Călcâiul Europei

Publicat la data de de Ionut

de Laurenţiu Cristian

Grecia de vânzare, oameni buni! Se dă la bucată. Bucată de pământ cu ape teritoriale. O mână de politruci germani (are şi naţia asta asemenea specimene) a venit cu o propunere năucitoare: să vândă din insule ca să facă rost de bani. Ar avea de unde, are vreo 2000 şi i-ar prisosi atât de multe, iar unele dintre ele sunt nelocuite. Astea ar fi numai bune de scos la mezat. Ştirea originală este AICI.

Se întoarce Agamemnon în mormânt şi nu cu gânduri de a se răzbuna pe Clitemnestra.

Propunerea de a vinde o bucată dintr-un teritoriu, chiar şi nelocuită fiind, este un atentat la integritatea unui stat. E ca şi cum Ucraina în caz că intră în incapacitatea de plată ar fi forţată să vândă Insula Şerpilor. Stai! Asta ar fi de bine pentru noi! Ups.

Diversele propuneri şi variante anunţate pentru Grecia arată de fapt o disperare şi o lipsă de soluţii concrete.

Situaţia din Grecia se agravează şi trage toată Europa pe un drum care nu are un capăt previzibil. Deja se fac mişcări pe euro, speculanţii sunt la încălzire. Recesiunea îşi face culcuş în partea asta de lume pe care o numin cu emfază bătrânul continent. Şi după Grecia ce urmează: Spania, Portugalia, Irlanda? Dacă se vor trage asemenea cartuşe la rând când o să mai vedem şi noi luminiţa de la capătul tunelului? Se termină şi banii de la FMI până se termină recesiunea!!!!

Europa nu trebuie să salveze Grecia, ci trebuie să se salveze pe ea. Efectul se va propaga ca într-un joc de domino. Numai o perspectivă asupra expunerii Germaniei în Grecia, unde bănci, mari companii au active uriaşe şi împrumuturi de zeci de miliarde de euro, dă fiori. Dacă se gripează Dieselul atunci nu mai mişcă nimeni în Europa. În joc sunt bani mulţi dar e un “mussen”.

Salvaţi Grecia şi lăsaţi-i insulele în pace!

Categoria: LAURENȚIU
Etichete: ,

24 Răspunsuri la Călcâiul Europei

  1. de mitrica March 22, 2010 at 17:56

    pentru noi cine se mai cearta http://ziuaveche.ro/politica-externa/1841-barroso-si-merkel-se-cearta-pe-grecia

  2. de codru'penal March 9, 2010 at 12:47

    mda, e razboinic :) )

  3. de Moise Guran March 9, 2010 at 12:01

    @Radu. Nu il cheama Jiva. Il cheama Nicolae.

  4. de Radu Bogdan Ghelu March 9, 2010 at 09:59

    Emisiunea voastra este ADMIRABILA! …desigur, la vreme de criza primavaratica, atunci cand incep sa apara ghioceii revendicarilor, devine PERICULOASA pentru Sistem daca ramane “ZILNICA si la ORE DE MAXIMA AUDIENTA”! Cu prietenie va suntem alaturi. Balacenii (P.S. Imi cer scuze pentru ca va intreb: pe tatal d-lui Moise Guran, il cheama cumva Jiva? As fi onorat daca mi-ati raspunde!)

  5. de Luca March 6, 2010 at 20:05

    @Eu – nu te impacienta, Moise a promis ca Bizbazar va continua si cred ca isi tine promisiunile. Cam tot pe acolo batea si Laurentiu in postul lui.

  6. de Eu March 6, 2010 at 19:51

    Buna seara !!Stiu ca commentul asta trebuia lasat in alta parte….dar acesta e ultimul articol si poate are sanse mai mari sa-l cititi……..Nu e treaba noastra cum s-a anulat emisiunea..cum nu stiu ce de unde…..ok….daca unii sunt prosti nu inseamna ca trebuie sa le faceti fata…ii jigniti.Eu stiu ca aveti familii de intretinut,aveti nevoie de bani,dar cred ca este foarte buna idea DE A VA LANSA O EMISIUNE ONLINE.Noi toti de pe blogul asta ne vom uita la ea,o vom admira……si dupa o perioada cand foarte multi oameni se vor uita la emisiune ve-ti atrage reclame ….investitori,etc.Credeti-ma am tangente in domeniul asta insa startul e extrem de greu…dar voi???Adevarati profesionisti a-ti face o treaba excelenta.

    Imi cer scuze pentru eventualele greseli dar sunt pe picior de plecare de la servici.

  7. de Christian Erwin March 6, 2010 at 03:51

    @ codru’penal

    sunt putin si poate prea drastic pentru ca imi place asta.cand este vorba de strans cureaua e bine sa o strangi mai mult decat accepta altii.
    Si la fel cum am scris mai sus…cum au stiu sa cheltuie banii cam in aceeasi masura trebuie sa fie drastici acum.
    Sa presupunem ca stai singur intr-un apartament in chirie(e doar o logica de a mea),si ai obiceiul de a merge la multe chefuri si in cluburi cat de des la un momentat nu prea te mai poti duce pentru ca nu mai ai buget….atunci ce faci? te duci pe datorie sau le lasi deoparte pana iti permiti?
    Nu pun la socoteala ca exista parinti sa te ajute sau mersul la chefuri unde nu iti trebuie buget….

    Pana la urma si in Grecia cat si la noi sunt aceleasi masuri,cu pensiile si cu restul ajutoarelor…unii iau in continuare prea multi bani iar pensionarii ce au o pensie nesimtita de 600 lei trebuie sa li se taie din ea.
    Acum nu ca asi plange pensionarii pentru ca sunt unii care au mai mult ca unii dintre noi care muncesc 12 ore pe zi…dar pana la urma ei au muncit si nu trebuie sa sufere prea tare…dar vezi cum e…ca nici ei nu prea inteleg situatia din prezent.

    Toate bune!

  8. de laurentiucat March 5, 2010 at 20:16

    nu cred ca situatia greciei e chiar asa de grava.grecia are infrastructura,are cetateni bogati,are firme bogate.trebuie doar sa faca niste restructurari si sa-si stabileasca o strategie pe termen scurt si lung prin care sa corecteze actuala stare de lucruri.nu comparati grecia cu romania ca nu avem ce compara.grecia are pib de doua ori mai mare ca romania, la o populatie pe jumatate.la greci criza incepe cu taierea celui de-al 14 -lea salariu,care salariul minim e 800de euro.cat priveste vanzarea de active de catre stat..nu ar trebui sa fie decat o chestie de eficientizare a acestora si nu ar trebui sa aiba legatura cu altceva.in spania acum cativa ani era o mare migratie de pensionari germani care vroiau o clima mai calda si mai uscata,o tara mai ieftina..acu migratia e invers ptr ca nemtii au constatat ca serviciile sociale mai ales cele de sanatate nu prea se compara .. ..mai multa disciplina,mai putine evaziuni si fraude,politicieni capabili si onesti si un electorat instruit care sa-i aleaga si se rezolva toate problemele..mai in toate tarile .
    de ce sa salvam noi grecia ?adica tu bei,canti,dansezi si io sa vin acu sa te salvez pe tine..?sau nemtii..ce obligatie au ei fata de greci?am dat bani ptr haiti dar ptr greci nu dau un firfiricl. am cui sa dau de pomana,nu la unu mai bogat ca mine..era si o vorba desi nu e cazul romaniei:”ajutoarele umanitare sunt un mod de a transfera bogatia,de la cetatenii saraci ai tarilor bogate catre cetatenii bogati ai tarilor sarace..”s-auzim de bine si sa fie la ei!

  9. de codru'penal March 5, 2010 at 14:10

    “toate bancile grecesti ar trebui inchise si statul ar trebui sa comfiste toate proprietatile executate de respectivele banci.Aici intra inclusv bancile din alte tari in afara de Grecia.” Nu esti un pic cam drastic?
    In alta ordine de idei, nu consider Romania vanduta, pentru ca daca cineva ar fi cumparat-o, atunci ar fi fost interesat si de bunul sau mers. Eventual, putem spune ca a fost “pradata”..

  10. de Christian Erwin March 5, 2010 at 12:22

    E interesant cum Grecia a ajuns la situatia Romaniei de acum cativa ani bun si aici ma refer ca Romania e vanduta cu totul pe la unii si pe la altii…
    Parerea mea e ca toate bancile grecesti ar trebui inchise si statul ar trebui sa comfiste toate proprietatile executate de respectivele banci.Aici intra inclusv bancile din alte tari inafara de Grecia.

    Si mai cred ca ar trebui ca Grecia sa fie scoasa din Uniunea Europeana pana nu trage toate tarile din uniune dupa ea.
    Cum au stiu sa cheltuie niste bani care nu i-au apartinut asa trebuie sa se descurce acum.Sa le ceara la americanii care au tinut ascunse afacerile dubioase.

    Dupa cum spunea si laurentiu aceasta propunere nu trebuie sa vina din exterior.Grecii cred ca o sa ajunga sa isi vanda si lenjeria intima numa sa faca rost de bani.

    Cat despre noi romanii putem sta linistiti ca mai rau decat acum nu stiu ce poate sa fie.Tara e vanduta demult,bancile isi fac de cap,mogulii si baietii destepti profita de pe cine mai pot sau de pe cine mai au,euro nu avem asa ca ce avem noi de pierdut?nimic!
    Si dupa cum spunea un promo de la BizBazar: “…Nu castigi,dar nici nu pierzi” asa ca….

    Toate bune ! :)

    P.S. Folositi cu incredere castile bluetooth cand conduceti si lanturile cand sunt astupate gropile cu zapada si gheaza :)

  11. de laurentiu March 5, 2010 at 09:18

    Nu sunt comunist, nationalist sau orice altceva, cum nici cicladele nu sunt insule in caraibe. Doar ma enerveaza abordarea. Nemtii care sunt speriati de ce se intampla in Grecia(expunere de vreo 70 de miliarde de euro, Deutsche Telekom la OTE, etc) vin cu asemenea prostii, cand solutii s-ar putea gasi mult mai simplu si mult mai rapid. Nu sunt un fan al americanilor(chiar din contra) dar nu pot sa nu admir modul extrem de rapid in care se misca atunci cand e o urgenta. Pe cand noi aici, in Europa discutam ,negociem, mai propunem, mai retractam si gasim o rezolvare tarzie. In timp ce se discuta de vanzarea insulelor sau a Acropolis-ului situatia se inflameaza.

  12. de ingineru March 4, 2010 at 22:49

    Semnati petitia:

    http://www.petitieonline.ro/petitie/petitie_adresata_conducerii_postului_antena_3_pentru_reintroducerea_in_grila_zilnica_de_programe_a_emisiunii_biz_bazar_-p67665055.html

    Mai putin si ajungem la 100

  13. de Moise Guran March 4, 2010 at 20:59

    Laurentiu este un mare fan al vechilor greci. Nu le ia bai Laur nimeni istoria. Nemtii vor pamant sa faca hoteluri pe el cum au facut si in Bulgaria. Pacat ca nu le place la mine la tara ca am o jumatate de pogon pe care as face un helesteu dar n-am cu cine

  14. de Bogdan Glavan March 4, 2010 at 20:37

    Nu este deloc asa. Mai demult am scris despre faptul ca Croatia isi privatizeaza arhipelagul Brione. Iar azi blogul SAR a laudat aceasta initiativa, aratand corect ca Grecia nu face decat sa privatizeze niste resurse socializate.

    Nu ne vindem tara e un slogan prost. Tara nu este a noastra, e a nimanui si a tuturor de fapt, de aia ne batem joc de ea. Privatizarea nu inseamna decat trecerea in proprietate privata a unui bun care azi se afla in proprietate publica si, ca atare, este prost gestionat.

  15. de gabi s March 4, 2010 at 18:57

    De ce atata vanzare ? Din cate ii stiu eu pe greci de nationalisti nu o sa vanda niciodata decat mogulilor autohtoni ! Abia daca poti cumpara o proprietate, darmite insule. Cred ca se poate si cu concesionare pe 50-100 ani cu drepturile platite inainte.

  16. de codru'penal March 4, 2010 at 18:42

    Situati grava a Greciei este in primul rand o chestiune de bucatarie interna dar nu numai. Ca veni vorba de bucatarie, e ca si cum, daca vreti comparatia, ar fi adus-o aport la un sediu unde sta in asociere intr-o firma cu ceilalti membri ai Uniunii. Poate nemtzii au adus sala de conferinta ca aport si e firesc sa ii intereseze daca le cade tavanul in bucatarie.
    Si daca nu au bani sa isi consolideze tavanul din bucatarie, dar au proprietati pe care cresc ciulini, varianta vanzarii o vad ca si restructurarea societati care are ‘shpe agentii, nu are bani, dar tine sedii si proprietati care ii aduc costuri inutile, fara niciun beneficiu.
    Si daca vreti, decat sa mor de foame si eu si familia mea dupa mine, mai bine imi vand LCDul si mai trag ceva aer in piept, decat sa tin trei televizoare si sa ma uit numai la unul ( :) si la ala doar sambata de la 22,00 :)

  17. de Cristi March 4, 2010 at 17:47

    Daca se deschide un drum de genu asta destul de rau pt noi. nu avem nimic de castigat doar de vandut. ceva mai bun nici nu asteptau cei care vor sa cumpere. noi cam terminasem tot ce puteam vinde. de imprumutat ne-am imprumutat cat ne-au dat bancile. mai aveam sa ne vindem si pamantu care mai e la stat. daca se pune problema sa vindem primarii… ce reprezinta o insula nelocuita.

  18. de AdmuS March 4, 2010 at 17:26

    Tineti-o tot asa!
    Mai scrie-ti articole sa pastra-ti spiritul Bizbazar aproape de noi.
    In rest sa speram la mai bine si la cit mai pe curind.

  19. de Maria March 4, 2010 at 17:11

    poate nu stii, dar in Beverly Hill sunt multi iranieni care au proprietati…si nu ameninta suveranitatea nimanui..dar in ultima vreme au foarte multi bani chinezii, prietenii tai care sunt mari amatori de proprietati exotice…si la urma urmei grecii sunt cei care stabilesc pretul si nu ar trebui sa-i intereseze culoarea banului…in fond un pic de multiculturalism e la moda si i-ar ajuta sa scoata tara din socialismul cu fata umana…dar sunt sigura ca daca prietenii tai greci ar scoate insule la vanzare, ceea ce mi se pare total imposibil, desi ne-am imflamat pe aici ,in mod sigur le-ar vinde unora de-al lor insotite de spaga bine meritata…daca economia nu are investitii straine, e dominata numai de capital autohton, de ce sa ne temem pentru minunatele lor insule…

  20. de laurentiu March 4, 2010 at 17:00

    poate are Iranul ceva bani :) )

  21. de Maria March 4, 2010 at 16:46

    Lucrurile sunt simple: cine are bani cumpara…noi vorbim despre solutii…iar despre forte cred ca si Ceausescu pomenea de asa ceva…

  22. de ombilic March 4, 2010 at 16:45

    O fi atentat la integritatea unui stat totusi grecii nu fac nimic cu anumite insule. Le-ar putea vinde unor moguli de pe wallstreet, mai ales pe cele mici, nelocuite si fara izvoare proprii.

  23. de laurentiu March 4, 2010 at 16:37

    nu am o problema ca grecia sa-si vanda insulele. Doar sa nu i se impuna asa ceva din exterior. Mai ales de forte care au interesul de a cumpara.

  24. de Maria March 4, 2010 at 16:31

    Laurentiu esti un comunist…in Caraibe se vand insule exotice si nimeni nu vorbeste de suveranitate ,integritate si alte chestii de genul asta folosite in exces in oranduirile comuniste…in definitiv e vorba de proprietate se schimba proprietatea si nu suveranitatea ….devine privata si de ce ar fi asa o drama pt poprul grec care oricum nu castiga nimic de pe urma unei insule nelocuite!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>