Cine de cine să se ferească?

Publicat la data de de Moise

ROM4_1699111a

de Moise Guran

Nu-mi dau seama care este rata prostiei în Marea Britanie, dar am mari îngrijorări față de cei aproape patru milioane de britanici care citesc zilnic on-line și tipărit cotidianul The Sun. Sub titlul „O bombă cu ceas” acesta publică un reportaj panicard despre cum specia britanică va fi decimată de tuberculoza rezistentă la pastile adusă din România de imigranți. Materialul este bine documentat, conține cifre, un reporter a fost de altfel trimis la București unde a vizitat și un sanatoriu, a stat de vorbă cu medicii și a ajuns la o concluzie sinistră – în România nu știm sigur câți astfel de oameni sunt dar sigur sunt oameni săraci, căci tuberculoza este boala sărăciei, iar toți aceștia se vor repezi anul viitor spre Marea Britanie unde îi vor contamina pe englezi. Analiza merge chiar mai departe, iar un specialist spune că un imigrant bolnav de TBC care ia loc în metrou îmbolnăvește automat alți 15 britanici sănătoși.

Reportajul este însoțit de câteva poze ciudate. Mai întâi e una cu românii care stau la coadă pentru vize la ambasada Marea Britanie. Desigur un român știe că nu mai există demult astfel de cozi, pentru simplul motiv că nu mai există nici vize. Dar englezul nu știe asta, iar când vede mai apoi câteva poze din secolul XIX cu copii bolnavi de tuberculoză, s-ar putea să se întoarcă la poza cu românii de la coadă la vize. Să le rețină bine fețele căci dacă se întâlnește cu unul din ei în metrou, să știe să fugă. Dar nu mai bine ne pun englezii nouă românilor câte un semn distinctiv, cum le puneau nemții evreilor steaua lui David? Că la drept vorbind, ar fi mai simplu decât să-și marcheze toți cei patru milioane de cititori ai cotidianului The Sun. Ca să știm să ne dăm noi ceilalți la o parte căci la noi în România, pe lângă tuberculoză mai avem și o vorbă – din calea prostului să te ferești!

Categoria: MOISE
Etichete: , , ,

Comentarii prin facebook

44 răspunsuri la Cine de cine să se ferească?

  • laurentiucat
    Aprilie 1, 2013 la ora 13:19

    aoleu…ce m-a lovit la encefal! om fi unii poate mai putin inteligenti…da’ nu e dovedit inca.dar sigur unii au obrazu gros si nasu lung…

    Răspunde
     
  • Constantin
    Aprilie 1, 2013 la ora 12:42

    Iata un argument al fanilor USL, aflat la pragul superior al inteligentei lor, atunci cand acestia nu mai stiu ce sa spuna.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Aprilie 1, 2013 la ora 12:39

    vrajeala ieftina…

    Răspunde
     
  • Constantin
    Aprilie 1, 2013 la ora 12:36

    Care sunt criteriile dupa care se organizeaza concursul in vederea numirii candidatilor la cele doua inalte posturi din Magistratura? Sa fim seriosi! Unii cititori naivi ori neinformati ar putea crede ca este vorba de vreun proces transparent. Nici vorba!

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Aprilie 1, 2013 la ora 12:27

    si in familie sunt discutii…asta nu inseamna ca se produce imediat divortul. ideea e ca totul este din cauza fitilelor si strambelor bagate de tovarasul securist basescu.
    pana acum numirea sefilor procurorilor trebuia facuta transparent si dupa prevederile comisiei europene. acum doamna pivniceru e o catastrofa ptr ca s-a conformat acestor reguli. dar iar e bine si moral cand justitia e dupa cum doreste nasul din suflet al domnului constantin…

    Răspunde
     
  • Constantin
    Aprilie 1, 2013 la ora 11:48

    Se simt oarece disesnsiuni in Paradis. Cuplul Conducator An-To-Nes-Cu–Pon-Ta !!! se pare ca nu se mai intelege. Antena 3 cere demisia prim-ministrului, ceva de neimaginat pana de curand. M-as bucura, probabil, daca tot circul asta nu ar fi pe banii mei. Romania are nevoie de o guvernare responsabila (cuvant lipsit de continut in prezent) din partea unor oameni maturi. Domnul Ponta ramane imatur, iar domnul Antonescu inca nu s-a trezit. Prefer sa ramana impreuna decat sa cheltuim pentru alegeri anticipate, ori sa avem o majoritate instabila politic, neomogena si incoerenta (nici actuala nu este altfel) de genul PNL+PPDD+PDL.

    Răspunde
     
  • CuSandu
    Aprilie 1, 2013 la ora 03:37

    laurentiucat > ueleu! ca sa fiu in ton cu Lelia. E haioasa.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Martie 31, 2013 la ora 19:56

    sanducu- io am dat articolul…nu am zis nici ca-i bine, nici ca-i rau. urmeaza sa vedem. daca ponta cade la pace cu basescu si o pune pe kovesi la dna , sa fie sanatos… ii urez din partea mea si a mai multor prieteni care am fost asta vara la referendum, multa ue!

    Răspunde
     
  • Constantin
    Martie 31, 2013 la ora 17:28

    Articolul este cutremurator. El insinueaza un lucru cu totul de neimaginat si anume ca presa ar putea manipula opinia publica. Intr-adevar, socant, cum ar spune marele jurnalist Victor Ciutacu.

    Răspunde
     
  • CuSandu
    Martie 30, 2013 la ora 20:36

    laurentiucat > Cu linkul despre Ponta pe post mare la justitie, ce sa inteleg te bucuri prematur ca presedintele il baga in galeata pe premier, care se pare ca nici nu stie in ce intra, tocmai acum cind si-a pus pielea la saramura cu UE? Incepi si tu sa intri in pielea lui Lelia Munteanu, sau invers ca pentru mine-i tot aia. Se pare ca m-ai uitat cu Miciurin si vita de vie.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Martie 30, 2013 la ora 14:45

    Fabula rasa
    de Lelia MUNTEANU Publicat la: 30.03.2013 09:53

    Cică nişte insulari tânjeau după căluşari. Le-ar fi dat şi paşaport, ca să-i vadă la Southport. Şi-i rugau: ”Veniţi, veniti! Nu-i nevoie să munciţi!”. Însă ei stăteau pe loc. Tot pe loc, pe loc pe loc, căci aveau bacilul Koch. (Le-o spuseseră în zori un grup de cercetători). Au rugat-o pe Regină să le dea o aspirină. ”Cameron, o, Cameron!”, strigau ei din tomberon, „Shakespeare nu purta breton”.
    – Sunteţi snobi!
    – Aveţi microbi!
    Snobi – microbi e tot un drac, dacă n-ai pantofi de lac. Te tratează ca pe-un ştift şi vei fi cazat în lift. Vine, vine un sobor, să formeze un hardcore. Mult zăcând duios, pe Tamisa-n jos. Sucombând subit, tocma-n Downing Street. La numărul zece, care-i şi întrece. Clopoţind la clopoţel – Platon şi Aristotel. Hague mai scoate un decret, din vestonul lui cochet, plus o ştimă din cuptor şi-un discurs aiuritor.
    Trece-un nor plouând notoriu, într-un veac ambulatoriu. Scriu tuşind, din pat, de-acasă, fabula contagioasă.
    Morala: Albionul sau Albiţa.

    Lelia Munteanu este senior editor al ziarului Gândul

    Răspunde
     
  • shadow
    Martie 29, 2013 la ora 18:35

    …am vrusă zic că și ei au două degete…adică spitale pt tratament de specialitate. și au și justiție performantă. după caz. nuș ce naiba se scurg așa pe pereți când face noi:”BUU”

    Răspunde
     
  • marian
    Martie 29, 2013 la ora 17:42

    buna ziua domnule moise guran. imi place emisiunea dumneavoastra si apreciez foarte mult informatiile pe care care le oferiti si le comentati cu argumente si tot ce trebuie.
    nu stiu daca cititi sau nu comentariile de pe acest blog dar, daca le cititi, sper sa va documentati, asa cum faceti cu toate subiectele prezentate la dumneavoastra in emisiune si aici pe blog, si sa comentati si urmatoarea stire aparuta de curand :

    http://ro.stiri.yahoo.com/grapini-orice-proprietar-imm-din-rom%C3%A2nia-va-putea-133901106–finance.html

    Multumesc.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Martie 29, 2013 la ora 13:33 Răspunde
     
  • LN23
    Martie 29, 2013 la ora 09:59

    @Moise,e adevarat ca in Ro exista cel mai mare numar de tuberculosi din UE (statistica OMS)?E adevarat ca Ro are cea mai mare rata de mortalitate la nou nascuti,din UE?Daca raspunsul e pozitiv la primele 2 intrebari,problema cu prostia britanicilor si cunostiintele lor medicale,mi se pare secundara..tie nu?E adevarat ca >50% din tiganii „vizibili”(cersetori,hoti) din UE au pasaport românesc?E adevarat ca omul de rand din orice stat UE e confruntat zilnic mai degraba cu tiganul agresiv român,decat cu specialistul sau studentul român?Daca si asta ti se pare plauzibil,probabil ca intelegi de ce „prostul britanic” nu cauta sa se documenteze in reviste medicale de specialitate,ci se lasa manipulat de Sun,refuzand pur si simplu contacul cu românii!Tu ce-ai face daca ti s-ar impune sa gazduiesti,intr-o camera din casa ta,o familie de tuberculosi…?Te-ai baza pe cunostiintele actuale(?) ale medicinei si ai fi sigur ca nu-ti expui familia vreunui pericol,sau ai fi precaut si nu i-ai primi?

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Martie 29, 2013 la ora 09:58

    Dan Onofrei > Mai intii, ca te-au cusut astia la loc, mult noroc si grija multa. Despre sistemul ala inchis, chestia e simpla (theoretic): ce se produce aici cu resurse material proprii si cu forta de munca proprie ramine aici pentru cei care l-au produs. Se exporta numai surplusul, care este de preferat sa nu prea fie. De importat nu importam, ca daca nu ne freaca nimeni ridichea, producem singuri si cartofi si lapte si sosele si baraje. Toata negreala care iese din mare ramine aici pentru uz propriu. Vad ca te-ai molipsit, acuma si tu duci lipsa de spatiu, adica vrei sa te extinzi. Eu o stiam pe aia cu “zboara soimul tatii”. Ca vorbisi de agricultura, astia in Montreal (ca de cind Canada i-a oropsit si a mutat capital peste riu) au descoperit ca au mult spatiu nefolosit si au inventat…”agricultura urbana”. Legume, zarzavat in mijlocul traficului. Eu ma gindeam la o bolta de zaibar, mai ales ca am auzit ca strugurii canadieni incep sa fie mai buni decit cei californieni – se schimba clima: zapada la ei si potop la noi. Sa fie coreenii de vina?

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Martie 29, 2013 la ora 09:57

    Mihaix > Nu prea le am cu politica, dar cind cineva vine la mine in casa sa invirta in mamaliga, cred ca cel mai potrivit ar fi sa ma duc si eu la el in casa sa-I fac niste omlete alsaciene, si atunci pot sa-mi vad si eu linistit de bulzul meu.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Martie 29, 2013 la ora 09:56

    Chirica Aurelian Stefan > Biserica occidentala/apostolica/universala/catolica si biserica rasariteana/credinta corecta-pura/ortodoxa s-au separate in 1054 prin Marea Schisma, din motive destul de pamintesti.
    http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/marea-schisma-1054-cum-s-ajuns-acolo
    http://cultereligioase0000.webs.com/ortodoxism.htm
    Dupa cum vedeti scindarea s-a facut cu aproape 1000 de ani in urma (iar dvs doriti ca reunificarea sa se faca in 30 de ani) pe motive pentru care musulmanii au ce au cu catolicii si nu cu ortodoxii. Probabil ca va doriti sa se vorbeasca de o Europa…universal. N-ar fir au, daca asta nu ar presupune ca principiile cruciatilor sa se aplice si Romaniei. Vorbiti de calamitati, somaj, etc. dar uitati cine au pornit doua razboaie mondiale, cine au atacat estul, cine a atacat Romania (ca sa vorbim numai de trecut). Nu este vorba de credinte, daca Constantinopolul isi apara ortodxismul, Roma vrea sa-si impuna catolicismul. Dece nu vor ei sa ramina fericiti acolo in occidental lor dezvoltatsi sa ne lase pe noi ortodoxii sa traim linistiti in inapoierea noastra? Daca vor, cred ca se vor gasi citeva mii de convertiti sa ingroase rindul somerilor lor. Opinia unui crestin orthodox, corect si ne-universal.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Martie 29, 2013 la ora 09:54

    Silviu > Pentru ca vad o nuanta , tin sa –mi precizez opinia: fiecare om face ceea ce poate, atita timp cit este constiincios, este perfect, nu conteaza daca este munca fizica sau intelectuala, munca e munca si isi are valoarea ei si trebuie apreciata. Dupa mine, asi distinge doua aspecte ale aprecierii:
    = evidentierea – cea care-l leaga pe om de locul sau de munca (uneori de tara lui), ii da prilej de mindrie, satisfactie personala, recunoastere. Este adevarat, ca din pacate lumea s-a schimbat si aceasta latura a aprecierii s-a “depreciat”, desi si astazi foarte multi s-ar simti multumiti sa o capete. Celalalt aspect este
    =salariul – care foarte multi considera ca ar trebui corelat cu valoarea muncii depuse, ceea ce nu s-a intimplat niciodata si nici nu cred ca se va intimpla vreodata. De foarte multe ori oamenii isi schimba locul de munca pentru un salariu mai bun.
    Dar, nu sunt rare situatiile in care oamenii isi cauta locuri de munca unde sunt tratati omeneste.
    Despre promovare/inaintare ierarhica si implica o crestere a salariului, chestia este foarte simpla. Nu tine de sef, ci de cererea si oferta pe piata, indiferent de sistemul economic (capitalist sau socialist). Seful ar majora cu placere salariul cuiva daca cineva i l-ar majora si pe al lui. Mentalitatea de care vorbiti, este un rezultat al inechitatii sociale pe care, cred, ca majoritatea si-o doreste fara sa inteleaga ca de fapt…n-o vrea.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Martie 29, 2013 la ora 09:52

    Laurentiucat > Despre dentitie si fosilaraie, hai s-o lasam ca tot nu se mai schimba la loc – omul a fost initial ierbivor. Spune-mi mai bine cum se altoieste vita de vie, ca se pare Miciurin n-a ajuns pina aici.
    “… sanchi! nu mai are! l-a beut sau l-a dat la curve!” – adica s-au construit hoteluri si piscine?

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Martie 29, 2013 la ora 09:51

    Constantin > In primul rind, daca intram nu mai apucam s-ao termin (cam asta-I ce am scris). Despre om bogat sau puternic, nu va faceti problem.
    Nu sunt convins ca ati apucat sa va bucurati vreodata de bunastarea din tarile dezvoltate, cel putin dupa cum vorbiti. Iar daca nu stiti ce-i aia dece o sustineti? Aveti vre-un interes? Am urmarit astazi o emisiune interesanta la TVR (nu am prins-o de la inceput). Invitata era o calugarita din Moldova de Nord. La intrebarea, de acolo din sihastrie, cind priveste la lumea noastra , ce intelege si ce nu intelege? “Nu inteleg si n-am sa inteleg niciodata dece unii vor sa sringa bogatii de care nu se pot bucura, iar altii nu au nici ce minca”. M-am bucurat sa stiu ca in Romania mai sunt oameni care stiu ce vorbesc.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Martie 29, 2013 la ora 09:50

    VictorL > Sa fie cum le zici cu… clubul, dar cine nu mai are prieteni nu mai are nici…de unele.
    Bodoc este una care miroase a minerale? Eu prefer Borsec. Am avut vreo doua campanii in Harghita, la Madaras (nici nu stiu cum de mai tin minte). Au fost primii mei pasi – am invatat sa fac afinata. Acuma , daca pui problema la nivel national, trebuie sa fiu deacord cu tine – in Romania cele mai mari …tiganii le-au facut romanii care si-au dat aere de mari politicieni, iar poporul i-a crezut. Cine a inventat roata a stiut dece o face…sau poate ca nu.

    Răspunde
     
  • micutu de la 7
    Martie 29, 2013 la ora 09:09

    Avem o problema vrem nu vrem. Pe de o parte sunt astia care fura si cloneaza carduri, care hacuiesc saituri, tiganii care fura aur, bijuterii si de prin buzunare, iar pe de alta parte somajul de la ei. Ei, adica vestul cu totu. La toate astea se adauga milioanele de lire sterline ajutoare pentru tigani care s-au dus in palatele cu turnulete din Slobozia sau Teleorman. Atmosfera nu ne e prea buna si nici noi nu prea facem nimic sa contrabalansam pentru ca noi ne balacarim noi intre noi aici si p-afara, ce sa ne mai aparam de altii. Din 100 de romani care pleaca in Anglia, clar 150 vor pleca pentru combinatii, manevre si furaciuni. Studentii, muncitorii seriosi, oamenii care chiar incearca ceva nu conteaza. Era bine sa fi facut un filmulet despre Printul Charles care tot vine p-aici si nu ia nici o boala de nicaieri, desi mananca de aici. Cert e ca ziarele din vest sunt pline de articole despre romani si unu nu e de bine.

    Răspunde
     
  • CTL
    Martie 29, 2013 la ora 07:56

    @ dan onofrei
    Ziceam si eu ca invat chineza asa cate un cuvant la nu stiu cat timp. Da, am vazut si eu ca pentru oameni intr-o tara straina cand cineva spune cate un cuvant pe limba lor e ca si cum le-ai da o cana de apa in desert.
    Multumesc pentru link.

    Răspunde
     
  • VictorL
    Martie 29, 2013 la ora 07:13

    @DanOnofrei.Suna frumos campania ,,pro domo”facuta din Germania.Eu sunt cu picioarele pe ,,pamintul patriei”.Nu pot sfatui pe nimeni dintre tinerii priceputi sa-si piarda timpul aici pentru simplul motiv ca viata e scurta.Aici e plictiseala mare si daca nu au pile risca sa-i apuce senectutea cu copii mari si fara termopane la casa;asta daca se apuca de casa.Afara de asta nici senectutea nu-i garantata si nici claviatura din gura ca si aia se plateste scump si nu ti-o permiti daca la tinerete ai tirit targa pe uscat.Mai nou pustii Romaniei invata araba,japoneza,coreana de la televizor,chineza…Nu vedeti ca englezii ne fac tuberculosi?…Mai acum citeva zileati scris asa frumos despre Rusia lui Putin ca ma podidise plinsul citind.Acuma Moise ne arata ca Putin si-a trezit marinarii din somn si i-a pus sa-si ridice ancorele la Flota Marii Negre ca prea au ruginit lanturile si din Siria e vorba sa plece cit de curind.Cind vreodata sta rusul la el acasa?Doar cind ii chioraie matele de foame.Cum stringe putini bani de piine cum i se face de razboi.Dar asta-i boala veche la comunisti si vom mai vedea filme cu Coreea de Nord,China (Doamne Fereste)si care vor mai fi…Asadar capitanul ala american vorbea la spritz de portavioane iar sudorii lor vor mai avea de lucru si pe viitor sa repare la ele si sa croiasca altele.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Martie 29, 2013 la ora 06:41

    ce coincidenta !m-am apucat de vreo 3-4 zile sa-mi omor timpul cu furtuna rosie de tom clancy…

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Martie 29, 2013 la ora 02:41 Răspunde
     
  • sanduCu
    Martie 29, 2013 la ora 02:39 Răspunde
     
  • sanduCu
    Martie 29, 2013 la ora 02:38 Răspunde
     
  • sanduCu
    Martie 29, 2013 la ora 02:37 Răspunde
     
  • sanduCu
    Martie 29, 2013 la ora 02:36 Răspunde
     
  • sanduCu
    Martie 29, 2013 la ora 02:35 Răspunde
     
  • dan onofrei
    Martie 28, 2013 la ora 23:55

    uitindu-ma la poza pusa de dl:Guran la discutie imi aduc aminte anii 80 cind se statea la coada -ceva asemanator cu poza dar fiecare avea cite o sacosa ,unii veneau de noaptea:Intrebai??Dra nu stiti ce se da???Ti se raspundea ce conteaza domne pun-te si mata acolo si taci si asteapta ceva s-o da pin- la urma:Si aveau dreptate -citeodat aveai chiar noroc -dadaeu Tachimurii(asa invatam si chineza fara sa stim-picioare cde pui morti ):_SE vede ca de atunci acest reflex a intrat genetic la romani in singele poporului.Stai la coada si tre sa prinzi ceva si tu!!!

    Răspunde
     
  • dan onofrei
    Martie 28, 2013 la ora 23:44

    @VictorL-stimate Victoras esti tu baiat bun da nu vrei sa vi cu picioarele pe pamint -destinatia ceA mai buna pentru meseriasul Roman este Romania,nu ca ii fac rerclama Romaniei dar asTa Este adevarul.TAra are ins nevoie de oameni meseriasi calificati ca sa aduca tehnologie nu de hahalere si politicieni:Si de tarani sau mai bine zis fermieri cu drag de munca la aer curat si sanatos nu de daia catre isi freaca minutele finute cu creme.Si de programatori care nu trebuie sa caute departarea de granitele nationale:DAr asa e omul ,mereu cu gindul ca DINCOLO IN CURTEA VECINULUI E MAI ALTCEVA acel vesnic complex nu numai la romani.MA uitam chioar acum la TV ca mai mult de jumate mai ales din Ucrainience tinere care inca nu stiu decit orasul lore natal nu asteapta decit momenmtul Intrarii iN EU ca sa se ajunga la straini in poale unde deja de mai binme de un deceniu in zioare nu vezi decit femele ucrainience cce cauta bosorogi germani!!!!!

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Martie 28, 2013 la ora 23:31 Răspunde
     
  • Frizer
    Martie 28, 2013 la ora 22:46

    Buna seara , in seara aceasta pentru a 2-a oara in aceasta saptamana ati spus in mod eronat ca depozitele micilor firme nu sunt garantate de FGDB . Citez de pe site-ul oficial : „Orice persoană fizică sau juridică ce deţine un cont la o instituţie de credit este un deponent. Toate depozitele deţinute de persoane fizice sau juridice (inclusiv întreprinderile mici şi mijlocii) la instituţiile participante la Fond sunt garantate prin lege de către Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar în limita plafonului de 100.000 de euro, în echivalent lei (începând cu 1 ianuarie 2011). Excepţiile stabilite de lege se găsesc în lista depozitelor negarantate.”
    http://www.fgdb.ro/informa%C5%A3ii-pentru-deponen%C5%A3i-25/

    Răspunde
     
  • VictorL
    Martie 28, 2013 la ora 22:42

    @Moise.80%este rata dar nu a prostiei ci a analfabetismului.80% dintre britanici nu invata mai mult de nivelul clasei a 8-a,dar in conditiile in care nu-i lasa nimeni repetenti,corigenti sau sa-i oblige in vreun fel.Copiii care invata bine sunt cei care invata in scolile particulare contra cost.Aceia intr-adevar sunt la cel mai bun nivel dar ii costa.The SUN e tabloid citit in pauza de masa de catre palmasi, dar mai mult sa uita la poze.Anglia nu mai e o destinatie buna pentru meseriasii romani pentru ca nu mai are de munca cum avea odata si nici nu se mai platesc salarii bune.Preturile sunt mari si nu salvezi mare lucru.Pentru tuberculosi poate fi o destinatie daca vor sa se trateze insa trebuiesc multi bani.E mai ieftina Austria sau daca ai bani si Romania.Turistic vorbind nu ai ce cauta acolo pentru ca nu ai ce vedea decit muzeele,magazinele Londrei,civilizatie,urbanism…Daca vrei peisaje,relief,mare,munte nu ai ce cauta.Se plateste totul si vremea e naspa.Doar pentru munca era buna Anglia dar demult odata.

    Răspunde
     
  • dan onofrei
    Martie 28, 2013 la ora 22:42

    @CTL-stimate CTL-nu va faceti griji nu inseamna ca daca presa de scandal spune una
    oamenii cultivati si cu ceva in cap din con tra iau in considertatie:Primiti-va cu respect prietenii englezi in minunatul si bogatul judet BIhor si nu cautati sa le aratati decit adevarul unei tari cu traditie care la dinsii s-a dus de mult datorita industrializarii.DAr spuneati acum ceva timp ca incepeti sa invatati chineza:SA stiti ca nu puteti decit sa fiti mindru ca puteti face asa un efort caci este cu siguranta o limba de viitor sa stiti ca de aici din Germania sute de firme mici chiar s-au mutat cu afacerea in China si altii in India unde va fi viitorul in deceniile urmatoare Deci nu este nici o gluma sinteti tinar si bravo dvs,daca pe linga altele invatati si chineza:Uite eu nmu stiu rusa decit citeva cuvinte si in 2003 am fost in Uzina lor LAda si nu va spun cit de deschisi erau cu tine daca le spuneai macar dimineta buna ziua pe limba lor_Asta e valabil orisiunde :Romanii sint de admirat ca invata limbi straine nu vor avea decit de cistigat:MAi jos un link interesant din YT http://www.youtube.com/watch?v=1wrBMhz8kxg

    Răspunde
     
  • CTL
    Martie 28, 2013 la ora 21:54

    Eu unu am fost in Anglia vreo 4 luni. Au fost si acolo lucruri care mi-au placut si lucruri care nu prea. E destul de probabil sa nu ma mai intorc decat sa-mi vizitez prietenii pe care mi i-am facut in scurta mea sedere.
    E regretabil ce fac, si e mai bine sa ne vedem de ale noastre. In loc de „why don’t you come over” eu le-as spune ” dont worry we won’t come „, dar printul Charles si orice alt cetatean englez care se simte bine la noi e primit cu drag. Ne putem face prieteni si in alte parti pe globul asta.
    N-as pune mesajul meu pe facebook pentru ca , as acum am zis, mi-am facut si prieteni si chiar acum am scris unuia ca i astept cu drag la mine acasa. I duc putin prin Felix si pe la Stana de Vale daca vin.
    Dragoste exista da nu cu forta.

    Răspunde
     
  • dan onofrei
    Martie 28, 2013 la ora 21:49

    @RCTudor -stimate domnule Tudor -exact ca si in Germania BILD -ul -un ziar al celor cum ii numim noi aici cu Hauptschulabschluß-adica cu scoala primara terminata si aia ca vai de ea care sint majoritatea aici deci-brutari,macelari,electricieni .,instalatori sanitari si toate breslele care de fapt duc greul societatii in spate(prin grele impozite -sintem storsi ca lamiia de decenii) ,sint munciti la limite de sanatate fizica si psihica de minunatii capitalisti intre timp bine metamorfozati in globalisti expansionisti:Eeci este ziarul vox populi vox DEi,da-i poporului TZITZA lui lady GaGA
    si seara halba de bere la birtul comunei si iti muncetse ca robotul fara sa intrebe de ce si cum:DAr intre timp si o in minunata restucturata Romania capitalista(cu vagi nuate dee vest salbatec de inceput secv 19 aqmerican) sint pline chioscurile de asa ceva si ca si pe timpurile comunistilor pe catre le-am trait acolo pina in 84 masa de muncitorime nu vrea mai mult decit munca (secera sau ciocanul in mina ) si senzatii tari .PE timpul acela cuvintarile celui mai neclintit stejar al CArpatilor:Deci peste tot menatlitatea si manipularea individuuluii este aceasi :Si in evul mediu era la fel -vezi carutza cu prosti sau decapitarile in piata publica unde curgea singele sa vada toti action:De fapt aceste ziare de doua parale nu fac decit in deja existenta frica in oameni de instrainatre in propria tara si pierderea locului de munca sa inteteasca si mai mult aceasta frica :imi imasginez satul bunicului acum 100 de ani cind dinsu tinar taran isi avea grija de cai,vaci si oi la poalele Muntilor Neamtului( de la el din batatura in linie dreapta la vo 10km e Minastirea cNEamtului!!!:DAca peste noapte in acel sat de vreo 1000 de sateni ar fi aparut vreo 50 de sa zicem germani sau francezi sa le ceara ajutor social si aceia mai aveau si vreo 10 puradei de cap dupa ei cred ca ii luau la fuga cu furcile pina la granita de peste munti unde era Austro-Ungaria!!!!!!Adica ar fi inteles-o in starea lor de tarni liberi ca un atac la adresa pamintului strabun.A da ma scuzati atunci inca nu era Schengen si nici Europa unoita ma scuzati edrept acum in sec 21 am evolöuta:Chair uitasem de iphone;BMW si tablett-urile cu Android

    Răspunde
     
  • dan onofrei
    Martie 28, 2013 la ora 21:22

    dar sa trecem si la ceva care nu poate decit sa bucure Romania:Acum 2 saptamini mergind pe o vreme de mizerie cu catelul pe cimp am dat de un domn tinar cu o catelusa cu care al meu s-a imprietenit teribil(o chema lolita ):Intrind in vorba cu stapinul un om tinar dar strain de comuna noastra vazind ca are un accent latin l-am intrebat de unde este :Mi- a spus ca e din Brasilia ca il cheama GAvrillios si este specilaist la ESOC in Darmstadt si a venit scurt caci si-a luat teren care acum la noi in comuna s-a dat liber la cosntructii de casa :I-am spus ca si eu sint nascut in Romania tara mea de origine latina si mi-.a spus foarte imbucurat ca are 3 colegi la ESOC specialsiti din Romania.M-am bucurat imens si vreau sa va spun ca ESOC este un mare centru de coordonare al satelitilor sub emblema Europeena si la noi la DARmstadt au un centru imens de comanda :Printre altele ei comanmda si programul dee sateliti GAlileo:VA puteti uita singuri in Google despre ce face ESOC Darmstadt si fiti mindri ca 3 concetateni ai dvs.sint spoecialisti la acel centru unic dee comanda :Poate sint fizoicieni sau matematicieni programatori:Egal ce acolo sint doar oameni de virf internatioanli:Deci puteti fi mindri de oamenii vostri egal ce scrie un ziar de scandal de mase largi dar cu putina pregatire scolara ca SUN.DAr sigur Europa vestica are o mare problema cu masa de cetateni de etnie tiganeasca care sint tot oameni dar care lasati la randul societatii si-au format obiceiuri rele din cate cel mai pagubos ca nu isi educa copii si ii foloswesc ca momeala la excrocherii ca actula vion si cer bani din casa de copii -Kindergeld care e suportata de muncitorul german care plateste taxe ca si dvs.(unii vin cu peste 10 copii inregistrati ca ai lor si cer cite 180 euro/copil sio stau intr-o cvamera ….).Problema lor nu se va rezolva nici la Londra sau PAris sau Berlin ci acolo de unde vin in programe de educatie de mestesuguri sau de ce nu si de programatori daca au talent analitic si cap matematic sau orice alte studii:DAr daca ei considera ca doar din gainarealöa si hotie de sisteme sociale si acasa cu burta la soare si in miez de vara cum am vazut intr-o comuna hai sa taiem porcul la mmarginea santului si 40 grade la soarew(Bunicul dupa tata taran roman din Moldova se intoarce in mormoint daca vede-staqi linistit bunicule acolo cu capul la muntii Carpati si zi mewrsi ca nu ai mai prins si asta-iti ajunge ww2 si CAPizarea) Atunci se inseala amarnic nu pentru ei ci pentru copii si nepotii lor.
    Cit deespre toti cei de buna credinta care viseaza doar munca in strainatate din motive materialedesi ca acasa nu e nicaieri si e munca destula in Romania ,pot sa ii inteleg dar nu sa pleci la drum hai hui ca gasesti tu sa dormi pe sub vreun pod la Paris si de munca oi gasi tu ceva:DAca pleci cu contract si copnditii definitede cazare OK pentru un timp limitat dar cai verzi pe pereti????!!!Apoiui poate veni o m,are deziluzie si frustare .Sau ca sa pleci din specialist veterinatr sa jupoi nutriile in DAnemarca ??Ajuta la ceva per durata ??Caci viata trece repede si la sfirsit cumva vine frustaREA.Chiar in conditiile in catre criticati politicienik dee toate culorile de acolo ca sio aici ei nu vor fi nicind mai buni:DAr muncaq este destula acolo si acasa ramine acasa .O seara buna

    Răspunde
     
  • RTudor
    Martie 28, 2013 la ora 21:18

    The Sun e un ziar ieftin (20 pence/ 1 Ron) privit (nu citit) in mare parte de barbati pentru ca au fete in tzatze goale la pagina 3. Zece pence tzatza! 🙂

    In 13 ani n-am vazut macar o femeie citind The Sun.

    Loserii, wankerii si cei care vor sa se amuze putin merg mai departe si citesc si barfele si sfaturile sexoloagei de la nush ce pagina.

    Britanicul informat se uita la BBC si citeste The Telegraph, The Times, The Guardian, Financial Times etc.

    Daca informatii aberante de genu celor publicate de The Sun s-ar difuza pe BBC atunci ar fi grava treaba, poate ar trebui chiar sa le declaram razboi (mediatic) britanicilor!

    Răspunde
     
  • dan onofrei
    Martie 28, 2013 la ora 20:42

    buna sera la toata lumea –
    mai inti raspuns doamnei Dobre-stimata doamna Valerica -intrebarea se pune -au avut vreodata in istorie respect???As zice ca de multe ori da in fata unor mari personalitati care au dus numele Romaniei departe in toata lumea -medici,oameni de cultura nascuti acolo ca de curind si tinerii regizori de film Romanesc.In general britanicii au fost mai mereu mai excentrici si au facut bascalie de multi din afara mai putin de ei insisdi:Am pus masini complexe germane -Maschini Fischer & Krecke la dinsii in functiune si nu prea sint cine stie ce dar sint mari mistocari si ingimfati,insa la capitolul culinaria sint o catastrofa ,e mai bine sa va luatzi mincare de acasa in ranita ca altfel va umflati de oua ochi cu Ketchup:Iar vinurile sint extrem de scumpe
    CA peste tot exista si presa pentru masa de prostime ca si aici in Germania_BILD la ei the Sun-aceea este vocea poporului care ii agita la ce ii doare :Sigur si in MArea Britanie ca si IN Germania actual din cauza masivei migratii de cetateni Tigani(se definesc romi????!!!) din rasarit mai ales Bulgaria dar mai mult Romania care le acceseaza fondurile sociale populatia mai ales oamenii cu cultura redusa (majoritatea aici in vest)fierbe:Si presa impinsa de politicieni pune si mai mult benzina pe foc:Asta se dubleaza cu mizeria in care s-au ninstalat cel putin aici IN Germania hoarde tiganesti cu puradeii in foste orase traditional muncitoresti cum ar fi zona Ruhrului sau FRankfurt MAin:NU v-as dori ca modesta pensionara germana de 80 de ani sa iesiti sera pe strada in acele zone(zilnic sint tilhariti batrinii)_E o rusine a Europei infruntata cu un cancer pe care nu l-a cunoscut deceniicind blocurile erau despartite dee granitza de sirma ghimpata :Nu mai spunem de cazurile de bande sau singulare criminale.Nu mai spunem ca altii mai zis evoluati traiesc in mobile buse la marginea strazilor unde isi fac nevoile -muncitori bulgari la Offenbach si cauta joburi la nimereala-ii goneste cvpolitia de pe o strada pe alta ca sa nu explodeze vecinii caftre vad mizeria:Deci e o tragedie de proportii pe care presa de scandal dar nu numai profita si agita focul:Despre masa de tigani romani si bulgari veniti cu puradei cu zecile de mii in ultimele luni am citit de curind articol amplu in seriosul FOCUS articol scris fara tendinte rasiste ci expunind ttristza realitate in care a ajuns o Europa nepregatita la o asemenea deschidere

    Răspunde
     
  • Vlad
    Martie 28, 2013 la ora 20:35

    Am intalnit acelasi gen de campanie mediatica anti-imigranti si in SUA, la un nivel mult mai amplu si sustinuta de guvern. De fapt in presa se latra vrute si nevrute pentru a descuraza imigratia in masa si pentru a induce antipatia poporului fata de imigranti iar in paralel se fac recrutari silentioase si naturalizarea rapida a specialistilor(medici, ingineri, tehnicieni, etc..). Desigur, lipsa de subtilitate a presei intr-o campanie de manipulare este masura indobitocirii unui popor. Intradevar prostia credulilor este ingrijoratoare, dar atragerea creierelor de catre statele inca puternice pe fondul crizei globalizate este o strategie pe termen lung.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase