ÃŽntoarcerea lui Big Jack
February 16, 2010de Moise Guran
În momentul în care Bobby Păunescu a cumpărat Evenimentul Zilei au început să mi se aprindă beculeţele. Boby nu e Patriciu şi nu are de unde scoate opt milioane de euro pocnind din deşte, deci altcineva trebuie să fie în spate. Asta am simţit toţi, dar alta e problema. Mi-am amintit de coincidenţa bizară a întoarcerii lui Ion Cristoiu cu faţa la Traian Băsescu taman în perioada în care Traian Băsescu s-a întors cu faţa la George Constantin Păunescu, iar B1TV s-a întors cu faţa la PDL. Şi ca cercul să fie complet, Cristoiu este invitat tot mai des la Vox News, televinea de ştiri a Păuneştilor. Desigur pot fi doar coincidenţe dar noi, jurnaliştii, suntem datori meseriei noastre cu un dram de paranoia creativă. De la o bănuială pleacă totul, chiar dacă publicăm abia când lucrurile se leagă. Ei bine, azi se leagă. Neîntrebat de nimeni, Ion Cristoiu face în Adevărul apologia unui mit al presei – BULINA ROŞIE.
Acum 16 ani eu eram un tânăr ziarist abia venit din provincie care se închina unui dumnezeu burtos, cu plete, veşnic îmbrăcat în nişte blugi prea lungi ca să nu fie îndoiţi jos ca la vreo două palme. Un om jovial care ne învăţa cu prime şi amenzi cum se face presa. Se uita la noi, râdea şi zicea – dacă pierdeţi ştirea asta vă dau pe toţi afară. Şi chiar a dat o dată afară toată secţia economic (de la Tineretul Liber) pentru că a pierdut ştirea cu scumpirea pâinii.
În zilele noastre toată lumea crede că ştie ce e aia presă, dar atunci nu era aşa, iar noi, cele câteva sute de ziarişti de la Evenimentul Zilei chiar ne uitam la Jack Cristoiu ca la reîncarnarea lui Buddha. Partea proastă e că şi el se uita la fel când se vedea în oglindă. Avea şase bodyguarzi care îl aduceau cu 3-4 maşini la redacţie, realmente îl ridiculiza pe preşedintele ţării, şi de la un timp nu mai suporta să fie comparat cu alţi jurnalişti. Eu sunt Cristoiu, spunea el, Eu sunt referinţa, nici nu înţeleg despre ce vorbim aici. Şi chiar era. Jack (pronunţat ca în franceză Jaque) îi spuneau apropiaţii. La cei 19-20 de ani ai mei, eu nu îmi permiteam asta. Dar numele ăsta îi augmenta aura şi în mintea mea era un fel de Pamfil Şeicaru, aşa cum este el descris de Marin Preda în Delirul.
Înapoi în zilele noastre nu mai pot spune că mai sunt un mare fan Ion Cristoiu. Nu mai are aceeaşi coerenţă a argumentaţiei, iar spiritul său speculativ este azi doar o glumă proastă faţă de ceea ce era cândva. Îl văd pe la talkşouri, îl ascult, mă enervez şi schimb canalul. Eu l-am cunoscut altfel.
Probabil voi continua să îmi amintesc cu respect de acea perioadă, la fel ca mulţi alţii, dar omul uscat cu aer bolnăvicios de astăzi nu mai are nimic în comun cu acel Jack epatînd a viaţă de altădată. În momentul în care am citit articolul din Adevărul mi-a fost clar – oricine o fi proprietarul de fapt al Evenimentului Zilei va încerca o manevră de rebranding a acestui ziar, readucându-l la conducere pe Big Jack. Iar Big Jack ştie asta şi scrie despre asta în încercarea reasocierii sale cu succesul uriaş al Bulinei Roşii de acum 16 ani. Mai rămâne să se prindă de asta şi Dinu Patriciu, patronul ziarului în care Cristoiu îşi face destul de subtil, dar cam fără scrupule un soi de auto head-hunting.
Cele mai comentate
- Ne cerem scuze...
de: Moise - TVR 2 SAU ANTENA 3?
de: Ionut - DEZBATERE CONSTITUÅ¢IONALÄ‚
de: Moise - Terapia de şoc şi groază
de: Ionut - Nu cred că cineva poate contesta la modul serios antisemitismul lui Antonescu...
de: Moise - Greva medicilor de familie
de: Ionut - Cât costă, de fapt, Bacul
de: admin - O ştire despre câţiva nebuni şi o emisiune
de: admin - Armistiţiu sau capcană?
de: Ionut - BIZBAZAR SE ÃŽNTOARCE!
de: Ionut - JESUS CHRIST SUPERSTAR
de: Ionut - O FURTUNÄ‚ ÃŽNTR-UN PAHAR CU APÄ‚ NU MAI ERA SUFICIENTÄ‚...
de: Moise







18 Răspunsuri la Întoarcerea lui Big Jack
de Blugi December 9, 2010 at 16:56
De ce sînt tiganii negri? Pentru ca, atunci cînd s-au nascut ei, barza era în concediu si i-a adus cioara!
de Catelu March 1, 2010 at 19:55
Sincer, eu nu-mi amintesc de vreun editorial memorabil de-al dlui Cristoiu. Tin minte titlurile apocaliptice din EVZ cu bulina rosie, despre gaina cu 5 picioare sau batrane violate, dar eu n-am gasit in ele vreo mostra de jurnalism competent.
CTP, chiar daca e crispat si de cele mai multe ori eu nu sunt de acord cu ideile lui, macar are niste idei interesante de expus.
de laurentiucat February 18, 2010 at 20:48
pai a sarit din barca lu felix..in barca lu base..io zic ca ghinionisti am fost noi si el a speculat oportunitatea ..la timp..
de Raluca Neagu February 18, 2010 at 16:07
Bun. Eu cred ca toate aceasta poveste a lamurit-o cum nu se poate mai clar Nistorescu. Domnul Traian Basescu este indragostit de media. Da’ ce zic eu indragostit, e deja obsedat,posedat, devastat de aceasta pasiune ravasitoare. Prin urmare, asa cum corect presupunea domnul Nistorescu, isi face trust de presa. Ca sa le arate mogulilor cum e sa fii mogul. Ion Cristoiu cred ca a aflat aceasta informatie de ceva vreme, dar, din nefericire pentru domnia sa, n-a aflat si ca marinarul e un individ extrem de labil si ranchiunos, pe care nu-l multumesc laudele de juma’ de an, cand patru ani l-ai injurat. Si mai e ceva: nu numai ca familia Paunescu nu a scos din buzunarul propriu banii pentru a cumpara EVZ si Capital, dar familia Paunescu nu are banii sai, ci ai altora. Infiintarea B1 TV s-a facut, in 2000, cu acordul presedintelui Ion Iliescu- adica o televiziune in schimbul “gratierii’ familiei Paunescu pentru Bancorex si intoarcerea lui George Paunescu din exilul american. Acuma, conu’ Jorj, cum i se spune, a pus la picioarele lui Traian Basescu aceeasi televiziune, dar nu stim inca cealalta jumatate a schimbului. Dar, daca ne gandim ca familia Paunescu se ocupa cu afaceri cu armament… la un moment dat poate gasim solutia.
Si, ca sa inchei expozeul, Jack(sau Jaques), va ramane din nou cu buza umflata…C-asa e el… oportunist..aaaa, pardon, ghinionist!
de crt February 18, 2010 at 14:55
am uitat sa precizez…contra cost
de crt February 17, 2010 at 13:23
@ moise
cum sa ma exprim…se aude prin oras sau stiu pe cineva care il aprecia la fel de mult pe dl popescu…pana intr-o zi cand a aflat ca o lasa mai moale cu articolele/”investigatiile” la adresa anumitor privati care au contracte mari cu statul…dar bineinteles nu e singurul
de laurentiucat February 17, 2010 at 09:45
un clasic in viata a spus: l-au revitalizat pe “defunctul calinescu”.acel clasic vedem acum ca recicleaza,revitalizeaza o gramada de defuncti..si nu toti sunt morti frumosi cu ochii vii ci doar umbre palide si mute chiar daca vorbesc..
de ombilic February 16, 2010 at 22:15
Presa de opozitie este bine reprezentata pe toate mediile de exprimare.
Votul de la prezidentiale arata ca la nivelul mijicului de jos tara este impartita in 2 dar la nivel de presa exista un mare dezechilibru in favoarea opozitiei (ceea ce nu este rau) dar sunt necesare si manifestari pro guvernare (macar de dragul celor care au votat).
Preluarea EVZ de catre Paunescu nu schimba cu nimic balanta.
de Moise Guran February 16, 2010 at 15:51
Oh, Ringier a venit in 1998, cand deja evz nu mai era nimic.
EXPRES era trustul. Nistorescu si cristoiu erau actionari minoritari. Mihai Carciog era patronul. Pe bune, in esenta aveai dreptate, nu prea conta patronul. In epoca de aur a bulinei rosii doar cristoiu conta
de Deceneu February 16, 2010 at 15:43
Scuze de neatentie! Dau un miel !
Adica EVZ nu a fost ca si Adevarul a fost de la inceput al lui RINGIER? Nu stiam!.
Am avut impresia ca dupa ce au scris la Express si Zigzag – Cristoiu si Nistorescu au investit in EVZ.
de Moise Guran February 16, 2010 at 15:33
@ombilic
desigur. CTP este azi modelul pe care eu red ca fiecare dintre noi ar trebui sa-l urmeze.
eu nu “ma scap” in politica. intru in ea doar atunci cand am chef.
de ombilic February 16, 2010 at 15:14
Moise.
Poate Cristoiu s-a murat ca deh, oamenii mai si imbatrinesc, altii se mai schimba iar altii se cumpara cu bani.
(cu exceptia ta, desi mai scapi cite una politica asaaaa…inofensiv).
Poate Cristoiu a devenit gheisa PDL-ista, totusi, ai un exemplu de jurnalist, formator de opinie curat, independent, liber? Si daca tot o faci din respect pentru audienta nu veni cu exemple de la grupul “intact”
de Moise Guran February 16, 2010 at 15:03
Deceneu > Evz nu a fost niciodata al jurnalistilor. Si o cheama ROMANA nu RAMONA
de Deceneu February 16, 2010 at 14:24
@Ramona – EVZ – a avut zile de glorie cand patronatul era al jurnalistilor si veniturle veneau din vanzari si din publicitate nepolitizata.
Daca vanzarile au scazut si publicitatea vine de la stat si/sau de la clasa politica, publicatia nu-si mai poate permite sa aiba verticalitatea pe care o avea cand era independenta fianaciar.
Si Tia Serbanescu este un jurnalist bun si “veninos”, dar Curentul se distribuia gratuit de mai bine de un an.
Mai sunt jurnalisti buni, dar au facut “ciocul mic”, pentru ca trebuie sa traiasca.
Fenomenul din perioada Nastase de a pune “botnita” presei, s-a desavarsit in perioada Boc.
de romana February 16, 2010 at 14:12
Eu sper sa ramana cel putin doi oameni la EVZ. Si sa isi faca treaba asa cum au facut-o pana acum. Sau sa plece. Dar sa isi faca treaba asa cum au facut-o pana acum. Mihai Munteanu si Liviana Rotaru. Liviana publica asta prin 2008: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/827905/Diamantul-insangerat-filiera-romaneasca/ (adica scria despre firma care a cumparat actiuni la Rosia Montana cu o zi inainte ca Videanu sa faca declaratii favorabile proiectului). Amandoi sunt ziaristi de investigatii. Amandoi sunt jurnalisti foarte buni. E vremea lor…
de odojak February 16, 2010 at 13:56
În aula Bibliotecii Academiei fâșâie liniștea. Curgerea timpului este marcată doar de sunetul paginilor întoarse și, în cazuri rare, de pașii vreunui client al culturii universale. El calcă ușor, pe același traseu, mereu atent să nu perturbe imaginațiile plecate pe aiurea ale cititorilor. Aici grobianismul îmbracă forma salutului. Așa ceva nu s-ar putea! Ar fi o adevărată blasfemie pe care nu și-ar ierta-o niciodată.
Se prelinge, practic, pe dale, se strecoară printre mese È™i corpuri de bibliotecă È™i se îndreaptă către un birou cumva mai retras – biroul lui. Aici are el treabă. Sigur, biroul nu e al lui de acasă, dar aici toÈ›i respectă pe toată lumea. Locul lui este el însuÈ™i. Este centrul echilibrat față de punctele cardinale È™i față de polii magnetici. Este esenÈ›a în spaÈ›iu a tuturor muzelor. Este punctul zero tuturor reveriilor. Este ceva ce-l È›ine în acÈ›iune, de fapt, în viață.
A ajuns! Se strecoară în spatele biroului. Să trgai un scaun – acel scaun- fără să se audă nimic e o treabă nu tocmai uÈ™oară. Dar el, el È™tie fiecare nod din lemn, fiecare cui slăbit, fiecare capsă ruginită. Cu o miÈ™care bruscă, neverosimilă pentru vărsta lui, depărteză scaunul de tăblia mesei exact atât căt să se poată strecura. Nici un sunet! Da, încă nu È™i-a pierdut îndemânarea.
Stă jos. Dintr-o geantă veche din piele de porc își fac apariÈ›ia, pe rând, colile albe, creionul, guma È™i, în fine, tocul cu ochelari. Hărtiile sunt în față, cât să cobori mâna È™i să scrii ceva în prima treime a paginii. Creionul, la trei centimetri de marginea de sus a colilor. Guma, puÈ›in lateral stânga È™i mult mai sus – nu-i trebuie, practic, deloc, dar nu se È™tie niciodată. Ochelarii, aÈ™ezaÈ›i vertical, în tocul deschis, poziÈ›ionat milimetric pentru mâna dreaptă. Da. Perfect. Apoi se ridică È™i, la fel de silenÈ›ios, părăseÈ™te sala.
Toți cei aflați în bibliotecă știu că în căteva minute va apărea Ion Cristoiu.
de tuvene February 16, 2010 at 13:50
Nu cred ca incercarea de aducere la “viata” a lui Ion Cristoiu poate duce la cresterea vanzarilor la EVZ. au mai incercat si altii sa readuca in prin plan fosti monstri “sacri” ai televiziunii gen TEO si Flooooooooooooooooooooorin Calinescu dar degeaba. mie mi se pare ca evz-ul de acum si apierdut identitatea imi este dor de investigatiile lor , de faptul ca chiar stiau sa faca presa , de faptul ca stiau sa fie jurnalisti cei de acolo( cu management cu tot) dar in momentul in care pierzi contactul cu publicul esti terminat.
Iar despre nea Ion nu pot spune decat ca in momentul de fat a dat dovada ca are o personalitate de rama beata. el nu a fost “domesticit” cu spunea cineva inaintea mea ci pur si simplu a devenit capitalit , il intereseaza doar banii.
de Deceneu February 16, 2010 at 12:44
Inainte de ’90 un coleg spunea ca el vrea sa traiasca trei ani dupa moartea lui Ceausescu sa vad in ce directie o va lua Romania.
In anii ’90 lumea era curioasa in ce directie vor merge lucrurile.
Acum lucrurile au intrat in “vrie”, nu mai este nici un mister de dezlegat.
Ce mai putem astepta? O noua explozie ca in 89, pregatita tot de cei de la putere.
Asta pentru ca societata noastra nu e capabila sa se ajusteze din mers si atunci pentru ajustari se aplica teoria catastrofelor.
Cristoriu a fost “domesticit” de sistem.
In ’96 spunea ca el intotdeauna o sa scrie impotriva puterii, pentruca presa este “cainele de paza al societatii”. Acum a devenit un “catelus” al puterii, pentru ca de acolo vine papica.