Foamea de lei duce cursul tot mai jos

Publicat la data de de Moise

curs 2 blog

de Moise Guran

Când spune că stabilitatea politică a ajutat leul, premierul Ponta are dreptate, cel puțin parțial. Un guvern stabil a creat într-adevăr o perspectivă mai bună iar de la jumătatea lui decembrie asistăm la intrări speculative de capital care vin pe euro și se transferă pe lei pentru a cumpăra titluri de stat la dobândă în creștere.

Desigur mai contează și creșterea ușoară a dobânzilor dar țineți cont de faptul că deocamdată statul se împrumută fără să știm clar de ce o face. Teoretic, deficitul prezentat de premier ar putea fi acoperit doar din rezervele pe care ministerul de finanțe le avea la finalul anului trecut, iar dacă statul va continua să se împrumute, profitând de contextul favorabil, o va face doar pentru a refinanța la termene mai lungi datoriile care vin anul acesta la scadență.

curs 3 blog
Oricum ceea ce știm sigur în acest moment este că intră valută în România și că, până una alta, avem deja un trend de scădere a cursului. Euro a început anul la 4,4 lei, iar după primele două săptămâni a coborât la 4,37. Săptămâna aceasta o încheie la 4,38 și săptămâna viitoare ar trebui să consolideze acest nivel evoluând între 4,35 și 4,4. Din păcate prezentarea făcută joi seara de Victor Ponta despre starea financiară a națiunii nu este tocmai ce așteptau specialiștii de la guvern. Deși știm acum cifrele mari ale bugetului, nu a fost anunțată nicio măsură care să te facă să crezi că anul acesta vom avea o creștere economică reală, cu atât mai puțin o creștere de 6% a PIB-ului în euro, așa cum susține premierul în prezentare sa.

Categoria: MOISE
Etichete: , ,

Comentarii prin facebook

101 răspunsuri la Foamea de lei duce cursul tot mai jos

  • laurentiucat
    Martie 9, 2013 la ora 12:53

    guvernul mai are timp sa dovedeasca de ce este capabil sau nu. domnul guvernator ne-a revelat toate calitatile si defectele domniei sale. mai ales defectele si mai ales ca nu si-a folosit calitatile sa faca ceva de bine ptr aceasta tara.
    in patria celor care au votat majoritar in duminica orbului…chiorul e imparat sau a fost.

    Răspunde
     
  • Constantin
    Martie 9, 2013 la ora 12:11

    Unii sunt orbi si supusi sustinatori ai guvernatorului…Nu, nu, am gresit. O confuzie de termeni. Am vrut sa spun ai guvernului. Asa este bine.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Februarie 9, 2013 la ora 18:29

    dictatura parlamentara…!? prin difractia luminii se produce descompunerea ei in culorile de baza. unii oameni vad doar anumite culori, altii le inverseaza, iar unii sunt orbi si supusi sustinatori ai guvernatorului…

    Răspunde
     
  • Constantin
    Februarie 9, 2013 la ora 15:40

    „Asta e stindardu'”_Domnule dan, este vorba despre o strategie pe care am anticipat-o inca din vara anului trecut. Desi detin pe deplin puterea, mergand pana la depasirea cadrului constitutional al statului de drept, pretind ca cel care coordoneaza afacerile guvernamentale este Traian Basescu. Practic traim intr-o dictatura parlamentara, in ciuda celor care pretind cu o naivitate suava ca asa ceva nu exista. Pot analiza situatia politica din patria noastra. Parlamentul a devenit atotputernic, infirmand decizii ale instantelor judecatoresti, iar acolo unde [inca] nu poate, modificand legile in favoarea infractorilor care fac parte din el.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 18, 2013 la ora 09:20

    sanducu- era vorba de o baza de plecare . pentru ca la noi nu se pune pe hartie tot. asa organu se duce cu o idee despre ce venituri ar trebui sa gaseasca si va controla in amanuntime daca diferentele sunt mari. daca veniturile sunt rezonabile se va pune accent pe deductibilitatea cheltuielilor si daca acestea nu au fost umflate artificial .
    am lasat berea deocamdata si am avut alte licori in vedere…

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Ianuarie 18, 2013 la ora 07:31

    @laurentiucat – bere cu saramura de peste? Nu cred ca as incerca asa ceva.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Ianuarie 18, 2013 la ora 07:30

    @victor L – Sa nu te duci la Toronto, iernile sint vijelioase, primaverile inundate, toamnele tintaroase.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Ianuarie 18, 2013 la ora 07:27

    @laurentiucat – Haioasa chestia cu teledetectia. Este o incercare in faza incipienta. Sper ca nimeni nu calculeaza impozitele pe aceasta baza, pentru ca este ilegal, in sensul ca metoda poate fi combatuta foarte usor. Chiar daca ingrasamintul chimic poate induce anumiti indicatori in plantatie, exista destui factori (naturali si umani) care sa mareasca gradul de libertate pina la detectare eronata. Ce se intimpla daca printre rindurile de porumb ai bostani, sau daca lanurile sint infestate cu buruieni, sau ogorul se afla pe o palarie de fier (zona de oxidatie) a diferite minerale, sau chimismul (pH) diferit al apei freatice, sau ingrasaminte naturale provenite de la animale care au pascut prin alte parti. Fundulea este un lot experimental, adica un fel de „farmacie”. Nici macar in geofizica nu se folosesc informatiile culese, decit cu caracter strict informativ. Adica pina nu pui piciorul nu umbli la buzunar. Exemplu recent, nemtii au vazut din satelit ceva gaze naturale in platforma continentala greceasca (2012). Abia prin 2015, dupa ce au sa foreze structural (adica de mare adincime) vor hotari mai departe.
    PS. „simularea cresterii culturilor” si „analize statistice” sint deja niste componente ambigue (certitudine nereala). Nu am vazut pe nici una din organizatiile mentionate ca ar folosi teledetectia la impozitarea fermierilor. Daca Romania vrea sa o faca da cu oistea in gard.
    In alta ordine de idei si totusi pe aceiasi tema, Romania este co=optata la acoperirea cheltuielilor cu satelitul respectiv? Daca da, atunci inteleg citeceva.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Ianuarie 18, 2013 la ora 07:07

    @George – Ce spuneti dvs. cu aerofotografierea, este uzitat, obisnuit si fara aprobari, in aero cartografiere. E adevarat, nu sint convins ca asa ceva se foloseste in stabilirea produsului agricol. Iar din satelit se poate citi pretul unui bilet de autobuz. Dar ca sa folosesti un satelit pentru impozitarea fermierilor, ajungi la pepeni.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Ianuarie 18, 2013 la ora 07:02

    @Cornel – Va rog sa ma scuzati ca vin din urma cu spaga, dar sint cam inghesuit cu treburile.
    Aveti dreptate in tot ce sustineti. In Canada, in spitale nu exista nici macar „atentie”. La ce m-am referit, este ca pe vremuri, in intreprinderile de Comert Exterior, spaga era legalizata sub termenul de comision (pentru scriptele noastre, deconturi). La orice licitatie internationala se da spaga. Nu pot fi mai clar de atit, asta este practica. Sint convins, deci, ca si Gold Co. a dat spaga pentru dreptul la concesiune a Rosiei Montane. Toate bune.

    Răspunde
     
  • VictorL
    Ianuarie 16, 2013 la ora 00:00

    @MihaiX.Se poate si asta…Stai linistit ca la armament francezii stau bine fara ajutor american.Totusi parca tot Bergerac era arma secreta…Acuma daca il joaca pe Rasputin aduce toata Rusia in criza de lovele.Si noi ne dam de ceasul mortii ca il fraiereste Putin.

    Răspunde
     
  • mihaix
    Ianuarie 15, 2013 la ora 23:39

    @Victor

    Cred ca mai degraba franezii vor sa arate ce echipamente militare bune fabrica ei, si cat de bine se descurca in conditii reale de lupta.
    E rentabil, impusca mai multi iepuri dintr-o lovitura: isi consolideaza pozitiile acolo, apar ca si campioni ai luptei contra terorismului, vand mai multe arme, mai putini someri….

    Răspunde
     
  • VictorL
    Ianuarie 15, 2013 la ora 22:07

    @LaurentiuCat.Stai nu te ambala…La urma se numara bobocii(morti,raniti,rate, giste).Intrebarea e ce l-a apucat pe Holande,cind el e ,,praf”la el acasa…Cred ca vrea sa dea de lucru la creierele franceze sa nu bage de seama ce idiot au votat.Unde mai pui ca la ei e pe 7ani.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 15, 2013 la ora 21:58

    asta e bre victoras…nici nu credeam ca legiunea straina sa o ia in freza de la niste baieti cu prastii si cu arcuri.
    cred ca napoleon se rasuceste in mormant.

    Răspunde
     
  • VictorL
    Ianuarie 15, 2013 la ora 21:51

    @LaurentiuCat.Zici,ca domnu’Peste era doar piele si os…Dar fetele sunt misto?Bergerac ala nu prea arata asa dar daca a intrat pe mina lui Putin ramine ascutit ca lupta de clasa…A fugit Holande si a dat de Putin.Tocmai acum cind a inceput ala razboiul.Poate il trimitea in Mali sa joace in filme…

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 15, 2013 la ora 21:41

    bre, bergerac, bergerac…da cuvanta la balcon strain. si acu pare doar buratino.

    Răspunde
     
  • VictorL
    Ianuarie 15, 2013 la ora 21:39

    @LaurentiuCat.Nu i-am dat mai mult ca am fost in viteza.Partea grea tot la mine a ramas sa ma lupt cu ea(si aia si ailalta…)dar pina la urma ca pentru termen scurt sper sa-l tina.I-am explicat ca eu pina in primavara tot viata grea am si a fost milos.Cu socialismu’,daca miros ceva spal putina instant.Lasa-l pe Bergerac,ca nu stie ce face saracul…

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 15, 2013 la ora 21:29

    bre vctoras- vezi ca spre est e dreapta acu. ca depardieu s-a dus la rusi sa scape de taxe. in china 10% din populatie papa 58% din venituri.
    in timp ce tu te uiti spre vest sa-ti vina noul socialism d-acolo.
    asa ca nu stiu a cui busola e dereglata…
    daca e sa vorbim pe cifre.
    da sa trecem la amaratul ala de peste care are carnea si pielea pe suport cartilaginos.. . e si el din aci penser idae.
    p.s.
    mi-a spus ala micu, jos palaria in ce priveste respectarea cuvantului, ca cica bea poporul prin reprezentantii lui. daca i-oi fi dat mai mult, asta e…merita bre, ca e tanar si bugetar.

    Răspunde
     
  • VictorL
    Ianuarie 15, 2013 la ora 21:19

    @LaurentiuCat.Acu m-am prins ca de la peste ai busola dereglata…Toata lumea vrea cu occidentul si pe tine tot spre est te trage pestele.Saracu’ nuci oase nu are…Pielea pe ce mai sta.Vezi ca pe cel mic ti l-am linistit…I-am dat sa invete si saptamina viitoare ii dau extemporal.Atunci sa vezi cearceafuri…

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 15, 2013 la ora 21:07

    bre victoras,tu vrei sa m’anerfezi si sa ma duc sa fac un peste d-ala subevoluat care n-are oase deloc…
    din pacate n-a avut icre, ca mergeau si alea cu niste vodca. auzi tu, magnet…tu vrei sa mi se deregleze busola? sa nu mai stiu din ce parte vine binele?
    plus ca al meu e mai bun, ca e prins personal.
    p.s.
    te spun lu dom doctor, sa stii…

    Răspunde
     
  • VictorL
    Ianuarie 15, 2013 la ora 20:26

    @LaurentiuCat.Pe mine m-ai pierdut de musteriu,de cind te lauzi cu,, termometrul” de frasin…Si-asa pestele avea icre sensibile la magnet.Mai bine stau la un loc… si comand pastravi,cu lamiie si usturoi.Este si sare…

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 14, 2013 la ora 22:01

    bre victoras…io nu plec bre nicaieri. un cutit,un chibrit,o rulota sa ma mut la balta gasesc io. asa ca bag coada in apa si tre sa scot un peste. in padure gasesc un lemn sa fac un jar iar un pet de bere sau o naveta s-o gasi pe vreun vapor care vrea si el de-o saramura.
    ptiu! era sa uit de sare…ca fara ea nu are pestele gust.

    Răspunde
     
  • VictorL
    Ianuarie 14, 2013 la ora 20:36

    @LaurentiuCat.Din partea mea sa faca ce vrea si ce scrie si ce nu scrie in programul ala al lui de guvernare.Urma alege…Daca e in stare sa plateasca ce are de plata in anii astia fara deficit, e tare.Sa vada ochiul…Nu ma intereseaza ce vor aia din piata decit dupa caderea Guvernului,si ma invita iar la vot.Atunci voi fi atent daca nu cumva tara o ia pe calea aia pe care a mai fost…ca mai devreme sau mai tirziu asta va face.Atunci voi sti ca e momentul sa plec si s-a terminat vacanta.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 14, 2013 la ora 20:22

    victoras de acord aproape 100% cu cele spuse de tine. guvernul boc a reusit o macrostabilizare cu niste costuri imense ptr populatie si cu o indatorare masiva a tarii. eu am sustinut mereu ca a ales o cale gresita si ca se putea si altfel. acum totul e istorie si trebuie sa stam cu ochii pe ponta sa faca ce a promis si ce scrie in programul de guvernare. ok?
    precizez doar ca aia din piata universitatii strigau de la jos basescu si pana la cereri de revendicare prin care sa li se dea indemnizatiile de revolutionari…si alte drepturi diverse.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 14, 2013 la ora 20:22

    domnu george- da asta am scris. nu am zis ca am darmat eu. cand am zis ca am luat deja jocurile erau facute si imparteala gata.
    s-au cinstituit asociatii pe baza de rudenie, de vecinatate, de simpatii. si pe urma toti au primit un grajd, dua, o magazie depinde de cati membri erau in acea asociatie si cate ha aveau.
    eu am primit ce am scris ptr ca am fost anuntat tarziu, cum am mai spus. treaba incepuse de dimineata si cand am ajuns se definitiva distrugerea si imparteala. nu conteaza pana la urma daca darmam si eu ptr ca era dreptul meu si am luat mult mai putin decat ce i se cuvenea bunicii.
    eu am spus ca am realizat, cu tot anticomunismul meu fervent,ca acele lemne erau mai valoroase impreuna cu celelalte decat luate individual si ca avema impresia ca se face o greseala.
    sper ca suntem lamuriti acum.

    Răspunde
     
  • dan
    Ianuarie 14, 2013 la ora 19:47

    Asta e stindardu USL, Boc si Basescu e de vina.Dar o sa le vina si celor din USL scadenta.

    Răspunde
     
  • VictorL
    Ianuarie 14, 2013 la ora 18:02

    @LaurentiuCat.Boc e istorie si cu asta basta.A mers pe austeritate ca nu a avut incotro.Acum indiferent de ce a promis si a mintit urmeaza AUSTERITATEA LUI PONTA.Altceva nu poate face.Nu a facut Ponta datorii, el trebuie sa le plateasca…Pe ale lui Boc,care a platit pensiile promise de Tariceanu si care cind a plecat a uitat sa lase banii.A lasat doar birourile pline de birocrati,toti cu datorii la banci.E ca la leapsa( pe ouatea daca il intrebi pe Nastase).Asa ca il laudam la urma daca scade datoriile.Daca nu,il dam pe mina alora care l-au votat.Azi dimineata am vazut si eu la stiri ca prin Piata Universitatii a inceput lumea sa se stringa cu steaguri.I-o fi chemat Boc?Nu a trecut nici o jumatate de luna…Asa ca lasa-l pe Basescu in pace,si pe Boc si vezi ce fac astia.Eu nu-i injur decit cind ii prind cu minciuna ca de austeritate nu mi-e frica.Tot astia de i-au votat vor tipa mai tare,dar parca prea repede s-au mobilizat…

    Răspunde
     
  • george
    Ianuarie 14, 2013 la ora 16:20

    de laurentiucat January 12, 2013 at 23:07
    d-le onofrei, nu vreau sa intristez pe nimeni. doar am spus ca puteam fi departe daca aveam si noi si conducatorii nostri mai multa minte. tin minte si acum cum in 1990 a venit cineva sa ne anunte seara pe la 7-8 sa ne ducem sa ne luam de la fostul cap ce ni se cuvine. am facut rost cu chiu cu vai rost de un transport si m-am dus acolo. la lumina lanternelor zeci,sute de oameni demolau grajdurile si imparteau lemnele,placile de azbociment si niste dale de beton. am luat o grinda,niste capriori si 4-5 placi de azbociment. – asta este ceea ce ati spus dvs nu?? Va intreb am inteles eu ceva gresit????

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 14, 2013 la ora 15:37

    stimate domn… am scris, megru pe alb ca am fost chemat sa-mi iau partea dintr-un grajd, constand in lemne si placi de azbociment. adica portia care i se cuvenea bunicii mele din averea cap-ului, in schimbul a ce i se luase cand a fost bagata cu forta prin anii 50.
    daca dumneata nu stii cum s-au intamplat lucrurile atunci e ok, dar daca nici nu vrei sa CITEZI corect spusele mele devine o problema.
    la fel si la chestia cu teledetectia. am spus ca productia poate fi estimata exact. diferenta este data de VARIABILITATEA CHELTUIELILOR.
    acesta metoda e un punct de plecare ptr fisc.
    daca regulile uniunii ne permiteau un impozit pe cifra de afaceri era simplu cu fiscalitatea in agricultura. dadea mf niste preturi minimale de desfacere si doar trimitea instiintarile de plata scutindu-ne de plata armatei de functionari care sa controleze firmele si proprietarii individuali.
    dar avand la indemana datele despre productii asta inseamna o baza de raportare .
    sper ca am fost explicit de data asta.
    ideea e ca eu explicatii mai pot da. dar rabdare nu prea mai am…

    Răspunde
     
  • george
    Ianuarie 14, 2013 la ora 14:54

    Stimate domn, dvs ati spus ca ati mers alaturi de altii sa luati de pe la ferme grinzi, dale si alte cele. Este sau nu este asa??
    Iar referitor la teledetectie de acord, presupunem ca un specialist poate sa estimeze productia, dar atunci inseamna ca fiscul la sfrsitul anului ar trebui sa trimita nota de plata producatorului nu?? Si atunci de ce se striga ca in agricultura se face evaziune??

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 14, 2013 la ora 14:15

    mai domnu george ce am distrus io? cine vrea sa urmareasca conversatia noastra aici pe blog o poate face si se poate lamuri cine ce si cum.
    daca eram in locul tau, imi recunosteam barbateste greseala,prostia, avantul ideologic sau ce naiba o fi fost si faceam pasul inapoi cu scuzele de rigoare.
    consider ca ar fi bine sa-ti rezervi parerile ptr tine si sa presupui data viitoare pe baza de cunostinte certe, date precise si carti, nu pe impresii sau dupa ureche.
    sper sa incheiem aici disputa.

    Răspunde
     
  • Catalin
    Ianuarie 14, 2013 la ora 14:02

    Noiembrie 2012 – 4.52
    @Moise Guran: Cumparati acum euro, sub 4.5 nu are cum sa scada!

    Ianuarie 2013 – 4.38!!!

    Răspunde
     
  • george
    Ianuarie 14, 2013 la ora 13:50

    Adevarul este ca povestiti foarte frumos, dar doar ce va convine. V-am mai spus-o si v-o repet: toti cei care au profitat si au distrus dupa 90 astazi ne tin discursuri si printre ei sunteti si dvs. Asa ca fiti mai rezervat

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 14, 2013 la ora 12:46

    si inca o chestie domnu george, ca tot te dadeai militar parca. daca te uiti pe dialogul nostru aci pe blog ti-am dat cu picatura informatiile, ptr ca eram sigur ca o sa insisti ori cu dezinformarea ori hai sa nu-i zicem pe nume…
    p.s.
    pac! sper ca stii bancul ala cu: cand esti mort nu mai simti nimic, e greu doar ptr ceilalti…

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 14, 2013 la ora 12:39

    citeste ! deja ma plictisesti…
    la sfarsit ai procentajul de eroare al determinarii de maximum 3,3%.
    esti la fel de precis si in alte chestii pe care le sustii si iti sugerez sa te lasi .
    ideea este nu ca gresesti ci ca persisti . faci exact ca boc, te dai cu capul de pragul usii in acelasi loc, in mod repetat si zici ca e bine ca tine.

    RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CĂTRE CONSILIU
    cu privire la punerea în aplicare a aplicațiilor de teledetecție și cu privire la utilizarea resurselor financiare puse la dispoziția sa în temeiul Regulamentului (CE) nr. 78/2008 al Consiliului
    (al doilea raport intermediar)

    „2. SISTEMUL MARS DE PROGNOZARE A RANDAMENTULUI CULTURILOR
    Sistemul MARS de prognozare a randamentului culturilor (Mars Crop Yield Forecasting System, MCYFS) a fost inaugurat în 1988 sub forma unui proiect pilot de 10 ani destinat să elaboreze prognoze privind randamentul culturilor și al recoltelor. Această activitate, numită la început MARS (Monitoring Agriculture with Remote Sensing – Monitorizarea agriculturii cu ajutorul teledetecției), s-a axat pe evaluarea randamentului culturilor și a volumului producției pentru diferite culturi din UE, pe baza analizelor meteorologice, a indicatorilor agrometeorologici de simulare a creșterii culturilor, a datelor cu rezoluție scăzută obținute prin satelit și a analizelor statistice.
    Cu începere din 1999, această activitate a fost implementată în temeiul Deciziei 1445/2000/CE aplicabilă pentru perioada 1999-2003 și prelungită pentru perioada 2004-2007 prin Decizia 2066/2003/CE . În perioada 2008-2013, activitatea este implementată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 78/2008 al Consiliului. MCYFS este exploatat în cadrul acțiunii AGRI4CAST desfășurată de Institutul pentru Mediu și Durabilitate (IES) al Centrului Comun de Cercetare (Joint Research Centre – JRC).
    MCYFS este un instrument de analiză complex, integrat, care îndeplinește obiectivele stabilite în regulament, mai exact monitorizarea stării și a randamentului culturilor, precum și a producției agricole.
    Sistemul este format din mai multe module independente care sunt integrate în vederea monitorizării comportamentului culturilor și a realizării de prognoze privind randamentul acestora. Din punct de vedere tehnic, MCYFS include: 1) întreținerea unei baze de date meteorologice [a se vedea articolul 1 alineatul (2) litera (a) din regulament]; 2) aplicarea modelelor agrometeorologice [a se vedea articolul 1 alineatul (2) litera (d)]; 3) prelucrarea datelor cu rezoluție scăzută, obținute prin satelit [a se vedea articolul 1 alineatul (2) litera (a)]; 4) analize statistice și prognoze ale randamentelor principalelor culturi la nivel național în UE [a se vedea articolul 1 alineatul (2) litera (b)], precum și instrumente de vizualizare. MCYFS este operațional pe întreg continentul european, precum și în țările din Maghreb și în Turcia. Culturile pentru care există modele de simulare sunt grâul comun, grâul dur, orzul de toamnă și de primăvară, porumbul boabe, rapița, floarea-soarelui, cartoful, sfecla de zahăr, pășunile, orezul și alte cereale.
    3. PUNEREA ÎN APLICARE
    3.1. Punerea în aplicare generală
    În vederea asigurării desfășurării fără întrerupere a serviciilor operaționale în perioada 2008-2013 în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 78/2008 al Consiliului, a fost lansat un nou proiect intitulat MARSOP3, axat pe furnizarea în timp aproape real de produse operaționale către JRC pentru monitorizarea producției și a randamentelor agricole în Europa. În august 2007 a fost publicată în suplimentul Jurnalului Oficial al Uniunii Europene licitația „Operational activities for MARS actions – MARSOP3 2008-2013” [Activități operaționale în cadrul acțiunilor MARS MARSOP3 2008-2013], anunț de participare nr. 2007/S 154-191094. După evaluarea ofertelor pentru lotul I (date meteorologice) și lotul II (achiziția și prelucrarea datelor obținute prin satelit) și ca urmare a avizului favorabil dat de grupul consultativ pentru achiziții publice, s-a semnat un contract cu un consorțiu condus de Alterra BV. Pe baza produselor operaționale furnizate în cadrul contractului respectiv, JRC efectuează analiza stării culturilor și elaborează prognozele privind randamentul și producția. Aceste informații sunt puse la dispoziția Comisiei Europene, a statelor membre și a cetățenilor din UE.
    Cu titlu informativ, eroarea globală pentru toate cerealele luate împreună, măsurată ca eroare procentuală medie absolută de prognozare la sfârșitul perioadei de prognozare pentru toate lunile în UE 27, a fost de 1,6% în 2007, -3,3% în 2008, 1,2% în 2009 și, respectiv, 1,2% în 2010, valorile negative indicând o subestimare, iar cele pozitive o supraestimare a randamentelor declarate (randamentele declarate pentru anii 2009 și 2010 sunt încă preliminare).”

    Răspunde
     
  • george
    Ianuarie 14, 2013 la ora 12:27

    De acord ca prin teledetectie se poate afla inaltimea culturii, starea de sanatate si probabil un specialist experimentat poate face o estimare, dar pana la precizie, fisc si taxe mai e…. Dupa modul in care scrieti va cam deranjeaza unele lucruri foarte adevarate. Aduceti-va aminte cum anu trecut sarea in sus ponta ca nu se vor mari taxele, iar anul asta s-au marit. Deszapezirile, poleiul si altele
    Iar la gura se vor sterge cei care au votat usl, dupa darurile de la ponta, ca sa nu zic altfel.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 14, 2013 la ora 11:02

    mai domnu george…se pare ca nu stii despre teledetectie, nici despre agricultura mare lucru. confunzi lucrurile. daca ai nedumeriri e ok. daca stiu iti raspund, daca nu stiu ma informez si-ti raspund. deocamdata, din cate oservi eu nu vorbesc din pif ca ‘mneata.
    matale vad ca te bagi si emiti judecati de valoare …din avion.
    in ceea ce priveste comisia de la venetia n-a fost nici ca noi, nici ca voi, asa ca las-o jos ca macane.
    iar faptul ca pd-ul vostru a plecat din fsn, a traversat desertul socialist, nimerind peste noapte cu capre, cu camile, in oaza capitalista fara nicio dezertare, doar pe baza de tineti-va dupa farul calauzitor al tatucului ca stie el ce face, nu va clasifica decat intr-o adunatura de oportunisti cu ochelari de cal.
    ce a promis ponta, ramane sa demonstreze. ce au promis ai vostrisi ce au realizat s-a inventariat si inregistrat in contabilitatea natiunii. asa ca va sfatuiesc sa folositi barista mai des ca sa va stergeti la gura si inainte de a o deschide si dupa…

    Răspunde
     
  • george
    Ianuarie 14, 2013 la ora 10:42

    In USL se face concurs pt prostu anului iar castigatorul merge la presedentie. Niste talangi le trebuie celor care au votat USL ca sa nu uite ca au fost dusi de nas ca niste….
    Vad ca stiti bine poezia ironica a USL da nu tine nici de gluma. Ati citit raportul comisiei de la Venetia?? Unde sunt promisiunile gen cota unica, impozitare diferentiata??? Cand a prezentat bugetu n-a pomenit nimic de promisiuni, sau alea erau in campanie pt fraieri dupa cum spun stimabilii, acum am revenit la realitate. V-au calarit astia de zeci de ani si i-ati votat de ce nu v-au facut irigatiile???
    P.S am inteles cu nuantele si valorile si cromele pe care se bazeaza teledetectia, da cu productia cum ramane???/ Cum o estimezi. Din cate stiu se fac suprafete de proba in lanuri unde se recolteaza boabe si se analozeaza si se extrapoleaza rezultatul la suprafata. Asa ca mai mult de cercetat.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 14, 2013 la ora 09:40

    domnu george…ce naiba bre! acu de ce va certati voi intre voi astia de la pdl ca antonescu ba doarme mult, ba nu doarme deloc si joca poker. nu mai stie boborul pe care sa va creada si iar o sa cadeti din caruta in 2014.
    se poate!? da pana la urma, ca tot e vorba de ce se intampla noaptea…io zic sa va legati care o talanga la gat, care un felinar, ca sa venim inapoi sa va recuperam sa nu ramaneti rataciti si nici noi sa nu va incurcam…
    p.s.
    Ce este teledetecția.

    Teledetecţia reprezintă un ansamblu de metode şi tehnici de obţinere a informaţiilor despre obiecte şi fenomene materiale, pe baza determinărilor făcute de la distanţă, fără a veni în contact fizic cu aceste obiecte şi fenomene. Acest lucru se realizează prin detecţia şi înregistrarea energiei emise sau reflectate, prin procesarea analizarea şi aplicarea acestor informaţii. În drumul ei de la sursa de emisie radiaţia electromagnetică (EMR) suferă fenomene ca absorbţie, reflexie, difuziune, polarizare şi re- distribuţie spectrală. Schimbările survenite în EMR de la sursă la senzor sunt dependente de interacţiunile care au loc cu mediul sau materialele implicate. Aceste schimbări furnizează date pentru analiză sau foto interpretare, despre proprietăţile materiei cu care EMR interacţionează. Schimbările oferă utilizatorilor informaţii despre temperatură, umiditate, textură, şi proprietăţi electrice despre zonele unde s-au efectuat măsurătorile.
    dupa aia mai poti sa cauti,sa intrebi ce si cume cu culturile agricole. ca substanta uscata de pe o suprafata se imparte in doua, productia in boabe si resturile vegetale) coceni,paie).
    pen ca:”In speta, plantele emit radiatii electromagnetice in mai multe benzi spectrale. In functie de zona spectrala cercetata, fiecare cultura are un raspuns diferit, o anumita ‘semnatura’ ce apare pe hartile fotointerpretate, de o anumita culoare.”
    http://www.icpa.ro/proiecte/AgriTel_SPOT.pdf
    ai aci si o cercetare de la noi.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 14, 2013 la ora 09:14

    io-te al naibii ponta cate datorii ne-a facut!si repede. io zic sa-l dam jos, ca ne trezim ca asta in loc de martisoare aduce alte panamale.
    cica nu mai suntem multi si prosti, ca ne-am mai rarit, unii au emigrat, altii au dat coltu… ci doar urati si cocosati de datorii. noroc cu dl guvernator ca a vrut sa dea examen prin referendum asta vara si ne-a aratat ca pe hartie suntem cati ii trebe, dar faptic nu conteaza. asa ca a zis domnia sa: „ia sa le dau io lor o pedeapsa!”.
    si in loc sa nea dea un prim ministru precum ganesh zeul indian al bogatiei, care are cap de elefant, ne-a bagat p-ala cu cap de maimuta, hanuman, parca-l cheama, de te si sperii numa dupa nume.
    da’ io tot cred si sper ca dl presedinte e bun si milos si ca vrea doar sa regretam si sa ne puna la incercare daca-l meritam. adica sa vedem noi cat suntem de nerecunoscatori fata de vremurile cand era bine ca-l aveam pe domnu boc pe post de aviara gripa.
    asa ca mai victoras, stai linistit… sunt sigur ca ti-ai luat bilete la „guvernatorul se intoarce”, da nu-i nevoie sa povestesti ce a fost in primul film ca l-am vazut si noi si parea altfel. macar la faza cu loganurile de 70.000 de euro, ca sa nu zic si de cum era in 2005-2008 cu economia care pe bune ca duduia, fata de 2009-2012 cand abia palpaia.

    Răspunde
     
  • george
    Ianuarie 14, 2013 la ora 09:01

    Domnu Laurentiu, treaba cu teledectia si productia nu e buna nici de gluma sau poate pt unii care produc doctorate cu copy-paste joaca poker noaptea si ziua viseaza frumos la presedentie, cred asa ceva.
    Teledetectia pe scurt presupune preluarea de imagini in urma unor zboruri peste niste suprafete(agricole in cazul nostru) APOI PRELUCRAREA LOR si extragerea unor date precum suprafata, cultura, asolament si ATAT! Si ganditiva zborurile astea se fac cu autorizatii si alte aprobari….
    Toate ca toate da nu stiu cum poate numara cineva din aer in suprafete de proba stiuletii de porumb sau boabele de grau. Nici NASA nu cred ca poate face asa ceva

    Răspunde
     
  • VictorL
    Ianuarie 14, 2013 la ora 07:58

    @DanOnofrei.Cu vw-urile la politie ati nimerit-o.Am avut si pe vremuri,,broscute” si acum ceva timp Vento si ceva Passat-uri.Taracila se numea cel care a incheiat afacerea.Mai avem si Jeep-uri,(noi le zicem la toate care sunt de teren asa)luate pe vremea lui Tariceanu,cind,,duduia”economia la el in cap,si Logan-uri de 70mii de Euro,tot de atunci…Mercedes avea Ceausescu,pe vremuri ca pe urma si-a facut la Aro masina prezidentiala,dar mai umbla si cu Renault 18 sau 20 (botezat Dacia 2000).Ailalti mai mici cu Volga,Pobeda si Varsawa la inceput si apoi cu Aro sau cu Dacia.La ei nu,, duduia” ca-i duduia Ceausescu pe toti.Dar am auzit ca s-au invechit rablele pe la Parlament si trebuiesc schimbate in curind.Va creste datoria pe cap de roman,care si asa am aflat ca suntem doar vreo 19mil,nu 20, iar cei care lucreaza,,afara”si nu mai au mai nimic aici nici nu platesc mare lucru;sau poate tocmai ei le platesc astora de aici impozitele.Asa ca aia 7mii datorie e mai mare si cu perspective…Dar mai are Politia Romana si un Porche si un Lotus, ca sa duc la capat vrajeala.( Lotus-ul nu-i cine stie ce masina,ca i-a luat si asta al nostru mai mare pe judet lui fiu-sau, cadou ca si-a scos buletin.De atunci a crescut mare si e in Parlament acuma;nu mai e de Lotus.)Asa ca pustii care termina scoala acuma si n-au mai nimic afla de la domnul Primministru ca tocmai ce au de plata peste 7 mii de euri si ei daca se angajeaza pe 800lei(impozabili) sunt barosani.Cum sa nu plece?

    Răspunde
     
  • un turist
    Ianuarie 14, 2013 la ora 01:10

    Problema proasta este ca atunci cind nu dai spaga pierzi tu insusi. La fiecare transport pina in 1990 si dupa–pina s-a dus totul dracului– trebuia sa cumparam de la shop Kent si de la taranul din Transilvania slibovita de 75% si totul era bine. Bineinteles ca acela din magazie care incarca nu primea nimic doar seful mare si totul era la timp. Deci spaga nu este atit de rea cum pare dar totusi nu este la locul ei. Putin adevar este si in ideea ca strainul investitor daca nu mai are cistig pleaca.
    Trebue avut in vedere ca RO nu este un stat African din Sahara si are toate sansele si conditiile sa iasa din impas. Pe de alta parte daca toti care sint in puterea muncii pleaca atunci trebuie sa faca cineva ceva chiar daca este strain.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 14, 2013 la ora 00:35

    cornel- vezi ce e pe hotnews, dcnews si contributors cu privire la decizia lui nicolaescu si arafat sa taie banii de la casss ptr spitalele private.

    Răspunde
     
  • cornel
    Ianuarie 14, 2013 la ora 00:28

    @SanduCu>Sa ne intelegem : comisionul e ceva legal insa spaga nu. La doctor sau la dentist, daca esti la particular, in Romania, se numeste tarif de plata. Daca e la stat, acolo se numeste atentie si o dai ca vrei iar daca cineva iti pretinde asa ceva pe fata mie mi se pare ca e ilegal – am auzit cazuri de genul : te costa operatia 5000 RON iar daca nu ai banii stai si mori. E un pic anormal daca ma intrebati pe mine si vorbim de o persoana care a platit la zi asigurarile de sanatate. La dvs in Canada este cumva altfel?
    Numai bine.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Ianuarie 13, 2013 la ora 23:57

    @george – Aici cam aveti dreptate, cu impartirea datoriei pe cap de locuitor. E drept ca e doar o forma de a prezenta responsabilitatile. Cind s-au facut aceste datorii, oamenii au iesit in strada, iar ei la Sinaia sau Neptun. Dar chestia mai dura e ca bugetul este esafodat pe o chestie empirica: 7000 EURO contributia pe locuitor, la o populatie de 20 milioane. Inainte de alegeri un se stia citi sint, acum se stie. Si cine va asigura locurile de nunca si va garanta ca fiecare va cistiga 7000 EURO pe an. Chestia asta din capul locului e subreda.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Ianuarie 13, 2013 la ora 23:37

    @laurentiucat & @victor L – Mai copii mai. Nici nu mai stiu ce zi e la voi, dar la mine e duminica si e 13. Potoliti-va cu pandaliile.
    Voi chiar sinteti 20 milioane gata sa produceti 7000 EUROs pe an fiecare?
    Ce nereguli ar putea sa existe la absorbtia de fonduri europene (in care, in treacat spus, imi bag picioarele)?
    Vad ca Romania va respecta angajamentele cu partenerii externi, sdica se vinde Rosia Montana. Fara aur si petrol in subsolul romanesc, nu mai pupa Romania credite externe. Vai de generatia imediat urmatoare.
    Probabil ca defalcarea pe ministere va fi mai edificatoare.
    Mi-aduc aminte cind eram la GEOMIN semna seful mare o bilaterala pe undeva. Ce era pe capul ministerelorsi la rindul lor pe intreprinderi. Si atunci totul era la stat.
    Asa si acum, dar acum e mai groasa. Particularilor daca nu le convine, inchid portile. N-ai ce le face, e democratie. Atunci sa vezi harmalaie.
    Nu sint pentru spaga, dar face parte intrinseca din toate economiile.Romanii pe vremuri traiam cu asta. Mai erau greseli si atunci urma pirnaia. La spaga sint doua reguli principale: ceri cit sa fie bine si dai cit s-a cerut ca sa fie bine. Simplu.
    Exemplificare: mergi la dentist cu doua plombe, ii dai doctorului un Kent. „asta e pentru o plomba”, zice el. Bun, ii dai doua si stii ca ramii cu dintii in gura. Cu spaga de calibrul asta cu totii sinteti obisnuiti, ca doar nu s-a intors Romania cu fundul in sus. Cind e vorba de sume mai mari, tactica este aceiasi. Va intimideaza sumele – „Oh, asta-i spaga!” Etot spaga. Am povestit pe blog ce pateam la GEOMIN. Oficial, o numeau comision si era cam 2% din valoarea contractuala. La scara nationala era stabilit exact pe industrii. Am invatat si noi de la capitalisti, ca altfel nu mai cistigam nici o licitatie. Si se pare ca noi romanii sintem buni la asa ceva (mostenire de la italienii antici, otomani, austrieci). De aia ne ciriie aia de afara cu anticoruptia, romanasii ii concureaza la cutite. Ce face Gold Co. la Rosia Montana nu e coruptie:”Hai ba pleaca”, „Nu plec”, „I-ti dau casa”, „Nu plec”, „Mai primesti si…”, Nu plec”, „Te rad, ba, ai sa vii in genunchi”. De citeva ori am luat-o la cap ca am dat prea putin si am pierdut si ce am dat. Faceam oferta, cind ajungeam la punctul critic, mergeam la sef: E bine? – Nu stiu, fa ce stii, – Nu sefu ca pe urma iar umflu baloane. – De unde sa stiu eu. La noi n-am auzit sa se practice, dar capitalistii sint specialisti, spaga sexuala urmata de santaj.nSint duri tipii, fara mila. Joci rock-and-roll ca daca nu polka-polka.
    Spaga este ca un fond de rulment, nu te imbogatesti din ea, primesti si o dai mai departe. E ca uleiul in economie, unge rotitele. Cred ca astazi cei care sint cam la vreo 50-55 ani si au lucrat pe vremuri in/cu ministerul comertului exterior, cunosc la fel de bine ca mine.
    Dece va povestesc aiurelile astea, acum cind va vad morcoviti?
    Un particular prins cu coruptia, inchide portile, afacerea s-a dus dracu. Si daca chestia asta se intimpla la scara nationala (cum ameninta Ponta) inseamna o paguba de cca 4.2 miliarde EUROs pe an, plus alte pierderi din afaceri nefinalizate, judecati. Asta cred ca poate dezechilibra pronosticul bugetar si asa cam fragil. Mai sint si alte cheltuieli neprevizibile: protectia mediului inconjurator (foarte serios),vad la TVR ca se poate primi in tara dreptul de simaj din alte teri.
    Asa ca judecati si voi ce e mai bine.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Ianuarie 13, 2013 la ora 23:06

    mai domnu george…io zic ca nu citesti tot ce scriu…sau ignori cu buna stiinta.da..la agricultura e greu sa ascunzi productia daca fiscu nu inchide ochii. ai auzit de teledetectie? fiscul isi poate face abonament si prin satelit in urma observatiilor, poate trimite o instiintare de plata cu aproximatie de 10-15%. abaterea asta fiind data de variatia cheltuielilor si nu a veniturilor.
    prin teledetectie se poate vedea gradul de imburuienare, nevoia de apa, atacul de daunatori…inclusv ce cultura este amplasata pe acel teren si era sa uit, productia exacta.
    in ceea ce priveste aia cu ads uite aci:http://ancheteonline.ro/2011/09/presedintele-ads-pe-cale-a-fi-demis-radu-cristescu-protejeaza-afacerile-lui-voiculescu-si-poenaru-dar-prejudiciaza-statul-cu-sute-de-milioane-de-euro/
    asta in 2011 cand era pdl la putere.
    referitor la insula mare a brailei te las pe tine sa cauti .

    Răspunde
     
  • george
    Ianuarie 13, 2013 la ora 22:29

    Da la agricultura e cel mai greu de ascuns profitul- asta-i chiar tare. Haideti sa fim pragmatici si sa lamurim niste lucruri: toti cei pe care sunt in topuri au rasarit ca ciupercile dupa anii 90, au asteptat haosul creat de inaintasii celor de la putere si in timp ce prostimea se lupta pt un petec de pamant ei au acaparat zeci-sute-mii de ha si utilaje de pe la IAS-uri iar acum ne dau lectii si ne impart dreptatea. Iar strainii au contribuit si ei la datoria pe care desteptu ponta o imparte pe cap de locuitor. Stiti bine foarte bine ca redeventele si arendele pt terenurile ads sunt DERIZORII iar statul pierde o gramada de bani anual. Iar marii arendatori romani sunt oamenii de casa ai USL, dar asta cam omiteti stimate domn! Si mai stiti bine ca masinile de lux pe care le enumerati sunt cumparate tocmai ca sa reduca profiturile inregistrate. Si la fel de bine stiti ca strainii au cumparat cateva sute de ha, dar ei ara cu miile sub ochii multora care nu zic nimic. Culmea ipocriziei ca totii amaratii fac evaziune iau subventii si nu platesc taxe nu???

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Ianuarie 13, 2013 la ora 22:17

    @laurentiucat – Eh juma de kg pe zi – toxine si obezitate. Curind o sa fie o tara mai putin in UE. Oh, adica vegetarienii contribuie la asasinarea carnivorilor, gata ma mut in Germania dupa ce se termina Holocaustul.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase