Armistiţiul socializării on-line
April 13, 2011
de Ionuţ Văcaru
Facebook va deschide o reţea de socializare destinată exclusiv utilizatorilor din China. Noua reţea va fi realizată împreună cu cea mai mare companie chinezească a internetului, Baidu, care nu s-a sfiit niciodată să îşi cenzureze conţinutul la ordinul guvernului de la Beijing. Această alianţă vine în condiţiile în care reţeaua de socializare Facebook în forma sa internaţională a fost interzisă în China în 2009, iar interdicţia rămâne valabilă chiar şi în ziua de azi.
O reţea de socializare făcută de Facebook şi chinezi reprezintă compromisul perfect pentru ambele părţi. Guvernul comunist de la Beijing va putea să înăbuşească din faşă orice tentativă de revoluţie orchestrată on-line, în vreme ce Facebook va reveni, ce e drept sub o altă formă, pe piaţa chineză, cea mai mare din lume atât din punct de vedere al numărului de utilizatori cât şi din punct de vedere al potenţialului de dezvoltare.
Este o demonstraţie clară că atât Facebook cât şi China cunosc foarte bine proverbul “dacă nu îi poţi învinge, alătură-te lor.” Compania americană ar fi putut condamna guvernul de la Beijing aşa cum a făcut-o Google de fiecare dată când şi-a văzut interesele ameninţate şi serviciile blocate. Însă nici măcar cei de la Facebook nu se cred atât de puternici cât să reuşească să îi învingă pe comuniştii chinezi. Drept dovadă stau înfrângerile pe care le-a suferit Google în bătăliile cu Beijingul.
De cealaltă parte, guvernul chinez ştie că oricât de mult ar interzice reţelele de socializare, oamenii tot vor găsi o modalitate să comunice pe internet. Aşa că o reţea de socializare cu sediul în China va permite populaţiei “inofensive” să socializeze în voie şi în acelaşi timp va permite serviciilor secrete să elimine prompt orice mesaj on-line potrivnic regimului.
Deocamdată nu a fost anunţată data de lansare a reţelei de socializare destinate exclusiv Chinei. De venit va veni. Este mult prea preţioasă atât pentru Facebook cât şi pentru Beijing.
Marii învinşi în această afacere vor fi până la urmă activiştii anti-comunişti şi, în principiu, toţi chinezii care au o opinie diferită de cea impusă pe linie de partid. Până la urmă profitul nu are totuşi legătură cu democraţia.
Cele mai comentate
- Ne cerem scuze...
de: Moise - TVR 2 SAU ANTENA 3?
de: Ionut - DEZBATERE CONSTITUŢIONALĂ
de: Moise - Nu cred că cineva poate contesta la modul serios antisemitismul lui Antonescu...
de: Moise - Un guvern pe termen lung?
de: Moise - Terapia de şoc şi groază
de: Ionut - PREMIERUL EMIL BOC A DEMISIONAT. IN DIRECT
de: Moise - Greva medicilor de familie
de: Ionut - Cât costă, de fapt, Bacul
de: admin - O ştire despre câţiva nebuni şi o emisiune
de: admin - JESUS CHRIST SUPERSTAR
de: Ionut - Armistiţiu sau capcană?
de: Ionut







4 Răspunsuri la Armistiţiul socializării on-line
de dan April 14, 2011 at 16:41
gasesc ei coduri de comunicare , ca nu-s prosti degeaba
Pingback: Recomandări de seară: te salut, generaţie în blugi şi abibaşi » Daily Cotcodac
de shadow April 13, 2011 at 14:29
oare şi-n termenii lor, pe ”marii învinşi” ai marelui sistem , îi numesc ”collateral damages”…?!
de Darael April 13, 2011 at 12:58
Pot sa subliniez esenta: “Până la urmă profitul nu are totuşi legătură cu democraţia.”
Asa se explica de ce oamenii slujesc un securist si dictatura sa ? Pentru profit ? Moise, cateodata ma surprinzi ce bine punctezi.
Ce dictatura, ce tara distrusa, ce oameni infometati fara medicamente si fara nici o speranta…… profitul individual sa fie !!!