
         
  • Claudiu
    Aprilie 25, 2013 la ora 00:53

    Si la Iasi exista o fabrica de componente auto cu 2000 de salariati : Delphi

    Răspunde
     
  • Claudiu
    Aprilie 25, 2013 la ora 00:44

    Referitor la harta industriei auto romanesti pe care ai prezentat-o si unde Moldova nu era trecuta cu nicio unitate de acest fel..sa nu uiti Moise ca si la Iasi exista o fabrica de componente auto:SC Delphi Diesel Systems Romania SRL cu peste 2000 de angajati si care se afla pe locul 55 intr-un top al celor mai valoroase 100 de companii din Romania

    Răspunde
     
  • Vasilica
    Aprilie 25, 2013 la ora 00:37

    Daca asta e investitia anuntata de Ponta.. Fabrica asta Mercedes la Sebes functioneaza de aproape 3 ani http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/alba-100-posturi-libere-fabrica-mercedes-sebes-1_50ae4eba7c42d5a6639b82b6/index.html Asa ca nu este vorba despre nici o deschidere de fabrica noua, doar o investitie intr-o fabrica deja existenta.

    Răspunde
     
  • Mican Sergiu
    Aprilie 25, 2013 la ora 00:09

    Degebeaba vin Moise,tot salarii de mizerie vor da ca nu-i obliga nimeni sa dea mai mult.Asa este si la Deva si Hunedoara unde Sews lucreaza pt grupul Renault si respectiv Lisa Draxelmaier pt Audi si BMW.Deci puterea de cumparare a locuitorilor tot mica va fi.Plus ca multe companii folosesc tot felul de tertipuri pentru a ocoli sistemul financiar.

    Răspunde
     
    1. CuSandu
      Aprilie 25, 2013 la ora 05:59

      Acuma incep sa inteleg dece americanii ii trateaza cu superioritate pe canadieni, lucru pentru care canadienii nu-i pot suferi. Canada nu prea are industrie, in general asambleaza componente pentru americani. Pentru o tarisoara mica in centrul Europei, insa, asa ceva nu este de natura sa asigure un viitor independent.

      Răspunde
       
  • Luigi
    Aprilie 24, 2013 la ora 23:20

    1. Concluzia articolului este sa construim odata autostrada de la Bors la Iasi ca de aia raman toti investitorii doar in Transilvania
    2. Paradoxal se pare ca mai sunt investitori si in Moldova in ciuda ignorantei totale de care are parte aceasta regiune in privinta autostrazilor:
    http://www.ziarulderoman.ro/37754/americanii-ofera-2-000-de-locuri-de-munca-in-roman/
    Nu am vazut stirea asta pe nici un site national de stiri. Daca e o investitie pe bune cred ca merita mediatizata si laudat primarul pentru implicare. Daca e un bluf trebuie mediatizata si criticat primarul pt populism
    Daca totusi luam de buna aceasta informatie, se pare ca investitia americanilor va depasi cu mult cele 300 mil ale Daimler de la Sebes.
    Va rog faceti un reportaj-investigatie impreuna cu colegii de la Jurnal.
    Multumesc

    Răspunde
     
    1. adriantm
      Aprilie 25, 2013 la ora 02:28

      Sper din tot sufletul ca eventuala investitie de la Roman nu va afecta fabrica din Timisoara. Fara suparare dar ma gandesc si la binele meu

      Răspunde
       
      1. CuSandu
        Aprilie 25, 2013 la ora 06:08

        Nu cred ca aveti motive de ingrijorare. Un motiv, TRW este specializat in a distribui productia. Iar alt motiv, in Moldova, unde profilul va fi altul, americanii (nu TRW) au alte interese.

        Răspunde
         
  • laurentiucat
    Aprilie 24, 2013 la ora 22:52

    mai domnu moise…nu te lua de ialomita ca noi avem autostrasse si maine o sa fac o ora pana la constanta ..iar pana la bucuresti, la faur…fac o ora si treizeci de minutele. si stau la gura de varsare a ialomitei.
    ialomita e saraca ptr ca bucurestiul si constanta absorb ca un burete tot ce „rasare” la noi.

    Răspunde
     
    1. CuSandu
      Aprilie 25, 2013 la ora 06:10

      Cine a pus circiuma-n drum,…

      Răspunde
       
    2. CuSandu
      Aprilie 25, 2013 la ora 06:46

      ..am vizitat zona Piua Petre (de la Giurgeni, venind dinspre C-ta, la curba mai mare – acolo unde soseaua face dreapta spre Buc.) Sunt niste statii de pompare, direct din Dunare. Pe insula se vad niste butuci, loc (cica) celebru. Pe malul accesibil fara barca sunt zone taluzate cu piatra. Deasemenea cca 100 de metri mai sus de o astfel de zona, unde fe face confluenta cu Ialomita.
      Coborand pe malul Dunarii in fata se va vedea un anafor destul de mare (format de la intrarea Ialomitei in Dunare) Acesta este bratul Borcea
      Alte locuri bune pentru rapitor (marle si bibani) si nu numai mai sunt in partea de jos a podului. Se trece podul dinspre Tandarei spre Constanta
      Acolo (chiar pe Dunare) am prins primele stiuci si primii avati la oscilanta)
      as lua si o lanseta pentru caras/crap.
      baietii cu plase +curent cauta in general somn si crap. Avat si salau nu prea am vazut la cumetri. Basca am dobandit o atractie fata de toate statiile de pompare (pt irigatii) din Dunare. Am prins stiuca direct din Dunare…

      Am avut un coleg de facultate din Tandarei.
      Daca n-aveti salau, m-ai pierdut de musteriu. Ce-i aia japca?

      Răspunde
       
      1. laurentiucat
        Aprilie 25, 2013 la ora 08:49

        japca e o montura formata dintr-un plumb greu si alungit, continuat cu o ancora.
        iti trebuie o mulineta si un bat zdravan(…uneori chiar un lemn tare din padure).
        se lanseaza de pe mal, pe loc fara agatatori si se recupereaza prin smuciri bruste care sa agate pestele cu ancora.
        e ilegal pescuitul la japca. eu nu am dat niciodata asa, dar am vazut pe cei care pescuiesc altfel. asta iarna, pe un frig destul de mare erau doi tipi langa un foc si aveau dupa o zi de chin un peste de 2 kg. pestele s-a rarit si probabilitatea sa prinzi astfel s-a micsorat si ea. totusi acum 2-3 ierni, la podul de la giurgeni a prins unul peste 100 de kg de somn, cateva zile la rand. dar acolo nu se da cu curentul.

        Răspunde
         
        1. CuSandu
          Aprilie 26, 2013 la ora 02:58

          Vad ca n-a aparut, ma repet.
          N-am stiut ca japca este o chestie, ci numai o vorba: sa iei la gramada, fara sa alegi, cu forta. Dar acuma vad ca e o treaba pescareasca. In Delta n-am auzit de ea. Acuma daca spui ca e si ilegala, s-a terminat, nu mai iau cu japca nimic.

          Răspunde
           
          1. laurentiucat
            Aprilie 28, 2013 la ora 08:39

            japca are sensul figurat definit de tine ptr ca asa se intampla si la pescuit.
            coleg din tandarei? ma pot interesa… ajung frecvent pe acolo.

             
  • Ionel Sarbu
    Aprilie 24, 2013 la ora 21:21

    Dacă vine Mercedes, nu e bine,dacă din trei comisii de supraveghere financiară rămîne una,nu e bine,dacă se reduc salariile exagerate,nu e bine,dacă se dezvăluie toate golăniile făcute de miniştrii lui Boc,nu e bine,că a deblocat problema numirii procurorilor,nu e bine!!! Domnule Guran,guvernul Ponta a făcut într-un an mai mult decît au facut 5(cinci)guverne Boc şi unul ungurean la un loc!!!Şi ce e foarte important, a redat acestui popor ceva speranţe de mai bine,chiar dacă sunt palide.Numai cănd mă gîndesc la guvernarea PDL-Băsescu-Boc mă apucă groaza!!!! Vedeţi şi ultimul sondaj în care USL a crescut iar pdl-uţul e mic mic mic!Eu ştiu că vă vine greu să digeraţi „succesurile” actualei guvernări dar pînă la urmă poate obţineţi şi dv. ceva,şi atunci o să vedeţi totul în roz,ca pe timpul lui Boc.

    Răspunde
     
    1. Dan
      Aprilie 24, 2013 la ora 23:20

      Moise nici nu a pus problema ca nu e buna investitia, doar ca se poate mai mult, si se poate mult mai mult. Daca ma gandesc bine in timpul guvernarii Boc sa extins ford, nu stiu sigur de dacia, iar apoi masuri luate de Boc ca 24% tva, prima casa inca sunt profita. In afara propagandei antenei3 eu nu simt nici o schimbare, doar preturi mai mari si sperata tot zero. Comentarii din astea merg pt antena3, nu aici.

      Răspunde
       
    2. adriantm
      Aprilie 25, 2013 la ora 02:26

      Ionel stai asa ca Ponta nu a scazut nici un salar mare inca ba chiar a facut vreo 5 ministere in plus pintre care amintesc ministerul marilor proiecte care nu reuseste sa dea drumul nici macar la o licitatie de reparare de drumuri d’apoi la un mare proiect si sa stii ca Moise chiar l-a criticat pe Boc

      Răspunde
       
  • TiberiuC
    Aprilie 24, 2013 la ora 20:35

    Super, sunt Timisorean si ma bucur de astfel de investitii. De ce nu Timisoara? pai cam avem cel mai mic somaj din Romania (dupa Bucuresti) piata muncii este cam saturata, acuma mai trebuie sa creasca nivelul de trai, ca altfel degeaba ne mandrim cu „multe investitii straine”. Din pacate nu stim sa atragem straini… Ungaria a fost acuzata parca la comisia europeana cand a venit MErcedes la ei, ei au oferit tot, infrastructura, beneficii etc, si ghici ce, cu tot cu sesizarea comisiei Mercedes produce la ei. Am fost acuma 2 ani in Tenerife si acolo, ghidul roman, ne-a povestit cum a ajuns insula una de top la nivel mondial (in afara de pozitia geografica excelenta): prin anii ’70 daca venea Moise (:D) cu bani multi si spunea statului ca vrea sa faca un hotel acolo statul a zis: uite terenul, uite utilitatile si uite scutirea de impozit pe vreo 5-10 ani, si uite cum insula s-a dezvoltat exponential. Noi nu, „betmen”, cand vine investitorul, smecherii cumpara „potentialul” teren ca sa scoata un profit bun si alti smecheri (cam tot aceeasi) asteapta spaga de la investitor…( ca sa nu pun ca nu oferim infrastructura de niciun fel) Suntem ceea ce meritam sa fim, un popor spagar care nu se gandeste doar la buzunarul lui si atat, restu’ sa moara 🙁

    Răspunde
     
    1. CuSandu
      Aprilie 25, 2013 la ora 06:59

      „Din pacate nu stim sa atragem straini…”, n-o fi bine, dar mai bine ar fi sa ne punem pe treba, altfel nimic n-o sa se schimbe.

      Răspunde
       
  • mihaix
    Aprilie 24, 2013 la ora 20:24

    Bine zis. Dar nu cred ca publicul tinta al partidelor (in special psd) va intelege asta, si nici babutele mari amatoare de lopeti sau vajnicii barbati, vizitatori ai crasmelor „Data viitoare când mergeți la vot, feriți-vă de cei care vă oferă ajutoare sociale. Nu vă dau de la ei. Vă dau indirect din salariul pe care l-ați avea chiar voi dacă ați munci la o mare companie națională sau internațională. Vă dau de fapt din banii din care nu se face infrastructură, din banii pentru drumul fără de care Mercedes, Ford sau Dacia nu vă vor găsi niciodată.” Pana la urma cadoul e pe nimic (nimicul ala explicat de Moise mai sus, tot din banii nostri), pe cand munca, ei bine munca necesita efort 🙂

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase