6 afișări

Unirea? Care Unire?

de Moise Guran

Am citit un articol interesant pe care vi-l recomand. Dacă nu aveţi pasiune pentru istorie sau pur şi simplu nu aveţi răbdare să-l citiţi până la capăt, renunţaţi acum. Ignoraţi pur şi simplu această postare.

L-aţi citit? Nu? Hai, citiţi-l înainte de a vedea ce concluzii am tras eu.

Gata? OK! Acum puteţi apăsa butonul cu “citeşte mai mult”.

Sunt desigur multe lucruri ştiute, unele învăţate chiar la şcoală. Şi totuşi, azi 24 ianuarie 2011 stau şi mă întreb… Care Unire? Când naibii am fost noi românii uniţi? Am fost vreodată? Eu zic că n-am fost. Nu, nu spuneţi că la Revoluţie, că dacă eram n-ar mai fi avut loc lupte, împuşcături şi victime… Nici în 1990 când l-am (l-aţi e forma corectă) ales pe Iliescu preşedinte cu 85% nu se poate spune că am fost uniţi. Trăim în dezbinare totală, deseori în ură, iar acesta pare să fi fost stilul nostru acum 152 de ani, acum 20, de acum şi pururea şi-n vecii vecilor…

Dar ştiţi ce… la ce e bună Unirea asta? Chiar trebuie să fim cu toţii de acord? Chiar avem nevoie de consens? La ce bun acest consens? El este moartea, sfârşitul dialogului. Ce am fi noi fără comunicarea? Eu cred că nu, dimpotrivă, exact dezbaterea contradictorie este cea productivă. Cred că Unirea nu ne face mai buni ci mai leneşi, cred că minţile noastre sunt setate genetic să lucreze mai febril tocmai din ambiţia de a-i demonstra celuilalt că nu are dreptate.

Gândiţi-vă din nou…

Unirea e o utopie. Articolul la care v-am trimis (ironic e din ziarul Unirea 🙂 ) exact asta demonstrează. Unirea e o vorbă lată. Mare atenţie însă! Bunul simţ nu e! Dezbinaţi în idei avem nevoie de unitate în reguli de dezbatere,  soluţiile vrăjmaşe trebuie înfruntate prin argumente civilizate, o lume în care ba pe-a mă-ti nu s-a inventat, în care huo e doar manifestare nu şi argument. Uite d-aia nu-mi plac mie emisiunile în care toată lumea e de acord cu toată lumea. În altă ordine de idei, am încercat din răsputeri să evit comparaţia Cuza-Băsescu. Numele Cuza are avantajul de a face un soi de cacofonie logico-formală cam cu toţi conducătorii acestei ţări de după domnitorul unificator (excepţii fac Ferdinand şi Dej). Ferdinand a fost unificator la rândul său, iar Dej era de fapt primul într-o preşedinţie colectivă (prezidiul MAN).

Cuza e un brand, unul construit de manualele de istorie şi bine sădit în mintea noastră. Ca orice produs de marketing el are augmentate faptele de arme şi estompate erorile şi abuzurile. Băsescu nu este un brand şi mă tem că nici nu va deveni vreodată, asta nu pentru că ar fi istoria nedreaptă ci pentru că ea, istoria s-ar putea să nu înţeleagă nimic din bulibăşeala acestor ani. Istoria reţine doar esenţialul şi gândindu-mă acum nu-mi vine nimic de acest fel în minte care ar putea caracteriza ultimii ani.

În final reproduc citatul din Barbu Catargiu.

“Să încetăm dar a huli pe bogaţi şi mai cu seamă a tângui, cu un cuvânt şi fără cuvânt, clasele de jos ale societăţii. Cu aceasta nu facem decât a le descuraja şi a le înrăutăţi. Insuflând lenea, nerăbdarea invidia nu dăm oamenilor, fiţi încredinţaţi, mijloace noi şi bune de bogăţie şi fericire, din contră, le pregătim mizeria şi ticăloşia”.

Poate vi se pare că n-are legătură cu contextul dar nu e vina citatului ci a contextului . Este exact ceea ce mi se pare că-i lipseşte acestui context pentru a intra şi el cumva în istorie.