De ce ar scădea dobânzile

de Moise Guran

Pe piaţa banilor a început să circule un zvon uşor de scădere a dobânzilor la lei. Este mai degrabă o sugestie şi o dezbatere decât o aşteptare. Chiar dacă Banca Naţională injectează de câteva săptămâni lei în piaţă nu se simte încă o criză de lei, iar atunci când se simte este vorba mai de grabă de o conjunctură. De ce ar ieftini atunci Isărescu leii? Se crede Ben Bernanke?
Probabil că nu, şi nici lumea financiară de la Bucureşti nu prea se compară cu Wall-Streetul, chiar dacă în mod accidental unele aspecte se aseamănă.

Dacă peste ocean speculatorii se isterizează şi cer bani de la Rezervele Federale, în România statul român este în postura speculatorului aflat permanent în foame de bani. Desigur comparaţia este forţată căci ministerul român de finanţe nu ia bani din bănci ca să parieze pe creşterea cotaţiei aurului, dar efectul este cam acelaşi.

Primul argument pentru care Banca Naţională ar putea scădea dobânzile este tocmai finanţarea mai ieftină a statului român. Într-o încercare altfel bine chibzuită de a-şi refinanţa creditele existente la scadenţe mai lungi, guvernul a reuşit să se împrumute şi la dobânzi de peste 7,5% ceea ce reprezintă un record pentru aceste vremuri.

Un al doilea argument pentru scăderea dobânzilor este acela că ele devin foarte atractive pentru speculatori. La un curs de schimb stabil şi o inflaţie sub 5%, o dobândă de referinţă de 6,25% este o goarnă pentru cei care vor veni să parieze pe aprecierea leului. Numai că Isărescu nu-şi mai permite să lase euro să alunece în condiţiile în care exportatorii suflă greu după doi ani în care s-au străduit şi uite au şi reuşit să scoată România din recesiune. Aprecierea leului ar fi pentru ei o penalizare nemeritată. Ca să o împiedice BNR poate aşadar să scadă dobânzile pentru a face leul mai puţin atractiv sau poate să cumpere euro şi deci să introducă lei în piaţă. Şi în acest al doilea caz efectul este tot scăderea dobânzilor, a dobânzilor reale, care stau şi nu stau ancorate în referinţa BNR.

Nu în ultimul rând, ar cam fi timpul pentru o dezgheţare a creditului. Aceasta a şi început uşor, uşor dar acest ritm corespunde mai de grabă unei stagnări economice decât unei creşteri.

Argumente pentru scăderea dobânzilor la lei se pot găsi multe şi probabil aceasta se va şi produce. Întrebarea care mai rămâne este de când.

stiri verificate
This entry was posted in MOISE. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

9 răspunsuri la De ce ar scădea dobânzile

  • Destovi Dest
    Septembrie 2, 2011 la ora 17:01

    Bitcoins…Trebuie sa multumesc providentei pentru momentele istorice la care asist. Pare ca intreaga societate este zguduita din temelie de o forta nevazuta a schimbarii. Desii lucrez intr-un mediu investitional nu ascund ca si eu sunt de partea schimbarii radicale. De curand a poposit pe birou un memo emis de departamentul de analiza a riscurilor numit „Non-centralized monetary threat”. Desii l-am ignorat vreo 4-5 zile, dupa ce l-am citit am ramas mut de uimire. Chiar cand ma intrebam de unde ar putea venii lovitura finala data sistemului financiar mondial, descoper acum (inca) o posibila cauza: Bitcoins !!! Da… pana mai ieri nici eu nu auzisem de ea… Dar ce este bitcoins?. Este vorba de o moneda virtuala peer-to-peer cu niste caracteristici extraordinare. Fiind o moneda peer-to-peer (similar cu bittorent-ul de exemplu) nu are o AUTORITATE CENTRALA de emisie, ea se propaga de la un PC la altul conform unui algoritm impartasit de participanti din retea cu o SECURITATE mai ridicata decat cea bancara. Matematica implicata este foarte complexa. Desii de o saptamana incoace nu fac altceva decat sa studiez conceptul si pe o fata si pe cealalta incercand sa gasesc o hiba reiese ca ea este practic imposibil de falsificat, multiplicat sau contrafacut. O alta caracteristica este anonimitatea ei. Oricine se poate conecta la retea, i-si creaza un „portofel virtual” si poate participa la tranzactii (poti chiar sa speculezi cu ea intrucat se poate converti in USD sau EUR).
    Trecand peste toate acestea, sistemul propus este cu adevarat revolutionar si ramane de vazut impactul pe care i-l va creea. Numai simplul fapt ca nu necesita o autoritate centrala emitenta in sine si este ceva de domeniul incredibilului deschizand o cale necunoscuta pana acum omenirii.
    Datorita caracteristicilor enumerate numarul adeptilor creste de la o zi la alta si chiar apar si alti „concurenti” pe aceasta noua „piata” (ex. solidcoin care aduce imbunatatiri majore)
    Va invit si pe voi asadar sa studiati conceptul si sa va dati cu parerea asupra imenselor implicatii pe care le-ar putea avea din numeroase puncte de vedere.
    http://www.bitcoin.org
    solidcoin.info

    Răspunde
     
  • costello rusell
    Septembrie 2, 2011 la ora 15:48

    Domnilor cea ce se intimpla in tara noastra este strigator la cer ca sa impozitezi de laprimul banut cistigat este o greseala fatala a guvernului.Ipozitarea treptata este solutia.Vezi UK sau alte tari cu experienta in taxare inca de pe vremea MGNEI CARTA.In UK NU PLATESTI TAXE DECIT DUPA SUMA DE £747O
    CISTIGATA.AI VOIE SA-TI INCHIRIEZI O CAMERA SAU DOUA IN PROPRIETAE PINA LA O SUMA DE £4000 PE AN DUPA CARE PLATESTI TAXE.O SUMA DE £350 O POTI CISTIGA PE LINGA VENITUL NORMAL FARA SA PLATESTI TAXE.DACA AI MUNCIT O ZI SI AI FOST PLATIT MAI JOS DE £135 IAR NU PLATESTI TAXE AUTOMAT PE FISA DE PLATA.Pentru atragerea fortei de munca sezoniera sau ziliera sau infintat agentii de recrutare si inregistrare a fortei de munca.Etc.De ce nu va uitati sau sacultati ce spune diaspora romaneasca din experientele altor state cu experienta.Deci metodele sint deja practicate de multa vreme iar expertiza fedbackul sint deja la indemina si numai trbuie sa sa va indoiti de eficienta.DACA DOMNUL MOISE AR ADUCE LA CUNOSTINTA OPINIEI PUBLICE ,PRIN EMISIUNEA SA,ACESTE MODALITATI/METODE PROBABIL CA AR AJUNGE SI LA URECHE CELOR IN MASURA SA VINA CU PROPUNERI SI SA SCHIMBE LEGEA/METODELE.Daca luati bani cetatenilor agresiv ii si speriati si distrugeti si investitorul de rind care este baza in rularea banilor si care sprijina economia.DACA NU DATI IARBA VACI NICI NU VETI AVEA DE UNDE MULGE.Eu nu am nici un studiu la universitati dar va vorbesc din experienta acumulata in ani mei de pribegie si analiza a acestor sisteme.Ce bine mi-ar place sa ma intorc in tara si sa muncesc acasa linga familie si sa nu mai bag bani in buzunarele altora.Poate intr-o zi vom avea si noi placerea sa ne uitam la un politician care are „common sens” daca nu experienta,ca pina la urma totul este logica.De exemplu :cum sa dat o autostrada in folosinta sa se si plateasca imediat o suma pentru folosirea ei.Pai trebuie sa va spuna Europa ce trebuie sa faceti tot timpul.Mie unul mi-ar fi rusine sa acup functii daca asi fi batut in cap.Atita timp cit politicieni se lupta intre ei cu o mentalitate de „interes de grup” si nu pentru tara totul va fi numai o mascarada si romanul va suferi.Sa auzim numai de bine.

    Răspunde
     
  • Lucian
    Septembrie 2, 2011 la ora 11:05

    De ce ar scadea dobanzile? Aici in Romania avem doua mari probleme CONSUMUL si TAXELE. Daca cineva isi va imagina ca problemele legate de deficit se vor rezolva exclusiv prin taieri se va insela amarnic. Am cazut in extrema cealalta in care, prin masuri economice primitive am afectat consumul intr-un mod in care isi va reveni foarte greu. Dupa cum stim este foarte dificil sa redai consumatorului apetitul de a cheltui dupa ce ai spalat pe jos cu el, dupa ce l-ai socat. Consumul este un element definitoriu al economiei ”capitaliste” si influenteaza profund si categoric celelalte fenomene economice. Nu are sens sa mai produci decat bunuri de consum indispensabile, celalte ies din viziunea consumatorului de conditie medie, fapt foarte bine reflectat in emisiunea lui Moise. Al doilea element de asanare economica este scaparea texelor de sub logica economica. Cine face ajustari economice numai prin taxe trebuie sa se duca la plimbare, insemna ca nu a inteles nimic din economie si nici nu va intelege ceva. Pe termen scurt TVA-ul de 24% a fost o masura extrema intr-o situatie extrema. Acea situatie a ramas si acum cota de TVA a venit inapoi ca bumerang economic. Lovitura ei este devastatoare pentru economie.
    Daca mai adaugam si eliminarea subventiei la caldura, majoararea taxelor pe proprietate, pe automobile, chiar ca vorbim de o economie scapata de sub control. Cam ce sume raman unui roman de conditie medie pentru a ”consuma”?
    Referitor la subiect, puteti sa ajustati si mama si tata dobanzilor, atata timp cat bancile au inceput sa functioneze cu garantia statului si perspectiva falimentului a fost exclusa pentru ca statul ii va acoperi gaurile, ca de fapt asta este concluzia ultimilor 2 ani de criza, la ce ne mai batem capul?

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Septembrie 1, 2011 la ora 22:56

    si daca tot suntem cu bancurile…

    Before sex, you help each other get naked.
    After sex, you only dress yourself.

    Moral of the story:
    In life, no one helps you once you’ve been fucked!

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Septembrie 1, 2011 la ora 22:45

    Isarescu la frizer…

    tac-tac, tac-tac… sunetul foarfecelor care lucreaza in mina frizerului.

    Frizerul: domnu’ Isarescu, chiar nu ne afecteaza criza asta financiara?

    Isarescu: NU!

    Tac-tac, tac-tac… Peste cateva minute…

    Frizerul: domnu’ Isarescu, dar chiar asa banci stabile avem, nu ne facem griji?

    Isarescu: Da, dom’le, sunt stabile, foarte stabile!

    Tac-tac, tac-tac… Peste alte cateva minute…

    Frizerul: domnu’ Isarescu…

    Isarescu: Ce mai vrei ma, de cand te intereseaza pe tine, asa, criza, bancile . . ?

    Frizerul: Nu ma intereseaza, dar cand va zic de criza vi se ridica parul si se tunde mai usor!

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Septembrie 1, 2011 la ora 22:19

    @mastic-isarescu a incercat sa fie o ancora a sistemului in contextul incompetentei si coruptiei politicienilor dar a reusit sa fie doar o piatra de moara legata la piciorul economiei autohtone.
    in ce priveste falimentul deflationist…cred ca nu vad io bine.iar depre agricultura eu nu stiu sa se fi scumpit ceva inafara carburantilor…
    e o problema ptr legumicultori, care spre deosebire de anul trecut cand aveau niste preturi triple la engros fata de acum la endetail,se confrunta si cu o acuta lipsa de cerere a produselor lor.populatia si-a restrictionat consumul si o mare parte din producatori sunt speriati rau.
    la aceasta situatie concura anul agricol bun, cu productii maricele,marirea suprafetelor cultivate cu legume si lipsa de bani a populatiei.

    Răspunde
     
  • mastic
    Septembrie 1, 2011 la ora 12:24

    Inflatia va fi peste dobanzile bancare. Deliberat. Este o naivitate sa crezi ca astfel asezi economia pe baze competitive. Ca BNR nu-si taie venele, nu? Asa a zis. Ca de aia nu cresc dobanzile, ca e taiere de vene.
    Teama potrivit careia vin valuri de capital speculativ pentru leu este o mai veche si lamentabila gluma, bai ce puternici suntem noi, cu cea mai mizerabila bursa de regiune.
    Isarescu n-a facut judo la viata lui, de aia nici nu stie sa ascunda falimentul deflationist folosind energia adversa si sa pretinda ca ne aflam intr-o spirala virtuoasa in care productia economica creste, inflatia scade si moneda se intareste. Nu asta se intampla pe piata locala si sa pretinzi monetar altceva este doar minciuna de tip BNR. Pe cine crede ca pacaleste? Pietele cu legume locale se vor termina in toamna, la fel si cerealele. Se vand, se cumpara seminte, combustibil, fungicide si ingrasaminte la preturi cu 20-30% mai mari decat anul trecut, si se alege praful de toata productia istorica.
    Este o tactica gresita sa pedepsesti pe cei care economisesc si sa-i favorizezi pe cei zombi care inghit fondurile disperatilor ca le scad economiile prin inflatie. Noi nu suntem America, de la noi pleaca resurse, nu vin resurse.
    Este un mecanism impiedicat practicat la nivel micro in anii de hiperinflatie, cel putin asta este planul BNR. Nu ii va iesi pentru ca guvernul merge pe aceeasi prostie, Boc anunta ca firmele vor fi scutite de 50% din datorii daca si le platesc in S1. Asa, pedepseste-i pe cei care au platit si disculpa-i pe rau platnici. Sistemul asta se va prabusi. Rau este ca se va prabusi in Europa si debilii vor spune ca sunt ingroziti ca se intoarce criza. Nu se simt responsabili, ca vine criza din afara, asa, si? De atatia ani, ca guvern, in afara de masuri disperate de taiere, ce ai facut?

    Răspunde
     
  • dannis
    August 31, 2011 la ora 21:22

    si inca ceva… se discuta in cercurile inalte ale analistilor straini despre „bula aurului”… deci e rost de o discutie despre asta… Oare sa fie asta noua dimensiune a crizei? Va imaginati cum ar fi ca toate rezervele mondiale de aur sa fie la fel de valoroase ca BCA-ul? ma rog, merg prea departe, dar totusi?!? Sa fie oare Aurul urmatoarea tinta a speculantilor agresivi?

    Răspunde
     
  • dannis
    August 31, 2011 la ora 21:18

    O masura care are efect similar cu suplimentele complexe de vitamine… au ce le trebuie insa trec prin organism cu o viteza mai mare decat a metabolismului… deci, ce incerc sa spun este ca e o masura lenta de a dezgheta creditele… singurul efect benefic este unul psihologic, dar cum spuneam si intr-un post mai vechi, e cazul sa ne uitam mai mult la vecini in ograda, pentru ca ramanem fara masuri… in cazul in care este urgenta mare… inca astept degradarea Frantei, si de ce nu si a altor giganti…

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase